ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.06.2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2108/2014

HOTĂRÂRE
10.06.2014
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2108/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 330 din 22 februarie

2013 pronunțată în Dosarul nr. 4809 la Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă,

s-a respins acțiunea formulată de reclamanta

împotriva pârâtei

, ca fiind prematur

formulată; s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei împotriva pârâtei

V.C.R. Italia

; s-a admis acțiunea

formulată și precizată de reclamanta

împotriva pârâtei

cu consecința

obligării acesteia la plata sumei de

116

.

317 euro și 21.580 RON cheltuieli de judecată

către reclamantă, fiind respinse restul pretențiilor, s-a dispus restituirea

către pârâta

Italia

a

taxei de timbru în sumă de 5.764 RON.

Pentru a pronunța această

soluție tribunalul a reținut, în esență, că prin cererea de chemare în judecată

înregistrată în Dosarul nr. 4809/30/2011, reclamanta

V.C.R. Italia

a solicitat obligarea

pârâtei

SC

la

plata sumei de 139.444,91 euro reprezentând contravaloarea mărfii livrate și neachitate,

dar utilizate de pârâtă pentru executarea unei plantații de viță-de-vie pentru amenajarea

căreia a beneficiat de fonduri nerambursabile prin programul de reconversie viticolă

derulat de Ministerul Agriculturii prin intermediul A.P.I.A.

Pârâta

a formulat cerere reconvențională

prin care a solicitat introducerea în cauză și a pârâtei

solicitând obligarea acesteia

și a reclamantei, în solidar, la plata contravalorii în RON a sumei de 90.000 euro

reprezentând prejudiciul suferit compus din furnizarea viței de vie fără viață,

contravaloarea lucrărilor agricole și a tratamentelor aplicate precum și profitul

nerealizat pentru doi ani de zile având în vedere întârzierea producție cu acest

termen.

În motivarea cererii reconvenționale

pârâta

SC

a

arătat că a încheiat cu

SC

având

ca obiect furnizarea de către aceasta prin intermediul diferiților producători a

necesarului de plante de viță de vie pentru suprafața de 40,53 ha. Conform clauzelor

contractului s-a convenit că beneficiarul, respectiv

va suporta riscul neprinderii

a maximum 2% din cantitatea de viță-de-vie livrată, producătorul având obligația

de a-i furniza certificatele de calitate și fitosanitare. Susține pârâta că deși

și-a îndeplinit obligația de plată a contravalorii mărfurilor ce i-au fost livrate

și a notificat pârâta

SC

precum

și producătorii butașilor că aceștia au un procent scăzut de prindere fiind necesară

înlocuirea lor, pârâtele nu și-au îndeplinit aceste obligații.

Având în vedere că reclamanta

inițială

Italia

nu

și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru, prin încheierea

din 1 noiembrie 2011 tribunalul a dispus anularea ca netimbrată a cererii principale,

astfel că, în acest mod, cererea reconvențională formulată de pârâta

a devenit cerere principală.

La acest dosar a fost

conexat Dosarul nr. 6466/30/2011 al Tribunalului Timiș având ca obiect acțiunea

formulată de reclamanta

SC

împotriva

pârâtelor

SC

și

C.M.C. pentru obligarea acestora la plata sumei de 90.000 euro reprezentând contravaloarea

pregătirii terenului aferent plantației neprinse pe timp de 2 ani, contravaloarea

tutorilor și plantării unui număr de 42.500 butuci viță-de-vie pentru înlocuirea

celor livrați uscați, contravaloarea a doi ani de producție nerealizată pentru 10

ha de viță de vie, contravaloarea tratamentelor efectuate pentru 6 ha și contravaloarea

a 3.243 șpalieri de capăt.

Ulterior, reclamanta și-a

precizat acțiunea și a arătat că pretențiile sale derivă din contractul din

anul 2010 încheiat cu furnizorul mărfurilor livrate prin reprezentantul

, convenție prin care

acesta s-a angajat la un procent de prindere de 95% din butașii livrați, conform

capitolului II din contract, clauză prin care s-a convenit și livrarea cantității

de șpalieri de dimensiunile prevăzute în contract.

