ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5652/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5652/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Arad la data de 9 mai 2008, sub nr. 1229/108/2008, reclamanta

M.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Arad prin Primar, a solicitat

următoarele:

- restituirea în

natură a terenului din Arad, C.A.V. nr. 241, înscris în CF 9 P.B. nr. top.

1/c.1.a.1.1.4/1, în suprafață de 212 mp și nr. top. 1/c.1.a.1.1.4/4, în

suprafață de 690 mp;

- să se dispună

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu o

suprafață de teren, pentru construcția demolată și pentru terenul din Arad,

C.A.V. nr. 241, înscris în CF-2185 P.B., nr. top. 1/c.a.1.1.4/2, în suprafață

de 253 mp, pentru terenul înscris în CF 2186 P.B., nr. top. 1/c.1.a.1.1.4/3 în

suprafață de 30 mp și pentru terenul înscris în CF 2409 P.B., nr. top.

1/c.1.a.1.1.4/5, în suprafață de 17 mp, cu îndrumarea OCPI la cuvenitele

mențiuni în CF.

Reclamanta a formulat

precizare de acțiune prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent constând în compensarea cu terenul înscris în CF 306 Arad, nr. top.

377/1 în suprafață de 1965 mp

De asemenea, prin

răspunsul la întâmpinare a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârât,

scoțând în evidență împrejurarea că nesolicitarea de către defunctă a tuturor

imobilelor avute în proprietate este o evidentă greșeală materială, aceasta

neavând cunoștințe juridice.

Prin Sentința civilă

nr. 371 din 18 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1229/108/2008, Tribunalul

Arad a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele considerente:

În privința

excepțiilor invocate, care se cercetează înaintea fondului, acestea au fost

admise prin încheierea din 17 iunie 2008, astfel încât problemele legate de

celelalte imobile pretinse în afara celui solicitat prin notificare nu vor fi

discutate.

Legat de fondul

cauzei, s-a reținut că se poate observa că acțiunea este diferită de ceea ce a

pretins titulara dreptului, defuncta V.E.E.

Astfel, din

notificarea înregistrată de aceasta în anul 2001, rezultă că solicită

despăgubiri civile privind imobilul situat în Arad, C.A.V. nr. 241, înscris în

CF9 P.B., nr. top. 1/c.1.a.1.1.4/1, apreciind despăgubirile la 300.000.000 RON.

Acest imobil a fost

expropriat prin Decretul nr. 213/1980 cu scopul de a se construit blocuri de

locuințe. Din această notificare rezultă fără echivoc care sunt pretențiile

defunctei proprietare pe care nu și le-a modificat până în anul 2007, când a

decedat.

Pretențiile

reclamantei, ca moștenitoare, nu se pot modifica și nu pot fi altele decât cele

formulate inițial de titulara dreptului de proprietate. Aceste aspecte, însă,

nu au fost rezolvate prin admiterea unei excepții așa cum s-a arătat mai sus.

Legat de soluționarea

notificării, la dosar există o adresă a Primăriei Municipiului Arad în care se

arată că din actele depuse la dosar rezultă că imobilul solicitat nu se poate

restitui în natură, moștenitoarea petentei formulând opțiunea de acordare a

măsurilor compensatorii în echivalent în cartierul G. sau S.M., iar în vederea

soluționării dosarului administrativ este necesar ca moștenitoarea petentei

să-și completeze dosarul cu o copie legalizată a actului de identitate, urmând

ca după efectuarea identificării imobilului expropriat să se demareze lucrările

de dezmembrare pentru terenurile disponibile din aceste cartiere.

În această situație,

prima instanță a concluzionat că reclamanta care a devenit moștenitoare în

ianuarie 2008 a promovat acțiunea de față în mai 2008, cu toate că adresa la

care s-a făcut referire mai sus datează din 17 iunie 2008, deci la o lună de la

promovarea acțiunii, în condițiile în care procedura administrativă era în

derulare, existând și culpa reclamantei în necompletarea dosarului. De

asemenea, exproprierea s-a făcut cu plata despăgubirilor aferente, existând însă

la dosar o declarație notarială a defunctei prin care arată că nu s-au primit

niciun fel de despăgubiri. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, procedura

administrativă prevăzută de art. 22 are un caracter obligatoriu și prealabil

sesizării instanței. Or, așa cum rezultă din actele de la dosar procedura

administrativă este în derulare și nu în nelucrare, reclamanta putând contesta

dispoziția entității în cazul în care nu este mulțumită.

Nu se impune

acordarea de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanta M.L. și pârâtul Municipiul Arad

reprezentat prin Primar.

