ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 112/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 13 mai 2003, reclamanta Z.M. a solicitat modificarea

hotărârii nr.73 din 12 martie 2003  emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii

Caraș-Severin și obligarea pârâtei să-i recunoască și să-i acorde drepturile

prevăzute  de Legea nr.189/2000, în calitatea sa de soție supraviețuitoare a

defunctului Z.G.A., care a fost  refugiat  din motive etnice în perioada

octombrie 1940-iunie 1945.

In

motivarea  acțiunii, reclamanta a arătat că familia soțului său a fost

refugiată din motive etnice din localitatea Sieni, județul Maramureș începând

cu luna octombrie 1940, când  s-a mutat în orașul Lugoj, județul Timiș, unde a

locuit  până în luna iunie 1945.

Curtea

de Apel Timișoara- Secția  comercială și de contencios administativ prin

sentința civilă nr.220 din 10 iunie 2003, prin care a  admis acțiunea, a anulat

hotărârea nr.73 din 12 martie 2003 și a obligat  pârâta  să emită o hotărâre în

care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a prevederilor art.3

din Legea nr.189/2000.

Hotărând

astfel, instanța de fond a reținut ca fiind dovedit  faptul strămutării soțului

reclamantei prin declarațiile martorilor T.C.E., T.L. și prin certificatul

nr.C-830 din 28 mai 2003 eliberat de Direcția Județeană Timiș a Arhivelor

Naționale. Față de  aceste probe  administrate, instanța de fond a constatat că

reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, este îndreptățită să

beneficieze  de prevederile Legii nr.189/2000.

Impotriva

acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană

de Pensii Timiș, solicitând  casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut  că, instanța de fond a interpretat greșit  actele depuse

la dosar și a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.189/2000,

deși  soțul reclamantei nu a fost strămutat din motive etnice din localitatea

de domiciliu și familia sa s-a mutat în județul Timiș, urmare promovării

tatălui, Z.I. la Serviciul Drumuri Naționale. De asemenea, recurenta  a arătat

că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate care erau

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și nu a avut în vedere că la  comisia

pentru aplicarea Legii nr.189/2000 mi a fost  prezentat certificatul nr.C-830 din

28 mai 2003 eliberat de Arhivele Naționale.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat

pentru următoarele considerente:

Instanța

de fond a aplicat corect dispozițiile Legii nr.189/2000, constatând  că drepturile

recunoscute de această lege intimatei au fost vătămate prin hotărârea nr.73 din

12 martie 2003 emisă de recurentă.

Soluția

de admitere a acțiunii s-a întemeiat pe dispozițiile art.2 din H.G. nr.127/2002,potrivit

cărora, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G.

nr.105/1999, aprobată  și modificată prin Legea nr.189/2000, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își  schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice.

Indeplinirea

condițiilor prevăzute  în actele normative susmenționate a fost  dovedită de

intimată cu probele administrate în cauză și pe baza  cărora, instanța de fond

a constatat judicios în hotărârea atacată că, familia soțului intimatei a fost

strămutată în altă localitatea decât cea de domiciliu din motive etnice, pentru

că schimbarea locului de muncă și  a domiciliului a fost consecința persecuției

exercitate din motive etnice  după cedarea Ardealului de Nord de către

regimurile instaurate cu începere de la 6 martie 1940 până la 6 martie 1945.

Apărările

recurentei sunt infirmate și de certificatul nr.C-830 din 28 mai 2003 eliberat

de Arhivele Naționale-Direcția Județeană Timiș din care rezultă că soțul

intimatei și familia acestuia au fost înscriși  în „Tabelul nominal de

refugiați din Nordul Ardealului și evacuați din Sudul Dobrogei aflați pe raza

Legiunii de  Jandarmi Severin”, tabel întocmit la 31 martie 1942.

Curtea

va respinge  și critica privind omisiunea instanței de fond de a se pronunța

asupra unei probe hotărâtoare  în dezlegarea pricinii, constatându-se  că

recurenta nu a dezvoltat acest motiv de casare și nu a indicat dovezile care nu

au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a pricinii.

In consecință,

nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Curtea va

respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin împotriva

sentinței civile nr.220 din 10 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara-Secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  16 ianuarie 2004.