ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6827/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 155 din 03 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 8059.1/108/2006, Tribunalul Arad a admis contestația formulată de către reclamantul L.T.E., precum și cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenientul C.R. împotriva Dispoziției din 05 septembrie 2006 emisă de Primarul comunei Covăsânț, jud. Arad, în temeiul Legii nr. 10/2001, pe care a modificat-o integral, în sensul că a respins notificarea și cererea de restituire formulată de către reclamanta L.E.C., pe considerentul că aceasta nu are calitate de persoană îndreptățită la beneficiul Legii nr. 10/2001, menținând însă dispoziția cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în favoarea reclamantului L.T.I.

Prima instanță a reținut că, prezenta speță a primit o soluție printr-o primă Sentință a Tribunalului Arad cu nr. 51 din 04 februarie 2009, prin care s-au respins contestațiile reclamanților L.T.E. și L.E. împotriva aceleiași Dispoziții din 05 septembrie 2006 emisă de Primarul comunei Covăsânț, jud. Arad, pe considerentul că, deși reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, restituirea în natură a bunurilor revendicate este imposibil de realizat. Această primă soluție a tribunalului a fost infirmată de Curtea de Apel Timișoara, care prin Decizia civilă nr. 116 din 18 mai 2009 a desființat Sentința nr. 51/2009 a Tribunalului Arad și a trimis cauza spre rejudecare în fond la același tribunal, cu argumentul principal că prima instanță a pronunțat sentința desființată fără a fi intrat în cercetarea fondului.

În rejudecare, tribunalul a observat că în acest stadiu procesual, litigiul poartă asupra calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, reclamanții L.T.E. și L.E.C. contestându-și reciproc această calitate. Astfel, apărările și susținerile reclamantei L.E.C.M. converg spre ideea că, prin depunerea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, ambii reclamanți și mai precis, atât L.E.C.M., cât și L.D.I., adică antecesorul direct al reclamantului L.T. și-au conservat dreptul la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, devenind creditori solidari în privința aceleiași obligații de restituire fie în natură, fie prin echivalent, ce revenea comunei Covăsânț, ca urmare a notificării sale, cu condiția dovedirii calității de moștenitori ai fostului proprietar.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat că sunt pe deplin aplicabile disp. art. 1038 C. civ., conform cu care creditorul solidar reprezintă pe ceilalți co-creditori, în toate actele care pot avea ca efect conservarea obligației. Prin urmare, în temeiul art. 1038 C. civ., atacarea în justiție a dispozițiilor inițiale ale Primarului comunei Covăsânț cu nr. 207/2002 și 208/2002, numai de către reclamanta L.E.C.M. nu a avut ca efect pierderea calității de persoană îndreptățită a reclamantului L.D.I., ci doar conservarea drepturilor ambilor co-moștenitori, cu atât mai mult cu cât, pentru o rezolvare eficientă se impunea soluționarea împreună a notificărilor adresate cu privire la imobile care au aparținut aceluiași proprietar.

Această concluzie este cu atât mai firească cu cât motivul respingerii notificărilor nu l-a constituit lipsa calității de moștenitor a celor care au înaintat notificările, ci concluzia Primarului comunei Covăsânț că imobilele din litigiu nu ar fi intrat sub incidența Legii nr. 10/2001. S-a mai reținut că, simpla respingere a notificării care a fost formulată de către antecesorul reclamantului L.T.E., respectiv de către defunctul L.D.I., pe motivul că imobilul nu cade sub incidența Legii nr. 10/2001 nu semnifică pierderea de către acesta a calității de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, în măsura în care unitatea deținătoare revine unilateral asupra primei sale decizii și dorește să îndrepte eroarea comisă.

În ceea ce privește situația reclamantei L.E.C.M., tribunalul a apreciat că aceasta nu are calitate de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, iar împrejurarea că într-o astfel de calitate a promovat notificări și a obținut câștig de cauză în alte acțiuni în justiție anterioare, nu este de natură să acopere această neregularitate, deoarece reclamanta nu are vocație la moștenirea celui a cărui proprietate se revendică, în natură sau prin echivalent. Din arborele genealogic depus la dosar, tribunalul a concluzionat că reclamanta L.E.C.M. se află în gradul V de rudenie cu fostele proprietare L.L.F. și L.L., iar conform art. 676 C. civ. și art. 6 din Legea nr. 319/1944, calitatea de moștenitor o au rudele până la gradul al IV-lea inclusiv, astfel că reclamanta L.E.C.M.