Prin Decizia civilă

nr. 532/A din 9 martie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis

apelul declarat de reclamanta M.L. împotriva Sentinței civile nr. 371 din 18

mai 2010 pronunțată de Tribunalul Arad, pe care a desființat-o cu trimitere

spre rejudecare la aceeași instanță, fiind respins apelul declarat de pârâtul

Municipiului Arad împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a avut în vedere faptul că prima instanță nu a

cercetat fondul cauzei cu privire la acordarea de măsuri compensatorii pentru

imobilul înscris în CF nr. 9 P.B., nr. top 1/c.1.a.1.1.4/1, și în baza art. 297

alin. (1) C. proc. civ., în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr.

202/2010, a admis apelul reclamantei, a desființat hotărârea apelată și a

trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Arad.

Pentru aceleași

considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins ca neîntemeiat

apelul pârâtului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Arad, care a fost admis prin

Decizia civilă nr. 1225 din 23 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, dispunându-se casarea acesteia cu trimitere spre

rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

S-a reținut că

omisiunea instanței de apel de a analiza criticile formulate de pârât prin

apelul declarat, de a răspunde excepțiilor invocate de acesta, de a arăta care

sunt motivele pentru care susținerile acestei părți sunt sau nu întemeiate, așa

cum prevede art. 261 alin. (5) C. proc. civ., echivalează cu o necercetare a

fondului care face imposibilă pentru instanța de recurs exercitarea controlului

judiciar.

După reînregistrarea

dosarului la Curtea de Apel Timișoara, apelantul pârât Municipiul Arad

reprezentat de Primar a formulat concluzii scrise pentru termenul de judecată

din 09 mai 2012, în care a reiterat excepția lipsei calității procesuale active

a reclamantei M.L., pentru aceea că prin mai multe acte autentice succesive

(încheiate în 05 noiembrie 2007 și, respectiv 26 aprilie 2011), ea și autoarea

ei au transmis integral drepturile lor de creanță asupra imobilului în litigiu

numitului P.C.I., care au fost comunicate Primăriei municipiului Arad la data

de 28 ianuarie 2011, motiv pentru care Dispoziția de soluționare a notificării

fostei proprietare a fost emisă pe numele acestuia.

Prin Decizia civilă

nr. 133 din 03 iulie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1229/108/2008*, Curtea de

Apel Timișoara a respins apelul declarat de reclamanta M.L. împotriva Sentinței

civile nr. 371 din 18 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă, în

Dosarul nr. 1229/108/2008, precum și apelul declarat de pârâtul Municipiul Arad

reprezentat de Primarul municipiului Arad, împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea a reținut în esență că notificarea în baza Legii nr. 10/2001

pentru imobilul din Arad, înscris în CF 9 P.B. a fost formulată de fosta

proprietară tabulară V.E.E. (dosar de fond vol. I) sub nr. 1399 din 7 noiembrie

2001.

Aceasta a decedat la

27 decembrie 2007 lăsând un testament autentificat sub nr. 4882 din 20 iulie

2007 în favoarea numitei M.L. (reclamanta în cauză), căreia i-a fost eliberat

certificatul de calitate de legatar nr. 19 din 18 ianuarie 2008.

La data de 9 mai 2008

când M.L. a formulat pretenții în nume propriu pentru restituirea în natură a

imobilului din CF 9 P.B. (ca și pentru celelalte imobile enunțate în acțiune,

dar care nu făcuseră obiectul notificării antecesoarei sale), ea nu avea calitatea

procesuală de a solicita acest lucru instanței pentru că testamentul întocmit

de V.E.E. în favoarea sa, în privința acestui bun, a fost tacit revocat prin

faptul că ea a înstrăinat toate drepturile legate de acesta până la data

decesului când s-a deschis succesiunea.

Împotriva Deciziei

civile nr. 133 din 3 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a

declarat recurs pârâtul Municipiul Arad prin Primar, care a adus critici

hotărârii atacate, în sensul nerespectării dispozițiilor art. 261 alin. (5) și

art. 274 C. proc. civ., respectiv cu privire la neanalizarea cererii privind

acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă

nr. 889 din 21 februarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 1229/108/2008*, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de

pârâtul Municipiul Arad prin Primar, împotriva Deciziei civile nr. 133 din 3

iulie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a casat decizia

recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că prin

Decizia nr. 133 din 3 iulie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a

respins apelul declarat de către pârât, însă în considerentele hotărârii nu

există niciun argument de fapt sau de drept, care să motiveze soluția dată, iar

neanalizarea apelului declarat de pârât impune admiterea recursului, în temeiul

art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului

declarat de către acesta împotriva Sentinței civile nr. 371 din 18 mai 2010

pronunțată de Tribunalul Arad.