Reclamanta susține că

aceste obligații nu au fost respectate suferind un prejudiciu ce urmează a fi reparat

prin admiterea acțiunii formulate.

Raportat la cererile și

apărărilor părților, și având în vedere înscrisurile depuse la dosar, tribunalul

a apreciat că este necesară lămurirea cadrului procesual, sens în care a apreciat

că, deoarece

Italia

a

arătat că înțelege să-și recupereze creanța față de

pe calea unei acțiuni

cambiale, rezultă că înscrisul depus nu are caracterul unei cereri reconvenționale,

motiv pentru care a dispus restituirea taxei judiciare de timbru achitată de această

parte.

Analizând excepția prematurității

acțiunii, formulată de pârâta

, prima instanță a reținut că, reclamanta

nu a depus la dosarul

cauzei înscrisuri din care să rezulte că a încercat soluționarea cererii prin conciliere

directă, în conformitate cu art. 720

1

de dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. a admis excepția invocată.

În privința fondului litigiului,

tribunalul a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare din anul 2009 încheiat

între reclamanta

SC

în

calitate de cumpărător și pârâta

în calitate de vânzător s-a convenit livrarea

de către pârâtă a butașilor de viță-de-vie, plantarea acestora pe o suprafață de

40,53 ha, livrarea materialelor de susținere și palisaj, precum și instalarea acestui

sistem.

În conformitate cu clauza

prevăzută la pct. VI din contract privind obligațiile părților, procesele-verbale

de recepție la terminarea lucrărilor se vor face de către ambele părți, iar în absența

întocmirii unui astfel de înscris se va considera că procesul-verbal întocmit de

Direcția Agricolă competentă pentru zona care recepționează sfârșitul lucrării pentru

măsura 1 și 2 va fi valabil pentru a determina executarea lucrării respective, confirmând

calitatea acesteia. În privința recepției cantitative a butașilor pentru garanția

de prindere s-a stabilit că inventarierea acestora se va face în iulie 2010 numărându-se

butașii vii, iar cei neprinși până la cantitatea de 8.275 vor fi în sarcina beneficiarului,

respectiv a reclamantei, iar restul, adică ceea ce depășește această cifră, în sarcina

furnizorului, înlocuirea acestora urmând a fi efectuată în perioada noiembrie 2010

– 15 aprilie 2011.

Raportat la această clauză

contractuală, prima instanță a apreciat că singura obligată față de reclamantă este

pârâta

SC

, orice

pretenție formulată față de partenerii externi nu poate fi primită în absența unui

contract încheiat cu aceștia, fiind lipsită de relevanță referirea din contract

la producătorii străini.

În consecință acțiunea

reclamantei față de

Italia

a

fost respinsă ca neîntemeiată, iar în privința furnizorului extern C.M.C. având

în vedere admiterea excepției prematurității, examinarea fondului pretențiilor nu

a mai fost posibilă.

Prin urmare, analizând

în ansamblu pretențiile reclamantei din cele două dosare conexate și având în vedere

că acestea vizează repararea acelorași prejudicii, pe baza expertizei tehnice efectuate

în cauză, prima instanță a concluzionat că pârâta

este în culpă pentru procentul

mic de prindere, de sub 50% din totalul butașilor livrați, cauza fiind calitatea

necorespunzătoare a acestora sau modul în care au fost plantați, ambele obligații

fiind în sarcina pârâtei. S-au înlăturat apărările acesteia referitoare la neîndeplinirea

de către reclamantă a obligațiilor referitoare la asigurarea condițiilor de depozitare

cu motivarea că pârâta nu a notificat la data efectuării lucrărilor eventuale nereguli

privind locul in care au fost depozitați butașii înainte de a fi plantați.

În consecință, acțiunea

reclamantei a fost admisă în parte în sensul obligării pârâtei la plata contravalorii

de înlocuire a butașilor neprinși.

