ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7010/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.G., în contradictoriu

cu Primăria Municipiului Botoșani, Prefectura județului Botoșani, A.V.A.S.

București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat în

conformitate cu Legea nr. 10/2001 să i se restituie în proprietate suprafața de

3330 mp teren situată în Municipiul Botoșani (restituire refuzată prin

Dispoziția nr. 4119 din 4 iunie 2002 a Primarului municipiului Botoșani).

Tribunalul Botoșani, Secția civilă,

prin sentința nr. 961 din 1 iunie 2005: a admis acțiunea în sensul că a obligat

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să acorde reclamantului

despăgubiri în echivalent, constând în titluri de valoare nominală de

4.116.821.390 lei reprezentând contravaloarea suprafeței de 3330 mp teren

expropriat și care nu mai poate fi restituit în natură; a fost respinsă

acțiunea împotriva pârâților Primăria municipiului Botoșani, Prefectura

județului Botoșani și A.V.A.S. București.

Instanța a reținut că reclamantul a

făcut dovada că a avut în proprietate terenul de 3330 mp. Acest teren a fost

expropriat prin Decretul nr. 396/1977. În prezent terenul este ocupat parțial

de blocuri de locuințe și parțial de parcul public „Curcubeul” din municipiul

Botoșani, și drept consecință nu poate fi restituit în natură. Au fost acordate

alte măsuri reparatorii, cum s-a arătat, conform prevederilor de atunci ale

Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel Suceava, secția

civilă, prin decizia nr. 91 din 18 mai 2006 a respins apelurile declarate de

reclamantul C.G. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Instanța de apel a confirmat

situația de fapt reținută de instanța de fond pe baza aceluiași material

probator. A apreciat că nu există raport de cauzalitate între Tratatul de Pace

de la Paris încheiat după cel de al II-lea război mondial și exproprierea în

anul 1977 a terenului solicitat în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr.

10/2001.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 2249 din 9

martie 2005 a admis recursurile declarate de reclamantul C.G. și pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A fost casată decizia nr. 91 din 18

mai 2006 a Curții de Apel Suceava și trimisă cauza la aceeași instanță pentru

rejudecarea celor două apeluri.

Instanța de recurs a indicat, în

legătură cu recursul reclamantului, să se suplimenteze probatoriul cu

efectuarea unei noi expertize tehnice pentru a se identifica suprafața de teren

solicitată de reclamant inclusiv cu vecinătățile precum și pentru a se aprecia

dacă acesta este sau nu liber în sensul art. 11 din Legea nr. 10/2001.

În ce privește recursul pârâtului

s-a indicat ca instanța de apel să aibă în vedere motivele de recurs ca apărări

de fond.

Pentru rejudecarea apelurilor s-a

efectuat o nouă expertiză tehnică privind amplasarea terenului în litigiu,

modul de folosire și o expertiză contabilă pentru reevaluarea aceluiași teren

în raport de prețul de piață.

Curtea de Apel Suceava, secția

civilă, prin decizia nr. 39 din 14 martie 2008 a respins apelul declarat de

Statul Român prin Ministerul Finanțelor; a admis apelul reclamantului a

modificat în parte sentința civilă nr. 961 din 1 iunie 2005 a Tribunalului

Botoșani și a constatat că reclamantul au dreptul la măsuri reparatorii prin

echivalent în valoare de 900.070 lei, reprezentând contravaloarea suprafeței de

3330 mp teren expropriat și care nu mai poate fi restituit în natură. Au fost

menționate celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin acestei

decizii.

Cu referire la indicațiile Înaltei

Curți de Casație și Justiție și pe baza analizei materialului probator

administrat, raportat la prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001 instanța a

reținut că terenul solicitat de reclamant (teren expropriat în anul 1977) nu

poate fi restituit în natură. Acesta este ocupat de amenajări cu caracter

public, respectiv Parcul Curcubeului, aleea de acces cu același nume și

ansamblu de locuințe. Cu privire la situația suprafeței de 832,65 mp teren

solicitată de reclamant inițial la schimb, nu a mai fost examinată deoarece reclamantul

nu a mai insistat în identificarea și măsurarea acestuia.

În ce privește apelul Statului prin

Ministerul Finanțelor instanța a reținut că acesteia i-a fost respectat dreptul

la apărare fiindu-i comunicate rapoartele de expertiză efectuate în cauză în

fața instanței de fond după care a formulat întâmpinare unde nu a invocat

aspecte legate de conținutul celor două rapoarte de expertiză.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs:

vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Se susține în esență că: instanța a

apreciat greșit întregul probatoriu administrat; nu a ținut seama de

prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001; eronat s-a apreciat că nu este

posibilă restituirea terenului în natură deoarece terenul este liber iar

probele au arătat că „Parcul” este de fapt un teren viran fără amenajări;

parcul are o suprafață de 19.250 mp iar terenul solicitat de 3330 mp este

situat într-o extremitate „a așa zisului parc”; nu a solicitat nici un moment

despăgubiri ci restituirea în natură; dreptul de proprietate i-a fost încălcat

prin decretul de expropriere din 1977, care nu a respectat Tratatul

Internațional din 1947 (Tratatul de pace de la Paris încheiat după terminarea

celui de al doilea război mondial) astfel că exproprierea este nulă absolut.

