ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2108/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2108/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 330 din 22 februarie
2013 pronunțată în Dosarul nr. 4809 la Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă,
s-a respins acțiunea formulată de reclamanta
SC O. SRL
împotriva pârâtei
SC C.M.C. SRL
, ca fiind prematur
formulată; s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei împotriva pârâtei
V.C.R. Italia
; s-a admis acțiunea
formulată și precizată de reclamanta
SC O. SRL
împotriva pârâtei
SC R. SRL,
cu consecința
obligării acesteia la plata sumei de
116
.
317 euro și 21.580 RON cheltuieli de judecată
către reclamantă, fiind respinse restul pretențiilor, s-a dispus restituirea
către pârâta
V.C.R.
Italia
a
taxei de timbru în sumă de 5.764 RON.
Pentru a pronunța această
soluție tribunalul a reținut, în esență, că prin cererea de chemare în judecată
înregistrată în Dosarul nr. 4809/30/2011, reclamanta
V.C.R. Italia
a solicitat obligarea
pârâtei
SC
O. SRL
la
plata sumei de 139.444,91 euro reprezentând contravaloarea mărfii livrate și neachitate,
dar utilizate de pârâtă pentru executarea unei plantații de viță-de-vie pentru amenajarea
căreia a beneficiat de fonduri nerambursabile prin programul de reconversie viticolă
derulat de Ministerul Agriculturii prin intermediul A.P.I.A.
Pârâta
SC O. SRL
a formulat cerere reconvențională
prin care a solicitat introducerea în cauză și a pârâtei
SC R. SRL
solicitând obligarea acesteia
și a reclamantei, în solidar, la plata contravalorii în RON a sumei de 90.000 euro
reprezentând prejudiciul suferit compus din furnizarea viței de vie fără viață,
contravaloarea lucrărilor agricole și a tratamentelor aplicate precum și profitul
nerealizat pentru doi ani de zile având în vedere întârzierea producție cu acest
termen.
În motivarea cererii reconvenționale
pârâta
SC
O. SRL
a
arătat că a încheiat cu
SC
R. SRL un contract
având
ca obiect furnizarea de către aceasta prin intermediul diferiților producători a
necesarului de plante de viță de vie pentru suprafața de 40,53 ha. Conform clauzelor
contractului s-a convenit că beneficiarul, respectiv
SC O. SRL
va suporta riscul neprinderii
a maximum 2% din cantitatea de viță-de-vie livrată, producătorul având obligația
de a-i furniza certificatele de calitate și fitosanitare. Susține pârâta că deși
și-a îndeplinit obligația de plată a contravalorii mărfurilor ce i-au fost livrate
și a notificat pârâta
SC
R. SRL,
precum
și producătorii butașilor că aceștia au un procent scăzut de prindere fiind necesară
înlocuirea lor, pârâtele nu și-au îndeplinit aceste obligații.
Având în vedere că reclamanta
inițială
V.C.R.
Italia
nu
și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru, prin încheierea
din 1 noiembrie 2011 tribunalul a dispus anularea ca netimbrată a cererii principale,
astfel că, în acest mod, cererea reconvențională formulată de pârâta
SC O. SRL
a devenit cerere principală.
La acest dosar a fost
conexat Dosarul nr. 6466/30/2011 al Tribunalului Timiș având ca obiect acțiunea
formulată de reclamanta
SC
O. SRL
împotriva
pârâtelor
SC
R. SRL
și
C.M.C. pentru obligarea acestora la plata sumei de 90.000 euro reprezentând contravaloarea
pregătirii terenului aferent plantației neprinse pe timp de 2 ani, contravaloarea
tutorilor și plantării unui număr de 42.500 butuci viță-de-vie pentru înlocuirea
celor livrați uscați, contravaloarea a doi ani de producție nerealizată pentru 10
ha de viță de vie, contravaloarea tratamentelor efectuate pentru 6 ha și contravaloarea
a 3.243 șpalieri de capăt.
