ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9997/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9997/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând asupra recursului de

față:

Prin acțiunea precizată,

înregistrată sub nr. 1884/2004 pe rolul Tribunalului Arad, reclamantul M.R. a

solicitat în contradictoriu cu R.N.P.R. și Statul Român prin comuna Săvârșin,

modificarea deciziei de acordare de despăgubiri prin echivalent nr. 12389 din

11 decembrie 2003, emisă de Președintele Comitetului Director al Direcției

Silvice Arad, aprobată prin hotărârea nr. 17 din 19 decembrie ...... a

Consiliului de Administrație R.N.P. R.

În principal, a solicitat să se

dispună restituirea în natură a imobilului identificat în C.F. Săvârșin, nr.

top. 246/a/2 compus din intravilan în suprafață de 5.790 mp iar, în subsidiar,

recalcularea echivalentului despăgubirilor pe baza unei expertize judiciare.

Tribunalul Arad, secția civilă, prin

sentința civilă nr. 648 din 2 noiembrie 2004, a admis contestația în parte și a

modificat decizia atacată, în sensul că a obligat pe pârâta R.N.P.R. la plata

sumei de 14.320 Euro sau echivalentul în lei la momentul plății, cu titlu de

despăgubiri pentru imobilul înscris în C.F. Săvârșin nr. top. 246/a/2.

Cererea reclamantului de restituire

în natură a imobilului a fost respinsă, reținându-se că, potrivit raportului de

expertiză întocmit în cauză, construcția inițială a fost demolată, pe terenul

în suprafață de 5790 mp fiind edificate mai multe construcții de către unitatea

deținătoare.

Sentința a rămas definitivă prin

respingerea ca nefondat a apelului declarat de R.N.P. R., potrivit deciziei

civile nr. 863/A din 8 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția civilă, în dosarul nr. 1587/C/2005.

Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs apelanta pârâtă

R.N.P. R., prin Direcția Silvică Arad, criticând-o în raport cu cazul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea cazului de modificare

invocat, recurenta critică interpretarea greșită de către instanțele anterioare

a prevederilor cap. V din Legea nr. 10/2001, arătând că în conformitate cu

dispozițiile art. 36 alin. (3), art. 37 și art. 40 despăgubirile bănești se vor

acorda prin lege specială de către Statul Român și nu plătite de către unitatea

deținătoare.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea constată că, în limitele formulate, recursul este fondat.

Analiza criticilor recurentei va fi

făcută în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001, astfel cum erau în vigoare

la data emiterii deciziei contestate și a pronunțării hotărârilor instanțelor

anterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 36 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, în situația în care, restituirea în natură a

imobilului solicitat prin notificare nefiind posibilă, unitatea deținătoare a

emis decizie/dispoziție privind oferta de restituire prin echivalent în forma

despăgubirilor bănești, decizia/dispoziția [menținută sau modificată în

instanță urmare a executării de către persoana îndreptățită a căii de atac

prevăzută de art. 24 alin. (7)-(8) din lege] urma să fie transmisă prefecturii

în raza căreia se află sediul unității deținătoare.

Conform art. 37 din actul normativ

analizat, prefectura, după centralizarea ofertelor de acordare a despăgubirilor

bănești, trebuia să transmită centralizatoarele Ministerului Finanțelor

Publice, iar art. 40 stabilea că modalitățile, cuantumul și procedurile

efective de plată, urmau să fie reglementate prin lege specială.

Din interpretarea textelor legale citate,

rezultă că în toate cazurile în care, în cadrul procedurii administrative sau

în instanță, s-a stabilit dreptul persoanei îndreptățite la despăgubiri

bănești, acestea urmau să fie plătite în condițiile legii speciale ce urma să

fie adoptată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și nu de

entitățile investite cu soluționarea cererilor de restituire, a căror obligație

se limita la emiterea deciziei/dispoziției cuprinzând oferta de restituire prin

echivalent sub forma despăgubirilor bănești.

Sub acest aspect, soluția

instanțelor anterioare privind obligarea pârâtei R.N.P.R. la plata din

patrimoniul acesteia a sumei reprezentând contravaloarea imobilului solicitat

de reclamant, astfel cum a fost stabilită prin expertizele de specialitate

dispuse și efectuate în primă instanță, contravine prevederilor Legii nr.

10/2001.

În faza procesuală a recursului a

intrat în vigoare Legea nr. 247/2005 care, în Titlul VII, reglementează regimul

de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

De asemenea, prin Titlul I din Legea nr. 247/2005,

art. 24 alin. (19 din Legea nr. 10/2001 a fost modificat, legiuitorul statuând

că, dacă restituirea în natură sau măsura compensării cu alte bunuri sau

servicii nu sunt posibile, entitatea investită cu soluționarea notificării este

obligată să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale

(Titlul VII).

Pentru considerentele prezentate,

având în vedere și dispozițiile modificatoare și completatoare introduse prin

Legea nr. 247/2005, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ.,

Curtea urmează să admită recursul și să modifice în parte decizia recurată,

admițând apelul pârâtei, cu consecința schimbării în parte a sentinței, în

sensul obligării pârâtei Regia Națională a Pădurilor de a propune reclamantului

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzătoare valorii

stabilite prin rapoartele de expertiză întocmite de experții S.I.F. și L.V.

Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale sentinței și va fi menținută dispoziția deciziei curții de apel

privind obligarea apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată către

reclamant, având în vedere că recurenta apelantă, conform principiului

disponibilității, prin concluziile scrise depuse în recurs (filele 17-18 dosar)

a arătat că este de acord să plătească toate cheltuielile de judecată efectuate

de reclamant pe parcursul procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

R.N.P.R. prin Direcția Silvică Arad împotriva deciziei nr. 863/A din 8 aprilie

2005 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Modifică în parte decizia atacată în

sensul admite apelul declarat de R.N.P. R. împotriva sentinței civile nr. 648

din 2 noiembrie 2004 a Tribunalului Arad, secția civilă.

Schimbă în parte sentința în sensul

că obligă pe pârâta R.N.P. R. să propună reclamantului măsuri reparatorii prin

echivalent în valoare de 14.320 EURO sau echivalentul în lei.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței și deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 decembrie 2006 .