ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2532/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 februarie 2002, reclamanta Primăria orașului Pucioasa a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dâmbovița și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea procesului-verbal încheiat la 30 noiembrie 2001 și a deciziei nr. 68 din 25 ianuarie 2002 pentru suma de 1.534.620.302 lei, reprezentând T.V.A. și majorări de întârziere. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, pentru operațiunile de închiriere a spațiilor comerciale și de concesionare a unor terenuri, a fost nelegal obligată să plătească T.V.A., deși nu are calitatea de comerciant și în sfera de aplicare a T.V.A.

nu sunt incluse operațiunile efectuate de instituțiile publice. Prin sentința nr. 139 din 30 septembrie 2002, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că, în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 3/1992, republicată și art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000, reclamanta are calitatea de contribuabil, fiind obligată să plătească T.V.A. pentru operațiunile impozabile, în categoria cărora sunt incluse închirierile de spații cu altă destinație decât cea de locuință și concesionările de terenuri. Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.

În primul motiv de casare, recurenta a invocat dispozițiile art. 169 din O.G. nr. 61/2002, potrivit cărora, se anulează sumele reprezentând TV.A. datorate de autoritățile Administrației Publice Locale pentru închirieri sau concesiuni de bunuri imobile care, până la 31 mai 2002, nu au fost facturate beneficiarilor și nu au fost achitate la bugetul statului, inclusiv posibilitățile și majorările de întârziere aferente. Prin cel de-al doilea motiv de casare, recurenta a susținut că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile O.G. nr. 3/1992 și ale O.U.G. nr. 17/2000, întrucât este o instituție publică și subiect de drept administrativ, beneficiind de scutire la plata T.V.A. pentru activitatea specifică autorizată, cum este cea de administrare a domeniului public sau privat al orașului, prin operațiuni de închiriere și de concesiune.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de casare invocate și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 169 din O.G. nr. 61/2002, aprobată prin Legea nr. 79/2003, nu sunt incidente în cauză, pentru că reglementează executarea obligației de plată a T.V.A. și nu constatarea obligației care a făcut obiectul actelor de control contestate prin acțiune. Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de casare este, de asemenea, nefondată, constatându-se că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 3/1992, republicată și art. 2 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a) din O.U.G.

nr. 17/2000. Conform acestor prevederi legale, în sfera de aplicare a T.V.A. se cuprind livrările de bunuri mobile și/sau prestările de servicii efectuate în cadrul exercitării activității profesionale, operațiuni cu plată cărora le sunt asimilate închirierea și concesionarea de bunuri, iar instituțiile publice sunt T.V.A., dacă realizează direct sau prin unități subordonate alte operațiuni impozabile decât cele pentru activitățile lor administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică, siguranța statului, culturale și sportive. De asemenea, sunt nefondate celelalte argumente invocate în cel de-al doilea motiv de recurs, întrucât calificarea operațiunilor de închiriere și de concesiune ca acte de administrare sau de gestiune a patrimoniului orașului nu produce consecințe juridice în privința obligației de plată a T.V.A., prevăzută expres în actele normative sus-menționate pentru asemenea operațiuni cu plată.

În consecință, nefiind motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Local Pucioasa, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 139 din 30 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2003.