ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 206/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 11 iunie 2002 M.N.A., M.C.G. și M.N. au chemat în judecată pârâții Consiliul local al comunei Săvârșin, Primarul comunei Săvârșin și Prefectura Județului Arad solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a suprafeței de 675 mp teren din parcela cu nr. top. 211 CF 1443 Săvârșin, la plata daunelor interese în sumă de 25.000.000 lei și a penalităților de întârziere în sumă de 100.000 lei pentru fiecare zi. Reclamanții și-au precizat ulterior acțiunea în sensul că au solicitat să li se restituie în natură 462 mpdin parcela cu nr.top. 211/2, iar pentru parcela 211/1 în suprafață de 543 mp să li se acorde despăgubiri în echivalent, menținând și pretențiile la daune și penalități.

Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 477 din 4 noiembrie 2002 a admis în parte acțiunea precizată și în consecință: a modificat în parte dispoziția nr. 222 din 8 august 2002 emisă de Primarul comunei Săvârșin și a dispus restituirea în natură a parcelei cu nr.top. 211/2 în suprafață de 462 mpdin CF 1443 Săvârșin. A luat act de acordul reclamanților privind acceptarea ofertei administrative de a negocia prețul despăgubirilor pentru parcela cu nr.top. 211/1 în suprafață de 543 m 2 , a respins cererea privind plata de penalități în sumă de 100.000 lei/zi și a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind daunele morale în sumă de 25.000.000 lei.

La pronunțarea sentinței tribunalul a avut în vedere precizarea de acțiune făcută în raport de contestația formulată de reclamanți împotriva dispoziției nr. 222 din 8 august 2002 prin care Primarul comunei Săvârșin a respins cererea de restituire în natură a suprafeței de 462 mp teren parcelă identificată în CF 1443 Săvârșin făcându-li-se reclamanților ofertă de restituire prin echivalent. Apelul reclamanților a fost admis de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 14 din 14 februarie 2003. Sentința a fost anulată în parte și rejudecând, curtea a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtului Primarul comunei Săvârșin la plata de daune interese, menținând în rest hotărârea atacată.

Reclamanții au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel. Fără a invoca vreunul din motivele prevăzute la art. 304 pct. 1 – 10 C. proc. civ., deși aveau această obligație conform art. 302 1 pct. 3 introdus prin O.U.G. nr. 58/2003 și art. 303 pct. 2 din același cod, recurenții-reclamanți au reiterat motivele din apel. Au susținut în esență, că în mod greșit instanțele, nu au obligat primarul la plata penalităților pe zi de întârziere deși acesta a refuzat să negocieze prețul despăgubirilor și a întârziat emiterea dispoziției în baza Legii nr. 10/2001 ca urmare a notificării, că nu i-au acordat daunele interese în sumă de 25.000.000 lei justificate de refuzul de restituire a imobilului ceea ce a condus la nevalorificarea respectivului imobil și nu i-au acordat cheltuielile de judecată, deși i-au dat câștig de cauză.

Recursul este nefondat. Așa după cum în mod corect a reținut instanța de apel cu referire la pretențiile privind daunele-interese de 25.000.000 lei exceptate de la plata taxei de timbru, acestea nu sunt întemeiate. Reclamanții au invocat prejudiciul ca fiind determinat de imposibilitatea valorificării terenului, care nu i-a fost restituit, fără a proba nici existența și nici întinderea acestui prejudiciu. Refereirile la taxele de piață încasate de la producătorii agricoli și de la agenții comerciali și eventualele contracte (de închiriere, concesionare, vânzare) ce s-ar fi putut încheia cu privire la teren, nedovedite în condițiile art. 1169 C. civ. nu sunt de natură a conduce la concluzia existenței unui prejudiciu și respectiv a temeiniciei pretenției la daune.

Menținerea soluției de respingere a capătului de cerere privind penalități de 100.000 lei/zi întârziere până la repunerea în drepturi asupra terenului, este de asemenea întemeiată. Se reține că, pretenția la plata penalităților pe zi de întârziere are natura unei pretenții la plata daunelor cominatorii, reclamanții urmărind constrângerea pârâților să le recunoască dreptul și să le predea bunul. În speță însă, răspunderea pârâților poate fi angajată, nu prin obligarea lor de a face sub sancțiunea plății daunelor cominatorii, ci pe calea reglementată de art. 580 2 și art. 580 3 C. proc. civ. în sensul obligării la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului. Cu referire la plata cheltuielilor de judecată se reține că dispoziția de restituire a fost emisă în termen, iar reclamanții au acceptat restituirea în natură a suprafeței de 462 mp (parcela top 211/2) și oferta administrativă de a negocia prețul despăgubirilor pentru parcela nr.top.

211/1 în suprafață de 543 mp situație de care a luat act instanța de fond. Pe de altă parte cheltuielile de judecată pot fi acordate părții care câștigă procesul, doar dacă dovedește că le-a făcut. Or, reclamanții nu au depus nici un act în justificarea acestor cheltuieli, așa încât și sub acest aspect decizia criticată este întemeiată. Față de cele menționate motivele invocate de recurenții-reclamanți nu se pot lua în considerare, fiind neîntemiate. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. recursul declarat de reclamanți se va respinge. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.N.A. M.C.G. și M.N. împotriva deciziei nr. 14 din 14 februarie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.