ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8001/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8001/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 1192 din 24 iunie 2003 Primarul Municipiului Botoșani a fost respinsă cererea de restituire în natură a suprafeței de 964 mp teren situat în Botoșani, formulată de P.D., cu motivarea că terenul este ocupat de o investiție de utilitate publică, respectiv de parcul din zona Casei Tineretului. S-a stabilit că solicitantul are dreptul la acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (4) și (8) din Legea 10/2001. La data de 23 iulie 2003 petentul P.D. s-a adresat Tribunalului Botoșani solicitând anularea dispoziției, restituirea în natură a imobilului și plata despăgubirilor în cuantum de 1.400.000.000lei pentru locuința demolată de pe teren.
În motivarea cererii a arătat că imobilele, teren și construcție, au aparținut, în coproprietate, defuncților P.M.Ș. (mama sa) și S.A. Prin Decretul nr. 136/1978 imobilele au fost expropriate în vederea construirii ansamblului de locuințe Primăverii, casa a fost demolată în acest scop, iar terenul este, în prezent, liber de construcții. Tribunalul Botoșani prin sentința civilă nr. 592 din 13 octombrie 2004 a respins cererea ca nefondată reținând că potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul solicitat de reclamant este afectat de detalii de sistematizare, respectiv parcul din zona Casei Tineretului, restituirea în natură nefiind posibilă. Cel de-al doilea petit, privind desdăunarea pentru construcția demolată este prematur formulat, întrucât organele în drept nu au emis încă un răspuns la cerere, care să poată fi contestat în instanță.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul arătând că terenul revendicat este liber de construcții și poate fi restituit în natură, aspect ce rezultă și din raportul de expertiză. Curtea de Apel Suceava prin decizia civilă nr. 388 din 15 aprilie 2005 a respins apelul ca nefondat reținând că în acceptațiunea dispozițiilor Legii 10/2001 liber de construcții este imobilul neocupat fizic sau neafectat unei utilități sociale. În speță, așa cum rezultă din raportul de expertiză (fila 54 dosar fond) terenul în litigiu este afectat unei utilități sociale, respectiv parcul din fața Casei Tineretului și cuprinde o intersecție stradală și o statuie. Împotriva deciziei instanței de apel reclamantul a declarat recurs, neîncadrat în vreunul din punctele art. 304 C. proc.
civ., pentru următoarele motive: - terenul nu are destinația pentru care a fost prevăzută exproprierea, și ca atare, poate fi restituit în baza prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea 10/2001. - în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea 10/2001 statuia amplasată pe teren este o construcție ușoară, posibil demontabilă. - eronat a reținut instanța de apel că potrivit concluziilor raportului de expertiză terenul în litigiu este afectat unei utilități sociale, respectiv parcul din fața Casei Tineretului și cuprinde o intersecție stradală, în realitate acest raport a concluzionat că exproprierea s-a făcut în vederea edificării unui ansamblu de locuințe care, în final, nu s-a mai construit. Recursul nu este fondat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului s-a constatat că autoarea recurentului, P.M.Ș., decedată la 4 februarie 2003 a fost proprietara suprafeței de teren de 946 mp situată în Botoșani, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 782 din 18 februarie 1936 (fila 24 dosar fond). La data de 16 iulie 1964 a vândut soților S.D. și A. un apartament și 417 mp teren situate la aceiași adresă (fila 23 dosar fond). Prin Decretul nr. 136/1978 (filele 19- 21 dosar fond) au fost expropriate suprafața de 529 mp teren și 105 mp construcții situate în str. V.I., proprietatea autoarei recurentului. Restul de 417 mp teren și 92 mp construcții s-au expropriat de la S.A. în baza aceluiași decret de expropriere.
Ca atare, recurentul reclamant putea solicita potrivit dispozițiilor Legii 10/2001 restituirea în natură doar a suprafeței de 529 mp teren care a fost expropriată de la autoarea sa și nu întreaga suprafață de 946 mp. Raportul de expertiză efectuat în cauză a concluzionat că pe terenul în suprafață de 529 mp expropriat autoarei recurentului-reclamant nu au mai fost construite blocuri de locuințe, după cum se proiectase inițial, iar terenul respectiv, împreună cu alte suprafețe adiacente, a fost transformat într-un parc de agrement situat în fața Casei Tineretului. Instanțele care au instrumentat cauza în fond și apel au aplicat corect art. 11 alin.(2) din Legea 10/2001 care prevede că se restituie în natură doar terenul liber or, în speță, terenul revendicat nu este liber, fiind afectat de utilități publice, respectiv parcul din zona Casei Tineretului.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.D. împotriva deciziei civile nr. 388 din 15 aprilie 2005 a Curții de Apel Suceava. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.