Ulterior, reclamanta și-a
precizat acțiunea și a arătat că pretențiile sale derivă din contractul din
anul 2010 încheiat cu furnizorul mărfurilor livrate prin reprezentantul
SC R. SRL
, convenție prin care
acesta s-a angajat la un procent de prindere de 95% din butașii livrați, conform
capitolului II din contract, clauză prin care s-a convenit și livrarea cantității
de șpalieri de dimensiunile prevăzute în contract.
Reclamanta susține că
aceste obligații nu au fost respectate suferind un prejudiciu ce urmează a fi reparat
prin admiterea acțiunii formulate.
Raportat la cererile și
apărărilor părților, și având în vedere înscrisurile depuse la dosar, tribunalul
a apreciat că este necesară lămurirea cadrului procesual, sens în care a apreciat
că, deoarece
V.C.R.
Italia
a
arătat că înțelege să-și recupereze creanța față de
SC O. SRL
pe calea unei acțiuni
cambiale, rezultă că înscrisul depus nu are caracterul unei cereri reconvenționale,
motiv pentru care a dispus restituirea taxei judiciare de timbru achitată de această
parte.
Analizând excepția prematurității
acțiunii, formulată de pârâta
SC C.M.C. SRL
, prima instanță a reținut că, reclamanta
SC O. SRL
nu a depus la dosarul
cauzei înscrisuri din care să rezulte că a încercat soluționarea cererii prin conciliere
directă, în conformitate cu art. 720
1
C. proc. civ., astfel că, față
de dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. a admis excepția invocată.
În privința fondului litigiului,
tribunalul a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare din anul 2009 încheiat
între reclamanta
SC
O. SRL,
în
calitate de cumpărător și pârâta
SC R. SRL,
în calitate de vânzător s-a convenit livrarea
de către pârâtă a butașilor de viță-de-vie, plantarea acestora pe o suprafață de
40,53 ha, livrarea materialelor de susținere și palisaj, precum și instalarea acestui
sistem.
În conformitate cu clauza
prevăzută la pct. VI din contract privind obligațiile părților, procesele-verbale
de recepție la terminarea lucrărilor se vor face de către ambele părți, iar în absența
întocmirii unui astfel de înscris se va considera că procesul-verbal întocmit de
Direcția Agricolă competentă pentru zona care recepționează sfârșitul lucrării pentru
măsura 1 și 2 va fi valabil pentru a determina executarea lucrării respective, confirmând
calitatea acesteia. În privința recepției cantitative a butașilor pentru garanția
de prindere s-a stabilit că inventarierea acestora se va face în iulie 2010 numărându-se
butașii vii, iar cei neprinși până la cantitatea de 8.275 vor fi în sarcina beneficiarului,
respectiv a reclamantei, iar restul, adică ceea ce depășește această cifră, în sarcina
furnizorului, înlocuirea acestora urmând a fi efectuată în perioada noiembrie 2010
– 15 aprilie 2011.
Raportat la această clauză
contractuală, prima instanță a apreciat că singura obligată față de reclamantă este
pârâta
SC
R. SRL
, orice
pretenție formulată față de partenerii externi nu poate fi primită în absența unui
contract încheiat cu aceștia, fiind lipsită de relevanță referirea din contract
la producătorii străini.
În consecință acțiunea
reclamantei față de
V.C.R.
Italia
a
fost respinsă ca neîntemeiată, iar în privința furnizorului extern C.M.C. având
în vedere admiterea excepției prematurității, examinarea fondului pretențiilor nu
a mai fost posibilă.
Prin urmare, analizând
în ansamblu pretențiile reclamantei din cele două dosare conexate și având în vedere
că acestea vizează repararea acelorași prejudicii, pe baza expertizei tehnice efectuate
în cauză, prima instanță a concluzionat că pârâta
SC R. SRL
este în culpă pentru procentul
mic de prindere, de sub 50% din totalul butașilor livrați, cauza fiind calitatea
necorespunzătoare a acestora sau modul în care au fost plantați, ambele obligații
fiind în sarcina pârâtei. S-au înlăturat apărările acesteia referitoare la neîndeplinirea
de către reclamantă a obligațiilor referitoare la asigurarea condițiilor de depozitare
cu motivarea că pârâta nu a notificat la data efectuării lucrărilor eventuale nereguli
privind locul in care au fost depozitați butașii înainte de a fi plantați.
