- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 25 martie 2003
Decizia nr. 1202/2003 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal
S-a luat în examinare recursul declarat de G.C. împotriva sentinței civile nr. 854 din 25 septembrie 2002 a Curții de Apel București-Secția de contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat: intimatul-pârât Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei reprezentat de consilierul juridic C.N., lipsind recurentul reclamant G.C. Procedura completă. S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul nu a fost timbrat, deși recurentul a fost citat cu mențiunea îndeplinirii acestei obligații legale. Apreciind pricina în stare de judecată, Curtea a acordat cuvântul în fond părții prezente, cu privire la această chestiune prealabilă. Reprezentanta intimatului a solicitat anularea recursului ca netimbrat.
C URTEA Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr.1461/2002, prin declinare de competență de la Tribunalul București-Secția V-a Civilă, reclamantul G.C. – cetățean turc în contradictoriu cu Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne- Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei – Municipiul București, a solicitat anularea vizei de ieșire din România nr.731266/29.11.2001 și prelungirea vizei de ședere în România.
Prin sentința civilă nr.854/15 septembrie 2002, s-a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, avându-se în vedere că în măsura concretizată în viza de ieșire din România, s-au respectat atât prevederile normative în materie cât și Aquis-ul comunitar, respectându-se exigențele internaționale cât și principiul proporționalității restrângerii exercițiului unor drepturi fundamentale cu situația care a determinat-o conform art.49 din Constituție. Impotriva sentinței a formulat recurs reclamantul G.C., criticând-o în sensul că firma pe care o conduce are activitate profitabilă și în acest sens va depune acte justificative: Analizându-se actele și lucrările dosarului constată următoarele: Pentru termenul acordat la 25 martie 2003 reclamantul a fost citat cu mențiunea timbrării recursului 15.000 lei taxă judiciară și 1500 lei timbru judiciar, cerință neonorată.
Având în vedere prevederile Legii 146/1997, cu modificările, ulterioare neplata taxelor datorate are drept sancțiune anularea recursului, instanța va dispune în acest mod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Anulează recursul declarat de reclamantul G.C. împotriva sentinței civile nr.854 din 25 septembrie 2002 a Curții de Apel București-Secția Contencios Administrativ,ca netimbrat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.