ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 226/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 466, pronunțată la data de 25 mai 2000, în dosarul nr. 1663/2000, secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Suceava, a respins acțiunea în regres, formulată de reclamanții C.M. și C.G., prin care aceștia au solicitat, în temeiul art. 1674 C. civ., obligarea pârâților I.M. și I.R. la plata valorii reactualizate a ½ din suma achitată de aceștia creditoarei B.C.R., sucursala Suceava, în calitate de cofidejusori, alături de pârâți și a contractului de credit nr. 212 din 21 septembrie 1999, încheiat între sus numita creditoare și debitoarea S.C. V.C. S.R.L., cu motivarea că reclamanții nu au făcut dovada achitării menționatului debit și că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile art. 1674 C. civ.

Secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Suceava a admis apelul formulat de reclamanți, împotriva acestei hotărâri pe care a schimbat-o, în tot, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților să plătească reclamanților suma de 57.686.042 lei, reprezentând ½ din valoarea reactualizată a debitului achitat de aceștia, în întregime, creditoarei, în calitate de cofidejusori. Spre a hotărî astfel, prima instanță de control judiciar a reținut că reclamanții au făcut dovada achitării debitului cu chitanța nr. 8384341 din 16 iunie 1999, depusă la dosar și că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele art. 1674 C. civ. Împotriva deciziei pronunțată în apel au formulat recurs intimații pârâți și apelantul reclamant C.G., fără a se indica temeiul de drept al cererilor de recurs.

În motivarea recursului intimaților pârâți s-a arătat, în esență, că instanța de apel a dat o interpretare greșită art. 1666 C. civ. și art. 1674 C. civ., ignorând alin. (2) al acestui articol care face trimitere la cerințele art. 1673 C. civ., neîndeplinite de reclamanți, întrucât aceștia au făcut o plată voluntară. Apelantul reclamant a criticat, prin cererea sa de recurs, neacordarea cheltuielilor de judecată de către instanța de apel cu toate că le-a solicitat. Examinând criticile formulate de recurenți, Curtea apreciază că, în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., acestea pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul intimaților pârâți este nefondat.

Astfel, este de observat că instanța de apel nu a făcut referire la dispozițiile art. 1666 C. civ., pentru a se putea stabili dacă a apreciat eronat acest text legal, care consacră prezumția de solidaritate și principiul obligației la totalitate „a celor ce au garantat unul și același creditor pentru una și aceeași datorie” și care, de altfel, nu au relevanță, fundamentându-și corect hotărârea pe dispozițiile art. 1674 C. civ., cărora le-a făcut o corectă interpretare și aplicare, reținând, cu justețe, raporturile dintre cofidejusori, având în vedere că reclamanții au achitat creditoarei întreaga datorie la plata căreia erau ținuți, solidar, în temeiul art. 42 alin. (2) C. com., față de natura comercială a obligației garantate, alături de debitoare și de ceilalți cofidejusori, și de pârâții în cauză, astfel cum rezultă din sentința nr. 1027, pronunțată de secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă, situație ce-i îndreptățea să solicite pârâților de a fi despăgubiți de partea ce-i privește, în temeiul acestor dispoziții legale, care consacră dreptul de regres formal în cazurile prevăzute de art. 1673 întrucât, legiuitorul nu a vrut ca aceia dintre cofidejusori care plătesc toată datoria să suporte singuri insolvabilitatea debitorului sau celelalte împrejurări evocate, reținându-se că, în speță,

era îndeplinită cerința prevăzută de alin. (1) pct. 4 al acestui text legal. Constatând neîndeplinirea cerințelor art. 304 pct. 9, Curtea va respinge recursul intimaților pârâți, ca fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. În ce privește recursul apelantului reclamant, examinarea actelor și lucrărilor dosarului a relevat că, deși, apelanții reclamanți au solicitat instanței de apel cheltuielile de judecată pe care le-au efectuat în cauză, în cele două faze procesuale, acestea nu le-au fost acordate. Așa fiind, rezultă că prima instanță de control judiciar a încălcat dispozițiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ., față de culpa procesuală a intimaților și dreptul apelanților reclamanți, nevinovați de declanșarea activității judiciare, de a fi despăgubiți.

Față de cele ce preced, în considerarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., Curtea va admite recursul apelantului reclamant, cu consecința modificării deciziei atacate în parte, în sensul obligării intimaților pârâți să plătească apelanților reclamanți și suma de 4.552.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, menținând celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții I.M. și I.R., împotriva deciziei nr. 37 din 31 ianuarie 2001 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ. Admite recursul declarat de reclamantul C.G., împotriva aceleiași decizii pe care o modifică în parte, în sensul că obligă intimații pârâți I.M. și I.R. la 4.552.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, menținând celelalte dispoziții. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2003.