ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 936/2003

R O M Â N I A

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

SECȚIA CIVILĂ

D E C I Z I A  NR.936                                                                                                                             DOSAR

NR.2821/2002

S-a luat în examinare recursul declarat de

reclamanții M.R.și M.S.împotriva deciziei nr.48/A din 17 aprilie 2002 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția civilă.

La apelul nominal s-a

prezentat intimatul-pârât Ministerul de Interne prin consilier juridic V.S.,

lipsind recurenții-reclamanți.

Procedura completă.

Consilier juridic V.S.,

referindu-se la întâmpinare, solicită respingerea recursului, arătând că deține

imobilul în baza dreptului de retenție stabilit prin hotărâre judecătorească

irevocabilă, până când recurenții-reclamanți vor plăti despăgubirile la care au

fost obligați.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La 2 iulie 2001, M.R.și

M.S.au chemat în judecată Ministerul de Interne solicitând ca, prin hotărârea

ce se va pronunța, în conformitate cu prevederile art.24 alin.7 și 8 din Legea

nr.10/2001 pârâtul să fie obligat a le restitui în natură și în mod efectiv

imobilul proprietatea acestora situat în Deva, strada Cloșca nr.12.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că au notificat pârâtul ca deținător al imobilului,

cerându-i să procedeze la restituirea în natură, însă Ministerul de Interne nu

a respectat prevederile Legii nr.10/2001, în sensul că nu i-au invitat să

participe la discutarea notificării și nici nu a rezolvat cererea printr-o

dispoziție sau decizie, ci le-au răspuns printr-o adresă lipsită de eficiență

juridică. Au mai susținut, că nu au pierdut calitatea de proprietari ai

imobilului în intervalul de la preluarea abuzivă, de către stat, și respectiv,

Ministerul de Interne și că, așa-zisele lucrări de îmbunătățiri executate de pârât,

au fost făcute fără consimțământul lor, fără să fi fost utile.

Investit cu soluționarea

cauzei, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea

prin sentința nr.367 din 12 septembrie 2001.

S-a reținut de tribunal, că

imobilul a intrat în posesia statului în anul 1953, ca urmare a neachitării

impozitelor de către autorul reclamantului, ulterior stabilindu-se că

proprietatea asupra acestuia aparține Statului Român, care și-a întabulat în

Cartea Funciară dreptul de proprietate în baza deciziei civile nr.1554 din 3

iulie 1974 a Tribunalului Suprem. A fost transmis în administrare Ministerului

de Interne, fiind folosit drept cămin de garnizoană de către I.P.J.Hunedoara. A

fost revendicat de reclamantul M.R.prin acțiunea promovată în 1995 și

finalizată prin decizia nr.711 din 25 martie 1999, pronunțată de Tribunalul

Hunedoara, devenită irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârâtul

Ministerul de Interne, care a fost obligat să lase reclamantului în deplină

proprietate și posesie imobilul situat în Deva, strada Cloșca nr.12.

La cererea pârâtului,

reclamanții au fost obligați la plata sumei de 366.274.933 lei reprezentând

contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului de către Ministerul de Interne

și s-a dispus instituirea unui drept de retenție asupra acestui imobil până la

plata integrală a creanței.

În raport cu situația

reținută, instanța de fond a conchis că cererea reclamanților nu cade sub

incidența Legii nr.10/2001, întrucât reclamanților li s-a recunoscut dreptul de

proprietate asupra imobilului prin hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă, pe baza căreia și-au întabulat în cartea funciară acest drept, iar

pârâtul folosește imobilul în baza dreptului de retenție acordat prin hotărâre

judecătorească definitivă, prin notificare reclamanții urmărind punerea în

posesie,iar nu restituirea imobilului dispusă irevocabil.

Soluția instanței de fond a

fost confirmată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Civilă, care prin decizia

nr.48/A din 17 aprilie 2002 a respins ca nefondat apelul reclamanților M.R.și

M.S..

Împotriva menționatei

decizii, reclamanții au declarat recurs, solicitând desființarea acesteia ca

netemeinică și nelegală.

Fără a invoca vreunul din

motivele de casare prevăzute de art.304 din C. proc.civ., recurenții-reclamanți

au criticat instanța de apel, susținând, că în mod greșit, a considerat

inaplicabile prevederile Legii nr.10/2001, în speță, în opinia lor, fiind

dimpotrivă aplicabile prevederile art.23 din lege. Că imobilul a rămas în

posesia pârâților pe baza dreptului de retenție obținut în martie 2001, după

doi ani de posesie abuzivă și nelegală, raportat la data când li s-a restituit

acest imobil prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Recursul nu este fondat.

Așa după cum rezultă din

actele și lucrările aflate la dosar și cum  în mod corect a reținut curtea de

apel, menținând soluția pronunțată de instanța de fond, înainte de apariția

Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv

în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, reclamanților li s-a recunoscut

dreptul de proprietate, prin decizia civilă nr.711 din 25 martie 1999,

pronunțată de Tribunalul Hunedoara, rămasă definitivă și devenită irevocabilă

prin respingerea recursului Ministerului de Interne. Prin această decizie,

instanța a admis acțiunea și a obligat pârâtul să lase reclamanților în deplină

proprietate și posesie imobilul situat în Deva, strada Cloșca nr.12, dreptul de

proprietate fiind întabulat în cartea funciară.

Întrucât reclamanții posedă

titlu de proprietate, respectiv decizia civilă nr.711/1999 a Tribunalului

Hunedoara, definitivă și irevocabilă, constitutivă de drepturi, evident că, în

speță, nu pot fi incidente prevederile Legii nr.10/2001.

Pârâtul folosește în

continuare imobilul, în baza dreptului de retenție instituit în favoarea sa,

până la plata de către reclamanți a sumei reprezentând contravaloarea

îmbunătățirilor aduse imobilului, astfel cum s-a stabilit prin sentința civilă

nr.228 din 26 octombrie 2000, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, rămasă

definitivă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Alba Iulia, secția

civilă prin decizia nr.62/A/23 martie 2001.

Având în vedere

considerentele menționate, motivele invocate de recurenți nu pot fi reținute,

fiind contrazise de realitatea situației și de actele aflate la dosar.

În consecință, hotărârea

recurată fiind legală și temeinică, recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții

M.R.și M.S.împotriva deciziei nr.48/A din 17 aprilie 2002 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie

2003.