ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7656/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 14 noiembrie 2003, reclamanta B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, anularea hotărârii nr. 166 din 19

septembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i

acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, modificată.

Motivându-și cererea, reclamanta a

arătat că este beneficiară a actului normativ indicat, întrucât la începutul

anului 1944, s-a refugiat din Basarabia, în localitatea Cliciova din județul

Timiș, unde s-a stabilit în luna martie a aceluiași an.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 483/CA din

9 decembrie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat

pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i acorde reclamantei, drepturile

prevăzute de art. 1 lit. c) Legea nr. 189/2000, modificată.

În motivarea soluției sale, instanța

a reținut că prin declarațiile testimoniale administrate în condițiile Legii nr.

189/2000, reclamanta a făcut dovada susținerilor din acțiune, care o

îndreptățesc la acordarea drepturilor solicitate, chiar dacă nu figurează în

evidențele oficiale privind refugiații din Basarabia, aceste documente nefiind

complete.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, care a

susținut nelegalitatea acesteia și a menționat, în esență, că instanța nu putea

admite acțiunea reclamantei, doar pe baza declarațiilor a doi martori, în situația

în care ea nu figurează în actul emis de Direcția Județeană de Timiș a

Arhivelor Naționale.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

4 alin. (2) din Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr.

127/2002, dovada persecuției etnice se poate face, în lipsa actelor oficiale,

și prin declarație cu martori.

Prin urmare, lipsa unor documente

oficiale care să ateste refugiul reclamantei, nu poate atrage respingerea acțiunii,

atâta timp, cât prin declarațiile autentice ale martorilor C.V. și A.F., aceasta

a probat situația de fapt expusă în cererea introductivă.

În ceea ce privește adresa nr. C-915

din 16 iunie 2003, emisă de Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale,

care nu o cuprinde pe reclamantă, printre persoanele refugiate din Basarabia,

aceasta nu este relevantă, pe de o parte, pentru că, așa după cum în mod

corect, a reținut instanța fondului, în raport cu situația istorică a

momentului, acest document nu poate fi considerat, ca fiind complet.

Pe de altă parte, acest înscris

reprezintă o probă negativă care nu poate fi administrată și apreciată ca

atare.

Față de cele expuse, Curtea constată

că instanța de fond a reținut corect, situația de fapt dedusă judecății și a

aplicat corespunzător dispozițiile legale incidente, pronunțând o hotărâre

legală și temeinică, motiv pentru care, în considerarea prevederilor art. 312 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 483/CA

din 9 decembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 octombrie 2004.