nu poate invoca calitatea de moștenitor a celor două foste proprietare ale imobilelor de la data trecerii acestora la stat, deoarece nu are vocație succesorală față de acestea. Legea nr. 10/2001 arată la art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) că sunt îndreptățite la măsuri reparatorii doar proprietarii imobilelor preluate abuziv precum și moștenitorii legali sau testamentari ai acestora. Or, reclamanta L.E.C. nu este nici fost proprietar al imobilelor revendicate și nu are nici calitatea de moștenitor a celor două foste proprietare a imobilelor de la data preluării, în condițiile în care este doar rudă de gradul V cu acestea. Situația reclamantului L.T.E. nu este similară, deși este adevărat că și acesta este tot rudă de gradul V cu cele două foste proprietare, însă nu este el cel care a depus notificarea în nume de moștenitor, ci tatăl acestuia - L.D.I.

-, care a fost însă rudă de gradul IV cu cele două defuncte, la data formulării notificării și avea calitatea de moștenitor a acestora, precum și vocație la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001. Depunerea de către L.D. a notificării în termen a conservat și a consolidat în același timp, în patrimoniul acestuia, drepturile la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, drept patrimonial care s-a transmis prin succesiune către fiul său, L.T.E., care a dobândit astfel dreptul de a continua acțiunea autorului său, inițiată prin notificarea depusă anterior decesului, în anul 2001. Prin urmare, diferența dintre cei doi reclamanți este aceea că în timp ce reclamanta L.E.C.M. a depus personal notificare, fără a avea calitate de moștenitor a foștilor proprietari tabulari și prin urmare, nici vocație la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, în timp ce reclamantul L.T.E.

este continuatorul legal al unei acțiuni în revendicare inițiată de L.D.I., această persoană având calitatea de moștenitor a foștilor proprietari tabulari, la data formulării notificării și prin urmare, având și vocație la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001. În raport cu aceste aprecieri, tribunalul a concluzionat că reclamanta L.E.C., nu are calitate de persoană îndreptățită la beneficiul Legii nr. 10/2001, menținând însă dispoziția cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în favoarea reclamantului L.T.I., care beneficiază de o astfel de calitate. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, reclamanta L.E.C.M., urmată de o cerere de intervenție accesorie inițiată de intervenienta în interesul apelantei P.A.M.

Atât apelanta-reclamantă, cât și intervenienta accesorie, au susținut că tribunalul a greșit atunci când a decis că reclamanta L.E.C. nu ar avea vocație la moștenirea defunctelor L.F.L. și L.L. și această greșeală provine și din ignorarea unor hotărâri judecătorești irevocabile. Curtea de Apel Timișoara prin Decizia nr. 401 din 22 octombrie 2010 a admis apelul declarat de L.E.M., a desființat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare. În considerentele deciziei, curtea și-a însușit punctele de vedere exprimate de către reclamanta-apelantă și de către intervenientă în privința efectelor Deciziei civile nr. 218/2006 a Curții de Apel Timișoara, confirmată de Decizia civilă nr. 3284/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit irevocabil că, atât reclamanta-apelantă, cât și intervenienta P.A., alături de intimatul L.T.E.

au calitate de moștenitori ai foștilor proprietari tabulari și deci, au vocație la beneficiul Legii nr. 10/2001. Totodată, s-a mai constatat că, prin Decizia civilă irevocabilă nr. 898/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat tot în mod irevocabil nulitatea absolută a Certificatului de moștenitor nr. X/1996 privindu-l pe L.D.I., precum și nulitatea absolută a certificatelor de moștenitor nr. Y/2001 și nr. Z/2002. Totodată, prin această ultimă hotărâre s-au stabilit și cotele succesorale care se cuvin moștenitorilor. Ambele decizii ale Înaltei Curți statuează cu autoritate de lucru judecat – res judicata – calitatea de succesor a reclamantei L.E.C.M. după defunctele L.L.F. și L.L.

