ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 111/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 13 mai 2003, reclamanta D.M. a chemat în judecată

Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, solicitând anularea hotărârii nr.72/12

martie 2003 și obligarea pârâtei să-i recunoască beneficiul prevederilor art. 1

lit. c) din Legea nr.189/2000.

În

motivarea cererii reclamanta a învederat că în toamna anului 1940, părinții săi

s-au refugiat din localitatea Seini în Lugoj, dobândind statutul de refugiat,

aceeași calitate având-o și cei 2 copii minori, împrejurare care justifică

cererea de acordare a beneficiului Legii nr.189/2000.

Prin

sentința civilă nr.221 din 10 iunie 2003,  Curtea de Apel Timișoara, ecția

comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea, a anulat actul

administrativ atacat și a dispus obligarea pârâtei să recunoască reclamantei

calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr.189/2000 pentru perioada

octombrie 1940 – 6 martie 1945.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că probele administrate,

respectiv declarațiile martorilor T.C.F. și T.L.V. și actele emise de Direcția

Generală a Drumurilor, Marele Stat Major și Direcția Județeană Timiș a

Arhivelor Naționale, converg spre concluzia că reclamanta împreună cu familia

sa s-au refugiat din Ardealul de Nord, suferind persecuții din motive etnice.

Împotriva

sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel,

pârâta a învederat că instanța a interpretat în mod eronat probele

administrate, întrucât nu s-a făcut dovada refugiului părinților reclamantei,

dimpotrivă, din actele dosarului rezultând că tatăl Z.H. s-a mutat în Lugoj ca

urmare a promovării în serviciu și nu a avut calitatea de refugiat.

Cât

privește înscrisul emis de Arhivele Naționale acesta nu a fost prezentat

comisiei, astfel încât  nu poate face dovada refugiului familiei din

localitatea Seini, din motive etnice.

Examinând

cauza în raport de motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata  că recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare.

Deși

certificatul nr.C-829 din 28 mai 2003 emis de Direcția Județeană Timiș a

Arhivelor Naționale nu a fost prezentat ca dovadă la comisia constituită în

baza Legii nr.189/2000, fiind eliberat ulterior hotărârii, conținutul acestuia

nu poate fi ignorat.

Astfel,

acest  înscris certifică faptul că reclamanta și familia sa figurau la data de

31 martie 1942 pe tabelul nominal al refugiaților din Ardealul de Nord aflate

pe raza Legiunii de Jandarmi Severin, ca fiind stabiliți în localitatea

Slatina, Timiș.

Coroborând

acest document cu declarațiile martorilor și celelalte acte aflate la dosar,

rezultă că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt,

reclamanta având calitatea de refugiat din motive etnice în perioada octombrie

1940  - 6 martie 1945.

În

consecință, criticile formulate de pârâtă fiind neîntemeiate, Curtea va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin împotriva sentinței civile

nr.221 din 10 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi  16 ianuarie 2004.