ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4215/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Arad la 24 mai 2002, K.V., prin mandatar L.V.V. a chemat în

judecată pârâtul Consiliul Local Săvârșin, prin Primar pentru ca prin sentința

ce instanța va pronunța să dispună obligarea Primarului comunei Săvârșin să

emită dispoziție (decizie) privind restituirea în natură a terenului de 320 mp intravilan,

în temeiul Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că terenul a fost expropriat conform Decretului nr. 213 din 19 octombrie

1984, în scopul construirii de apartamente și că la data de 12 februarie 2002 a

notificat-o pe pârâtă în vederea retrocedării acestora, dar nu a primit

dispoziție motivată, Primăria nerăspunzând demersului său.

La data de 12 august 2002, același

reclamant a investit aceeași instanță cu o cerere având ca obiect anularea

dispoziției nr. 197 din 10 iulie 2002 a Primăriei comunei Săvârșin, în

contradictoriu cu aceiași pârâți și obligarea acestora la daune interese, în

valoare de 25.000.000 lei, daune morale de 50.000.000 lei și penalități de

100.000 lei/zi de întârziere.

La termenul din 27 august 2002,

pârâtul Primarul comunei Săvârșin a opus cererii de chemare în judecată o

întâmpinare, prin care a solicitat conexarea dosarului nr. 5867/2002, la cel

inițial introdus, 3993/2002 și, pe cale de excepție a invocat nulitatea

absolută a notificării nr. 37 din 12 februarie 2002, depusă de mandatar L.V.V.,

pentru reclamantul K.V., arătând că mandatul (reprezentat în speță prin procura

judiciară autentificată sub nr. 2446 din 12 decembrie 1996 de Biroul Notarial

Public G.G.) nu are caracterul special cerut de lege pentru a produce efecte

juridice.

Dosarul nr. 5867/2002 a fost conexat

la cel cu nr. 3993/2002, prin încheierea din 10 septembrie 2002, instanța

apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 164 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 382 din 17

septembrie 2002, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunile civile conexate.

A anulat dispoziția nr. 197 din 10

iulie 2002 emisă de pârâtul Primarul comunei Săvârșin și l-a obligat pe acesta

să emită o nouă dispoziție de restituire în natură către reclamant a suprafeței

de 320 mp teren, respectiv cota de ⅜ din terenul în suprafață de 852 mp,

înscris în C.F. nr. 1280 Săvârșin sub nr. top. 210/b. 2 și 210/b. 1b.

A respins capetele de cerere privind

acordarea de daune interese, daune m orale și penalități de întârziere și a

dispus obligarea pârâților la plata sumei de 200.000 lei, cheltuieli de

judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că reclamantul K.V. este moștenitor testamentar al

fostului proprietar tabular T.P., conform certificatul de moștenitor nr. 112

din 9 mai 1996 emis de Biroul Notarial T.C., având calitatea de „persoană

îndreptățită” la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în accepțiunea

edictată de dispozițiile art. 3 lit. a)” și art. 4 alin. (2) din acest act

normativ și că, deși mandatul la care s-a făcut referire nu are caracter

special, instanța a avut în vedere interesul mandatarului, dispozițiile art.

1532 – 1559, fiind interpretate de aceasta în interesul persoanei îndreptățite.

Ca atare, a fost avută în vedere

protejarea intereselor mandatarului și, deși s-a apreciat că, în speță mandatul

a fost conceput în termeni generali, „reprezentare” pentru drept de proprietate

teren, în proces cu Statul Român și, cum nu s-a făcut dovada că acesta ar fi

fost realizat pentru un alt teren, ori că a fost revocat, acesta a fost

considerat ca având caracter tacit, a fost ratificat expres de către reclamant

și și-a produs efectele juridice.

De altfel, Legea nr. 10/2001 nu

prevede dispoziții speciale, referitoare la formularea cererilor prin mandatar

cu procură specială.

S-a considerat că dispoziția nr. 197

din 10 iulie 2002, prin care Primarul comunei Săvârșin a respins notificarea

reclamantului, prin mandatar a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 20 și

art. 23 din Legea nr. 10/2001 și că petitele privind acordarea daunelor

interese, daunelor morale și penalităților de întârziere nu au fost dovedite,

instanțele de fond apreciind că nu sunt îndeplinite, în speță, condițiile

privitoare la acordarea acestora.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamantul K.V., prin mandatarul L.V.V., dezvoltând critici

referitoare la: împrejurarea că dintre cele două părți cu care a înțeles să se judece

în contradictoriu Consiliul Local Săvârșin și Primarul comunei Săvârșin, doar

acesta din urmă a depus întâmpinare, cu nerespectarea prevederilor art. 114

1

C. proc. civ.; reprezentarea pârâților, arătând că jurisconsultul Consiliului

Local Săvârșin este apărătorul instituției Primarului din aceeași localitate și

că sub acest aspect întâmpinarea este lovită de nulitate.

