ÎCCJ, Decizia nr. 253/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 iunie 2001, S.C. C.R.W. S.R.L. București a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, cerând obligarea acestuia să-i achite subvenția în valoare de 242.305.000 lei, prevăzută de H.G. nr. 297/2001, pe care pârâtul a refuzat să o acorde.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta, deținând terenuri agricole în județul Mehedinți, le-a plantat cu butași viță de vie cumpărați de la Stațiunea de Cercetare și Producție Viticolă Drăgășani, în baza contractului nr. 5 din 8 martie 2000. S-a relevat că butașii de viță de vie au fost trimiși reclamantei cu avizul de însoțire nr. 2230261 din 30 martie 2001, ultima tranșă din prețul lor fiind achitată cu factura nr. 4284593 din 9 februarie 2001. Ca urmare a achiziționării acestor butași, pentru efectuarea de plantații de viță de vie în campania agricolă din primăvara anului 2001, reclamanta a cerut să i se acorde subvenția prevăzută în H.G. nr. 297/2001, însă pârâtul a refuzat să o plătească și a respins plângerea ce i s-a adresat, motivând că încheierea contractului și efectuarea plății au avut loc înainte de data de 19 martie 2001, când a intrat în vigoare hotărârea menționată.

Reclamanta a apreciat că refuzul de a i se acorda subvenția este nelegal deoarece în actul normativ vizat nu este specificată o anumită dată a efectuării lucrărilor agricole, ci se face referire la întreaga campanie agricolă din primăvara anului 2001. Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 953 din 28 iunie 2001, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamanta nu poate beneficia de compensarea acordată prin H.G. nr. 297/2001 deoarece aceasta nu se referă și la achizițiile efectuate anterior datei de 19 martie 2001, când hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial. Împotriva sentinței reclamanta a declarat recurs, susținând că H.G.

nr. 297/2001 se referă la campania agricolă din primăvara anului 2001, fără a specifica data începerii acesteia, astfel că nu se poate considera că aceasta ar fi aplicabilă numai de la 19 martie 2001, când a fost publicată în Monitorul Oficial. S-a mai relevat că, oricum, prevederile hotărârii menționate sunt aplicabile deoarece reclamanta a utilizat materialul săditor după data de 30 martie 2001, când i-a fost livrat. Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1452 din 16 aprilie 2002, a admis recursul și, casând sentința, a admis acțiunea în sensul obligării Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor să plătească reclamantei subvenția prevăzută de H.G.

nr. 297/2001, în sumă de 242.305.000 lei. S-a motivat că reclamanta îndeplinește condițiile cerute de H.G. nr. 297/2001, deoarece din titlul și cuprinsul acestei hotărâri rezultă că subvenția se acordă pentru achiziționarea semințelor folosite în campania agricolă din primăvara anului 2001. S-a subliniat că refuzul pârâtului de a acorda subvenția pe motiv că plata butașilor a fost efectuată anterior datei publicării actului normativ menționat în Monitorul Oficial nu se justifică întrucât, pe lângă că reclamanta a intrat în posesia butașilor de viță de vie ulterior datei de 19 martie 2001, când H.G.

nr. 297/2001 a fost publicată în Monitorul Oficial, esențial pentru acordarea subvenției este faptul că butașii respectivi au fost folosiți în campania agricolă din primăvara anului 2001, care a debutat anterior datei de 19 martie 2001. Împotriva acestei decizii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, invocând dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Susținându-se că decizia menționată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat soluționarea greșită a cauzei pe fond, s-a învederat că, din moment ce prin H.G.

nr. 297/2001 nu s-a reglementat în mod expres că prevederile referitoare la compensare ar fi aplicabile și în cazul materialului săditor achiziționat anterior datei de 19 martie 2001, când această hotărâre a fost publicată în Monitorul Oficial, reclamanta nu poate beneficia de subvenția solicitată pentru că ar însemna ca respectivului act normativ să i se dea caracter retroactiv, ceea ce ar fi inadmisibil în raport cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 1 C. civ. În concluzie, s-a cerut casarea deciziei pronunțate în recurs și menținerea sentinței. Recursul în anulare nu este fondat. Este adevărat că, în concordanță cu principiul neretroactivității instituit în art. 15 alin. (2) din Constituție, prin art. 1 C. civ.

se prevede că „legea dispune numai pentru viitor”, precum și că „ea nu are putere retroactivă”. În speță, însă, instanța de recurs, prin modul concret în care a făcut aplicarea prevederilor H.G. nr. 297/2001, nu a încălcat dispozițiile art. 1 C. civ. referitoare la neretroactivitatea legii. Astfel, atât din titlul, cât și din cuprinsul H.G. nr. 297/2001, rezultă că reducerea prețului de cumpărare al semințelor certificate din producția internă și, respectiv, compensarea în cazul cumpărătorilor care fac dovada că au achiziționat semințele la preț integral de la agenții economici autorizați se referă la materialul săditor folosit la însămânțări în campania agricolă din primăvara anului 2001. Este de observat că, potrivit prevederilor art. 3 din hotărâre, cu referire la pct. 24 din anexa nr. 2, butașii de viță de vie puteau fi achiziționați cu preț redus până la data de 20 aprilie 2001, condiție care a fost neîndoielnic respectată de către reclamantă.

Prin hotărâre, însă, nu s-a prevăzut și termenul de la care cumpărătorii de semințe certificate deveneau beneficiari ai reducerii și, respectiv, ai compensării de preț, ceea ce impune determinarea acestui termen, în fiecare caz concret, în raport cu prevederea de ansamblu ca achiziționarea semințelor certificate, respectiv, a materialului săditor, să fi fost făcută în mod efectiv în vederea campaniei agricole din primăvara anului 2001. A considera altfel, ar însemna să se înlăture de la beneficiul instituit prin H.G. nr. 297/2001 tocmai societățile și producătorii agricoli care au acționat cu diligență pentru a-și procura în perioada optimă materialul necesar însămânțărilor, respectiv, plantațiilor viticole în campania agricolă din primăvara anului 2001, ceea ce ar contraveni însăși finalității urmărite prin adoptarea acelui act normativ.

În fine, se impune ca și în raport cu dispozițiile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora „la actul normativ cu caracter temporar se va prevedea și perioada de aplicare sau data încetării aplicării sale”, să se rețină că hotărârea menționată are aplicabilitate pentru întreaga perioadă a campaniei agricole din primăvara anului 2001, evident cu respectarea termenelor limită de procurare a materialului săditor prevăzute în anexa nr. 2. Or, așa cum s-a subliniat, societatea comercială reclamantă a achiziționat întreaga cantitate de butași de viță de vie în vederea înființării de plantații în campania agricolă din primăvara anului 2001, preluând în acest scop butașii respectivi la data de 30 martie 2001, deci anterior termenului limită de 20 aprilie 2001, prevăzut la pct. 24 din anexa nr. 2 la hotărâre, încât nu au existat temeiuri care să justifice refuzul compensării solicitate.

De altfel, în raport cu specificul înființării unei plantații de viță de vie, nici nu ar fi de conceput contractarea, pregătirea portaltoilor butași viță de vie și livrarea acestora într-un interval de timp atât de scurt, cum este cel cuprins între data de 19 martie 2001, când H.G. nr. 297/2001 a fost publicată în Monitorul Oficial, și aceea de 20 aprilie 2001, până la care puteau fi cumpărați butașii. În consecință, rezultând că prin decizia instanței de recurs nu s-a făcut o greșită aplicare a H.G. nr. 297/2001, urmează ca recursul în anulare să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1452 din 16 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică azi, 22 septembrie 2003.