ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2788/2005

Asupra recursului în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 7 noiembrie 2003,

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat, potrivit prevederilor art. 27 lit. f) din Legea nr.

92/1992 republicată, art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 și art. 330 pct.

2 C. proc. civ., în vigoare la momentul respectiv, recurs în anulare împotriva

deciziei civile nr. 1911 din 23 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.

S-a susținut că decizia criticată a

fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

Au fost atașate dosarele cu nr.

8006/2002 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, nr. 1352/2002 și nr. 4176/2002 ale

Tribunalului Vâlcea, din examinarea cărora Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea adresată Judecătoriei

Râmnicu Vâlcea, reclamantul D.T. a solicitat în contradictoriu cu intimatul

Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și ca reprezentant al U.M. 1741

Râmnicu Vâlcea, obligarea acestuia la plata sumei de 29.300.000 lei, actualizată

la zi prin aplicarea indicelui de inflație, reprezentând diferență de impozit

reținută în mod nelegal.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că la data de 1 februarie 2000 a fost trecut în rezervă cu drept de

pensie în baza art. 85 lit. e) din Statutul cadrelor militare, pentru limită de

vârstă iar conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 era îndreptățit la

un ajutor neimpozabil, în raport de solda lunară brută; în mod nejustificat

însă aceste drepturi au fost impozitate, astfel încât se impune restituirea

sumelor reținute ilegal.

Prin întâmpinare pârâtul a solicitat

respingerea acțiunii ca nefondată și a formulat cerere de chemare în garanție a

Ministerului Finanțelor Publice, cu motivarea că sumele cuvenite reclamantului

au fost virate la bugetul de stat. La rândul său, Ministerul Finanțelor Publice

a chemat în garanție Municipiul Râmnicu Vâlcea și Consiliul Județean Vâlcea.

Prin sentința civilă nr. 6795 din 8

octombrie 2002, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a respins acțiunea ca nefondată și

cererile de chemare în garanție ca rămase fără obiect, cu motivarea că

impozitarea ajutorului bănesc s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Recursul declarat de reclamant

împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 1911 din 23

decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Vâlcea; a fost modificată în parte

sentința în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 58.307.000 lei

reprezentând contravaloarea impozitului reținut în mod nejustificat.

Instanța de recurs a reținut în

esență că ajutorul pentru trecerea în rezervă nu intră în categoria surselor

supuse impozitării, în speță fiind incidente dispozițiile art. 31 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 138/1999, completate cu prevederile art. 5 lit. a) din O.G.

nr. 73/1999.

Prin recursul în anulare s-a

susținut că acest punct de vedere este greșit deoarece, sub un prim aspect,

ajutoarele calculate în raport cu solda brută nu sunt exceptate expres de la

impozitare ci urmează regimul juridic de drept comun, fiind venituri impozabile

în condițiile art. 4 și art. 23 din O.G. nr. 73/1999.

Pe de altă parte, plățile

compensatorii nu sunt menționate expres în nici un act normativ ca fiind

exceptate de la impozitare, astfel că și din acest punct de vedere soluția dată

în recurs este greșită.

Pe parcursul soluționării recursului

în anulare intimatul pârât Ministerul Apărării Naționale a formulat în temeiul

art. 404

2

C. proc. civ. cerere de restabilire a situației anterioare

executării.

Intimatul reclamant D.T. a depus

întâmpinare, solicitând respingerea recursului în anulare ca nefondat.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte reține că recursul în anulare nu este întemeiat,

decizia pronunțată în recurs fiind legală și temeinică sub toate aspectele.

Principala teză a recursului în

anulare, potrivit căreia O.G. nr. 73/1999 a abrogat dispozițiile Legii nr.

138/1999 este principial greșită O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit

are caracterul unei reglementări generale, dat fiind domeniul său de aplicare,

în timp ce Legea nr. 138/1999, anterioară, constituie o normă specială.

Regula de interpretare

specialia

generalibus

derogat a fost aplicată corect de către tribunal în lipsa unei

abrogări exprese iar concluzia este că singurul text aplicabil în cauză este

cel al art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, care exceptează de la plata

impozitului ajutorul bănesc cuvenit reclamantului la data trecerii în rezervă.

Această normă specială se

completează de altfel cu dispozițiile art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999,

potrivit cărora „nu sunt venituri impozabile și nu se impozitează ajutoarele…”.

Este reală împrejurarea că art. 31

din Legea nr. 138/1999 a fost modificat prin O.U.G. nr. 136/2000 privind modul

de stabilire a plăților compensatorii și ajutoarelor ce se acordă personalului

militar dar aceasta a întrat în vigoare abia la 22 septembrie 2000, mult după

nașterea dreptului reclamantului, la 31 ianuarie 2000, sub imperiul vechii

reglementări (

tempus regit actum

).

În consecință, cum decizia atacată

este în întregime legală și temeinică, recursul în anulare va fi respins ca

nefondat conform prevederilor art. 330

3

alin. (1) raportat la art.

312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 1911 din 23

decembrie 2002 a Tribunalului Vâlcea și sentinței civile nr. 6795 din 8

octombrie 2002 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 8 aprilie 2005.