În privința costurilor

lucrărilor de întreținere și a profilului nerealizat de reclamantă, prima instanță

a apreciat că și acestea trebuie imputate pârâtei, ele fiind consecința neîndeplinirii

corespunzătoare a obligațiilor față de reclamantă. În considerarea clauzelor contractului

s-a apreciat că, deși reclamanta a solicitat aceste despăgubiri pe ultimii trei

ani, ele sunt datorate doar pentru anii 2011 și 2012 deoarece părțile au convenit

ca reclamanta să-și asume pierderile aferente anului plantării, pentru butașii neprinși,

cuantumul acestor sume fiind stabilit în funcție de convenția părților și expertiza

efectuată în cauză.

În privința solicitării

reclamantei din dosarul conexat de obligare a pârâtei la plata contravalorii a 3.243

tensionatoare, care s-ar distruge printr-o eventuală operațiune de înlocuire a stâlpilor

de capăt, s-a apreciat că aceasta este nefondată ca urmare a respingerii tuturor

pretențiilor privind calitatea materialelor livrate de pârâtă, altele decât butașii.

Prin decizia civilă

nr. 84 din 13 iunie 2013 Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a anulat

ca netimbrat apelul declarat de pârâta

și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta

Referitor la apelul declarat

de reclamanta

SC

instanța

de apel a reținut că este nefondată critica referitoare la admiterea excepției prematurității

acțiunii față de pârâta C.M.C., cu motivarea că față de această pârâtă nu s-a îndeplinit

procedura concilierii directe, la dosar nu a fost identificată adresa pretins a

fi fost comunicată acestei pârâte, ci doar o adresă transmisă prin fax pârâtei

.

A fost înlăturată și critica

referitoare la respingerea acțiunii față de pârâta

V.C.R. Italia

în considerarea faptului

că izvorul litigiului derivă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între

reclamantă și pârâta

SC

, iar

simpla virare a unor sume de bani direct în contul furnizorului extern, nu echivalează

cu o asumare a obligațiilor contractuale pe care pârâta

le-a acceptat prin semnarea

convenției, după cum nu operează nici instituția solidarității, în absența unei

prevederi exprese în acest sens în contract. Raporturile juridice ale pârâtei

V.C.R. Italia

s-au derulat exclusiv

cu pârâta

SC

, singura

care poate să-i solicite eventuale daune pentru materialul săditor necorespunzător

calitativ.

În privința cuantumului

despăgubirilor soliditate de reclamantă instanța de apel a arătat că acesta a fost

corect determinat, raportat la clauzele contractului referitoare la limita despăgubirilor

pentru butașii neprinși, și respectiv probele administrate pentru celelalte pretenții

în legătură cu care însăși reclamanta are o evaluare diferită a prejudiciului, ceea

are semnificația unei incertitudini atât în privința întinderii prejudiciului cât

și a culpei pârâtei.

Referitor la apelul declarat

de pârâta

SC

instanța

de apel constatând că aceasta nu și-a îndeplinit obligația achitării taxelor judiciare

de timbru datorate a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 146/97 dispunând anularea apelului ca netimbrat.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamanta

criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând în principal, casarea deciziei

și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei admiterea

apelului și a acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

În dezvoltarea criticilor

recurenta invocă faptul că, în mod greșit instanța de apel a apreciat că in speță

nu este îndeplinită procedura concilierii directe, în condițiile în care la dosar,

anexat motivelor de apel a fost depusă adresa din 17 septembrie 2010 prin care se

semnalează pârâtei nerespectarea obligațiilor contractuale, situație în care condițiile

prevăzute de art. 720

1

O altă critică vizează

interpretarea greșită a actului dedus judecății și stabilirea faptului că nu există

raporturi contractuale cu pârâta

V.C.R. Italia,

deși aceasta a încasat sumele de bani în

baza facturilor emise, care în conformitate cu art. 46 C. com. au valoarea unui

contract în formă simplificată situație în care în mod eronat prin decizia recurată

s-a argumentat că nu există raporturi contractuale cu pârâtele C.M.C. și V.

C.R. Italia.