În consecință, acțiunea
reclamantei a fost admisă în parte în sensul obligării pârâtei la plata contravalorii
de înlocuire a butașilor neprinși.
În privința costurilor
lucrărilor de întreținere și a profilului nerealizat de reclamantă, prima instanță
a apreciat că și acestea trebuie imputate pârâtei, ele fiind consecința neîndeplinirii
corespunzătoare a obligațiilor față de reclamantă. În considerarea clauzelor contractului
s-a apreciat că, deși reclamanta a solicitat aceste despăgubiri pe ultimii trei
ani, ele sunt datorate doar pentru anii 2011 și 2012 deoarece părțile au convenit
ca reclamanta să-și asume pierderile aferente anului plantării, pentru butașii neprinși,
cuantumul acestor sume fiind stabilit în funcție de convenția părților și expertiza
efectuată în cauză.
În privința solicitării
reclamantei din dosarul conexat de obligare a pârâtei la plata contravalorii a 3.243
tensionatoare, care s-ar distruge printr-o eventuală operațiune de înlocuire a stâlpilor
de capăt, s-a apreciat că aceasta este nefondată ca urmare a respingerii tuturor
pretențiilor privind calitatea materialelor livrate de pârâtă, altele decât butașii.
Prin decizia civilă
nr. 84 din 13 iunie 2013 Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a anulat
ca netimbrat apelul declarat de pârâta
SC R. SRL
și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta
SC O. SRL.
Referitor la apelul declarat
de reclamanta
SC
O. SRL,
instanța
de apel a reținut că este nefondată critica referitoare la admiterea excepției prematurității
acțiunii față de pârâta C.M.C., cu motivarea că față de această pârâtă nu s-a îndeplinit
procedura concilierii directe, la dosar nu a fost identificată adresa pretins a
fi fost comunicată acestei pârâte, ci doar o adresă transmisă prin fax pârâtei
SC R. SRL
.
A fost înlăturată și critica
referitoare la respingerea acțiunii față de pârâta
V.C.R. Italia
în considerarea faptului
că izvorul litigiului derivă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între
reclamantă și pârâta
SC
R. SRL
, iar
simpla virare a unor sume de bani direct în contul furnizorului extern, nu echivalează
cu o asumare a obligațiilor contractuale pe care pârâta
SC R. SRL
le-a acceptat prin semnarea
convenției, după cum nu operează nici instituția solidarității, în absența unei
prevederi exprese în acest sens în contract. Raporturile juridice ale pârâtei
V.C.R. Italia
s-au derulat exclusiv
cu pârâta
SC
R. SRL
, singura
care poate să-i solicite eventuale daune pentru materialul săditor necorespunzător
calitativ.
În privința cuantumului
despăgubirilor soliditate de reclamantă instanța de apel a arătat că acesta a fost
corect determinat, raportat la clauzele contractului referitoare la limita despăgubirilor
pentru butașii neprinși, și respectiv probele administrate pentru celelalte pretenții
în legătură cu care însăși reclamanta are o evaluare diferită a prejudiciului, ceea
are semnificația unei incertitudini atât în privința întinderii prejudiciului cât
și a culpei pârâtei.
Referitor la apelul declarat
de pârâta
SC
R. SRL,
instanța
de apel constatând că aceasta nu și-a îndeplinit obligația achitării taxelor judiciare
de timbru datorate a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea
nr. 146/97 dispunând anularea apelului ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii
a declarat recurs reclamanta
SC O. SRL,
criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute
de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând în principal, casarea deciziei
și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei admiterea
apelului și a acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.
