ÎCCJ, decizie (scj.ro #85378)

Persecutat

etnic. Persoană strămutată. Proba persecuției

Decretul-lege

nr. 118/1990 modificat și completat prin O.U.G. nr. 105/1999

Nu se poate imputa

reclamantului faptul că nu a  dovedit calitatea sa de persecutat etnic cu

alte acte doveditoare, atâta vreme cât însuși actul normativ aplicabil

menționează că dovedirea situațiilor prevăzute la art.1 din Decretul nr.

118/1990 se face de persoanele interesate cu acte oficiale, iar în cazul în

care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

(Secția de contencios

administrativ, decizia nr.2917 din 30 septembrie 2003)

Reclamantul S.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Suceava,

solicitând anularea deciziei nr.R/16763 din 22 mai 2002 și să se constate că

este beneficiarul dispozițiilor Decretului-Lege nr.118/1990 modificat și

completat prin O.G. nr.105/1999 cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada august 1942 – august

1944 a fost deportat în Transnistria, U.R.S.S., unde împreună cu alți membri ai

comunității romilor au fost supuși muncii forțate, au suferit datorită foamei,

frigului și mizeriei.

Reținând că nu a prezentat acte oficiale de la instituții abilitate din care să

rezulte perioada persecuției etnice, pârâta i-a respins cererea.

Curtea de Apel Suceava, Secția comercială și de contencios administrativ, a

admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea deciziei nr.R/16763/2002

a Casei Județene de Pensii Suceava. Totodată, a constatat că reclamantul

beneficiază de dispozițiile Decretului-lege nr.118/1990 modificat și completat

prin O.G. nr.105/1999 cu modificările și completările ulterioare, pe perioada

august 1942 – 23 august 1944.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul a făcut

dovada cu înscrisuri și declarațiile martorilor S.L. și S.V., că în perioada

august 1942 – august 1944 a fost deportat în Transnistria, împreună cu alți membri

ai comunității romilor unde a fost supus unor tratamente inumane.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Suceava.

Recurenta a susținut că o parte din martorii audiați nu aveau discernământ la

data deportării, iar pe de altă parte, că aceștia nu au putut face dovada cu

acte oficiale că s-au aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că reclamantul a făcut

dovada că în perioada august 1942  - august 1944 a fost deportat în

Transnistria, datorită calității sale etnice, fiind supus unor tratamente

inumane împreună cu alți membri ai comunității romilor.

Mai reține instanța că situațiile concrete fiind persecuțiile etnice ale

reclamantului, acestea au fost dovedite cu acte și cu declarațiile celor două

reclamante S.L. și S.V., cărora li s-au recunoscut drepturile prevăzute de

Decretul-lege nr.118/1990.

Nu se poate imputa reclamantului faptul că nu a  dovedit calitatea sa de

persecutat etnic cu alte acte doveditoare, atâta vreme cât însuși actul

normativ aplicabil menționează că dovedirea situațiilor prevăzute la art.1 se

face de persoanele interesate cu acte oficiale, iar în cazul în care aceasta nu

este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În atare situație, reclamantul a făcut dovada persecuției pe motive etnice și

cu cei doi martori, astfel încât instanța de fond în mod corect a admis

acțiunea și a constatat că sunt îndeplinite condițiile cerute de Decretul-lege

nr.118/1990 pentru a putea beneficia de drepturile conferite de acest act

normativ.

Recursul a fost respins.