ÎCCJ, Decizia nr. 254/2003

Asupra recursului în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 11 iulie 2001, societatea agricolă B. devenită S., cu sediul în satul Arcuș (comuna Valea Crișului, județul Covasna) a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, cerând obligarea acestuia să-i plătească suma de 274.475.000 lei reprezentând 50% din prețul de 549.950.000 lei, achitat firmei S. S.R.L. Brașov pentru cantitatea de 109.790 kg cartofi de sămânță. În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că se încadrează în categoria beneficiarilor de plăți compensatorii pentru cartofii de sămânță cumpărați în vederea cultivării unor terenuri.

S-a susținut că refuzul pârâtului de a efectua plata compensatorie solicitată, pe motiv că materialul semincer a fost achiziționat înainte de intrarea în vigoare a H.G. nr. 297 din 8 martie 2001, nu se justifică. Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 175/F din 18 septembrie 2001, a respins acțiunea cu motivarea că, din moment ce reclamanta a achiziționat cartofii de sămânță anterior datei de 19 martie 2001, când a fost publicată în Monitorul Oficial H.G. nr. 297/2001, nu poate beneficia de compensarea acordată prin acel act normativ deoarece aceasta ar echivala cu aplicarea lui retroactivă, ceea ce ar fi inadmisibil. Împotriva sentinței reclamanta a declarat recurs, susținând, în esență, că H.G.

nr. 297/2001 prevede doar termenul final până la care trebuie făcută achiziția, fără să interzică, însă, cumpărarea cartofilor de sămânță anterior intrării în vigoare a acestui act normativ. Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1954 din 28 mai 2002, a admis recursul și, casând sentința, a admis acțiunea în sensul obligării pârâtului să achite reclamantei 274.475.000 lei cu titlu de plată compensatorie a 50% din suma achitată pentru achiziționarea cantității de 109.790 kg de cartofi de sămânță. S-a motivat că, în raport cu finalitatea urmărită prin H.G.

nr. 297/2001, nu are relevanță dacă achiziționarea cartofilor de sămânță a avut loc înainte sau după intrarea în vigoare a acestui act normativ, esențial fiind doar dacă acea cantitate de cartofi a fost folosită în campania agricolă din primăvara anului 2001. S-a relevat, în continuarea argumentării soluției, că din moment ce nu s-a contestat folosirea cartofilor de sămânță în scopul pentru care s-au acordat sumele compensatorii, trebuia să se considere că rațiunea actului normativ în discuție a fost pe deplin satisfăcută de reclamantă prin însămânțarea cu cartofii respectivi a unor suprafețe de teren în cadrul campaniei agricole din primăvara anului 2001. S-a mai subliniat că, dacă s-ar decide în sens contrariu, ar însemna să se facă aplicarea principiului de drept al neretroactivității legii într-o situație în care nu este incident și, mai mult, să se asigure funcționarea unei norme împotriva însăși rațiunii care a justificat adoptarea ei și să-i dea valoare negativă în loc de valoare pozitivă.

Împotriva acestei din urmă decizii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare. Invocându-se dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., s-a susținut că decizia menționată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat soluționarea greșită a cauzei pe fond. În acest sens, s-a relevat că, prin soluția pronunțată, instanța de recurs a încălcat principiul neretroactivității legii, înscris în art. 15 alin. (2) din Constituție și în art. 1 C. civ. S-a învederat că, din moment ce prin H.G.

nr. 297/2001, nu s-a reglementat în mod expres că prevederile acesteia sunt aplicabile și în cazul materialului săditor achiziționat anterior datei de 19 martie 2001, când acea hotărâre a fost publicată în Monitorul Oficial, reclamanta nu putea beneficia de compensația, acordată de respectivul act normativ, pentru cantitatea de 109.790 kg cartofi de sămânță pe care o achiziționase în perioada 8 - 17 martie 2001. Conchizându-se, s-a subliniat că instanța de recurs a făcut o greșită aplicare a prevederilor H.G. nr. 297/2001, încălcând astfel principiul neretroactivității legii înscris în art. 1 C. civ. În concluzie, s-a cerut casarea deciziei atacate și menținerea sentinței. Recursul în anulare nu este fondat.

Este adevărat că, în concordanță cu principiul neretroactivității instituit prin art. 15 alin. (2) din Constituție, în art. 1 C. civ. se prevede că „legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactivă”. În speță, însă, prin modul concret în care a făcut aplicarea prevederilor H.G. nr. 297/2001, instanța de recurs nu a încălcat dispoziția art. 1 C. civ. referitoare la neretroactivitatea legii. În această privință, este de observat că atât din titlul H.G.

nr. 297/2001, cât și din cuprinsul art. 1 al acestei hotărâri, rezultă că reducerea prețului de cumpărare al semințelor certificate din producția internă și, respectiv, compensarea în cazul cumpărătorilor care au făcut dovada că au achiziționat semințele la preț integral de la agenții economici autorizați se referă la materialul săditor folosit la însămânțări în campania agricolă din primăvara anului 2001. Mai este de subliniat că prin reglementările de la art. 3 din hotărâre, corelate cu dispozițiile referitoare la termenele maxime de achiziție stabilite în cuprinsul anexei nr. 2, s-a prevăzut că puteau fi cumpărate semințe certificate de cartof cu preț redus până la data de 15 aprilie 2001. Cum prin hotărârea arătată nu s-a prevăzut și termenul de la care cumpărătorii de semințe certificate deveneau beneficiari ai reducerii și, respectiv, ai compensării de preț, se impune ca acest termen să fie determinat, în fiecare caz concret, în raport cu prevederea de ansamblu ca achiziționarea semințelor certificate să fi fost făcută în vederea campaniei agricole din primăvara anului 2001. A considera altfel, ar însemna să se înlăture de la beneficiul instituit de H.G.

nr. 297/2001 tocmai societățile și producătorii agricoli care au acționat cu diligență pentru a-și procura, în perioada optimă, materialul necesar însămânțărilor în campania agricolă din primăvara anului 2001, ceea ce ar contraveni însăși finalității urmărite prin adoptarea acelui act normativ. În fine, se impune a se avea în vedere că, în raport cu dispozițiile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prin care se precizează că „la actul normativ cu caracter temporar se va prevedea și perioada de aplicare sau data încetării aplicării sale”, H.G.

nr. 297/2001 are aplicabilitate pe întreaga perioadă a campaniei agricole din primăvara anului 2001, evident, cu respectarea termenelor limită de procurare a semințelor prevăzute în anexa nr. 2. Or, așa cum s-a mai subliniat, societatea agricolă reclamantă a achiziționat întreaga cantitate de cartofi, destinată însămânțărilor, în perioada 8 – 17 martie 2001, care este vădit anterioară termenului limită 15 aprilie 2001, prevăzut în anexa nr. 2 la hotărârea menționată, încât nu erau temeiuri care să justifice refuzarea compensării solicitate. În consecință, rezultând că prin decizia instanței de recurs nu s-a făcut o greșită aplicare a H.G. nr. 297/2001, urmează ca recursul în anulare să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1954 din 28 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică azi, 22 septembrie 2003.