ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 533/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 533/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la
Tribunalul Arad în data de 6 decembrie 2010, sub nr. 8220/108/2010, reclamanta
F.T. C.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâta SC T. SRL, solicitând obligarea
acesteia la plata sumei de 41.744,75 euro -reprezentând contravaloare servicii
plantare viță de vie; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința
comercială nr. 512 din 16 martie 2011, Tribunalul Arad a respins acțiunea
reclamantei, ca nefondată reținând, în esență, că serviciile prestate de către
aceasta în favoarea pârâtei au fost necorespunzătoare, ceea ce o îndreptățește
pe aceasta din urmă să invoce excepția de neexecutare.
Astfel, s-a
arătat că probatoriul administrat în cauză atestă faptul că, în temeiul
contractului de prestări servicii din din 28 octombrie 2008, prelungit ulterior
până la data de 31 martie 2009, F.T. C.S.A.S. a executat lucrări de plantație
viță-de-vie în favoarea SC T. SRL - lucrările fiind recepționate prin
procesul-verbal încheiat la data de 24 martie 2009.
Tribunalul a
apreciat ca întemeiate, însă, apărările pârâtei -referitoare la calitatea
necorespunzătoare a lucrărilor- reținând că acestea rezultă din corespondența
trimisă de pârâtă reclamantei coroborată cu împrejurarea că, printr-o altă
convenție, și anume contractul de prestări servicii din 23 martie 2010 încheiat
cu prestatoarea SC T. SRL, s-a convenit replantarea viței-de-vie care a făcut
și obiect al primului contract.
S-a
concluzionat, prin urmare, că neplata este consecința excepției de neexecutare
a contractului invocată de pârâtă ca mijloc de apărare, întrucât încheierea
unei noi convenții pentru replantarea viței-de-vie, în condițiile în care
înainte de parcurgerea procedurii prealabile a concilierii directe, pârâta a
semnalat calitatea necorespunzătoare a lucrărilor executate de reclamantă, nu
se poate justifica decât pe considerentul unei neexecutări corespunzătoare a
acestora.
Din punct de
vedere juridic, instanța a motivat că obligațiile reciproce ale părților își au
temeiul în același contract, iar neexecutarea constă în calitatea necorespunzătoare
a lucrărilor, care au determinat refacerea plantației; că, efect al acestui
mijloc de apărare, se suspendă forța obligatorie a contractului, în sensul că
nu poate fi cerută plata obligației executată necorespunzător.
Pentru
considerentele arătate, Tribunalul a procedat la respingerea acțiunii.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel reclamanta F.T. C S.A.S., solicitând
modificarea în totalitate a acesteia, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum
a fost formulată.
Prin Decizia
civilă nr. 258 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția
comercială, s-a admis apelul formulat de reclamanta F.T.C. Italia împotriva
sentinței comerciale nr. 512 din 16 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad,
s-a schimbat în tot sentința în sensul că s-a admis acțiunea formulată de
reclamantă și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de
41.744,75 euro sau contravaloarea acesteia în lei, la curul B.N.R. la data
plății; a fost obligată pârâta la plata sumei de 6371,75 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată la fond și în apel.
Cu titlu
preliminar, instanța de apel a observat că pârâta nu contestă efectuarea de
către reclamantă a lucrărilor de plantare a viței-de-vie pentru care se
solicită obligarea sa la plata sumei de 41.744,75 euro, ci invocă numai
neexecutarea corespunzătoare a acestor lucrări - ca urmare a faptului
reclamanta că nu a asigurat plantarea viței de vie la o anumită adâncime
(potrivit notelor de constatare întocmite de către inspectorii din cadrul
Direcției Agricole Mehedinți), fiind, astfel, nevoită să replanteze întreaga
suprafață, mecanizat, cu societatea SC T. SRL.
De altfel,
instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, tocmai pentru că a considerat
dovedită excepția de neexecutare a contractului, invocată de pârâtă.
În atare
situație, verificarea legalității și temeiniciei hotărârii atacate, presupune
evaluarea probatoriul administrat în cauză, în scopul de a stabili dacă acesta
justifică primirea excepției de neexecutare.
Curtea de Apel
a constatat că pârâta își susține excepția cu notele de constatare întocmite de
către inspectorii din cadrul Direcției Agricole Mehedinți; cu contractul de
prestări servicii. încheiat cu societatea SC T. SRL și cu corespondența purtată
cu societatea reclamantă.
