ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2745/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2745/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 iunie 2002, reclamanta S.T. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Suceava, ca în contradictoriu cu aceasta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea deciziei nr. R/16752 din 2 mai 2002, să se constate că este beneficiara dispozițiilor Decretului nr. 118/1990, modificat și completat prin O.G. nr. 105/1999. Prin sentința nr. 132 din 9 octombrie 2002, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei și, pe cale de consecință, a stabilit că aceasta are calitatea de beneficiară a Decretului-lege nr. 118/1990, cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele scrise se critică soluția instanței de fond, susținându-se că aceasta a fost pronunțată, neavând la bază acte eliberate de organele abilitate, așa cum cere actul normativ aplicabil în speță. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta. Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada că, în perioada august 1942 – august 1944, a fost deportată în Transnistria datorită calității ei etnice, fiind supusă unor tratamente inumane împreună cu alți membrii ai comunității romilor. Mai reține instanța că situațiile concrete privind persecuțiile etnice ale reclamantei au fost dovedite prin declarațiile a doi martori, cărora li s-au recunoscut drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.
Nu se poate imputa reclamantei faptul că nu a dovedit calitatea de persecutat cu acte doveditoare, atâta vreme cât însăși actul normativ aplicabil menționează că dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de persoanele interesate cu acte oficiale, iar în cazul în care aceasta nu e posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. În atare situație, reclamanta a făcut dovada condițiilor cerute de persecuția pe motive etnice, cu cei doi martori, astfel încât instanța de fond, în mod corect, a admis acțiunea reclamantei și a constatat că sunt îndeplinite condițiile cerute de Decretul-lege nr. 118/1990, pentru a putea beneficia de drepturile conferite de acest act normativ. Față de cele ce preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței civile nr. 132 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.