În egală măsură, susține

recurenta și dispozițiile art. 42 C. com. au fost greșit aplicate, instanța de apel

apreciind, contrar prevederii legale evocate, că solidaritatea trebuie să fie menționată

expres în contract.

Sub acest aspect, relevant

este faptul că în contractul încheiat între reclamantă și pârâta

se menționează existența

partenerilor străini, precum și obligația reclamantei recurente de a achita direct

acestora contravaloarea bunurilor achiziționate, astfel că nu exista nici un temei

legal pentru respingerea obligării pârâtelor în solidar la plata despăgubirilor

solicitate.

Evocând concluziile expertizei

efectuate în cauză, recurenta susține că în mod greșit s-a respins solicitarea de

acordare a contravalorii profitului pe ultimii trei ani cu motivarea că numărarea

butașilor vii pentru garanția de prindere trebuia făcută în luna iulie 2010 și nu

în anul 2012 când s-a efectuat expertiza.

De asemenea, instanța

de apel a omis să se pronunțe asupra motivului prin care a contestat calcularea

profitului, iar raportat la cantitatea de butași prinși a aplicat greșit legea deoarece

nu a înțeles să coroboreze toate probele existente la dosar.

O altă critică vizează

faptul că este eronată susținerea instanței de apel conform căreia contravaloarea

stâlpilor și a celorlalte materiale puteau fi obținute, dacă se invoca față de producătorul

C.M.C. existența unor vicii ascunse, în condițiile în care o astfel de solicitare

a fost formulată în contradictoriu cu această parte, iar probele existente la dosar

confirmă faptul că structura de susținere a plantației a fost realizată, dar calitatea

acesteia putea fi determinată doar după o anumită perioadă de timp. În condițiile

în care procesele-verbale de recepție atestă doar executarea cantitativă nu și calitativă

a lucrării rezultă că pârâtele

și C.M.C. aveau obligația respectării întocmai a obligațiilor

contractuale, în caz contrar fiind ținute la repararea prejudiciului produs în acest

mod.

Analizând recursul formulată

prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior menționate Înalta

Curte constată că este nefondat.

Astfel, în privința modului

de soluționare a excepției prematurității, instanța de apel confirmând soluția tribunalului,

a arătat că dispozițiile art. 720

1

la dosar nefiind depusă dovada îndeplinirii procedurii concilierii directe. În această

privință s-a argumentat prin decizia recurată că adresa din 17 septembrie 2010,

invocată și în recurs, nu atestă existența unei corespondențe directe între reclamantă

și pârâta C.M.C., nu există dovada comunicării acestui înscris către pârâtă și nici

a unei alte adrese emise de reclamantă către această parte, care să poată fi calificată

ca îndeplinind cerințele textului legal invocat. Adresele emise prin fax altei societăți,

respectiv pârâtei

SC

nu

au semnificația realizării procedurii concilierii directe și față de pârâta C.M.C.,

situație în care excepția prematurității invocată de această pârâtă a fost justificat

admisă.

Prin urmare, acest motiv

de recurs este nefondat urmând a fi înlăturat.

De asemenea, contrar susținerilor

recurentei și soluția de respingere a acțiunii față de pârâta

V.C.R. Italia

este legală în considerarea

faptului că litigiul demarat de reclamantă s-a întemeiat pe existența raporturilor

contractuale derivate din contractul din anul 2009 încheiat în reclamantă, în calitate

de cumpărător și pârâta

SC

în

calitate de vânzător. În această privință în mod corect a argumentat instanța de

apel că acest contract este semnat doar de pârâta

care este singura obligată

în raporturile derulate cu reclamanta prin semnarea convenției, iar simpla virare

a unor sume de bani de către reclamantă către pârâta

V.C.R. Italia

nu echivalează cu o asumare

de către aceasta a obligațiilor pe care pârâta

le-a acceptat prin semnarea

contractului.

De altfel, pârâta

V.C.R. Italia

a livrat direct reclamantei

butașii de viță de vie, în baza facturilor - care în sensul art. 46 C. com. au valoarea

unui contract în formă simplificată –, însă acesta este distinct de contractul din

anul 2009 încheiat între reclamantă și pârâta

.