Analizând
mijloacele de probă invocate de pârâtă în susținerea excepției, instanța de
apel a apreciat că acestea nu au aptitudinea de a dovedi împrejurarea că
lucrările efectuate de către reclamantă au fost necorespunzătoare - așa încât
aceasta să echivaleze, practic, cu neexecutarea lor.
În sensul celor
de mai sus, Curtea a constatat că, atât din cuprinsul contractului de prestări
servicii din 28 octombrie 2008, cât și din cuprinsul procesului-verbal de
finalizare a lucrărilor din 24 martie 2009 (filele nr. 8-15 ds. fond), rezultă,
pe de-o parte, că lucrările de plantare efectuate de reclamantă s-au derulat la
începutul anului 2009 (fiind finalizate la data de 24 martie 2009), iar pe de
altă parte, că suprafața plantată a fost de 75,9 ha, având următoarea structură
a soiurilor:
- pe o
suprafață de 19,21 ha - s-a plantat viță-de-vie altoită din soiul Cabernet
Sauvignon, la o distanță de plantare de 2,20 m x 1,00 m, în densitate de 4.545
plante/ha;
- pe o
suprafață de 12,86 ha - s-a plantat viță-de-vie altoită din soiul M., la o
distanță de plantare de 2,20 m x 1,00 m, în densitate de 4.545 plante/ha;
- pe o
suprafață de 6,18 ha - s-a plantat viță-de-vie altoită din soiul F.A., la o
distanță de plantare de 2,20 m x 1,00 m, în densitate de 4.545 plante/ha;
- pe o
suprafață de 6,40 ha - s-a plantat viță-de-vie altoită din soiul F.N., la o
distanță de plantare de 2,20 m x 1,00 m, în densitate de 4.545 plante/ha;
- pe o
suprafață de 18,48 ha - s-a plantat viță-de-vie altoită din soiul M.O., la o
distanță de plantare de 2,20 m x 1,00 m, în densitate de 4.545 plante/ha;
- pe o
suprafață de 12,77 ha - s-a plantat viță-de-vie altoită din soiul S., la o
distanță de plantare de 2,20 m x 1,00 m, în densitate de 4.545 plante/ha.
Ori, nota de
constatare despre care se pretinde că ar fi fost întocmită de către inspectori
din cadrul Direcției Agricole Mehedinți (cu toate că nu există nici o mențiune
în cuprinsul actului - care să ateste faptul că ar emana de la această
instituție) se referă la două planuri individuale, care însumează o suprafață totală
de 132,5 ha, după cum urmează:
- planul
individual de 29,5 ha, depus în anul 2007, are structura de soiuri formată din:
C.S. - 6,20 ha; merlot - 6,20 ha și C. - 17,10 ha;
- planul
individual de 103 ha, are structura de soiuri formată din: P.G.
- 21,79 ha; C.
- 59,10 ha; S. - 15,57 ha și C.S. - 6,20 ha.
S-a constatat
că, nici suprafețele, nici anul de înființare a culturilor și nici structura
soiurilor nu corespund cu cele ce rezultă din contractul de prestări servicii
și procesul-verbal de finalizare a lucrărilor încheiate între reclamanta F.T. C
S.A.S. și pârâta SC T. SRL
Nici contractul
pe care pârâta (în realitate - SC D.G.A.E. SRL) pretinde că l-ar fi încheiat cu
SC T. SRL, în scopul replantării suprafeței plantată inițial de reclamantă, nu
are aptitudinea de a proba susținerile acesteia, dat fiind faptul că acesta se
referă, generic, doar la o suprafață de 103 ha - fără a cuprinde vreo mențiune
cu privire la structura soiurilor și suprafața acestora, de natură să permită
compararea celor două lucrări.
În fine, cu
privire la corespondența dintre părți, instanța de apel a constatat că aceasta
nu are valoare probatorie, întrucât nu relevă decât afirmații ale pârâtei cu
privire la caracterul defectuos al lucrărilor, fără a cuprinde vreo
recunoaștere din partea reclamantei sub acest aspect.
Ori, numai dacă
din cuprinsul corespondenței ar fi rezultat eventuale recunoașteri ale
reclamantei cu privire la cele afirmate de pârâtă, un atare mijloc de probă ar
fi putut fi reținut de instanță ca fiind apt de a dovedi excepția de
neexecutare.
