ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4094/2003

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

N.E. a

chemat în  judecată Ministerul de Interne solicitând obligarea pârâtului la

plata unui număr de 27 solde lunare brute în valoare de  179.739.810 lei

cuvenite urmare trecerii sale în rezervă cu gradul de locotenent colonel la

data de 31 august 1999 și drept la pensie militară de serviciu, precum și

recalcularea salariului pe luna august 1999 și a bazei de calcul pentru pensia

acordată potrivit Legii nr. 138/1999.

Tribunalul

București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința

nr. 445/18 iunie 2001 a admis cererea și a obligat Ministerul de Interne la

plata către reclamant a sumei de 359.107.521 lei echivalentul a 12.482,881 USD

la data efectuării plății la cursul BNR, cu titlu de ajutor neimpozabil conform

art. 32 din Legea nr. 138/1999.

A fost

obligat pârâtul la 37.500.000 lei cheltuieli de judecată.

Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 493/16 octombrie 2001

a respins ca nefondat apelul formulat de Ministerul de Interne împotriva

sentinței nr. 445/18 iunie 2001a Tribunalului București, secția a V-a civilă și

de contencios administrativ.

A fost

obligat pârâtul la plata sumei de  5.000.000 lei cheltuieli de judecată către

reclamantul intimat N.E.

În

contra acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul N.E. care a invocat

motivul de casare prev. de art. 304 pct.9 C. proc. civ., cât și pârâtul

Ministerul de Interne pentru considerentul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., primul susținând în esență că au fost greșit reduse cheltuielile de

judecată, respectiv onorariul de avocat, de  către instanța de apel, iar

secundul pentru că potrivit art. 86 din O.G. nr. 73/1999 și art. 31 alin. (1)

din Legea nr. 138/1999 ajutoarele acordate reclamantului și plătite după 1

ianuarie 2000 erau  supuse impozitării întrucât reprezentau venituri salariale.

La

termenul din 12 martie 2003 s-a evocat de către instanță, din oficiu, natura

litigiului dedus judecății și pe cale de consecință instanța competentă să  îl

soluționeze.

Recursurile

sunt fondate pentru motivele ce succed.

Așa cum

deja s-a relevat N.E. a învestit instanța cu o cerere prin care solicita

acordarea ajutorului bănesc reprezentând echivalentul a 27 solde lunare brute

ce i se cuvenea conform art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999 cu

ocazia trecerii sale în rezervă cu drept de pensie militară de serviciu conform

Deciziei de pensionare nr. 122462/24 octombrie 1999.

Legea

nr. 138/1999 invocată de reclamant ca temei juridic al acțiunii se  referă la

salarizarea personalului militar și la drepturile derivate ale acestuia din

calitatea de salariat.

Din

această perspectivă apare cu evidență că pretențiile formulate de reclamant în

condițiile art. 31 din lege decurg din statutul său de salariat, respectiv de

existența raporturilor de muncă.

Pe cale

de consecință și conflictul dintre acesta și unitate privind plata unor

drepturi bănești decurgând din  Legea nr. 138/1999 are caracterul unui conflict

de drepturi și prin urmare este supus regulilor statornicite prin Legea nr.

168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.

Astfel

fiind, calificarea dată de instanțe în sensul că litigiul ar fi de natură

civilă apare greșită și a avut drept consecință și greșita compunere a

completului de judecată în primă instanță ceea ce conduce la nulitatea absolută

a sentinței pronunțate.

În

adevăr, la data judecării pricinii la instanța de fond era în vigoare O.U.G.

nr. 174/1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 pentru

organizarea judecătorească care la art. 17 alin. (1

1

)– (1

3

)

prevede expres că litigiile de muncă se judecă în primă instanță de către un

complet format dintr-un judecător și doi asistenți judiciari.

Or, în

speță, pricina a fost soluționată de către Tribunalul București, seșția a V-a

civilă și de contencios administrativ, în complet format dintr-un singur

judecător.

Cum

normele legale vizând compunerea completului de  judecată sunt de ordine

publică rezultă că nesocotirea lor este sancționată cu nulitatea absolută a

hotărârii pronunțate conform art. 105 C. proc. civ.

Astfel

fiind, recursurile urmează a fi admise, a  casa hotărârile pronunțate în cauză

și a trimite dosarul spre rejudecare aceluiași tribunal cu respectarea O.U.G.

nr. 20/2002.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamantul N.E. și de pârâtul Ministerul de Interne împotriva deciziei nr. 493

din 16 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată precum

și sentința nr. 445 din 18 iunie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a

civilă și de contencios administrativ, și trimite cauza pentru rejudecare la

același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 octombrie  2003.