În alți termeni, pârâta

V.C.R. Italia

nefiind parte în contractul din anul 2009 încheiat între reclamantă și pârâta SC

privește. Nu se poate reține, în consecință, că pârâta V.C.R. Italia ar fi avut

vreo obligație contractuală față de reclamantă derivând din contractul evocat pentru

a justifica obligarea acesteia la plata sumelor din litigiu.

În absența semnării contractului

evocat de către pârâta

Italia

este

eronată susținerea recurentei conform căreia cele două pârâte trebuiau obligate

solidar la plata despăgubirilor solicitate, deoarece obligațiile acestora derivă

din contracte diferite, astfel încât nici solidaritatea pasivă nu poate opera.

În această privință, deși

este greșit argumentul instanței de apel în sensul că solidaritatea nu operează

în absența unei prevederi exprese în contract, soluția de respingere a acestei critici

este corectă ca mod de soluționare a litigiului însă pentru alte considerente. Astfel,

solidaritatea fiind de natura obligației comerciale în conformitate cu art. 42

Se impune sub acest aspect

precizarea că este corectă susținerea recurentei în sensul că potrivit dispozițiilor

legale evocate în obligațiile comerciale codebitorii sunt ținuți solidar, afară

de stipulație contrară. Această constatare nu este însă de natură a modifica decizia

recurată deoarece însă în speță, după cum s-a argumentat, cele două pârâte nu au

calitatea de codebitori, ai acelorași obligații pentru a opera principiul solidarității

pasive.

De menționat, în privința

criticilor referitoare la cuantumul despăgubirilor că acestea vizează, în esență,

modului de interpretare a expertizei efectuate în cauză, a conținutului altor probe

administrate cu privire la calitatea lucrărilor, situație în care Înalta Curte,

observă că în realitate acestea reprezintă critici de netemeinicie excluse cenzurii

instanței de recurs din perspectiva specificului acestei căi de atac și respectiv

a temeiurilor invocate de recurentă, art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

De asemenea, contrar susținerilor

recurentei cu privire la omisiunea instanței de apel de a examina cuantumul profitului,

considerentele relevă că această critică a făcut obiectul analizei instanței de

apel, iar în privința calității materialelor livrate în legătură cu care s-a invocat

existența unor vicii ascunse față de producătorul C.M.C., nu este posibilă analiza

acestui motiv în condițiile în care față de această pârâtă s-a admis excepția prematuritatea

cererii, astfel că în mod evident examinarea fondului pretențiilor nu a mai fost

posibilă.

În consecință, recursul

reclamantei este nefondat și va fi respins ca atare în conformitate cu art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta

SC O. SRL Silagiu

împotriva deciziei civile nr. 84 din 13 iunie 2013

pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

10 iunie 2014

.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-06-07
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2551/2018
admis cererea de obligare a S.C. D. S.R.L. la plata către reclamanta reconvențională din prezentul dosar a sumei reprezentând prejudiciul suferit compus din: furnizarea de viță de vie fără viață, contravaloarea lucrărilor agricole la vița d
ÎCCJ 2013-02-13
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 533/2013
,75 euro sau contravaloarea acesteia în lei, la curul B.N.R. la data plății; a fost obligată pârâta la plata sumei de 6371,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în apel. Cu titlu preliminar, instanța de apel a observat că pâr
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 854/2014
cale de consecință, și capătul de cerere privind repunerea în situația anterioară. Pârâta M.C.V.I. SCA, reconvențional, a solicitat obligarea reclamantei SC D.G.A.E. SRL, la plata sumei de 151.731,90 EURO, reprezentând contravaloare butași
ÎCCJ 2013-12-05
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4348/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea de arbitrare înregistrată la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, reclamanta SC A.A. SRL Timișoara
ÎCCJ 2013-11-27
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4206/2013
188/ A din 18 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apei Timișoara, secția a ll-a civilă, a fost admis apelul, a fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul că a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC D
Sursă