Conluzionând,
Curtea a reținut că atâta timp cât lucrările au fost efectuate și recepționate
de pârâtă și nu s-a dovedit caracterul necorespunzător al acestora (în sensul
că nu ar fi fost respectate specificațiile tehnice referitoare la adâncime și
la distanța de plantare -pentru că reclamanta nu și-a asumat vreo obligație de
rezultat, constând în prinderea viței de vie), pârâta este ținută la plata
contravalorii lor, potrivit prevederilor art. 969 din vechiul C. civ.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs pârâta SC T. SRL Drobeta Turnu Severin,
invocând art. 304 alin. (9) și art. 304
1
C. proc. civ.
În motivarea
recursului, pârâta a susținut că decizia pronunțată este dată cu aplicarea
greșită a legii fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct.
9 C. proc. civ.
Recurenta
susține că din toate înscrisurile depuse de părți reiese fără echivoc faptul că
acel contract de prestări servicii, înregistrat din 28 octombrie 2008, a fost
derulat în raza teritorială de competentă a Tribunalului Mehedinți, precum și
faptul că din chiar obiectul contractului reiese că reclamanta trebuia să
efectueze mai multe lucrări agricole, precum : de trasare a șirului de plante
cu sistem G.P.S., transportul plantelor de viță-de-vie de la locul de
descărcare, în câmp la locul de plantare, diverse lucrări de plantat a
viței-de-vie cu mașini de plantat de tipul W.C. și C.F.
Toate aceste
lucrări agricole s-au efectuat pe proprietatea subscrisei, ce deține o podgorie
în comuna Punghina, sat Recea, județul Mehedinți, dovadă stând în acest sens
actele adiționale încheiate la contractul de prestări servicii, I din 26
noiembrie 2008 ( încheiat la Drobeta Turnu Severin), II din 28 februarie 2009
(Turnu Severin).
Deși reclamanta
exhibă un contract de prestări servicii, în copie simplă, necertificată pentru
conformitate, susține că nu reprezintă actele originale, aflate în arhiva
subscrisei.
Cu excepția
actului adițional din 28 februarie 2009 ( încheiat la Turnu Severin ) semnat de
împuternicitul asociatului majoritar, M.M., susține recurenta că toate
celelalte înscrisuri nu sunt semnate de reprezentantul legal al
pârâtei-debitoare SC T. SRL sau de împuternicitul acestuia.
Aceleași
aspecte trebuie sesizate și la procesul-verbal de finalizare a lucrărilor din 24
martie 2009, declarația din 24 martie 2009 ș.a.m.d.
De asemenea,
susține faptul că toate înscrisurile depuse sunt vizate de către D.A.D.R.
Mehedinți, tocmai, pentru faptul că podgoria se află pe raza acestui județ.
Arată că a
învederat reclamantei, încă din primăvara anului 2010, cu mult înainte de a fi
parcursă procedura concilierii, că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale,
în speță fiind vorba despre faptul că nu a plantat la o anumită adâncime (în
acest sens a se vedea notele de constatare întocmite de către inspectorii din
cadrul Direcției Agricole Mehedinți ), fiind nevoită recurenta a replanta
întreaga suprafață, mecanizat, cu firma lui T.S. (al cărui contract a fost
depus la fond).
Recurenta
consideră că era imperativă administrarea de probe testimoniale, expertize, așa
cum a solicitat și la Tribunalul Arad, neputând fi admis apelul
intimatei-reclamante, doar pe înscrisuri, în condițiile în care s-a contestat
calitatea lucrărilor și, implicit contractul încheiat cu aceasta.
Arată că,
întrucât nu sunt cunoscute dispozițiile în materie viticolă, sunt greșite
reținerile referitoare întocmirea notei de constatare din 08 septembrie 2010,
în sensul că nu ar emana de la această instituție, fiind de notorietate faptul
că, aceste note de constatare se încheie de către reprezentanți, pe linie
vitivinicolă, ai Ministerului Agriculturii, fiind însușite prin semnătură de
către acești reprezentanți.
Mai arată
recurenta și faptul că instanța de apel face o confuzie gravă în actele depuse
la dosarul cauzei, arătând că, de fapt, decât SC D.G.A.E. SRL ar fi încheiat
contract cu SC T. SRL.
Recurenta
susține că în data de 14 aprilie 2010, o altă societate a administratorului A.A.
(asociatul majoritar al subscrisei), a încheiat un contract cu SC T. SRL, respectiv
SC D.G.A.E. SRL, dovadă în acest sens stând contractul depus la dosar.
