ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1576/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 4

ianuarie 2002, reclamanta SC F. SRL Târgoviște a solicitat anularea

procesului-verbal încheiat la 21 august 2001, de Direcția de Control Fiscal

Dâmbovița, a deciziei nr. 1765 din 31 octombrie 2001, emisă de Ministerul

Finanțelor Publice și exonerarea de obligația de a plăti la bugetul statului,

suma de 374.949.845 lei, reprezentând T.V.A.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin actele de control contestate a fost nelegal calculată obligația

de plată a T.V.A. aferentă ratelor de leasing, în funcție de termenele de plată

prevăzute în contractele încheiate pentru perioada de leasing, deși această

taxă este datorată numai de la data efectuării plăților.

Prin sentința nr. 70 din 6 iunie 2002, Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea

ca nefondată, cu motivarea că potrivit art. 25 pct. 5 lit. d) din O.G. nr.

3/1992, republicată și pct. 7.3 din H.G. nr. 512/1998, reclamanta avea

obligația să achite T.V.A. aferentă bunurilor importate în regim de leasing, la

termenele de plată prevăzute în contractele de leasing și nu la data plății

ratei de leasing.

Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat

recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut că instanța de fond a interpretat

eronat dispozițiile O.U.G. nr. 17/2000 și ale Normelor metodologice aprobate

prin H.G. nr. 401/2000, pentru că nu a avut în vedere exigibilitatea taxei și

dreptul său la deducerea taxei, drept pe care nu l-a exercitat în perioada

supusă controlului. În acest sens, recurenta a arătat că nu datorează suma

stabilită de organele de control, întrucât la datele prevăzute pentru plata

ratelor de leasing, nu a exercitat dreptul de deducere și nu a diminuat datoria

lunară cu termen de plată din data de 25 ale lunii următoare.

De asemenea, recurenta a susținut că instanța de fond a

înlăturat nemotivat concluziile expertizei contabile, din care rezultă

nelegalitatea obligației stabilite de organele de control și faptul că la

bugetul statului se datorează numai majorări de întârziere, în sumă

de30.677.539 lei.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu

motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304 și ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs, pentru

următoarele considerente:

În perioada supusă controlului, 1 februarie 1996 – 30 iunie

2001, normele legale referitoare la T.V.A. și anume, art. 25 lit. D) pct. c din

O.G. nr. 3/1992, republicată, pct. 7.3 din H.G. nr. 512/1998, art. 11 din

O.U.G. nr. 17/2000 și pct. 7.7.-7.8. din H.G. nr. 401/2000, au prevăzut că

plătitorii de T.V.A. au obligația să achite T.V.A. aferentă bunurilor din

import introduse în țară în regim de leasing, corespunzător sumelor și

termenelor de plată prevăzute în contractele încheiate pentru perioada de

leasing.

Instanța de fond a aplicat corect această reglementare,

reținând că pentru trei contracte de leasing aflate în derulare,

recurenta-reclamantă datorează T.V.A. în sumă de 374.949.845 lei, întrucât la

termenele prevăzute în contracte nu a achitat T.V.A. aferentă avansurilor,

ratelor de leasing și taxei de operare leasing.

În procedura administrativ-jurisdicțională și la instanța de

fond, recurenta-reclamantă a contestat această obligație, susținând fără temei

că taxa devine exigibilă la data efectuării plăților și nu la termenele

prevăzute în contractele de leasing, iar apărarea astfel formulată, a fost

corect respinsă prin hotărârea instanței de fond.

În prezentul recurs, cererea de anulare a obligației de

plată a T.V.A., în sumă de 374.949.845 lei, s-a întemeiat pe o altă cauză

juridică și anume, pe dispozițiile legale referitoare la exercitarea dreptului

de deducere a T.V.A. Această apărare urmează a fi respinsă, constatându-se că

nu a făcut obiectul judecății, nefiind invocată în căile de atac prevăzute de

Legea nr. 105/1997, și la instanța de fond.

Aceeași apărare se dovedește a fi nefondată și față de

împrejurarea că recurenta nu a evidențiat și nu a plătit T.V.A. aferentă

ratelor de leasing și deci, nu a îndeplinit condiția prevăzută de lege, pentru

exercitarea dreptului de deducere a T.V.A. și potrivit căreia, trebuia dovedit

cu documente justificative că s-a plătit la bugetul statului T.V.A. colectată.

În raport cu această situație de fapt, se constată că este

nefondată și critica din recurs privind înlăturarea concluziilor expertizei

contabile efectuate în cauză.

Instanța de fond a apreciat în mod just că expertiza

contabilă nu reprezintă o probă hotărâtoare în cauză, pentru că expertul nu a

avut în vedere data la care legea prevede exigibilitatea T.V.A. și nici faptul

că, pentru exercitarea dreptului de deducere a T.V.A., trebuia ca taxa să fi

fost plătită la bugetul statului, obligație care nu a fost îndeplinită de către

recurentă, astfel încât devine lipsit de relevanță că nu a fost exercitat

dreptul de deducere.

În consecință, nefiind motive de casare a hotărârii atacate,

Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC F.

SRL Târgoviște, împotriva sentinței civile nr. 70 din 6 iunie 2000 a Curții de

Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 aprilie 2003.