- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 14 ianuarie 2004
Decizia nr. 55/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 740/2003 a Curții de Apel Cluj-Secția
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr.740 din 16 iunie 2003 a Curții de Apel Cluj-Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal nu s-au prezentat: recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Cluj și nici intimata-reclamantă B.I. Procedura completă. Magistratul asistent făcând referatul cauzei a arătat că părțile au solicitat judecarea în lipsă precum și că recursul, conform dovezilor de la dosar, a fost tardiv declarat întrucât comunicarea sentinței s-a făcut la 26 iunie 2003 (fila 27 dosar recurs) iar declararea recursului la 15 iulie 2003, peste termenul prevăzut de art.301 din Codul de procedură civilă.
CURTEA Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.740 din 16 iunie 2003, Curtea de Apel Cluj-Secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea reclamantei B.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, dispunând anularea hotărârii nr.9522 din 16 aprilie 2003 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.105/1999, astfel cum a fost completată și modificată ulterior, începând cu 1 aprilie 2003. Pentru a hotărî astfel, instanța, a reținut, în esență că, reclamanta s-a născut în perioada în care părinții s-au refugiat, respectiv la 28 august 1941 în București, și ca atare, conchide instanța, reclamanta are calitate de refugiat pentru perioada cuprinsă între data nașterii 20 august 1941 și data încetării refugiului, întrucât fiind dovedită situația de refugiați a părinților reclamantei, aceasta, minoră fiind a avut această situație.
Mai înainte însă de a examina motivele de recurs se constată că recursul nu a fost declarat în termenul prevăzut de lege. Astfel, conform dispozițiilorart.14 din Legea nr.29/1990 precum și de art.18 din această lege, coroborată cu cele ale art.301 din Codul de procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate. In cauză se constată că sentința atacată a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 26 iunie 2003 (fila 27 dosar recurs) iar recursul a fost depus la Curtea de Apel Cluj, la 15 iulie 2004 cu o zi peste termenul legal. Prin urmare, se va respinge recursul formulat în cauză ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr.740 din 16 ianuarie 2003 a Curții de Apel Cluj-Secția comercială și de contencios administrativ, ca tardiv declarat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2004.