Reiterează
faptul că nu au fost efectuate lucrările corespunzătoare și că nu s-au
administrat nici un fel de probe, în afara înscrisurilor, insuficiente, pentru
a certifica calitatea unei lucrări tehnice, cum este cea a plantării
viței-de-vie.
Solicită
admiterea recursului, casarea deciziei Curții de Apel și trimiterea spre
rejudecare, pentru a fi administrate probe.
Analizând
recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că
acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu titlu
preliminar, deși recurenta a invocat în drept dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ., se constată că decizia atacată este o hotărâre pronunțată în
apel, prin urmare, susceptibilă de apel, ce nu poate fi examinată din
perspectiva acestui text legal.
Recursul
pârâtei conține o singură critică de nelegalitate, ce poate fi analizată din
perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceasta privind o greșită aplicare
și interpretare a art. 969 C. civ. care reprezintă legea părților, respectiv
contractul, toate celelalte aserțiuni vizând exclusiv situații de fapt și
probatorii administrate, aspecte de netemeinicie ce exced controlul judiciar în
această fază procesuală în raport de cadrul legal configurat de art. 304 C.
proc. civ.
Instanța de
apel a făcut o corectă aplicare a probatoriului administrat în cauză, reținând
în mod corect că între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii din 28
octombrie 2008 prin care pârâta s-a obligat doar la executarea lucrărilor
agricole și nu și-a asumat vreo obligație de rezultat ulterioară plantării
viței de vie (cum ar fi prinderea viței de vie, viabilitatea acesteia). De
asemenea, s-a reținut corect faptul că serviciile asumate prin contract au fost
executate și recepționate conform procesului - verbal de finalizare a
lucrărilor din 24 martie 2009 fără obiecțiuni de către pârâtă.
Astfel, unica
critică de nelegalitate este nefondată întrucât în mod judicios instanța de
apel a reținut că atâta timp cât nu s-a dovedit caracterul necorespunzător al
lucrărilor agricole efectuate și cât timp semnarea procesului verbal de
recepție a lucrărilor s-a efectuat conform contractului și fără obiecțiuni din
partea pârâtei, aceasta este ținută la plata contravalorii lor. Calificând
corect convenția dintre părți instanța de apel i-a aplicat regimul juridic
propriu de reglementare sub aspectul efectelor executării obligațiilor părților
semnatare ale convenției.
Referitor la
probatoriul administrat, este adevărat că, potrivit art. 129 pct. 5 C. proc.
civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale,
pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza
stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării
unei hotărâri legale și temeinice.
Se constată că
instanța de apel nu avea obligația, ci posibilitatea de a dispune administrarea
unei probe în cauză, conform dispozițiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ. Nu
poate fi interpretată și reținută ca o omisiune în exercitarea rolului activ de
către instanță, neadministrarea unor probe, rolul activ al instanței
presupunând doar aflarea adevărului judiciar, instanța de judecată fiind
singura îndreptățită la o astfel de apreciere, în raport de circumstanțele
concrete ale cauzei.
Rolul activ nu
înseamnă, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece
obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, în condițiile
dispozițiilor art. 1169 C. civ., instanța neputând să se substituie voinței
părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea
părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor
legitime.
Este o sarcină
excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în
administrarea probatoriului decât însăși partea care dorește realizarea unui
drept sau apărarea lui.
Nici susținerea
potrivit căreia înscrisurile depuse de reclamantă nu erau conforme cu
originalul nu poate fi reținută întrucât acestea au fost depuse cu mențiunea
prevăzută de art. 112 pct. 5 alin. (1) C. proc. civ. și s-a constatat că
înscrisurile depuse de cele două părți sunt aceleași și sunt recunoscute de
către acestea, ca provenind de la părți.
Pentru aceste
motive și în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca
nefondat.
În aplicarea
art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurenta -pârâtă SC T. SRL Drobeta Turnu
Severin la plata sumei de 7.216 lei reprezentând cheltuieli de judecată către
intimatul reclamant F.T. C. Italia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâta S T. SRL Drobeta Turnu Severin împotriva Deciziei
civile nr. 258 din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția
comercială.
Obligă pe recurentul
- pârât SC T. SRL Drobeta Turnu Severin la plata sumei de 7.216 lei cheltuieli
de judecată către intimatul reclamant F.T.C. Italia.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 13 februarie 2013.