Urmare a casării cu

trimitere spre rejudecare, cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel

Timișoara la data de 09 martie 2013, sub nr. 1229/108/2008**.

Prin Decizia civilă

nr. 65 din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins

apelurile declarate de reclamanta M.L. și de pârâtul Municipiul Arad prin

Primar împotriva Sentinței civile nr. 371 din 18 mai 2010 pronunțată de

Tribunalul Arad în Dosar nr. 1229/108/2008.

Curtea a constatat că

apelurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește

apelul declarat de reclamanta M.L., Curtea de Apel a reținut, în esență, că

soluția de respingere a acțiunii reclamantei este corectă, raportat la faptul

că în mod irevocabil s-a stabilit că nu este îndreptățită la măsuri reparatorii

pentru imobilul din litigiu, aceasta neavând legitimare procesuală pentru

solicitarea menționată.

În ceea ce privește

critica adusă hotărârii atacate de pârâtul apelant, referitoare la acordarea

cheltuielilor de judecată, Curtea a constatat că nu este întemeiată.

Astfel, raportat la

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., la baza obligației de restituire a

cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, astfel că partea din vina

căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat de

partea căruia i s-au admis pretențiile.

În cauză, se constată

că prin apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 371 din 18 mai 2010,

pârâtul Municipiul Arad, prin Primar a solicitat obligarea reclamantei la plata

contravalorii contraexpertizei dispusă în cauză.

Or, proba cu

efectuarea unei expertize de către trei experți a fost solicitată de pârât,

astfel că în mod corect trebuia să fie achitată de această parte.

Mai mult, prima

expertiză efectuată în cauză la solicitarea reclamantei a fost achitată de

aceasta.

Raportat la

considerentele arătate, Curtea în baza art. 297 C. proc. civ., a respins

apelurile declarate de reclamanta M.L. și de pârâtul Municipiul Arad prin

Primar.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Arad prin primar.

În condițiile art.

312 alin. (2) și (3) coroborat cu art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ. se

solicită modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul:

- admiterii apelului

Municipiului Arad cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de

judecată, și prin urmare, modificarea în parte a Sentinței civile nr. 371 din

18 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 1229/108/2008, numai

în ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, cu consecința menținerii în

rest a sentinței cu privire la respingerea acțiunii formulate de reclamanta

M.L. împotriva Municipiului Arad prin primar;

- menținerii în rest

a Deciziei civile cu nr. 65 din 23 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara în Dosarul civil nr. 1229/108/2008** în ceea ce privește soluția de

respingere a apelului declarat de reclamanta M.L., precum și cu privire la

soluția de respingere a acțiunii civile formulate de această reclamantă.

În susținerea

motivelor de recurs se arată că instanța de apel a pronunțat Decizia civilă nr.

133 din 03 iulie 2012 cu încălcarea prevederilor art. 274 alin. (1) și (2) din

C. proc. civ., respingând criticile pârâtului formulate în apel, cu privire la

neacordarea de către Tribunalul Arad a cheltuielilor de judecată, situație în care

respingerea cererii din apel, de modificare în parte a sentinței civile în

sensul admiterii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, cu consecința

menținerii în rest a Sentinței civile nr. 371 din 18 mai 2010 a Tribunalului

Arad, cu privire la respingerea acțiunii formulate de reclamanta M.L., face ca

hotărârea instanței de apel să fie nelegală și lipsită de temei legal sub acest

aspect.

În considerentele

Deciziei civile nr. 65 din 23 aprilie 2013, atacate, instanța de apel a reținut

că raportat la dispozițiile art. 274 C. proc. civ., la baza obligației de

restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, astfel că partea

din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute

justificat de partea căreia i s-au admis pretențiile, stabilind în mod nelegal

că apelul pârâtului apelant referitor la acordarea cheltuielilor de judecată

sunt neîntemeiate, cât timp proba cu efectuarea expertizei de către trei

experți a fost solicitată de către pârât, astfel că trebuie achitată de această

parte.

Se învederează că,

prin cererea de apel înregistrată la Tribunalul Arad la data de 20 iulie 2010,

cât și în motivele de apel depuse pentru termenul de apel din data de 09

februarie 2011, Municipiul Arad a solicitat admiterea apelului, modificarea în

parte a Sentinței civile nr. 371 din 18 mai 2010 a Tribunalului Arad, în sensul

admiterii în totalitate a excepțiilor formulate de către pârâtul Municipiul

Arad, precum și a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată și menținerea

în rest a Sentinței civile nr. 371/18,05.2010 a Tribunalului Arad cu privire la

respingerea acțiunii formulate de reclamanta M.L. împotriva Municipiului Arad

prin primar.