În dezvoltarea criticilor
recurenta invocă faptul că, în mod greșit instanța de apel a apreciat că in speță
nu este îndeplinită procedura concilierii directe, în condițiile în care la dosar,
anexat motivelor de apel a fost depusă adresa din 17 septembrie 2010 prin care se
semnalează pârâtei nerespectarea obligațiilor contractuale, situație în care condițiile
prevăzute de art. 720
1
C. proc. civ. erau îndeplinite.
O altă critică vizează
interpretarea greșită a actului dedus judecății și stabilirea faptului că nu există
raporturi contractuale cu pârâta
V.C.R. Italia,
deși aceasta a încasat sumele de bani în
baza facturilor emise, care în conformitate cu art. 46 C. com. au valoarea unui
contract în formă simplificată situație în care în mod eronat prin decizia recurată
s-a argumentat că nu există raporturi contractuale cu pârâtele C.M.C. și V.
C.R. Italia.
În egală măsură, susține
recurenta și dispozițiile art. 42 C. com. au fost greșit aplicate, instanța de apel
apreciind, contrar prevederii legale evocate, că solidaritatea trebuie să fie menționată
expres în contract.
Sub acest aspect, relevant
este faptul că în contractul încheiat între reclamantă și pârâta
SC R. SRL
se menționează existența
partenerilor străini, precum și obligația reclamantei recurente de a achita direct
acestora contravaloarea bunurilor achiziționate, astfel că nu exista nici un temei
legal pentru respingerea obligării pârâtelor în solidar la plata despăgubirilor
solicitate.
Evocând concluziile expertizei
efectuate în cauză, recurenta susține că în mod greșit s-a respins solicitarea de
acordare a contravalorii profitului pe ultimii trei ani cu motivarea că numărarea
butașilor vii pentru garanția de prindere trebuia făcută în luna iulie 2010 și nu
în anul 2012 când s-a efectuat expertiza.
De asemenea, instanța
de apel a omis să se pronunțe asupra motivului prin care a contestat calcularea
profitului, iar raportat la cantitatea de butași prinși a aplicat greșit legea deoarece
nu a înțeles să coroboreze toate probele existente la dosar.
O altă critică vizează
faptul că este eronată susținerea instanței de apel conform căreia contravaloarea
stâlpilor și a celorlalte materiale puteau fi obținute, dacă se invoca față de producătorul
C.M.C. existența unor vicii ascunse, în condițiile în care o astfel de solicitare
a fost formulată în contradictoriu cu această parte, iar probele existente la dosar
confirmă faptul că structura de susținere a plantației a fost realizată, dar calitatea
acesteia putea fi determinată doar după o anumită perioadă de timp. În condițiile
în care procesele-verbale de recepție atestă doar executarea cantitativă nu și calitativă
a lucrării rezultă că pârâtele
SC R. SRL
și C.M.C. aveau obligația respectării întocmai a obligațiilor
contractuale, în caz contrar fiind ținute la repararea prejudiciului produs în acest
mod.
Analizând recursul formulată
prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior menționate Înalta
Curte constată că este nefondat.
Astfel, în privința modului
de soluționare a excepției prematurității, instanța de apel confirmând soluția tribunalului,
a arătat că dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ. nu au fost respectate,
la dosar nefiind depusă dovada îndeplinirii procedurii concilierii directe. În această
privință s-a argumentat prin decizia recurată că adresa din 17 septembrie 2010,
invocată și în recurs, nu atestă existența unei corespondențe directe între reclamantă
și pârâta C.M.C., nu există dovada comunicării acestui înscris către pârâtă și nici
a unei alte adrese emise de reclamantă către această parte, care să poată fi calificată
ca îndeplinind cerințele textului legal invocat. Adresele emise prin fax altei societăți,
respectiv pârâtei
SC
R. SRL
nu
au semnificația realizării procedurii concilierii directe și față de pârâta C.M.C.,
situație în care excepția prematurității invocată de această pârâtă a fost justificat
admisă.
Prin urmare, acest motiv
de recurs este nefondat urmând a fi înlăturat.
