ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2120/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 80 din 6 februarie 2003 Tribunalul Hunedoara a admis cererea formulată de reclamantul S.E., astfel cum a fost precizată, a anulat decizia nr. 95 din 4 februarie 2003 emisă de pârâta SC V. SA Deva, dispunând obligarea acesteia la restituirea imobilului solicitat, liber de orice sarcini, cu mențiunea că reclamantul va avea un drept de folosință special asupra acestuia. Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că imobilul în litigiu, compus din casă, curte și gradină, proprietatea autorilor reclamantului H.(B.)H. , S.A. și R.F. a fost preluat de Statul Roman prin Decretul de naționalizare nr. 92/1950, că reclamantul este persoana îndreptățită, în calitate de fiu și respectiv nepot al proprietarilor imobilului, iar Statul Român a preluat fără titlu valabil imobilul.

Susținerea pârâtei în sensul că imobilul a suferit numeroase transformări astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, exceptat de la restituirea în natură, nu a fost reținută în lipsa unor dovezi convingătoare. Apelul declarat de pârâta SC V. SA Deva, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 393 A din 9 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, reținându-se că preluarea imobilului de către stat a fost fără titlu valabil, situație în care pârâta nu se poate prevala de buna sa credința, titlul statului fiind lovit de nulitate. Pârâta SC V. SA Deva a declarat recurs împotriva deciziei sus­ menționate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 4156 din 27 aprilie 2006 a admis recursul pârâtei SC V. SA Deva împotriva deciziei nr. 392/A/2003 a Curții de Apel Alba-Iulia pe care a casat-o și a dispus trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului. La pronunțarea acestei hotărâri instanța supremă a avut în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. instanța de apel avea obligația de a verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, motivele de ordine publică putând fi invocate și din oficiu. Așa cum se constată din expunerea rezumată a cauzei, recurenta-pârâtă a invocat atât în fața primei instanțe cât și în apel lipsa calității de persoană îndreptățită a reclamantului, potrivit art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Din înscrisurile de la dosar, respectiv copii ale extrasului de C.F. (filele 2-9 dosar nr. 4721/2002 Tribunalul Hunedoara) reiese că, imobilul solicitat de reclamant să-i fie restituit în natura, a fost vândut de autorii acestuia numitului B.N., dreptul de proprietate al cumpărătorului fiind înscris în C.F. prin încheierea Judecătoriei Deva nr. 123 din 17 ianuarie 1941, iar apoi, imobilul a fost preluat în proprietatea Statului Român prin Centrul Național de Românizare, notarea în C.F. efectuându-se sub nr. de ordine B 11, potrivit încheierii Judecătoriei Deva nr. 1423 din 1 iulie 1943. De asemeni s-a reținut că în anul 1944 prin încheierea de C.F. nr. 651 din 7 aprilie 1944 notată sub B l2, imobilul este dezmembrat în mai multe loturi, din care unul se transcrie în C.F.

3983 Deva în favoarea minorei P.L.L., minora cu care fosta proprietară H.H. a avut probleme succesorale (notările B8, B10), restul parcelelor rămânând în proprietatea statului. În anul 1945, în temeiul legii privind abrogarea măsurilor antievreiești, se dispune restabilirea situației anterioare, în favoarea foștilor proprietari, fără a se anula notarea din 17 ianuarie 1941, privind dreptul de proprietate al cumpărătorului B.N., care, până la proba contrarie, și-a păstrat acest drept. Pe de altă parte s-a mai avut în vedere că prima instanță, deși a reținut faptul că reclamantul este moștenitorul proprietarilor inițiali ai imobilului în litigiu, nu a clarificat pe deplin situația de fapt, identificarea bunului pretins nefiind realizată potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, varianta de la data notificării.

De asemenea instanța de apel nu a analizat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei în raport de imobilul înscris în C.F. 1576 Deva, notat sub nr. de ordine A+5 compus din gradină în suprafață de 332 mp având nr. top. nou 808/3/3/1-809/3/1/2 rămas în C.F. conform mențiunii de sub B19. Specific apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, presupune o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității cât și al netemeiniciei, putându-se administra noi probe din care să se stabilească o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță. Or, în lipsa unor probe prin care să se identifice corect imobilul în litigiu și deținătorul acestuia, nici calitatea procesuală activă și nici cea pasivă, nu pot fi corect analizate și soluționate.

Aceasta cu atât mai mult cu cât în condițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, existența mențiunilor din C.F. privind înstrăinarea imobilului către B.N. constituie, în lipsa altor probe, dovada contrarie în aplicarea prevederilor alin. (1) din același text de lege. Î n strânsa corelație cu aceste aspecte era necesar ca instanța de control judiciar să cenzureze omisiunea primei instanțe de a analiza problemele de ordin succesoral vizând calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului, date fiind mențiunile existente în extrasele de C.F. privind istoricul proprietății. S-a mai reținut că din probele administrate în cauză nu rezultă data la care procesul de privatizare a SC V. SA Deva a fost încheiat.

