ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2120/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2120/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 80 din 6 februarie 2003 Tribunalul Hunedoara a admis

cererea

formulată de reclamantul

S.E., astfel cum a fost precizată, a anulat

decizia

nr. 95 din 4 februarie 2003 emisă de pârâta SC V. SA Deva,

dispunând

obligarea acesteia la restituirea imobilului solicitat, liber de orice

sarcini, cu mențiunea că reclamantul va avea un

drept de folosință special asupra

acestuia.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că imobilul în

litigiu,

compus din casă, curte

și gradină, proprietatea autorilor reclamantului H.(B.)H.

, S.A. și R.F. a fost preluat de Statul Roman

prin

Decretul de naționalizare nr. 92/1950, că reclamantul este persoana

îndreptățită, în calitate de fiu și respectiv nepot al proprietarilor

imobilului, iar Statul Român a preluat fără titlu valabil imobilul.

Susținerea pârâtei în

sensul că imobilul a suferit numeroase

transformări

astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, exceptat

de la restituirea în natură, nu a fost reținută

în lipsa unor dovezi convingătoare.

Apelul

declarat de pârâta SC V. SA Deva, a fost respins ca

nefondat prin decizia civilă nr. 393 A din 9 septembrie 2003 pronunțată

de Curtea

de Apel Alba-Iulia, reținându-se că preluarea imobilului de

către stat a fost fără

titlu valabil,

situație în care pârâta nu se poate prevala de buna sa credința, titlul

statului

fiind lovit de nulitate.

Pârâta SC V.

SA Deva a declarat recurs împotriva deciziei sus­

menționate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 4156 din 27

aprilie 2006 a

admis recursul

pârâtei SC V. SA Deva împotriva deciziei

nr.

392/A/2003 a Curții de Apel Alba-Iulia pe care a casat-o și a dispus trimiterea

cauzei aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului.

La pronunțarea acestei hotărâri instanța supremă a avut în vedere

următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. instanța de

apel avea

obligația de a

verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și

aplicarea legii de către prima instanță, motivele de ordine publică putând fi

invocate și din oficiu.

Așa cum se constată din expunerea rezumată a cauzei, recurenta-pârâtă a

invocat atât în fața primei

instanțe cât și în apel lipsa calității de persoană îndreptățită a

reclamantului, potrivit art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Din

înscrisurile de la dosar, respectiv copii ale extrasului de C.F. (filele 2-9

dosar nr. 4721/2002 Tribunalul Hunedoara) reiese că, imobilul solicitat de

reclamant să-i fie restituit în natura, a fost

vândut de autorii acestuia numitului

B.N., dreptul de proprietate al

cumpărătorului fiind înscris în C.F. prin încheierea Judecătoriei Deva nr. 123

din 17 ianuarie 1941, iar apoi, imobilul a fost preluat în proprietatea

Statului Român prin Centrul Național de Românizare, notarea în C.F.

efectuându-se sub nr. de ordine B 11, potrivit încheierii Judecătoriei Deva nr.

1423 din 1 iulie 1943.

De asemeni s-a

reținut că în anul 1944 prin încheierea de C.F. nr. 651 din

7 aprilie 1944 notată sub B l2, imobilul este

dezmembrat în mai multe loturi, din

care unul se transcrie în C.F. 3983

Deva în favoarea minorei P.L.L., minora cu care fosta proprietară H.H. a avut

probleme succesorale

(notările B8, B10),

restul parcelelor rămânând în proprietatea statului.

În anul 1945, în temeiul legii privind abrogarea măsurilor

antievreiești, se

dispune restabilirea situației anterioare, în favoarea foștilor

proprietari, fără a se

anula notarea din 17 ianuarie 1941, privind dreptul de proprietate

al cumpărătorului

B.N., care, până la proba contrarie, și-a păstrat acest drept.