În motivarea

criticilor cu privire la neacordarea de către Tribunalul Arad a cheltuielilor

de judecată s-a arătat că prin concluziile scrise pârâtul Municipiul Arad a

solicitat cheltuieli de judecată privind contravaloarea contraexpertizei

tehnice plătite integral de către acesta și luarea în considerare a faptului că

obiectivul contraexpertizei cu privire la stabilirea valorii de piață a

imobilului din Arad, str. A., înscris în CF nr. 5042 Arad, deși a fost

solicitat de reclamantă, a fost inclus în contraexpertiza plătită integral de

pârât prin Ordinul de Plată nr. 5542 din data de 27 octombrie 2009 și Ordinul

de Plată nr. 1988 din data de 06 mai 2009. Față de aspectele expuse s-a arătat

instanței de apel faptul că instanța de fond, în mod greșit și fără nicio

motivare, a arătat în finalul considerentelor sentinței civile, că nu se impune

acordarea cheltuielilor de judecată.

De asemenea, prin

soluția Tribunalului Arad de respingere a acțiunii, partea care a căzut în

pretenții este reclamanta M.L. și făcând aplicarea prevederilor art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., raportat la cererea expresă formulată în primă instanță de

către pârât, de acordare a cheltuielilor de judecată, reclamanta trebuia

obligată la plata cheltuielilor de judecată privind contravaloarea

contraexpertizei tehnice plătite integral de către pârâtul Municipiul Arad prin

Ordinul de Plata nr. 5542 din data de 27 octombrie 2009, prin care pârâtul a

virat suma de 3.600 RON reprezentând onorariu pentru experții ing. P.G., ing.

I.I. și ing. B.V., cât și prin Ordinul de Plată nr. 1988 din data de 06 mai

2009 prin care pârâtul a virat suma de 900 RON experților ing. P.G., ing. I.I.

și ing. B.V. cu titlu onorariu, sume care totalizează 4.500 de RON și care

reprezintă întreg onorariu plătit de Municipiul Arad experților desemnați de

instanță pentru întocmirea raportului de contraexpertiză tehnică judiciară,

efectuat și depus de experții tehnici judiciari la Dosarul nr. 1229/108/2008 a

Tribunalului Arad în data de 12 octombrie 2009.

Curtea de Apel

Timișoara prin Decizia civilă nr. 65 din 23 aprilie 2013 a încălcat fără nicio

motivare prevederile art. 274 C. proc. civ., considerând apelul Municipiului

Arad neîntemeiat, în condițiile în care prin Sentința civilă nr. 371 din 18 mai

2010 pronunțată în Dosarul civil nr. 1229/108/2008, Tribunalul Arad a respins

acțiunea reclamantei M.L., iar pârâtul apelant a dovedit faptul că a plătit

integral contravaloarea contraexpertizei tehnice judiciare efectuate în primă

instanță.

Prin dispozițiile

alin. (2) al art. 274 C. proc. civ. se prevede că "Judecătorii nu pot

micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional,

plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe

care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut", situație în care

legiuitorul a stabilit că în categoria cheltuielilor de judecată ce pot fi acordate

intră și cheltuielile făcute cu plata experților.

În aceste condiții,

având în vedere faptul că Municipiul Arad a solicitat în concluziile formulate

în primă instanță, plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul

achitat celor trei experți ce au efectuat raportul de contraexpertiză

judiciară, legea neimpunând exigența ca partea să solicite plata cheltuielilor

de judecată în anumite limite ale procesului, putând fi solicitate și cu

prilejul dezbaterii cauzei în fond, precum și faptul că prin Sentința civilă

nr. 371 din 18 mai 2010 Tribunalul Arad a respins acțiunea reclamantei M.L.,

iar acordarea cheltuielilor de judecată se întemeiază pe culpa procesuală a

părții care a pierdut procesul, în situația în care pârâtul a făcut dovada

plății integrale a acestora, soluția Curții de Apel Timișoara de respingere a

apelului Municipiului Arad vine în contradicție totală cu dispozițiile art. 274

alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care solicitarea pârâtului, neluată

în considerare de instanța de fond și respinsă de instanța de apel, îndeplinea

condițiile prescrise de articolul antecitat.

