ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1903/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată la data de 18 iulie 2001 sub nr. 3885 pe rolul Tribunalului Botoșani, secția civilă, reclamanta P.M. a chemat în judecată Orașul Săveni prin primar, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța: - să anuleze dispoziția 108 din 3 iulie 2001 emisă de către primarul orașului Săveni; - să dispună restituirea în natură a terenului în suprafață de 1432 mp situat în intravilanul orașului Săveni. Reclamanta evaluând valoarea terenului la 42.960 dolari SUA. În motivarea acțiunii reclamanta arată că terenul a fost preluat abuziv de către stat și conform prevederilor Legii nr. 10/2001 are dreptul la restituirea în natură.

Tribunalul Botoșani prin sentința civilă nr. 25 din 28 ianuarie 2002 a respins ca nefondată acțiunea. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că terenul în litigiu este ocupat; pe el fiind construit un bloc de locuințe, mai existând un loc de joacă amenajat pentru copii și spațiul verde aferent. În consecință terenul nu poate fi restituit în natură. Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel solicitând în esență să se admită acțiunea în parte și să i se restituie terenul care nu este ocupat de construcții. Curtea de Apel Suceava prin decizia civilă nr. 30 din 18 iunie 2002 a respins ca nefondat apelul reținând în esență că terenul a fost folosit conform scopului exproprierii, construindu-se un bloc de locuințe pe o parte din teren, iar restul terenului având destinația de loc de joacă pentru copii și spațiu verde.

În consecință se constată că terenul nu este liber și conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii urmează să se stabilească prin echivalent pentru întregul imobil. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ. O primă susținere este în legătură cu faptul că instanța de apel i-a încălcat dreptul de apărare în sensul că nu a citat-o pentru a-și susține apelul. Se mai susține că a depus și o cerere pentru lipsă de apărare, precum și o dovadă din care rezultă că a formulat o cerere de strămutare a cauzei la Curtea Supremă de Justiție, de care de asemenea instanța de apel nu a ținut seama.

Cea de a doua susținere este în legătură cu faptul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001 și nu s-a ținut seama nici de constatările expertizei în sensul că o suprafață de teren de 840 mp a rămas liberă și deci ea ar fi trebuit să-i fie retrocedată reclamantei. Recursul este nefondat. În ceea ce privește critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. urmează a constata că acest motiv de recurs se referă la situația când „instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (1) C. proc. civ.

În cazul în speță aceste împrejurări nu s-au petrecut astfel: reclamanta recurentă a fost legal citată pentru termenul la care s-a judecat recursul (dovada de îndeplinire a procedurii de citare ). În ceea ce privește respingerea cererii de acordare a unui termen pentru pregătirea apărării și angajarea unui apărător, este de reținut că cererea nu a fost făcută în condițiile art. 156 C. proc. civ., respectiv să fie temeinic motivată. În speță cererea nici măcar nu a fost motivată, iar instanța de apel, prin practicaua deciziei a respins-o reținând că la data citării, reclamanta apelantă avea timp suficient pentru pregătirea apărării. Distinct de aceasta urmează a reține că în conformitate cu prevederile art. 156 alin. (1) C. proc.

civ., acordarea unui termen este o facultate a instanței („va putea”) nu o obligație, deci, oricum, nu poate să fie considerată o încălcare a normelor de procedură ce ar atrage nulitatea conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Nici ultimul aspect învederat de către recurentă la acest motiv nu este fondat, reclamanta-recurentă nedovedind că a depus la instanța de apel un act sau cerere prin care să fi arătat că are termen pentru soluționarea unei cereri de strămutare. De menționat că nici în recurs nu a produs o asemenea dovadă. Celelalte două susțineri întemeiate pe motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. sunt de asemenea nefondate; hotărârea instanței de apel fiind pronunțată cu aplicarea corectă a legii, având în vedere probele administrate în cauză.

Astfel este de reținut că reclamanta a fost proprietara terenului în suprafață de 1432 mp, în litigiu, care a fost expropriat prin Decretul nr. 171 din 12 mai 1978 în scopul edificării unui ansamblu de locuințe. Scopul exproprierii a fost realizat întrucât „parte din blocul de locuințe a fost edificat pe terenul revendicat de către reclamantă ocupând o suprafață de 592 mp” (constatările expertului). În privința restului de teren în suprafață de 840 mp (1432 mp și 592 mp), acesta este teren de joacă pentru copii și spațiu verde. Terenul de joacă pentru copii este împrejmuit de ziduri din beton ciclopeian de înălțime variabilă (răspuns expert la obiecțiuni).

Acest spațiu de joacă pentru copii și spațiul verde au fost cuprinse în planul urbanistic general al orașului Săveni și în regulamentul de urbanism aferent, figurând în documentația urbanistică aprobată de către Consiliul local al orașului la capitolul amenajări exterioare pentru îmbunătățirea habitatului (adresa nr. 77 din 18 mai 2001). În consecință, instanțele au reținut corect că nu există o suprafață de teren rămasă liberă, în sensul legii, căci întreaga suprafață de teren expropriată construită și neconstruită a fost folosită conform planului de urbanism. Suprafața neconstruită fiind „necesară în vederea bunei utilizări” a suprafeței pe care s-a edificat blocul de locuințe, ne aflăm în situația în care, conform art. 11 pct. 3 – teza finală din Legea nr. 10/2001 nu se restituie în natură terenul; ca atare instanța a făcut o aplicare corectă a legii, având în vedere probele administrate în cauză.

Distinct de cele mai înainte arătate urmează a reține că și prin dispoziția nr. 108 din 3 iulie emisă de către primarul Orașului Săveni ca răspuns la notificarea făcută de către reclamantă la art. 2 „se propune acordarea de despăgubiri pentru terenul solicitat”, iar prin art. 1 se respinge ca nefiind posibilă cererea de restituire în natură. Astfel fiind pentru considerentele mai înainte arătate și reținând că nici cererea din criticile formulate în recurs nu este fondată, urmează a respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul formulat de P.M. împotriva deciziei nr. 30 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2003.