ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 851/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Dâmbovița, reclamanții Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Pucioasa -

prin primar și Primarul Orașului Pucioasa - D.B. au chemat în judecată pe

pârâta A.D.I. "R.C.T.D.P.D.S.J.D.", solicitând anularea Hotărârii nr.

30/2011, obligarea pârâtei la comunicarea Hotărârii A.D.I. nr. 30/2011, a

proiectului hotărârii în cauză și a documentelor de fundamentare, precum și a

procesului-verbal al Adunării Generale din 27 ianuarie 2011.

În motivarea cererii

reclamanții au arătat că Hotărârea nr. 13/2010 este lipsită de fundamentare,

fiind încălcat art. 6 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, dispozițiile generale

invocate în preambulul Hotărârii A.D.I. nr. 30/2011 nu pot constitui o motivare

de drept, nu există "Hotărârile Consiliilor Locale privind împuternicirea

Asociației, Hotărârile A.D.I. nr. 25, 27 și 29/2010 sunt nelegale, fiind

atacate în instanța de contencios administrativ, pentru că se încalcă

prevederile art. 81 alin. (1) și alin. (2) din aceeași Lege nr. 24/200".

În drept cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea

depusă la Tribunalul Dâmbovița, pârâta a invocat excepția de necompetență

materială a acestuia, motivând că potrivit art. 23 alin. (3) din O.U.G. nr.

26/2000, judecătoria este competentă să soluționeze cererea de anulare a unei

hotărâri A.G.A. și că asociația pârâtă este una care funcționează în temeiul

acestei legi speciale.

Tribunalul Dâmbovița

a soluționat cu precădere, conform art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată de pârâtă și prin Sentința nr. 2693 din 25 noiembrie 2011, a

admis-o, declinând competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei

Târgoviște, reținând, în esență că, întrucât asociația pârâtă este constituită

și funcționează pe baza O.G. nr. 26/2000 și întrucât se atacă o hotărâre A.G.A.

a acesteia, competența de soluționare revine, potrivit art. 23 alin. (3) din

O.G. nr. 26/2000 judecătoriei unde asociația își are sediul, în speță

Judecătoriei Târgoviște. S-a mai motivat că la stabilirea competenței trebuie

să se țină seama de natura raportului juridic care a generat litigiul dintre

părțile în proces

La Judecătoria

Târgoviște, cauza a fost înregistrată sub nr. 4837/120/2011, iar reclamanții au

invocat excepția necompetenței acesteia și au solicitat declinarea în favoarea

Tribunalului Dâmbovița, precum și sesizarea Curții de Apel Ploiești cu

soluționarea conflictului de competență.

Astfel, au fost

citate dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. c), art. 11 alin. (1) din Legea nr. 215/2001,

art. 2 alin. (1) lit. b), art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 4 lit.

m) din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 109/2007 al președintelui Autorității

Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice,

art. 2 lit. a), art. 51 alin (3

1

) din Legea nr. 51/2006.

În opinia

reclamanților, din interpretarea acestor dispoziții rezultă că A.D.I. este

asimilată unei autorități publice, ceea ce atrage, competența instanței de

contencios administrativ, în speță, a Tribunalului Dâmbovița.

Judecătoria

Târgoviște, analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale, potrivit

dispozițiile art. 137 alin. (1) și art. 158 C. proc. civ., prin Sentința nr.

4101 din 13 septembrie 2012, a admis-o și a declinat competența în favoarea

Tribunalul Dâmbovița și, constatând ivit conflictul de competență, a sesizat

Curtea de Apel Ploiești în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța

această sentință, Judecătoria Târgoviște a reținut că stabilirea competenței de

soluționare a cauzei se face prin raportare la cererea de chemare în judecată.

Pe lângă obiect (pretenția concretă) și părți, o cerere de chemare în judecată

are și o cauză, cauza cererii de chemare în judecată fiind reprezentată de

situația de fapt calificată juridic.

În speță, reclamanții

și-au întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 autoritatea publică este reprezentată de

"orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care

acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim

public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi,

persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de

utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim

de putere publică" și conform art. 1 alin. (1) din aceeași lege

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată, interesul legitim poate fi atât privat, cât și

public".

Dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 51/2006 prevăd că două sau mai multe unități

administrativ-teritoriale au dreptul să coopereze și să se asocieze, formând

asociații de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept

privat și de utilitate publică.

A mai reținut

judecătoria că obiectul acțiunii în contencios administrativ este definit de

art. 8 din Legea nr. 554/2004 și constă în solicitarea de a se anula în tot sau

în parte actul administrativ, repararea pagubei, instanța competentă fiind cea

de contencios administrativ, potrivit art. 8 alin. (2) din aceeași lege.

Conform art. 51 alin.

(3

1

) din Legea nr. 51/2006 "Soluționarea litigiilor dintre

unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de

dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități

publice și operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea,

modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a

celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit Legii nr.

