ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1614/2003

Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria Câmpina, sub nr. 1156/2001, contestatorul T.I a solicitat anularea formelor de executare silită imobiliară privind comandamentul nr. 26/2001, instituit de executorul judecătoresc de pe lângă Judecătoria Câmpina, la cererea intimatei SC C. SRL București. În motivarea contestației, contestatorul a invocat excepția puterii lucrului judecat, arătând că, prin sentința civilă nr. 2732 din 1999, pronunțată de Judecătoria Câmpina, rămasă definitivă, s-au anulat formele de executare împotriva comandamentului nr. 1146 din 1998, ce a avut ca bază contractul de garanție nr. 3709 din 1998, încheiat între creditoarea SC C. SRL București, debitorul S.Sh.H., și contestator.

Contestatorul a mai arătat că datoria dintre creditor și debitor a fost prescrisă, că nu s-au depus de către creditor, acte din care rezultă caracterul cert și exigibil al creanței. Contestatorul a invocat nulitatea actelor de procedură, conform art. 105 alin. (2) și urm. C. proc. civ., arătând că a fost instituit un nou comandament, deși instanța se pronunțase definitiv în această cauză. Pe baza probei cu înscrisuri, administrată în cauză, și după atașarea dosarului de executare nr. 26/2001 al Biroului de executări civile din cadrul Judecătoriei Câmpina, s-a pronunțat sentința civilă nr. 1085 din 28 martie 2001, prin care s-a dispus respingerea excepției puterii de lucru judecat și al nulității actelor de procedură ca neîntemeiate și respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 2732 din 1999 a Judecătoriei Câmpina, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul T.I. și au fost admise formele de executare silită începute în dosarul de executare nr. 1164/1998, reținându-se că cererea de executare silită, în baza contractului de garanție nr. 3709/1998, trebuia formulată de creditoarea SC C. SRL București, prin reprezentantul său legal, iar nu de asociatul unic al acesteia, în nume propriu. De asemenea, s-a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. 25/A din 8 ianuarie 2001 la Judecătoria Câmpina, reprezentantul societății SC C. SRL București, M.B.R. a solicitat instanței executarea silită în baza contractului de garanție, autentificat sub nr. 3709/1998.

Instanța de fond a constatat că excepția autorității de lucru judecat, invocată de contestator, este neîntemeiată, nefiind îndeplinite cerințele triplei identități de obiect, părți și cauză, potrivit art. 1201 C. civ. S-a mai constatat că excepția nulității actelor de procedură este neîntemeiată, întrucât formele de executare, întocmite de executorul judecătoresc, s-au făcut cu respectarea dispozițiilor art. 491 - 494 C. proc. civ. Pe fond, s-a reținut că este neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul T.I. și s-a dispus respingerea acesteia. Împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria Câmpina a declarat apel contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că, în mod greșit, s-a respins excepția privind autoritatea de lucru judecat și excepția nulității contractului, fiind prescrisă datoria față de creditor.

A mai precizat apelantul că soluționarea trebuia să se facă după procedura civilă și nu după cea comercială, fiind vorba, în cauză, de un contract de garanție, iar pe fond trebuia admisă contestația. Prin decizia nr. 475 din 16 octombrie 2001, Tribunalul Prahova a respins excepția nulității contractului, excepția prescripției dreptului de a executa silit creanța și excepția de procedură invocată de apelant și a respins, ca nefondat, apelul contestatorului. Tribunalul a reținut că, în mod corect, instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat, nefiind îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 1201 C. civ., privind tripla identitate de obiect, părți și cauză. Referitor la excepția nulității contractului, s-a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât nulitatea sancționează nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii actului, iar aspectele invocate nu constituie cauza de nulitate a contractului.

Dreptul de a cere executarea silită nu este prescris, întrucât a fost formulată cererea de executare silită în temeiul prevăzut de dispozițiile Decretului nr. 167/1958. Reținând că toate criticile invocate de apelantul-contestator sunt neîntemeiate, tribunalul a respins, ca nefondat, apelul. Împotriva deciziei a declarat recurs contestatorul T.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că, în mod greșit, s-a respins excepția autorității de lucru judecat, fără a se avea în vedere că, prin sentința civilă nr. 2732/1999, s-a admis contestația sa la prima executare, în contradictoriu cu R.P.M., personal, și în calitate de reprezentant legal al SC C. SRL București.

A mai susținut recurentul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor sale, iar instanța de apel a apreciat că acestea sunt nefondate, interpretând greșit ceea ce a susținut, întrucât a arătat că este prescrisă creanța pentru care s-a obligat și nu mai este valabil contractul încheiat pentru o creanță prescrisă și s-a reținut greșit că ar fi solicitat să se constate prescris dreptul de a cere executarea silită. Într-un alt motiv de recurs, se arată că, în mod greșit, s-a respins cererea privind constatarea nulității actelor de procedură din prezenta executare, arătând că nu a fost citat legal cu ocazia executării și n-a fost găsit la terenul în litigiu din comuna Cornu, iar executorul face mențiunea că i-a lăsat în custodie terenul respectiv.