Pe de altă

parte s-a mai avut în vedere că prima instanță, deși a reținut faptul că

reclamantul este moștenitorul proprietarilor inițiali ai imobilului în litigiu,

nu a clarificat pe deplin situația de fapt, identificarea bunului pretins

nefiind realizată potrivit dispozițiilor art. 22

din Legea nr. 10/2001, varianta de la

data notificării.

De asemenea

instanța de apel nu a analizat excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei în raport de imobilul înscris în C.F. 1576 Deva, notat sub nr. de

ordine A+5 compus din gradină în suprafață de 332 mp având

nr. top. nou 808/3/3/1-809/3/1/2 rămas în C.F.

conform mențiunii de sub B19.

Specific apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant

prin

motivele

de apel, presupune o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității cât

și al netemeiniciei,

putându-se administra noi probe din care să se stabilească o altă

situație de fapt decât cea reținută de prima

instanță.

Or, în lipsa unor probe prin care să se identifice corect imobilul în

litigiu și

deținătorul

acestuia, nici calitatea procesuală activă și nici cea pasivă, nu pot fi

corect analizate și soluționate.

Aceasta cu

atât mai mult cu cât în condițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

republicată, existența mențiunilor din C.F. privind înstrăinarea imobilului

către B.N. constituie, în lipsa altor probe, dovada

contrarie în aplicarea prevederilor alin. (1) din același text de lege.

Î

n strânsa corelație cu aceste aspecte era necesar ca

instanța de control judiciar să cenzureze omisiunea primei instanțe de a

analiza problemele de ordin succesoral vizând calitatea de persoană

îndreptățită a reclamantului, date

fiind

mențiunile existente în extrasele de C.F. privind istoricul proprietății.

S-a mai reținut că din probele administrate în cauză nu rezultă data la

care procesul de privatizare a SC V. SA Deva a fost încheiat.

Curtea de Apel

Alba-Iulia, în apel după casare, a pronunțat decizia civilă

nr. 186/A/2007 din 6 iunie 2007 prin care a fost

admis apelul declarat de pârâta SC V. SA

Deva împotriva sentinței civile nr.80/6 februarie 2003 a Tribunalului

Hunedoara, a schimbat în tot sentința atacată în

sensul că a respins contestația

formulată și precizată de reclamantul

S.E. împotriva deciziei nr. 95 din 4 februarie 2003 emisă de pârâtă.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut următoarele:

-

reclamantul nu este

succesorul numitului B.N., însă nici nu este

necesar să fie, întrucât numitul

B.N. și-a pierdut dreptul încă din anul

1943, când imobilul s-a intabulat în favoarea

Statului Român, iar după abrogarea

măsurilor legislative antievreiești, imobilul a

revenit proprietarilor inițiali, intabulați

sub B 2, 6 și 7;

- în ceea ce privește calitatea de moștenitor al reclamantului după

proprietarii înscriși sub B 2, 6 și 7, aceasta a fost dovedită cu actele civile

și înscrisurile depuse de

acesta, motiv pentru care a fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale active a

reclamantului,

invocată de pârâtă;

- pârâta SC V. SA Deva nu are calitatea de unitate deținătoare în

sensul Legii nr.

10/2001, și în consecința, nu poate avea calitate procesuală pasivă,

excepție invocată de

pârâtă cu privire la acest imobil, fiind întemeiată;

- analizând textul aplicabil în cauză, atât în vechea formă (art. 27)

cât și în

actuala

formulare (art. 29) rezultă aceeași concluzie: imobilele evidențiate în

patrimoniul unor

societăți comerciale deja privatizate la data de 14 februarie 2001, nu pot fi

obligate la restituirea

în natură, urmând ca măsurile reparatorii să se stabilească prin

echivalent, în temeiul art. 1 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001;

- din adresa nr. 3014 din 17 mai 2000 emisă de SC R.M. rezultă că

la data de 21 martie

2000 pârâta SC V. SA Deva era în totalitate privatizată,

indicându-se și numele tuturor

acționarilor, persoane de drept privat;

- imobilul

fiind evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate anterior apariției Legii nr. 10/2001,

reclamantul nu este îndreptățit la

restituirea

în natură a imobilului, ci la restituirea prin echivalent, fiind aplicabile în

speță

dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Nemulțumit fiind de soluția pronunțată de instanța de apel, reclamantul

S.E. a declarat în termen legal

recurs, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 2 august 2007, sub nr.