De asemenea, contrar susținerilor
recurentei și soluția de respingere a acțiunii față de pârâta
V.C.R. Italia
este legală în considerarea
faptului că litigiul demarat de reclamantă s-a întemeiat pe existența raporturilor
contractuale derivate din contractul din anul 2009 încheiat în reclamantă, în calitate
de cumpărător și pârâta
SC
R. SRL
în
calitate de vânzător. În această privință în mod corect a argumentat instanța de
apel că acest contract este semnat doar de pârâta
SC R. SRL,
care este singura obligată
în raporturile derulate cu reclamanta prin semnarea convenției, iar simpla virare
a unor sume de bani de către reclamantă către pârâta
V.C.R. Italia
nu echivalează cu o asumare
de către aceasta a obligațiilor pe care pârâta
SC R. SRL
le-a acceptat prin semnarea
contractului.
De altfel, pârâta
V.C.R. Italia
a livrat direct reclamantei
butașii de viță de vie, în baza facturilor - care în sensul art. 46 C. com. au valoarea
unui contract în formă simplificată –, însă acesta este distinct de contractul din
anul 2009 încheiat între reclamantă și pârâta
SC R. SRL
.
În alți termeni, pârâta
V.C.R. Italia
nefiind parte în contractul din anul 2009 încheiat între reclamantă și pârâta SC
R. SRL, acesta nu are forță obligatorie în sensul art. 969 C. civ. în ceea ce o
privește. Nu se poate reține, în consecință, că pârâta V.C.R. Italia ar fi avut
vreo obligație contractuală față de reclamantă derivând din contractul evocat pentru
a justifica obligarea acesteia la plata sumelor din litigiu.
În absența semnării contractului
evocat de către pârâta
V.C.R.
Italia
este
eronată susținerea recurentei conform căreia cele două pârâte trebuiau obligate
solidar la plata despăgubirilor solicitate, deoarece obligațiile acestora derivă
din contracte diferite, astfel încât nici solidaritatea pasivă nu poate opera.
În această privință, deși
este greșit argumentul instanței de apel în sensul că solidaritatea nu operează
în absența unei prevederi exprese în contract, soluția de respingere a acestei critici
este corectă ca mod de soluționare a litigiului însă pentru alte considerente. Astfel,
solidaritatea fiind de natura obligației comerciale în conformitate cu art. 42
C. com. nu trebuie stipulată expres în convenție.
Se impune sub acest aspect
precizarea că este corectă susținerea recurentei în sensul că potrivit dispozițiilor
legale evocate în obligațiile comerciale codebitorii sunt ținuți solidar, afară
de stipulație contrară. Această constatare nu este însă de natură a modifica decizia
recurată deoarece însă în speță, după cum s-a argumentat, cele două pârâte nu au
calitatea de codebitori, ai acelorași obligații pentru a opera principiul solidarității
pasive.
De menționat, în privința
criticilor referitoare la cuantumul despăgubirilor că acestea vizează, în esență,
modului de interpretare a expertizei efectuate în cauză, a conținutului altor probe
administrate cu privire la calitatea lucrărilor, situație în care Înalta Curte,
observă că în realitate acestea reprezintă critici de netemeinicie excluse cenzurii
instanței de recurs din perspectiva specificului acestei căi de atac și respectiv
a temeiurilor invocate de recurentă, art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
De asemenea, contrar susținerilor
recurentei cu privire la omisiunea instanței de apel de a examina cuantumul profitului,
considerentele relevă că această critică a făcut obiectul analizei instanței de
apel, iar în privința calității materialelor livrate în legătură cu care s-a invocat
existența unor vicii ascunse față de producătorul C.M.C., nu este posibilă analiza
acestui motiv în condițiile în care față de această pârâtă s-a admis excepția prematuritatea
cererii, astfel că în mod evident examinarea fondului pretențiilor nu a mai fost
posibilă.
În consecință, recursul
reclamantei este nefondat și va fi respins ca atare în conformitate cu art. 312
alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamanta
SC O. SRL Silagiu
împotriva deciziei civile nr. 84 din 13 iunie 2013
pronunțată de Curtea de
Apel Timișoara, secția a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
10 iunie 2014
.