ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4094/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : N.E. a chemat în judecată Ministerul de Interne solicitând obligarea pârâtului la plata unui număr de 27 solde lunare brute în valoare de 179.739.810 lei cuvenite urmare trecerii sale în rezervă cu gradul de locotenent colonel la data de 31 august 1999 și drept la pensie militară de serviciu, precum și recalcularea salariului pe luna august 1999 și a bazei de calcul pentru pensia acordată potrivit Legii nr. 138/1999. Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința nr. 445/18 iunie 2001 a admis cererea și a obligat Ministerul de Interne la plata către reclamant a sumei de 359.107.521 lei echivalentul a 12.482,881 USD la data efectuării plății la cursul BNR, cu titlu de ajutor neimpozabil conform art. 32 din Legea nr. 138/1999.

A fost obligat pârâtul la 37.500.000 lei cheltuieli de judecată. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 493/16 octombrie 2001 a respins ca nefondat apelul formulat de Ministerul de Interne împotriva sentinței nr. 445/18 iunie 2001a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantul intimat N.E. În contra acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul N.E. care a invocat motivul de casare prev. de art. 304 pct.9 C. proc. civ., cât și pârâtul Ministerul de Interne pentru considerentul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., primul susținând în esență că au fost greșit reduse cheltuielile de judecată, respectiv onorariul de avocat, de către instanța de apel, iar secundul pentru că potrivit art. 86 din O.G.

nr. 73/1999 și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 ajutoarele acordate reclamantului și plătite după 1 ianuarie 2000 erau supuse impozitării întrucât reprezentau venituri salariale. La termenul din 12 martie 2003 s-a evocat de către instanță, din oficiu, natura litigiului dedus judecății și pe cale de consecință instanța competentă să îl soluționeze. Recursurile sunt fondate pentru motivele ce succed. Așa cum deja s-a relevat N.E. a învestit instanța cu o cerere prin care solicita acordarea ajutorului bănesc reprezentând echivalentul a 27 solde lunare brute ce i se cuvenea conform art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999 cu ocazia trecerii sale în rezervă cu drept de pensie militară de serviciu conform Deciziei de pensionare nr. 122462/24 octombrie 1999. Legea nr. 138/1999 invocată de reclamant ca temei juridic al acțiunii se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat.

Din această perspectivă apare cu evidență că pretențiile formulate de reclamant în condițiile art. 31 din lege decurg din statutul său de salariat, respectiv de existența raporturilor de muncă. Pe cale de consecință și conflictul dintre acesta și unitate privind plata unor drepturi bănești decurgând din Legea nr. 138/1999 are caracterul unui conflict de drepturi și prin urmare este supus regulilor statornicite prin Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă. Astfel fiind, calificarea dată de instanțe în sensul că litigiul ar fi de natură civilă apare greșită și a avut drept consecință și greșita compunere a completului de judecată în primă instanță ceea ce conduce la nulitatea absolută a sentinței pronunțate.

În adevăr, la data judecării pricinii la instanța de fond era în vigoare O.U.G. nr. 174/1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească care la art. 17 alin. (1 1 )– (1 3 ) prevede expres că litigiile de muncă se judecă în primă instanță de către un complet format dintr-un judecător și doi asistenți judiciari. Or, în speță, pricina a fost soluționată de către Tribunalul București, seșția a V-a civilă și de contencios administrativ, în complet format dintr-un singur judecător. Cum normele legale vizând compunerea completului de judecată sunt de ordine publică rezultă că nesocotirea lor este sancționată cu nulitatea absolută a hotărârii pronunțate conform art. 105 C. proc.

civ. Astfel fiind, recursurile urmează a fi admise, a casa hotărârile pronunțate în cauză și a trimite dosarul spre rejudecare aceluiași tribunal cu respectarea O.U.G. nr. 20/2002.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamantul N.E. și de pârâtul Ministerul de Interne împotriva deciziei nr. 493 din 16 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată precum și sentința nr. 445 din 18 iunie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, și trimite cauza pentru rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2003.