ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4925/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 73 CC din 6 decembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a stabilit în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei prin care reclamanții unitatea administrativ-teritorială Orașul Pucioasa și Primarul Orașului Pucioasa au chemat în judecată pe pârâta A.D.I., solicitând anularea Hotărârii nr. 46 din 19 mai 2011, emisă de pârâtă, obligarea acesteia la comunicarea actului contestat, a proiectului hotărârii și a documentelor de fundamentare, precum și a Procesului-verbal al A.G.

al A.D.I. din 19 mai 2011. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 51 alin. (3 1 ) din Legea nr. 51/2006 și ale Legii nr. 554/2004, pe care este întemeiată acțiunea, iar pârâta este autoritate publică administrativă, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din acest din urmă act normativ, coroborat cu art. 11 alin. (1) din Legea nr. 215/2001. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și arătând, în esență, că litigiul nu este de natură administrativă, iar soluționarea acestuia este de competența judecătoriei, în conformitate cu prevederile art. 23 din O.G.

nr. 26/2000. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Astfel, prin acțiunea formulată în cauză, reclamanții unitatea administrativ-teritorială Orașul Pucioasa și Primarul Orașului Pucioasa au chemat în judecată pe pârâta A.D.I., solicitând anularea Hotărârii nr. 46 din 19 mai 2011, emisă de pârâtă, obligarea acesteia la comunicarea actului contestat, a proiectului hotărârii și a documentelor de fundamentare, precum și a Procesului-verbal al A.G. al A.D.I.

din 19 mai 2011. Așa cum rezultă în mod explicit din conținutul cererii de chemare în judecată, acțiunea este una în contencios administrativ, de anulare a unui act administrativ, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004. Față de temeiul și obiectului acțiunii, se va reține că în mod corect, prin sentința atacată, a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, în raport cu dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, care, prin derogare de la prevederile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, atribuie asociației pârâte personalitate juridică, de drept privat și de utilitate publică, asimilând-o, deci, cu o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 554/2004.

Așa fiind, acțiunea formulată de reclamanți se circumscrie sferei de aplicare a dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum aceasta este definită, din perspectiva subiectelor de sezină, la art. 1 alin. (1) din actul normativ în discuție.

Or, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". În interpretarea și aplicarea normelor de competență prevăzute de dispozițiile legale citate, în jurisprudența instanței supreme s-a reținut, cu caracter unitar, că ele instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, respectiv căreia îi revine obligația corelativă dreptului legitim invocat de reclamant, în cazul actelor administrative cu caracter general; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei,

contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale. În speță actul administrativ contestat privește "modalitatea de suportare a comisionului bancar necesar la virarea sumelor de la A.D.I. către consiliile locale". Așadar, actul administrativ contestat nu privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora, în sensul dispozițiilor legale citate. Pe cale de consecință, cum emitentul actului este o autoritate publică de nivel local, conform art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului ca instanță de contencios administrativ, cum corect s-a stabilit prin sentința recurată.

Pentru considerentele arătate, în raport cu temeiul și obiectul acțiunii, care atrag incidența prevederilor Legii nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.D.I. împotriva Sentinței nr. 73 CC din 6 decembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