ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1200/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 13 ianuarie 2004, reclamantul V.P. a solicitat anularea hotărârii nr. 8408

din 28 noiembrie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Timiș și obligarea

acesteia să emită o nouă hotărâre, prin care să-i fie recunoscută calitatea de

refugiat.

În motivarea acțiunii arată că

martorii audiați la comisie au făcut declarații care nu concordă cu realitatea,

din eroare și că fraților și verișoarei sale, aflați în aceeași situație cu el,

li s-au dat hotărâri favorabile.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 139 din 16 martie

2004, a admis acțiunea, în sensul că a anulat hotărârea contestată și a obligat

pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului,

drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată și

completată.

Instanța reține, în

motivarea sentinței, că V.I. și V.F., frații reclamantului, au obținut hotărâri

prin care li s-au acordat drepturile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 189/2000

și că din hotărârile respective și din declarațiile martorilor T.P. și L.T.

rezultă că reclamantul și familia sa s-au refugiat din localitatea Galașeni, în

altă localitate din județul Bihor, în perioada martie 1941 - martie 1945.

Pârâta Casa Județeană de

Pensii Timiș a declarat recurs împotriva sentinței, considerând că este

nelegală și netemeinică.

Susține că din adresa nr. C-1562

din 7 octombrie 2003, emisă de Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale,

rezultă că familia V. nu face parte din categoria persoanelor strămutate în

perioada 1941 - 1944, iar declarațiile autentificate ale martorilor nu reflectă

realitatea.

Recursul va fi admis, în

sensul și pentru considerentele care se vor arăta în continuare.

În întâmpinarea depusă în recurs,

intimatul pretinde că s-a refugiat în luna martie 1941, din localitatea de

domiciliu, aflată sub administrație maghiară, într-o altă localitate, aflată

sub administrație românească.

În declarațiile

autentificate date la 15 martie 2004, martorii G.T. și T.P. confirmă plecarea

intimatului, în refugiu, în luna martie 1941, dar din declarațiile autentificate

din 29 octombrie 2003, date de G.T. și L.T., reiese că plecarea în refugiu s-a

produs la 15 martie 1940.

De asemenea, în adresa nr. C-1562

din 7 octombrie 2003 a Direcției Județene Timiș a Arhivelor Naționale, către

intimat, depusă în copie în recurs, de către recurentă, rezultă că în perioada

1941 - 1944, familia V. nu figurează înregistrată în documentele privind

refugiații din Ardealul de Nord, stabiliți în localitatea Cerna.

Însă, la pronunțarea

sentinței s-a avut în vedere și adresa nr. C/645/2002, a Arhivelor Naționale,

menționată în hotărârea emisă de recurentă, privitoare la martorul G.T., dar la

dosarul de față nu există o copie de pe această adresă, pentru a se putea

cunoaște care este conținutul ei.

Cum în cauză probele

administrate sunt insuficiente și contradictorii, pentru ca instanța să-și

poată forma o convingere clară asupra situației de fapt privind pe intimat și

în fond, să se poată pronunța printr-o decizie legală și temeinică, se impune

completarea probatoriilor.

Astfel, este necesar a se

obține relații de la autoritățile administrative ale localităților în care

intimatul pretinde că a fost nevoit să locuiască după plecarea din comuna Gălășeni

ori de la locul de muncă al tatălui sau mamei acestuia, de la unitățile școlare

în care au studiat frații săi sau de la alte autorități sau instituții publice,

din care să rezulte plecarea în refugiu și perioada refugiului.

Instanța, căreia i se va

retrimite cauza, va putea administra orice probe admisibile pe care le va

considera necesare, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Pentru considerentele

arătate mai sus, în temeiul art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, modificată

și completată, raportat la art. 14 din Legea nr. 29/1990 și ale art. 313 și 315

C. proc. civ., se va admite recursul, sentința atacată va fi casată și se va

dispune trimiterea cauzei, aceleiași instanțe, spre rejudecare

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 139 din 16 martie 2004,

a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2005.