554/2004. Cererea se introduce la secția de contencios administrativ a

tribunalului în a cărei competență teritorială se află sediul

operatorului".

Coroborând

prevederile legale precitate, Judecătoria Târgoviște a apreciat că Hotărârea

A.D.I. nr. 30/2011 este un act administrativ, ce poate fi atacat la instanța de

contencios administrativ.

Stabilind că prezenta

este de competența Tribunalului Dâmbovița și constatând că Judecătoria

Târgoviște a fost învestită tocmai ca urmare a declinării hotărâtă de către

acesta, în temeiul art. 20 - 22 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul

negativ de competență, a suspendat din oficiu orice altă procedură și a

înaintat cauza Curții de Apel Ploiești, în vederea soluționării conflictului.

Curtea de Apel

Ploiești, sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit

între Judecătoria Târgoviște și Tribunalul Dâmbovița, a reținut următoarele:

Cum, hotărârea A.D.I.

este un act administrativ în sensul legii, competența materială de soluționare

a cauzei revine tribunalului și nu judecătoriei, raționamentul tribunalului,

potrivit căruia sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 26/2000 cu privire la

asociații și fundații, fiind eronat întrucât cererea cu care a fost învestită

instanța a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004 și ale textului de

lege mai sus menționat (de altfel, practica constantă a Curții statuată prin

hotărârile formulate, menținută și de Înalta Curte de Casație și Justiție este

în acest sens).

În consecință, Curtea

de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

prin Sentința nr. 54 CC din 10 octombrie 2012, a stabilit competența de

soluționare a acțiunii formulată de reclamanții Unitatea Administrativ-Teritorială

Orașul Pucioasa și Primarul Orașului Pucioasa, în favoarea Tribunalului

Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta, prin care a solicitat admiterea recursului,

modificarea sentinței recurate și stabilirea competenței de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

În susținerea

recursului, recurenta a arătat că instanța care a soluționat regulatorul de

competență a aplicat greșit legea, respectiv Legea nr. 554/2004.

În acest sens, se

arată că Hotărârea nr. 30/2011 a Adunării Generale a Asociației privește

aprobarea acordului cadru și a primului contract subsecvent. Art. 51 alin. (3

1

)

din Legea nr. 51/2006 nu poate fi invocat ca temei juridic, acesta neavând

legătură cu cauza. Acest text de lege reglementează soluționarea litigiilor

dintre unitățile administrativ-teritoriale sau asociațiile de dezvoltare

intercomunitară și operatori.

În speța de față,

arată recurenta, contractul administrativ a fost încheiat între asociație și

operator.

În concluzie, susține

că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2004.

Cererea de recurs a

fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinare,

intimatele-reclamante au arătat că stabilirea competenței de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița este corectă, având în vedere că

pârâta din prezenta cauză este un serviciu de utilitate publică, ceea ce atrage

competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de contencios

administrativ.

De asemenea,

intimatele au mai arătat că invocarea art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000

este neavenită, în condițiile în care Asociațiile de dezvoltare intercomunitară

sunt de utilitate publică, prin efectul Legii nr. 215/2001.

În acest sens au

invocat practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în litigii similare,

motiv pentru care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este

nefondat.

Acțiunea formulată de

reclamantele Primarul Orașului Pucioasa și Unitatea Administrativ-Teritorială

Orașul Pucioasa prin Primar prin care au chemat în judecată A.D.I.

"R.C.T.D.P.D.S.J.D." vizează anularea Hotărârii A.D.I. nr. 30/2011,

care prevede aprobarea acordului cadru și a primului contract subsecvent.

Temeiul de drept al

acțiunii este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 554/2004, iar competența de

soluționare a cauzei urmează a fi determinată prin raportare la acest act

normativ.

Potrivit art. 2 pct.

1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 sunt asimilate autorităților publice în sensul

legii menționate, persoanele de drept privat care, potrivit legii, au statut de

utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim

de putere publică.

Față de împrejurarea

că pârâta A.D.I. "R.C.T.D.P.D.S.J.D." este o autoritate publică și

emitentă a actului administrativ, respectiv Hotărârea nr. 30/2011, în mod

corect Curtea de Apel Ploiești a aplicat regula prevăzută de art. 51 alin. (3

1

)

din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice.

În ceea ce privește

susținerile recurentei privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 23 alin. (3)

din O.G. nr. 26/2004, cu privire la asociații și fundații, Înalta Curte

constată că acestea nu subzistă, în raport de temeiul acțiunii, respectiv art.

51 alin. (3

1

) din Legea nr. 51/2006 coroborat cu art. 8 din Legea

nr. 554/2004.

În consecință,

constatând că instanța de apel a stabilit în mod corect natura litigiului și

competența instanței de contencios administrativ în soluționarea litigiului de

față, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul

reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta A.D.I. "R.C.T.D.P.D.S.J.D." împotriva

Sentinței nr. 54 CC din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2013.

Procesat de GGC - AS