ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7656/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 noiembrie 2003, reclamanta B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, anularea hotărârii nr. 166 din 19 septembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, modificată. Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că este beneficiară a actului normativ indicat, întrucât la începutul anului 1944, s-a refugiat din Basarabia, în localitatea Cliciova din județul Timiș, unde s-a stabilit în luna martie a aceluiași an.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 483/CA din 9 decembrie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i acorde reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) Legea nr. 189/2000, modificată. În motivarea soluției sale, instanța a reținut că prin declarațiile testimoniale administrate în condițiile Legii nr. 189/2000, reclamanta a făcut dovada susținerilor din acțiune, care o îndreptățesc la acordarea drepturilor solicitate, chiar dacă nu figurează în evidențele oficiale privind refugiații din Basarabia, aceste documente nefiind complete.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, care a susținut nelegalitatea acesteia și a menționat, în esență, că instanța nu putea admite acțiunea reclamantei, doar pe baza declarațiilor a doi martori, în situația în care ea nu figurează în actul emis de Direcția Județeană de Timiș a Arhivelor Naționale. Recursul este nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (2) din Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada persecuției etnice se poate face, în lipsa actelor oficiale, și prin declarație cu martori. Prin urmare, lipsa unor documente oficiale care să ateste refugiul reclamantei, nu poate atrage respingerea acțiunii, atâta timp, cât prin declarațiile autentice ale martorilor C.V.

și A.F., aceasta a probat situația de fapt expusă în cererea introductivă. În ceea ce privește adresa nr. C-915 din 16 iunie 2003, emisă de Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale, care nu o cuprinde pe reclamantă, printre persoanele refugiate din Basarabia, aceasta nu este relevantă, pe de o parte, pentru că, așa după cum în mod corect, a reținut instanța fondului, în raport cu situația istorică a momentului, acest document nu poate fi considerat, ca fiind complet. Pe de altă parte, acest înscris reprezintă o probă negativă care nu poate fi administrată și apreciată ca atare. Față de cele expuse, Curtea constată că instanța de fond a reținut corect, situația de fapt dedusă judecății și a aplicat corespunzător dispozițiile legale incidente, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 483/CA din 9 decembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2004.