ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 893/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 12 august 2002 s-a înregistrat pe rolul Curții Supreme de Justiție recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1237 din 16 august 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. S-a susținut că sunt incidente dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea esențială a legii ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind totodată și vădit netemeinică. Din examinarea dosarelor atașate, Curtea constată următoarele. Prin acțiunea înregistrată la 18 septembrie 2000 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamantul T.C.

a chemat în judecată Ministerul de Interne și Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea, solicitând obligarea acestora la plata unei sume de bani reprezentând 14 solde lunare brute neimpozabile, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, precum și recalculare și reactualizarea salariului pentru perioada august - noiembrie 1999, în funcție de care i s-au calculat drepturile bănești. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la 30 noiembrie 1999 a fost trecut în rezervă cu drept de pensie militară, având dreptul, potrivit legii invocate, la un ajutor neimpozabil de 20 de solde stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna pensionării. Cu toate acestea, pârâtele (fostul angajator) i-au plătit numai echivalentul a 6 solde lunare brute cu ocazia pensionării, la care i s-a aplicat și impozitul deși în opinia sa erau exceptate, conform art. 5 lit. a) din O.G.

nr. 73/1999. S-a depus în copie decizia nr. 122796 din 7 februarie 2000 din care rezultă că petentului, ieșit din cadrele permanente la 30 noiembrie 1999, i se cuvin drepturile bănești pensie militară de stat și pensie suplimentară începând cu data de 1 decembrie 1999. Ministerul de Interne a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cu motivarea că neacordarea drepturilor bănești solicitate de reclamant se datorează unei dispoziții din O.U.G. nr. 140/1999 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 1999, care a prevăzut că aplicarea prevederilor Legii nr. 138/1999 se va face începând cu 1 decembrie 1999. Judecătoria Râmnicu Vâlcea și-a declinat, la 30 noiembrie 2000, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5, în baza art. 5 C. proc.

civ. În fața acestei instanțe, la solicitarea acesteia, s-au depus înscrisuri emanând de la pârâți. Prin sentința civilă nr. 1753 din 1 martie 2001, Judecătoria sectorului 5 București a respins acțiunea, precum și cererea de chemare în garanție. În motivare, s-a reținut că, deși prin Legea nr. 138/1999, în vigoare de la 1 august 1999, s-au acordat cadrelor militare o serie de drepturi de natura celor solicitate prin acțiunea de față, în fapt, de la bugetul de stat s-au alocat Ministerului de Finanțe fondurile necesare doar începând cu data de 1 decembrie 1999. Or, cum reclamantul a ieșit din rândul cadrelor permanente, la 30 noiembrie 1999, nu i se cuvin sumele pretinse.

Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis de Tribunalul București, secția a III-a civilă care, prin decizia nr. 1237 din 16 august 2001, a admis în parte acțiunea, a obligat pe pârâtul Ministerul de Interne la plata către contestator a sumei de 156.925.822 lei reprezentând drepturi bănești cuvenite în baza Legii nr. 138/1999, fiind respinsă totodată cererea de chemare în garanție. A reținut instanța că data de 1 decembrie 1999, stabilită prin O.G. nr. 140/1999 privind rectificarea bugetară vizează data începerii plăților sumelor prevăzute prin Legea nr. 138/1999, dar datorate de la data intrării în vigoare a legii, respectiv 1 august 1999. Ca atare, s-a acordat recurentului contravaloarea a 14 solde lunare brute, în cuantumul indicat în înscrisurile depuse la dosar, emanând de la Inspectoratul de Poliție Vâlcea.

A fost respinsă cererea de reactualizare a acestei sume, din lipsă de probe; de asemeni, a fost respins capătul de cerere privind recalcularea salariului pe lunile august-noiembrie 1999. Împotriva acestei decizii irevocabile, în termenul prevăzut de art. 330 1 C. proc. civ., s-a exercitat calea extraordinară de atac, a recursului în anulare. Se susține că hotărârea este greșită, întrucât Legea nr. 138/1999, deși stabilește niște drepturi pentru personalul militar la trecerea în rezervă, prevede că acordarea acestor drepturi se va face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor. Or, Ministerului de Interne, abia prin O.U.G.

nr. 140/1999 i s-au suplimentat alocațiile bugetare stabilindu-se că prevederile Legii nr. 138/1999 se aplică începând cu data de 1 decembrie 1999. Recursul în anulare nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Reclamantul a fost cadru militar activ la o unitate subordonată Ministerului de Interne și s-a pensionat la împlinirea vârstei legale, prin Ord.

II/012503/30 noiembrie 1999. Astfel cum rezultă din fișa de pensie, reclamantului i s-a calculat o vechime în serviciu de 28 ani, 11 luni și 34 zile, până la 1 decembrie 1999. La acea dată era în vigoare Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, lege publicată în M. Of., partea I, din 22 iulie 1999 și intrată în vigoare, potrivit art. 72, la 1 august 1999. Cum rezultă atât din titulatura, cât și din cuprinsul ei, având în vedere complexitatea, răspunderea și importanța socială a acestei activități, legiuitorul a adoptat în parlament această lege specială, de favoare, care stabilește drepturi salariale și de altă natură pentru personalul militar.

Lipsa de fonduri alocate de la bugetul statului pentru punerea în aplicare a acestei legi, intrată în ordinea de drept la 1 august 1999 a determinat amânarea în fapt a aplicării dispozițiilor sale. Prin O.U.G. nr. 140/1999, publicată în M. Of. din 24 septembrie 1999 s-a prevăzut [ (art. 8 alin. (2)] că prevederile Legii nr. 138/1999 se aplică începând cu data de 1 decembrie 1999. Astfel cum corect a sesizat instanța a cărei hotărâre este atacată, drepturile cuvenite, stabilite prin lege de la 1 august 1999 au fost amânate, în privința plății fără ca aceasta să însemne că în intervalul 1 august 1999-1 decembrie 1999 nu ar fi datorate. Într-adevăr, atâta timp cât prin lege, adoptată de parlament, ca putere legislativă, s-au stabilit anumite drepturi în favoarea unor subiecte de drept, ce au fost aduse la cunoștință publică prin publicare în M. Of.

nu este de admis interpretarea potrivit căreia guvernul, prin ordonanță de urgență publicată după aproape două luni de la intrarea în vigoare a legii, să decidă privarea destinatarilor normei juridice de drepturile acordate prin lege. În cazul particular dedus judecății, se observă că deși reclamantului i s-a calculat vechimea în serviciu, la pensionare, până la 1 decembrie 1999 (de când, conform O.U.G. nr. 140/1999 urmau să se aplice efectiv dispozițiile Legii nr. 138/1999) el figurează ca fiind scos din rândurile cadrelor active cu doar o zi anterior acestei date, adică din 30 noiembrie 1999. De aceea, indiferent de modul de interpretare al aplicării în timp a legii și a ierarhiei actelor adoptate de puterea executivă sau de cea legiuitoare, Curtea constată că hotărârea pronunțată de Tribunalul București este echitabilă, legală și temeinică.

Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt întrunite motivele invocate în recursul în anulare, acesta va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1237 din 16 august 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2003.