Curtea de Apel Alba-Iulia, în apel după casare, a pronunțat decizia civilă nr. 186/A/2007 din 6 iunie 2007 prin care a fost admis apelul declarat de pârâta SC V. SA Deva împotriva sentinței civile nr.80/6 februarie 2003 a Tribunalului Hunedoara, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins contestația formulată și precizată de reclamantul S.E. împotriva deciziei nr. 95 din 4 februarie 2003 emisă de pârâtă. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut următoarele: - reclamantul nu este succesorul numitului B.N., însă nici nu este necesar să fie, întrucât numitul B.N.

și-a pierdut dreptul încă din anul 1943, când imobilul s-a intabulat în favoarea Statului Român, iar după abrogarea măsurilor legislative antievreiești, imobilul a revenit proprietarilor inițiali, intabulați sub B 2, 6 și 7; - în ceea ce privește calitatea de moștenitor al reclamantului după proprietarii înscriși sub B 2, 6 și 7, aceasta a fost dovedită cu actele civile și înscrisurile depuse de acesta, motiv pentru care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtă; - pârâta SC V. SA Deva nu are calitatea de unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, și în consecința, nu poate avea calitate procesuală pasivă, excepție invocată de pârâtă cu privire la acest imobil, fiind întemeiată; - analizând textul aplicabil în cauză, atât în vechea formă (art. 27) cât și în actuala formulare (art. 29) rezultă aceeași concluzie: imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale deja privatizate la data de 14 februarie 2001, nu pot fi obligate la restituirea în natură, urmând ca măsurile reparatorii să se stabilească prin echivalent, în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001; - din adresa nr. 3014 din 17 mai 2000 emisă de SC R.M.

rezultă că la data de 21 martie 2000 pârâta SC V. SA Deva era în totalitate privatizată, indicându-se și numele tuturor acționarilor, persoane de drept privat; - imobilul fiind evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate anterior apariției Legii nr. 10/2001, reclamantul nu este îndreptățit la restituirea în natură a imobilului, ci la restituirea prin echivalent, fiind aplicabile în speță dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001. Nemulțumit fiind de soluția pronunțată de instanța de apel, reclamantul S.E. a declarat în termen legal recurs, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 2 august 2007, sub nr. 7192/1/07, critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., vizând aspectul încălcării dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Se susține că la efectuarea raportului de expertiză topografică întocmit în cauză, conform dispozițiilor deciziei de casare nr. 4156/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție recurentul nu a fost citat în vederea efectuării expertizei, fiind încălcate prevederile art. 208 l C. proc. civ., situație în care nu a avut cunoștință despre lucrarea efectuată. Astfel, în opinia recurentului, raportul de expertiză este nul. Un alt motiv de recurs se referă la faptul că decizia instanței de apel este nelegală și în ceea ce privește evidențierea imobilului în litigiu în patrimoniul intimatei. Astfel, simpla stăpânire faptică de către Statul Român prin fostele întreprinderi iar în prezent de actualele societăți comerciale nu poate constitui un titlu valabil de proprietate care să poată să fi opus proprietarului deposedat în acest mod.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Cu privire la primul motiv de recurs Înalta Curte îl reține ca nefondat întrucât din analizarea conținutului raportului de expertiză tehnică topografică existent la filele 43-53, dosar apel, la capitolul 5 "desfășurarea și conținutul expertizei" se menționează că într-adevăr convocarea părților s-a realizat greu, însă, la fața locului au fost prezenți pentru măsurători în data de 10 aprilie 2007 ora 11,00 d-nul T.V. acționar majoritar SC V. SA Deva, d-nul M.P. administrator la SC V. SA Deva din partea pârâtei apelante și din partea domnului reclamant-intimat S.E., d-nul avocat C.S., reprezentantul acestuia.

Pentru cele de mai sus primul motiv de recurs se privește ca nefondat, neputând fi reținută incidența dispozițiilor art. 208 1 C. proc. civ. Cu privire la al doilea motiv de recurs prin care se critică decizia instanței de apel sub aspectul evidențierii imobilului în litigiu în patrimoniul statului și acesta se găsește ca nefondat. Astfel, instanța de casare a stabilit că pârâta SC V. SA Deva a fost privatizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 neputându-se pune în discuție aplicabilitatea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001. Din adresa nr. 3014 din 17 mai 2000 emisă de SC R.M. SA rezultă că în luna martie 2000 SC V. SA Deva era total privatizată, imobilul în litigiu fiind evidențiat în patrimoniul acesteia.

Dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, varianta de la data notificării, prevedeau ca pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri sau servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzător valorii imobilelor solicitate.

Art. 29, în actuala reglementare, nu mai face distincție între imobilele preluate cu titlu valabil și cele preluate iară titlu valabil, dispunând ca, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piața a imobilelor solicitate. Or, față de textele de lege mai sus arătate se exclude orice discuție privind valabilitatea titlului Statului. Față de cele ce preced, susținerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul S.E. împotriva deciziei nr. 186/A din 6 iunie 2007 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2008.