7192/1/07, critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

vizând aspectul încălcării dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Se susține că la efectuarea raportului de expertiză topografică întocmit

în

cauză,

conform dispozițiilor deciziei de casare nr. 4156/2007 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție recurentul nu a

fost citat în vederea efectuării expertizei, fiind încălcate prevederile art.

208

l

C. proc. civ.,

situație în care nu a avut cunoștință despre

lucrarea efectuată. Astfel, în opinia

recurentului, raportul de

expertiză este nul.

Un alt motiv de recurs se referă la faptul că decizia instanței de apel

este

nelegală

și în ceea ce privește evidențierea imobilului în litigiu în patrimoniul

intimatei. Astfel, simpla stăpânire faptică de către Statul Român prin fostele

întreprinderi iar în

prezent de actualele societăți comerciale nu poate constitui un

titlu valabil de proprietate care să poată să

fi opus proprietarului deposedat în acest mod.

Verificând

legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate,

Curtea constată că recursul declarat în cauză

este nefondat, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Cu privire la

primul motiv de recurs Înalta Curte îl reține ca nefondat întrucât din

analizarea conținutului raportului de expertiză tehnică topografică existent la

filele 43-53, dosar apel, la capitolul 5 "desfășurarea și conținutul

expertizei" se menționează că într-adevăr convocarea părților s-a realizat

greu, însă, la fața locului au fost prezenți pentru măsurători în data de 10

aprilie 2007

ora 11,00 d-nul T.V. acționar

majoritar SC V. SA Deva,

d-nul M.P. administrator la SC V. SA Deva din

partea

pârâtei apelante și din partea domnului

reclamant-intimat S.E., d-nul

avocat C.S., reprezentantul acestuia.

Pentru cele de

mai sus primul motiv de recurs se privește ca nefondat,

neputând fi reținută incidența dispozițiilor art. 208

1

C. proc. civ.

Cu privire la al doilea motiv de recurs prin care se critică decizia

instanței de

apel

sub aspectul evidențierii imobilului în litigiu în patrimoniul statului și

acesta

se găsește ca nefondat.

Astfel, instanța de casare a stabilit că pârâta SC V. SA Deva a

fost privatizată

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 neputându-se pune în discuție

aplicabilitatea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Din adresa nr.

3014 din 17 mai 2000 emisă de SC R.M. SA

rezultă că în luna martie 2000 SC V. SA Deva era total privatizată,

imobilul

în litigiu fiind evidențiat în patrimoniul acesteia.

Dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, varianta de la

data notificării,

prevedeau ca pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în

patrimoniul

unei

societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana

îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în

bunuri sau servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de

capital sau titluri de

valoare nominală folosite exclusiv în procesul de

privatizare, corespunzător valorii

imobilelor solicitate.

Art. 29, în actuala reglementare, nu mai face distincție între imobilele

preluate

cu

titlu valabil și cele preluate iară titlu valabil, dispunând ca, pentru

imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate,

altele decât cele

prevăzute la art. 21, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri

în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piața a

imobilelor solicitate.

Or, față de

textele de lege mai sus arătate se exclude orice discuție privind valabilitatea

titlului Statului.

Față de cele

ce preced, susținerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca

nefondate, recursul urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamantul S.E. împotriva deciziei nr. 186/A din 6 iunie 2007 a Curții de Apel

Alba-Iulia, secția civilă, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 martie 2008.