ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.05.2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1903/2003

HOTĂRÂRE
13.05.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1903/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin cererea înregistrată la data de  18 iulie

2001 sub nr. 3885 pe rolul Tribunalului Botoșani, secția civilă, reclamanta P.M.

a chemat în judecată Orașul Săveni prin primar, solicitând instanței ca prin

hotărârea pe care o va pronunța:

- să anuleze dispoziția 108 din 3  iulie 2001

emisă de către primarul orașului Săveni;

- să dispună restituirea în natură a terenului

în suprafață de 1432 mp situat în intravilanul orașului Săveni. Reclamanta

evaluând valoarea terenului la 42.960 dolari SUA.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că

terenul a fost preluat abuziv de către stat și conform prevederilor Legii nr. 10/2001

are dreptul la restituirea în natură.

Tribunalul Botoșani prin sentința civilă nr. 25

din 28 ianuarie 2002 a respins ca nefondată acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de

fond a reținut că terenul în litigiu este ocupat; pe el fiind construit un bloc

de locuințe, mai existând un loc de joacă amenajat pentru copii și spațiul

verde aferent.

În consecință terenul nu poate fi restituit în

natură.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat

apel solicitând în esență să se admită acțiunea în parte și să i se  restituie

terenul care nu este ocupat de construcții.

Curtea de Apel Suceava prin decizia civilă nr. 30

din 18 iunie 2002 a respins ca nefondat apelul reținând în esență că terenul a

fost folosit conform scopului  exproprierii, construindu-se un bloc de locuințe

pe o parte din teren, iar restul terenului având destinația de loc de joacă

pentru copii  și spațiu verde.

În consecință se constată că terenul nu este

liber și conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii

urmează să se stabilească prin echivalent pentru întregul imobil.

Împotriva acestei decizii reclamanta a  declarat

recurs invocând motivele prevăzute de  art. 304 pct. 5,  9 și 10 C. proc. civ.

O primă susținere este în legătură cu faptul că

instanța de apel i-a încălcat dreptul de apărare în sensul că nu a citat-o

pentru a-și susține apelul.

Se mai susține că a depus și  o cerere pentru

lipsă de apărare, precum și o dovadă din care rezultă că a formulat o cerere de

strămutare a cauzei la Curtea Supremă de Justiție, de care de asemenea instanța

de apel nu a ținut seama.

Cea de a doua susținere este în legătură cu

faptul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 11

pct. 3 din Legea nr. 10/2001 și nu   s-a ținut seama nici de constatările

expertizei în sensul că o suprafață de teren de 840 mp a rămas liberă și deci

ea ar fi trebuit să-i fie retrocedată reclamantei.

Recursul este nefondat.

În ceea ce privește critica întemeiată pe

prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. urmează a constata că acest motiv de

recurs se referă la situația când „instanța a încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (1) C. proc. civ.

În cazul  în  speță aceste împrejurări  nu s-au

petrecut astfel:  reclamanta recurentă a fost legal citată pentru termenul la

care s-a judecat recursul (dovada de îndeplinire a procedurii de citare ).

În ceea ce privește respingerea cererii de

acordare a unui termen pentru pregătirea apărării și angajarea unui apărător,

este de reținut că cererea nu a fost făcută în condițiile art. 156 C. proc.

civ., respectiv să fie temeinic motivată. În speță cererea nici măcar nu a fost

motivată, iar instanța de apel, prin practicaua deciziei a respins-o reținând

că la data citării, reclamanta apelantă avea timp suficient pentru pregătirea

apărării.

Distinct de aceasta urmează a reține că în

conformitate cu prevederile art. 156 alin. (1) C. proc. civ., acordarea unui

termen este o facultate a instanței („va putea”) nu o obligație, deci, oricum,

nu poate să fie considerată o încălcare a normelor de procedură ce ar atrage

nulitatea conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Nici ultimul aspect învederat de către recurentă

la acest motiv nu este fondat, reclamanta-recurentă nedovedind că a depus la

instanța de apel un act sau cerere prin care să fi arătat că are termen pentru

soluționarea unei cereri de strămutare.