- căsătorită T., și o pun pe această reclamantă pe aceeași poziție din punctul de vedere al legii succesorale, cu intimatul L.T.E., iar odată ce aceste aspecte au fost deja tranșate irevocabil, atunci nu mai pot fi ignorate în alte litigii care vizează aceeași problematică. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul L.T.E. invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ. Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Pentru cazul în care intervine o autoritate de lucru judecat, nu se poate dispune desființarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare deoarece acest motiv nu este unul din cele două motive limitativ prevăzute de art. 297 alin. (1) C. proc.

civ. - Instanța a depășit atribuțiile, în momentul în care a statuat că, în raportul juridic dedus judecății, ar avea competența de a stabili calități sau cote de moștenire având în vedere că obiectul dedus judecății îl constituia anularea dispozițiilor emise de primar. - Înalta Curte de Casație și Justiție nu era competentă să se pronunțe asupra calității de moștenitor întrucât nu a fost învestită cu un asemenea capăt de cerere atunci când a pronunțat Decizia nr. 3284/2007. Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, se constată nefondat recursul în considerentele celor ce succed: 1. Motivul de recurs ce vizează nerespectarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care se constată că în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființat hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe. Rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea desființării cu trimitere doar în două ipoteze a fost impusă de asigurarea triplului grad de jurisdicție și ține de necesitatea soluționării cu celeritate a cauzelor civile ca o consecință ce decurge din principiul constituțional al judecării într-un termen rezonabil consacrat în alin. (3) al art. 21 din Constituție, în acord cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța nu cercetează fondul atunci când pronunță soluția în temeiul unei excepții procesuale, omite să se pronunțe asupra unei cereri ori dă altceva decât s-a cerut. În speță, instanța fondului a fost învestită de către reclamanți cu soluționarea unei cereri având ca obiect anularea deciziilor emise de Primărie în temeiul Legii nr. 10/2001 modificată. Soluția pronunțată a fost de respingere a contestației pe motiv că reclamanta L.E.C. nu are calitate procesuală. Calitatea procesuală este una din condițiile care trebuie îndeplinite, alături de capacitatea procesuală și existența interesului, pentru a fi parte în procesul civil fiind o excepție de fond, absolută și peremptorie. Cum în speță, instanța fondului a respins acțiunea ilustrând că reclamanta L.E.C.

nu are calitatea de a solicita revendicarea imobilului supus analizei, este cert că în atare situație nu s-a trecut la cercetarea fondului cauzei și în mod corect instanța de apel a desființat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare, respectând astfel dispozițiile art. 297 C. proc. civ. 2. Motivul de recurs ce vizează depășirea atribuțiilor conferite instanței de apel. Se susține prin acest motiv de nelegalitate că, instanța de apel fiind învestită cu soluționarea unui litigiu având ca temei de drept dispozițiile Legii nr. 10/2001 modificată, nu cădea în atribuțiile cei revin în cercetarea calității de moștenitor a părților implicate în conflict.

Art. 3 din Legea nr. 10/2001 modificată arată că sunt îndreptățite, în sensul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau după caz prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar art. 4 (2) din aceeași lege circumscrie că de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. În atare condiții, instanțele de judecată învestite cu soluționarea unui litigiu în baza acestei legi speciale, sunt obligate să cerceteze mai întâi calitatea de persoană îndreptățită conform art. 4 din Legea nr. 10/2001 modificată. Drept urmare susținerile recurentei în sensul că instanța de apel a depășit atribuțiile conferite rămân fără suport legal.

3. Motivul de recurs vizând nelegalitatea Deciziei nr. 3284/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a stabilit irevocabil calitatea de moștenitor a reclamantei. Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile solicită în condițiile și pentru motivele limitativ determinate de lege desființarea unei hotărâri judecătorești. În speță recurentul a solicitat prin cererea de recurs desființarea Deciziei nr. 401 din 22 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. În atare situație obiectul recursului îl constituie numai Decizia nr. 401 din 22 octombrie 2010 cărei legalitate a fost analizată așa cum s-a arătat mai sus. Mai mult, Decizia nr. 3284/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a stabilit calitatea de moștenitor a reclamantului este irevocabilă și nu mai poate face obiectul unui nou recurs iar cele statuate în cadrul acestei hotărâri au intrat în puterea lucrului judecat.

A dispune altfel, echivalează cu încălcarea principiului securității raporturilor juridice, în sensul că instanțele trebuie să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare. Așadar, în mod corect, instanța de apel în soluționarea apelului a făcut trimitere la hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit irevocabil calitatea de moștenitor a reclamantului. În concluzie, în raport de cele reținute, Înalta Curte în baza art. 312 (1) C. proc. civ. va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul L.T.E. împotriva Deciziei civile nr. 401A din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2011.