Examinând recursul

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că este fondat, urmând

să îl admită pentru considerentele ce succed:

Singura critică de nelegalitate

formulată de recurentul pârât Municipiul Arad prin primar vizează aplicarea

greșită a textului de lege care reglementează acordarea cheltuielilor de

judecată și anume art. 274 C. proc. civ.

În apel, Curtea a

constatat că nu este întemeiată critica adusă hotărârii atacate de pârâtul

apelant, referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, reținând că prin

apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 371 din 18 mai 2010 pârâtul

Municipiul Arad prin Primar a solicitat obligarea reclamantei la plata

contravalorii contraexpertizei dispusă în cauză. Or, proba cu efectuarea unei

expertize de către trei experți a fost solicitată de pârât, astfel că în mod

corect trebuia să fie achitată de această parte. Mai mult, prima expertiză

efectuată în cauză la solicitarea reclamantei a fost achitată de aceasta.

Considerentele

instanței de apel sunt fundamental greșite, având în vedere faptul că acordarea

cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa procesuală a părții din vina

căreia s-a purtat procesul, care a căzut în pretenții, neavând relevanță cine a

solicitat probe, respectiv partea care a efectuat asemenea cheltuieli.

Prin soluția

Tribunalului Arad de respingere a acțiunii reclamantei, soluție care a rămas

definitivă, partea care a căzut în pretenții este reclamanta M.L., astfel încât

făcând aplicarea prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., raportat la

cererea expresă formulată în primă instanță de către pârât, de acordare a

cheltuielilor de judecată, reclamanta trebuia obligată la plata cheltuielilor

de judecată privind contravaloarea contraexpertizei tehnice plătite integral de

către pârâtul Municipiul Arad prin Ordinul de Plata nr. 5542 din data de 27

octombrie 2009 (dosar fond), prin care a virat suma de 3.600 RON reprezentând

onorariu pentru experții ing. P.G., ing. I.I. și ing. B.V., cât și prin Ordinul

de Plată nr. 1988 din data de 06 mai 2009 (dosar fond), prin care a virat suma

de 900 RON experților ing. P.G., ing. I.I. și ing. B.V. cu titlu de onorariu,

sume care totalizează 4.500 de RON și care reprezintă întreg onorariu plătit de

Municipiul Arad prin primar pentru întocmirea raportului de contraexpertiză

tehnică judiciară efectuat și depus la Dosarul nr. 1229/108/2008 al

Tribunalului Arad în data de 12 octombrie 2009.

Potrivit art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

Înalta Curte constată

că dispozițiile art. 274 C. proc. civ., chiar dacă nu menționează in terminis,

induc o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui ce prin atitudinea sa, a

determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul și cu

ocazia purtării procesului.

Cheltuielile de

judecată au rolul de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind

suportate în final de către partea din vina căreia s-a promovat acțiunea,

aceasta fiind partea care a pierdut procesul.

Potrivit art. 274

alin. (2) C. proc. civ. "Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de

timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților,

despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a

câștigat va dovedi că le-a făcut".

Față de caracterul

imperativ și de imediată aplicare a acestor dispoziții legale procedurale,

Înalta Curte constată că instanța de apel confirmând temeinicia și legalitatea

soluției de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor cu experții

efectuate de pârât, care a câștigat procesul, a dat o hotărâre cu încălcarea

legii, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Drept consecință,

Înalta Curte constată că s-au încălcat dispozițiile art. 274 alin. (1) și (2)

C. proc. civ., fiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în raport de dispozițiile art. 312 alin.

(1), (2), (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârât, va casa în

parte decizia recurată, în sensul că, în raport de dispozițiile art. 296 C.

proc. civ., va admite apelul declarat de pârâtul Municipiul Arad prin primar

împotriva Sentinței civile nr. 371 din 18 mai 2010 a Tribunalului Arad, secția

civilă; va schimba în parte sentința, în sensul că va obliga reclamanta M.L. să

plătească pârâtului suma de 4500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Totodată, se vor

păstra celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței, care au intrat în

puterea lucrului judecat, nefiind supuse controlului judiciar pendinte

exercitat de instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Municipiul Arad prin primar împotriva Deciziei civile nr.

65 din 23 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Casează în parte

decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de pârâtul Municipiul Arad

prin primar împotriva Sentinței civile nr. 371 din 18 mai 2010 a Tribunalului

Arad, secția civilă.

Schimbă în parte

sentința, în sensul că obligă reclamanta M.L. să plătească pârâtului suma de

4500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Păstrează celelalte

dispoziții ale deciziei și sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 05 decembrie 2013.

Procesat de GGC - GV