Motivelor de apel Primarul comunei

Săvârșin le-a opus întâmpinare, invocând în apărare că pârâta Comuna Săvârșin,

prin Primar a emis dispoziția nr. 263 din 15 noiembrie 2002 prin care s-a

restituit în natură imobilul în suprafață de 320 mp, reprezentând cotă de 3/8

din parcela înscrisă în C.F. 1280 Săvârșin, sub nr. top. 210/b. 210/b. 1. b și

că reclamantul K.V. a declarat că nu mai are alte pretenții în cauză.

În consecință a solicitat

respingerea apelului.

Prin decizia nr. 158 din 9 decembrie

2002, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca nefondat apelul

reclamantului.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar ordinar a reținut că, prin emiterea noii decizii, și anume, a

dispoziției nr. 263 din 15 noiembrie 2002 de restituire în natură a imobilului

mai sus individualizat, pretențiile reclamantului au fost satisfăcute, așa încât,

apelul apare ca lipsit de obiect.

Această decizie a făcut obiectul

exercitării căii extraordinare de atac a recursului promovat de reclamant.

Criticile formulate de acesta se

referă la: greșita consemnare a lipsei sale de la dezbaterile din apel; refuzul

Primăriei comunei Săvârșin de a restitui în natură imobilul în litigiu,

inducerea în eroare a reclamantului cu privire la semnarea declarației prin

care acesta nu mai susține apelul, interpretarea eronată dată de instanța de

apel, în sensul că odată cu satisfacerea pretențiilor acestuia, cauza a rămas

fără obiect.

Recursul, sub toate motivele

invocate este nefondat și urmează a fi respinse, pentru următoarele

considerente:

Este de precizat că recursul, astfel

cum a fost reglementat ca o cale extraordinară de atac, vizează motivele

indicate în cele 10 puncte de art. 304 C. proc. civ., legea prevăzând în mod

expres, obligativitatea recurentului de a structura criticile în limitele

acestor motive.

Or, recursul de față nu este motivat

în drept și încadrat, prin conținutul criticilor expuse, astfel cum prevăd

dispozițiilor art. 306 alin. (3) din același cod.

Nu este fidelă realității,

susținerea recurentului-reclamant în sensul că acesta a fost lipsă la

dezbateri, întrucât în practicaua deciziei din apel (dosar 7035/2002) s-a

consemnat că „s-a prezentat mandatarul L.V. pentru reclamantul apelant K.V.”,

iar apelul este declarat de mandatar în numele reclamantului, iar această

critică nu constituie motiv de recurs, în înțelesul pe care legea de procedură

îl conferă și îl înscrie în conținutul celor 10 puncte ale art. 304 C. proc.

civ.

Este de menționat că aceste critici

aduse hotărârii din apel sunt ele însele contradictorii, deoarece pe de o parte

se critică interpretarea raportului juridic dedus judecății, care a fost

socotit de instanță ca satisfăcând pretențiile reclamantului, prin emiterea

deciziei 263 din 15 noiembrie 2002, conform căreia s-a restituit în natură

imobilul, iar pe de altă parte, se susține de către reclamant că nu s-a dispus

restituirea imobilului.

Prin conținutul acestei dispoziții

la art. 1 se precizează că „se restituie în natură teren intravilan în

suprafața de 320 mp, reprezentând cota de ⅜ din parcela înscrisă în C.F.

1280 Săvârșin, sub nr. top.210/b.2. – 210/b.1.b.

De asemenea nu este de primit și nu

poate fi reținut ca pertinent, motivul invocat de reclamant în recurs, potrivit

cu care acesta a fost indus în eroare de reprezentanții Primăriei comunei

Săvârșin când a semnat declarația de a nu mai susține apelul, întrucât instanța

de apel nu a reținut vreo manifestare de voință a reclamantului de a renunța la

judecata apelului și nici nu a procedat în consecință.

Mențiunea din considerente a

instanței face referire strictă la consecința juridică a emiterii deciziei de

restituire în natură a imobilului care față de petitul acțiunilor conexate

„obligarea Primăriei comunei Săvârșin de a emite decizie în temeiul Legii nr. 10/2001”

(dosar 3993/2002 Judecătoria Arad) și ulterior „anularea dispoziției nr. 197

din 10 iulie 2002” (dosar 5867/2002 al Judecătoriei Arad) lasă fără obiect

aceste acțiuni.

În consecință, pentru considerentele

arătate, Curtea urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza

a II – a C. proc. civ. și va respinge ca nefondat recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul K.V. împotriva deciziei nr. 158 din 9 decembrie 2002 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2004.