ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3055/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3055/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.
3227/2002, reclamanta S.Z., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de
Pensii Suceava, a solicitat anularea deciziei nr. R/16.750 din 22 mai 2002 și
să se constate că este beneficiara dispozițiilor Decretului-lege nr. 118/1990,
modificat și completat prin O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările
ulterioare, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive
politice, de dictatura instaurată începând cu 6 septembrie 1940 și a celor
deportate în străinătate din motive etnice.
În motivarea acțiunii, reclamanta a
arătat că în perioada august 1942 - august 1944 a fost deportată în
Transnistria – U.R.S.S. unde împreună cu alți membri ai comunității romilor, au
fost supuși la muncă forțată și au suferit datorită foamei, frigului și
mizeriei.
Prin sentința nr. 130 din 19
octombrie 2002 s-a admis acțiunea, s-a anulat decizia nr. R/16.750 din 22 mai
2002 a Casei de Pensii Județene Suceava, s-a constatat că reclamanta
beneficiază de dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990, modificat și
completat prin O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare pe
perioada august 1942 – 23 august 1944.
Pentru a pronunța astfel, instanța a
avut în vedere:
Reclamanta a făcut dovada cu
înscrisuri și declarațiile martorilor S.L. și S.V., cărora li s-au recunoscut
drepturile, că în perioada solicitată a fost deportată în Transnistria, unde a
fost supusă unor condiții inumane.
Împotriva sentinței a formulat
recurs Casa Județeană de Pensii Suceava, criticând-o astfel:
Comisia Județeană de Pensii Suceava,
în mod legal a respins cererea pentru acordarea drepturilor intimatei, conform
Decretului-lege nr. 118/1990, modificat prin O.G. nr. 105/1999, aprobată prin
Legea nr. 189/2000, întrucât nu a depus înscrisuri oficiale din care să rezulte
perioada de persecuție etnică.
Martorele audiate la data deportării
aveau sub 7 ani, deci nu aveau discernământ.
Analizându-se actele și lucrările
dosarului, constată următoarele:
Într-adevăr, intimata S.N. nu a
depus nici un înscris oficial privind deportarea în Transnistria, ca și
perioada cât a durat.
Martorele audiate la data deportării
erau sub 7 ani, lipsite de discernământ, declarațiile lor neputând constitui
unicul temei al acordării drepturilor solicitate.
Așa fiind, se va admite recursul, se
va casa sentința civilă nr. 130 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Suceava,
secția comercială și de contencios administrativ și, în fond, se va respinge
acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa
Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței civile nr. 130 din 9 octombrie
2002 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios
administrativ.
Casează sentința atacată și, în
fond, respinge acțiunea reclamantei S.N.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 7 octombrie 2003.