De menționat că nici în recurs nu a produs o

asemenea dovadă.

Celelalte două susțineri  întemeiate  pe

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. sunt de

asemenea nefondate; hotărârea instanței de apel fiind pronunțată cu aplicarea

corectă a legii, având în vedere probele administrate în cauză.

Astfel este de reținut că reclamanta a fost

proprietara terenului în suprafață de 1432 mp, în litigiu, care a fost

expropriat prin Decretul nr. 171 din 12 mai 1978 în scopul edificării unui

ansamblu de  locuințe.

Scopul exproprierii a fost realizat întrucât

„parte din blocul de locuințe a fost edificat pe terenul revendicat de către

reclamantă ocupând o suprafață  de 592 mp” (constatările expertului).

În privința restului de teren în  suprafață de

840 mp (1432 mp și 592 mp), acesta este teren de joacă pentru copii și spațiu

verde.

Terenul de joacă pentru copii este împrejmuit de

ziduri din beton ciclopeian de înălțime variabilă (răspuns expert la obiecțiuni).

Acest spațiu de joacă pentru copii și spațiul

verde au fost cuprinse în planul urbanistic general al orașului Săveni și în

regulamentul de urbanism aferent, figurând în documentația urbanistică aprobată

de către Consiliul local al orașului la capitolul amenajări exterioare pentru

îmbunătățirea habitatului (adresa nr. 77 din 18 mai 2001).

În consecință, instanțele au reținut corect că

nu există o suprafață de  teren rămasă liberă, în sensul legii, căci întreaga

suprafață de teren expropriată construită și neconstruită a fost folosită

conform planului de urbanism.

Suprafața neconstruită fiind „necesară în

vederea bunei utilizări” a suprafeței pe care s-a edificat blocul de locuințe,

ne aflăm în situația în care, conform art. 11 pct. 3 – teza finală din Legea nr.

10/2001 nu se restituie în natură terenul; ca atare instanța a făcut o aplicare

corectă a legii, având în vedere probele administrate în cauză.

Distinct de cele mai înainte arătate urmează a

reține că și prin dispoziția nr. 108 din 3 iulie emisă de către primarul

Orașului Săveni ca răspuns la notificarea făcută de către reclamantă la art. 2

„se propune acordarea de despăgubiri pentru terenul solicitat”, iar prin art. 1

se respinge ca nefiind posibilă cererea de restituire în natură.

Astfel fiind pentru considerentele mai înainte

arătate și reținând că nici cererea  din  criticile formulate în recurs nu este

fondată, urmează a respinge recursul.

Respinge recursul formulat de P.M. împotriva

deciziei nr. 30 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai

2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-10-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8001/2005
, în final, nu s-a mai construit. Recursul nu este fondat. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului s-a constatat că autoarea recurentului, P.M.Ș., decedată la 4 februarie 2003 a fost proprietara suprafeței de teren de 946 mp situată în
ÎCCJ 2009-11-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9355/2009
p., în această variantă, terenul supus restituirii cuprinzând și suprafața cu destinația de loc de joacă pentru copii. S-a formulat această solicitare deoarece nu a fost respectată destinația dată terenului la momentul exproprierii, respect
ÎCCJ 2004-01-30
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 707/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 august 2000 pe rolul Tribunalului Botoșani, reclamantul B.R., decedat ulterior, acțiunea fiind continuată de legatara D.T
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81792)
ând contravaloarea în lei la data plății a sumei de 572.103 euro pentru imobilele – terenuri în suprafață totală de 7.195 mp, care nu pot fi restituite în natură. Instanța de apel a constatat aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 11
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86857)
instanță a fondului, pe baza probelor administrate, terenul și construcțiile de pe acesta (demolate ulterior, cu plata despăgubirii) au fost expropriate conform Decretului nr. 54/1951, în vederea construirii unui ansamblu de locuințe. A rez
Sursă