împuternicirii primite de la Ministerul Economiei și Finanțelor, în

reprezentarea Statului Român, care invocă motivul de casare prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține, în esență, că instanța

trebuie să aplice prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Ministerul

Economiei și Finanțelor nu mai are atribuția de a emite titluri de valoare

nominală. Titlurile de despăgubiri se exercită de structura nou înființată și

anume A.N.R.P.

Ambele recursuri se privesc ca

nefondate.

reclamantului C.G.:

Conform art. 304 alin. (1) C. proc.

civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de

nelegalitate.

Aceasta înseamnă că problemele de

netemeinicie, analizarea și aprecierea probelor, precum și situația de fapt

stabilită pe baza acestora nu mai pot face obiect de examinare în recurs, cale

extraordinară de atac, după abrogarea pct. 9 și 10 ale art. 304 C. proc. civ.

În prezenta cauză un prim recurs al

reclamantului a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție cu trimiterea

pricinii aceleiași instanțe, Curtea de Apel Suceava, pentru rejudecarea

apelului.

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate,

precum și asupra necesității unor probe sunt obligatorii pentru instanța de

trimitere.

Rejudecând apelul, instanța s-a

conformat indicațiilor primite prin decizia de casare și a dispus efectuarea de

noi expertize, ceea ce s-a și realizat.

Terenul de 3330 mp situat în

Municipiul Botoșani, obiect al prezentului litigiu, a fost cumpărat de părinții

reclamantului în anul 1960. Pe acest teren nu se aflau construcții și nu au

fost edificate după cumpărare.

Prin Decretul nr. 396/1977 au fost

expropriate terenuri în suprafață totală de 194.625 mp, printre care și terenul

sus menționat, în scopul realizării unui număr de 3.219 apartamente și a

dotărilor social-culturale aferente.

Terenul autorilor reclamantului a

fost afectat parțial de alei de acces spre construcțiile nou edificate și

parțial de un parc „Parcul Curcubeul” care se întinde pe o suprafață totală de

19.250 mp.

Realizarea unui ansamblu de locuințe

de asemenea dimensiuni (3.219 apartamente) presupune și dotări sociale,

inclusiv spații verzi și parcuri.

Recursul reclamantului, în

dezvoltarea sa, poate fi încadrat motivului de casare prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. (hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii) și se constată că instanța, prin hotărârea atacată, s-a

conformat deciziei de casare pronunțată în primul recurs, precum și

prevederilor Legii nr. 10/2001, inclusiv celor incidente în materia

exproprierilor prevăzute la art. 11 din legea citată. Terenul solicitat nu este

„liber” în sensul acestei legi pentru a putea fi retrocedat în natură. Parcul

este parc, indiferent dacă la un moment dat este mai mult sau mai puțin

îngrijit și este evidențiat ca atare în documentele municipalității. Nici

faptul că terenul în litigiu (3330 mp) reprezintă o mică parte din suprafața

totală a parcului (19.250 mp) nu constituie un argument juridic care să conducă

la nelegalitatea hotărârii recurate, la fel ca și amplasarea terenului la

extremitatea parcului.

Referirile reclamantului la Tratatul

de Pace de la Paris nu au relevanță în cauză. Nu este o legătură cauzală între

acest tratat, cumpărarea de către părinții reclamantului a terenului în litigiu

(anul 1960) și exproprierea aceluiași teren (anul 1977). Astfel că, raportat la

cele susținute, decretul de expropriere nu poate fi socotit nul.

În ce privește susținerea

recurentului privind împrejurarea că instanța i-a acordat ceea ce nu a cerut

(despăgubiri prin echivalent) instanța reține că în propria sa cale de atac nu

i se poate înrăutăți situația.

Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Acest pârât nu a fost obligat să

emită titluri de valoare nominală. Dimpotrivă, rejudecând apelul, instanța a

constatat doar dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent,

stabilind și o valoare, măsuri care vor fi acordate în condițiile legii. Deci,

recurentul (Ministerul Economiei și Finanțelor) nu a fost obligat să facă ori

să dea ceva. Hotărârea are menirea de a-i fi opozabilă Statului, evident prin

instituția abilitată.

Față de cele ce preced, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamantul C.G. și de pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Economiei și Finanțelor, D.G.F.P. Botoșani împotriva deciziei nr. 39 din 14

martie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie

2008.