ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1576/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 ianuarie 2002, reclamanta SC F. SRL Târgoviște a solicitat anularea procesului-verbal încheiat la 21 august 2001, de Direcția de Control Fiscal Dâmbovița, a deciziei nr. 1765 din 31 octombrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și exonerarea de obligația de a plăti la bugetul statului, suma de 374.949.845 lei, reprezentând T.V.A. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin actele de control contestate a fost nelegal calculată obligația de plată a T.V.A. aferentă ratelor de leasing, în funcție de termenele de plată prevăzute în contractele încheiate pentru perioada de leasing, deși această taxă este datorată numai de la data efectuării plăților.

Prin sentința nr. 70 din 6 iunie 2002, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca nefondată, cu motivarea că potrivit art. 25 pct. 5 lit. d) din O.G. nr. 3/1992, republicată și pct. 7.3 din H.G. nr. 512/1998, reclamanta avea obligația să achite T.V.A. aferentă bunurilor importate în regim de leasing, la termenele de plată prevăzute în contractele de leasing și nu la data plății ratei de leasing. Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică. Recurenta a susținut că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile O.U.G. nr. 17/2000 și ale Normelor metodologice aprobate prin H.G.

nr. 401/2000, pentru că nu a avut în vedere exigibilitatea taxei și dreptul său la deducerea taxei, drept pe care nu l-a exercitat în perioada supusă controlului. În acest sens, recurenta a arătat că nu datorează suma stabilită de organele de control, întrucât la datele prevăzute pentru plata ratelor de leasing, nu a exercitat dreptul de deducere și nu a diminuat datoria lunară cu termen de plată din data de 25 ale lunii următoare. De asemenea, recurenta a susținut că instanța de fond a înlăturat nemotivat concluziile expertizei contabile, din care rezultă nelegalitatea obligației stabilite de organele de control și faptul că la bugetul statului se datorează numai majorări de întârziere, în sumă de30.677.539 lei.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304 și ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs, pentru următoarele considerente: În perioada supusă controlului, 1 februarie 1996 – 30 iunie 2001, normele legale referitoare la T.V.A. și anume, art. 25 lit. D) pct. c din O.G. nr. 3/1992, republicată, pct. 7.3 din H.G. nr. 512/1998, art. 11 din O.U.G. nr. 17/2000 și pct. 7.7.-7.8. din H.G. nr. 401/2000, au prevăzut că plătitorii de T.V.A. au obligația să achite T.V.A. aferentă bunurilor din import introduse în țară în regim de leasing, corespunzător sumelor și termenelor de plată prevăzute în contractele încheiate pentru perioada de leasing.

Instanța de fond a aplicat corect această reglementare, reținând că pentru trei contracte de leasing aflate în derulare, recurenta-reclamantă datorează T.V.A. în sumă de 374.949.845 lei, întrucât la termenele prevăzute în contracte nu a achitat T.V.A. aferentă avansurilor, ratelor de leasing și taxei de operare leasing. În procedura administrativ-jurisdicțională și la instanța de fond, recurenta-reclamantă a contestat această obligație, susținând fără temei că taxa devine exigibilă la data efectuării plăților și nu la termenele prevăzute în contractele de leasing, iar apărarea astfel formulată, a fost corect respinsă prin hotărârea instanței de fond. În prezentul recurs, cererea de anulare a obligației de plată a T.V.A., în sumă de 374.949.845 lei, s-a întemeiat pe o altă cauză juridică și anume, pe dispozițiile legale referitoare la exercitarea dreptului de deducere a T.V.A.

Această apărare urmează a fi respinsă, constatându-se că nu a făcut obiectul judecății, nefiind invocată în căile de atac prevăzute de Legea nr. 105/1997, și la instanța de fond. Aceeași apărare se dovedește a fi nefondată și față de împrejurarea că recurenta nu a evidențiat și nu a plătit T.V.A. aferentă ratelor de leasing și deci, nu a îndeplinit condiția prevăzută de lege, pentru exercitarea dreptului de deducere a T.V.A. și potrivit căreia, trebuia dovedit cu documente justificative că s-a plătit la bugetul statului T.V.A. colectată. În raport cu această situație de fapt, se constată că este nefondată și critica din recurs privind înlăturarea concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză.

Instanța de fond a apreciat în mod just că expertiza contabilă nu reprezintă o probă hotărâtoare în cauză, pentru că expertul nu a avut în vedere data la care legea prevede exigibilitatea T.V.A. și nici faptul că, pentru exercitarea dreptului de deducere a T.V.A., trebuia ca taxa să fi fost plătită la bugetul statului, obligație care nu a fost îndeplinită de către recurentă, astfel încât devine lipsit de relevanță că nu a fost exercitat dreptul de deducere. În consecință, nefiind motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC F. SRL Târgoviște, împotriva sentinței civile nr. 70 din 6 iunie 2000 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.