Se solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin decizia nr. 819 din 18 aprilie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 1372/2002, a respins, ca nefondat, recursul reclamantului contestator T.I. Pentru a pronunța astfel, curtea de apel a reținut următoarele: În mod corect cele două instanțe au respins excepția invocată de contestator, privind autoritatea de lucru judecat, întrucât, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1201 C. civ., privind tripla identitate de obiect, părți și cauză. Astfel, prin sentința civilă nr. 2732/1999, pronunțată de Judecătoria Câmpina, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul T.I.

și au fost anulate formele de executare silită începute în dosarul de executare nr. 1164/1998, reținându-se că cererea de executare silită, în baza contractului de garanție nr. 3709/1998, trebuia formulată de creditoarea SC C. SRL București, prin reprezentantul său legal, și nu de asociatul unic al acesteia, în nume propriu. Prin cererea adresată instanței la 8 ianuarie 2001, reprezentantul societății C. SRL București – M.B.R. a solicitat instanței executarea silită în baza aceluiași contract de garanție.

Având în vedere că, prin sentința civilă nr. 2732/1999, pronunțată de Judecătoria Câmpina, au fost anulate formele de executare silită începute în primul dosar de executare, iar prin cererea de executare silită, formulată ulterior, a fost îndeplinită cerința pentru care au fost anulate formele de executare, cererea fiind formulată de societatea care are calitate procesuală activă, s-a constatat corect că nu sunt îndeplinite cerințele triplei identități, întrucât, în prima cauză, a figurat, ca reclamant în nume propriu, contestatorul T.I., iar cea de-a doua reclamantă este SC C. SRL București. Actele de executare au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, iar executarea a fost solicitată în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 399 C. proc. civ., orice executare silită se poate contesta de cel interesat sau vătămat prin executare, însă, contestatorul nu a făcut dovada că au fost încălcate dispozițiile legale privind executarea silită, făcută în baza contractului de garanție autentificat sub nr. 3709/1998 și transcris la nr. 2560/1998 la Judecătoria Câmpina, ce constituie titlu executoriu, fiind învestit de către Judecătoria Câmpina. Împotriva contractului de garanție, contestatorul nu se poate îndrepta pe această cale și nu poate solicita constatarea nulității, întrucât motivele, ce se invocă în contestația la executare, nu se pot referi la chestiuni de fond, care să repună în discuție titlul executoriu și care nu a fost contestat de recurent.

Prin urmare, în cadrul contestației la executare, instanța nu poate cerceta și reține decât fapta sau împrejurări intervenite după obținerea titlului ce se execută, iar ceea ce se poate obține pe această cale este numai contracararea măsurilor de executare nelegale, fără a se putea cere anularea titlului executoriu și fără a se putea invoca motive de fond. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a reclamantului, se reține că reclamantul nu a formulat cererea în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al societății creditoare SC C. SRL București, care are calitate procesuală activă. Prin cererea înregistrată sub nr. 7596 din 7 iulie 2002, reclamantul contestator T.I. a formulat, în temeiul art. 322 pct. 5 și 7 C. proc.

civ., cererea de revizuire a deciziei civile nr. 819 din 18 aprilie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, în dosar nr. 1372/2002. În cadrul primului motiv de revizuire, se arată că, în mod greșit, prin decizia atacată i-a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, cu motivarea că, în cauză, nu există tripla identitate de obiect, părți, cauză, și anume, că „în prima contestație la executare, intimat a fost M.P.R., asociatul unic al SC C. SRL, iar în cea de a doua a fost fiul său, în calitate de reprezentant legal al societății”. Prin cel de al doilea motiv de revizuire, formulat în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuientul susține că cele două hotărâri definitive și irevocabile sunt contradictorii și nu pot fi aduse la îndeplinire.

În acest sens, revizuientul susține că în cazul aceleiași cereri de revizuire sunt mai multe motive, cum este cazul în speță, conform regulilor de procedură civilă de soluționare revin unor instanțe deosebite, nu va opera prorogarea de competență, ci fiecare instanță va soluționa cererea în legătură cu motivul cu care este competentă, respectiv, instanța supremă să decline cauza la Judecătoria Câmpina pentru a se pronunța pe pct. 5 al art. 322 C. proc. civ. și apoi să se restituie dosarul la Curtea Supremă de Justiție pentru a se revizui pe pct. 7 C. proc. civ. Cererea de revizuire urmează a fi respinsă pentru cele ce se vor arăta în continuare: Motivarea cererii pe pct. 5 din art. 322 C. proc.

civ. nu poate fi primită, deoarece înscrisul despre care face vorbire revizuientul, respectiv, relația de la Oficiul Registrului Comerțului al municipiului București nr. 142740 din 3 iunie 2002, nu reprezenta un înscris reținut de partea potrivnică sau care să fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Această relație era la îndemâna revizuientului să fie cerută oricând, chiar și în timpul procesului. În ceea ce privește motivarea formulată de revizuient pe pct. 7 din art. 322 C. proc. civ., față de motivarea mai sus menționată de la pct. 5, nu mai face ca hotărârile definitive să fie potrivnic date de instanțe de același grad sau de instanțe de grad deosebit, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

În consecință, nu mai subzistă motivele de revizuire ale unor instanțe deosebite și, ca atare, nu mai operează prorogarea de competență. Astfel fiind, cererea de revizuire urmează a fi respinsă și a se da o decizie în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul T.I. împotriva deciziei nr. 819 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 17 martie 2003.