ÎCCJ, decizie (scj.ro #85378)

Persecutat etnic. Persoană strămutată. Proba persecuției Decretul-lege nr. 118/1990 modificat și completat prin O.U.G. nr. 105/1999 Nu se poate imputa reclamantului faptul că nu a dovedit calitatea sa de persecutat etnic cu alte acte doveditoare, atâta vreme cât însuși actul normativ aplicabil menționează că dovedirea situațiilor prevăzute la art.1 din Decretul nr. 118/1990 se face de persoanele interesate cu acte oficiale, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. (Secția de contencios administrativ, decizia nr.2917 din 30 septembrie 2003) Reclamantul S.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Suceava, solicitând anularea deciziei nr.R/16763 din 22 mai 2002 și să se constate că este beneficiarul dispozițiilor Decretului-Lege nr.118/1990 modificat și completat prin O.G.

nr.105/1999 cu modificările și completările ulterioare. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada august 1942 – august 1944 a fost deportat în Transnistria, U.R.S.S., unde împreună cu alți membri ai comunității romilor au fost supuși muncii forțate, au suferit datorită foamei, frigului și mizeriei. Reținând că nu a prezentat acte oficiale de la instituții abilitate din care să rezulte perioada persecuției etnice, pârâta i-a respins cererea. Curtea de Apel Suceava, Secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea deciziei nr.R/16763/2002 a Casei Județene de Pensii Suceava. Totodată, a constatat că reclamantul beneficiază de dispozițiile Decretului-lege nr.118/1990 modificat și completat prin O.G.

nr.105/1999 cu modificările și completările ulterioare, pe perioada august 1942 – 23 august 1944. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada cu înscrisuri și declarațiile martorilor S.L. și S.V., că în perioada august 1942 – august 1944 a fost deportat în Transnistria, împreună cu alți membri ai comunității romilor unde a fost supus unor tratamente inumane. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Suceava. Recurenta a susținut că o parte din martorii audiați nu aveau discernământ la data deportării, iar pe de altă parte, că aceștia nu au putut face dovada cu acte oficiale că s-au aflat în aceeași situație cu reclamantul. Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada că în perioada august 1942 - august 1944 a fost deportat în Transnistria, datorită calității sale etnice, fiind supus unor tratamente inumane împreună cu alți membri ai comunității romilor. Mai reține instanța că situațiile concrete fiind persecuțiile etnice ale reclamantului, acestea au fost dovedite cu acte și cu declarațiile celor două reclamante S.L. și S.V., cărora li s-au recunoscut drepturile prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990. Nu se poate imputa reclamantului faptul că nu a dovedit calitatea sa de persecutat etnic cu alte acte doveditoare, atâta vreme cât însuși actul normativ aplicabil menționează că dovedirea situațiilor prevăzute la art.1 se face de persoanele interesate cu acte oficiale, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În atare situație, reclamantul a făcut dovada persecuției pe motive etnice și cu cei doi martori, astfel încât instanța de fond în mod corect a admis acțiunea și a constatat că sunt îndeplinite condițiile cerute de Decretul-lege nr.118/1990 pentru a putea beneficia de drepturile conferite de acest act normativ. Recursul a fost respins.