ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 111/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 13 mai 2003, reclamanta D.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, solicitând anularea hotărârii nr.72/12 martie 2003 și obligarea pârâtei să-i recunoască beneficiul prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr.189/2000. În motivarea cererii reclamanta a învederat că în toamna anului 1940, părinții săi s-au refugiat din localitatea Seini în Lugoj, dobândind statutul de refugiat, aceeași calitate având-o și cei 2 copii minori, împrejurare care justifică cererea de acordare a beneficiului Legii nr.189/2000.

Prin sentința civilă nr.221 din 10 iunie 2003, Curtea de Apel Timișoara, ecția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat și a dispus obligarea pârâtei să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr.189/2000 pentru perioada octombrie 1940 – 6 martie 1945. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că probele administrate, respectiv declarațiile martorilor T.C.F. și T.L.V. și actele emise de Direcția Generală a Drumurilor, Marele Stat Major și Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale, converg spre concluzia că reclamanta împreună cu familia sa s-au refugiat din Ardealul de Nord, suferind persecuții din motive etnice.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâta a învederat că instanța a interpretat în mod eronat probele administrate, întrucât nu s-a făcut dovada refugiului părinților reclamantei, dimpotrivă, din actele dosarului rezultând că tatăl Z.H. s-a mutat în Lugoj ca urmare a promovării în serviciu și nu a avut calitatea de refugiat. Cât privește înscrisul emis de Arhivele Naționale acesta nu a fost prezentat comisiei, astfel încât nu poate face dovada refugiului familiei din localitatea Seini, din motive etnice. Examinând cauza în raport de motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Deși certificatul nr.C-829 din 28 mai 2003 emis de Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale nu a fost prezentat ca dovadă la comisia constituită în baza Legii nr.189/2000, fiind eliberat ulterior hotărârii, conținutul acestuia nu poate fi ignorat. Astfel, acest înscris certifică faptul că reclamanta și familia sa figurau la data de 31 martie 1942 pe tabelul nominal al refugiaților din Ardealul de Nord aflate pe raza Legiunii de Jandarmi Severin, ca fiind stabiliți în localitatea Slatina, Timiș. Coroborând acest document cu declarațiile martorilor și celelalte acte aflate la dosar, rezultă că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, reclamanta având calitatea de refugiat din motive etnice în perioada octombrie 1940 - 6 martie 1945. În consecință, criticile formulate de pârâtă fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr.221 din 10 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 16 ianuarie 2004.