ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6899/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 16 octombrie 2002 reclamanta SC C. SRL Arad a solicitat anularea

dispoziției nr. 58 din 11 iunie 2001, prin care Primarul comunei Covăsânț,

județul Arad, a dispus în temeiul prevederilor art. 20 și art. 23 din Legea nr.

10/2001 restituirea în natură către numitul M.I.Ș. a imobilului situat în

Covăsânț nr. 532 înscris în C.F. nr. 2971 Covăsânț cu nr. top 4541/b.1 b.

Motivând cererea, reclamanta susține

că imobilul este proprietatea sa extratabulară, fiindu-i transmis prin

divizare, făcând parte anterior din patrimoniul și capitalul social al SC R. SA,

antecesoarea reclamantei, iar dispoziția de restituire în natură către M.I.Ș. a

fost emisă de primar cu încălcarea normelor imperative ale Legii nr. 10/2001,

care, prin art. 26 alin. (3), obliga primăria notificată numai la identificarea

unității deținătoare și comunicarea elementelor de identificare a acesteia

către persoana îndreptățită.

Prin întâmpinare, pârâtul Primarul

comunei Covăsânț a arătat că nu se opune acțiunii, cu atât mai mult cu cât,

prin dispoziția nr. 126 din 8 noiembrie 2001, a revocat dispoziția atacată.

M.I.Ș. a intervenit în cauză în

interes propriu, invocând excepția autorității lucrului judecat dată de decizia

nr. 222 din 14 mai 2002 a Curții de Apel Timișoara, excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei dată de faptul că nu este înscrisă în cartea

funciară, precum și excepția tardivității acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 603 din 16

decembrie 2002 Tribunalul Arad, secția civilă, a admis acțiunea, a anulat dispoziția

atacată și a respins cererea de intervenție.

Cu privire la fondul litigiului

prima instanță a reținut că reclamanta are calitate de persoană juridică

deținătoare a imobilului în înțelesul art. 20 din Legea nr. 10/2001, astfel că,

în aplicarea art. 23 din lege, Primarul comunei Covăsânț nu avea competență a

soluționa cererea de restituire în natură obiect al notificării făcute de

intervenient, ceea ce constituie temei de anulare a dispoziției atacate.

Împotriva sentinței a declarat apel

intervenientul, invocând drept motive de apel excepțiile ridicate în primă

instanță.

Prin decizia civilă nr. 33 din 12

martie 2003 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul ca

nefondat, constatând inexistența autorității lucrului judecat, faptul că reclamanta

are calitate procesuală activă și că acțiunea a fost introdusă în termen.

Împotriva deciziei date în apel

intervenientul M.I.Ș. a declarat recurs reiterând motivele de apel ca motive de

recurs.

În ședința publică de astăzi

instanța de recurs a pus în discuția părților, din oficiu, competența materială

a instanțelor investite.

Cu privire la excepția de ordine

publică pusă în discuție se constată cele ce urmează:

Obiectul acțiunii formulate de reclamantă

este anularea dispoziției emisă de primar în temeiul prevederilor art. 23 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, prin care s-a admis cererea formulată de

intervenient pe calea notificării prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001 și

s-a dispus restituirea în natură a unui imobil al cărui regim juridic a fost

definit ca preluat în mod abuziv, făcând astfel incidente prevederile Legii nr.

10/2001.

Potrivit art. 24 alin. (8) din Legea

nr. 10/2001 tribunalele sunt competente să soluționeze în primă instanță contestațiile

împotriva deciziilor sau dispozițiilor motivate emise de deținătorul

imobilului, calea de atac fiind conferită doar persoanelor îndreptățite expres

prevăzute prin art. 3 din lege.

În speță, reclamanta nu a investit

instanța de judecată cu asemenea contestație, care să atragă competența

materială de primă instanță a tribunalului.

În realitate, reclamanta, care este

terț în raport cu emitentul și beneficiarul dispoziției de restituire în

natură, a atacat în justiție pe calea dreptului comun dispoziția în cauză,

care, potrivit art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, face dovada

proprietății intervenientului asupra imobilului restituit, are forța probantă a

unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie,

după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, ceea ce înseamnă că

reprezintă un veritabil titlu de proprietate asupra imobilului retrocedat (

negotium

iuris

), iar nu un simplu instrument probatoriu cu caracter constatator.

În aceste condiții, competența materială

a soluționării acțiunii reclamantei, care invocă un drept propriu asupra

aceluiași imobil, aparține judecătoriei în circumscripția căreia se află

imobilul, potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 13 C. proc. civ, adică

Judecătoriei Arad.

Pentru cele ce preced și în temeiul

art. 304 pct. 3 și art. 313 C. proc. civ, recursul de față va fi admis, decizia

recurată, precum și sentința primei instanțe, vor fi casate, iar cauza va fi

trimisă spre competență soluționare la Judecătoria Arad, ca instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

intervenientul M.I.Ș.

împotriva deciziei civile nr. 33 din 12 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara,

secția civilă.

Casează decizia recurată precum și sentința nr.

603 din 16 decembrie 2002 a Tribunalului Arad, secția civilă, și trimite cauza

spre competentă soluționare la Judecătoria Arad, ca instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2004.