ÎCCJ, Decizia nr. 110/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul din 17 august

2001, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, au fost

trimiși în judecată, între alții, următorii inculpați:

- B.G. pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art.

209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și a două infracțiuni de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni

prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen.;

- C.E. pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art.

209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., precum și a infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen.;

- C.C. pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art.

209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., a 17 infracțiuni de dare de mită prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen.,

precum și a altor infracțiuni;

- C.A.C. pentru săvârșirea

instigării la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 25 raportat la

art. 208 alin. (1) și la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a altor infracțiuni;

- C.M. pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art.

209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.;

- Ci.C. pentru săvârșirea a două

infracțiuni de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. (1) raportat la art.

209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și a două infracțiuni prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen.;

- plutonier de poliție D.M. pentru

săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (2)

C. pen., a instigării la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 25

raportat la art. 208 alin. (1) și la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și

alin. (3) C. pen. și a altor infracțiuni;

- plutonier de poliție E.I. pentru

săvârșirea a 11 infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C.

pen., a două complicități la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art.

26 raportat la art. 208 alin. (1) și la art. 209 alin. (1) lit. a) ,e), g) și

alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și a altor

infracțiuni;

- I.I. pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art.

209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și a altor infracțiuni;

- I.V. pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art.

209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și a altor infracțiuni;

- M.I. pentru săvârșirea a două

infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., a

infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 alin.

(1) lit. a), e), g) și alin. (3) C. pen. și a altor infracțiuni;

- P.I. pentru instigare la

săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 25 raportat la art.

208 alin. (1) și la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a altor infracțiuni;

- V.A.I. pentru săvârșirea

infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. și a altor

infracțiuni;

- V.N.D. pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art.

209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și a altor infracțiuni;

- plutonier de poliție V.I. pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C.

pen. și a altor infracțiuni;

- V.V. pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art.

209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., precum și a infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen.

Cauza, aflându-se pe rolul Curții de

Apel Pitești, ca urmare a declinării competenței în favoarea acesteia, un număr

de 31 inculpați, între care și cei 16 inculpați sus-menționați, au formulat

cerere de recuzare a întregii instanțe.

Sesizată cu soluționarea cererilor

de recuzare, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin încheierea nr. 66

din 25 iunie 2003, a respins aceste cereri, ca nefondate, cu motivarea că

împrejurările invocate de inculpați nu constituie cazuri de incompatibilitate,

în sensul prevederilor art. 46 și urm. C. proc. pen., pentru nici unul dintre

judecătorii acelei instanțe.

Împotriva acestei încheieri au

declarat recurs inculpații B.G., C.E., C.C., C.A.C., C.M., P.I., Ci.C., D.M.,

E.I., I.I., I.V., M.I., V.A.I., V.N.D., V.I. și V.V. În această privință,

inculpații C.E., P.I., Ci.C., D.M., V.A.I., V.N.D. și V.I., care au menționat

pe dovezile de comunicare a încheierii că nu au făcut cerere de recuzare și nu

sunt de acord cu obligarea la cheltuieli judiciare, au precizat în fața

instanței că prin această mențiune au înțeles să declare recurs împotriva

acelei încheieri.

În atare situație, din moment ce

acești 7 inculpați au precizat că, prin mențiunile făcute pe dovezile de

comunicare a încheierii, au înțeles să declare recurs, se impune a se examina

situația tuturor celor 16 inculpați sus-arătați în raport cu calea de atac a

recursului ce a fost exercitată.

În legătură cu susținerea

inculpaților C.E., P.I., Ci.C., D.M., V.A.I., V.N.D. și V.I. că nu ar fi

formulat cerere de recuzare, se constată că această susținere nu poate fi

primită întrucât este infirmată de constatările făcute de completul de judecată

al Curții de Apel Pitești, prin încheierea din 20 iunie 2003, din care rezultă

că, între inculpații care au recuzat pe judecătorii acelei instanțe, sunt și

cei 7 inculpați menționați.

Ca urmare, examinându-se recursurile

declarate cu privire la toți inculpații menționați, se constată că s-a susținut

că acestea ar fi admisibile pe motiv că modificările aduse Codului de procedură

penală prin Legea nr. 281/2003 ar trebui să fie avute în vedere ținându-se

seama de data înaintării dosarului la instanța de recurs, iar nu în raport cu

aceea a pronunțării încheierii atacate. S-a susținut, de asemenea, că s-ar

impune trimiterea cauzei, pentru soluționare, la o altă instanță, egală în grad

cu Curtea de Apel Pitești, deoarece la această instanță nu ar exista condiții

pentru desfășurarea procesului cu garanții de imparțialitate.

Recursurile nu sunt admisibile.

În conformitate cu art. II din

O.U.G. nr. 66/2003, alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., introdus în acest

articol de Legea nr. 281/2003, în care s-a prevăzut că încheierea de respingere

a recuzării poate fi atacată cu recurs, a intrat în vigoare la 11 iulie 2003,

când ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial.

Cum la data de 25 iunie 2003, când

s-a pronunțat încheierea prin care au fost respinse cererile de recuzare

formulate în cauză de 31 inculpați, între care și cei 16 inculpați

sus-menționați, încă nu intrase în vigoare alin. (7) al art. 52 C. proc. pen.,

introdus prin Legea nr. 281/2003, este evident că recursul în materia recuzării

era reglementat, în caz de admitere a cererii prin alin. (6) al art. 52, iar în

caz de respingere prin același alineat cu referire la art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen.

În această privință, este de

observat că prin art. 52 alin. (6) C. proc. pen. se prevede că „încheierea prin

care s-a admis sau s-a respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis

recuzarea nu sunt supuse nici unei căi de atac", astfel că pentru cazul de

respingere a recuzării, nereglementat în cadrul acestui alineat, se impunea să

se recurgă la prevederile, cu caracter general, de la art. 385

1

alin. (2) din același cod.

Or, prin art. 385

1

alin.

(2) C. proc. pen. se prevede că „încheierile pot fi atacate separat cu recurs

numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit

legii, pot fi atacate separat cu recurs".

Dar, pe lângă că, în raport cu

această reglementare, o încheiere de respingere a cererii de recuzare nu putea

fi atacată decât odată cu fondul, mai este de relevat că posibilitatea atacării

cu recurs nici nu a fost extinsă la cazul când o atare încheiere era pronunțată

de însăși instanța căreia îi revenea competența de a soluționa recursul asupra

fondului cauzei.

În adevăr, fiind de neconceput ca

însăși instanța de recurs să-și cenzureze, odată cu examinarea căii de atac a

recursului exercitat asupra fondului cauzei, ca instanță de control judiciar,

propria încheiere de respingere a cererii de recuzare a întregii instanțe

ierarhic inferioare, o astfel de încheiere nu mai putea fi susceptibilă de a fi

atacată cu recurs nici în temeiul art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen.

Așa fiind, se impune concluzia că,

în speță, toate recursurile sunt inadmisibile, devenind astfel inutilă

examinarea motivului de casare invocat.

În consecință, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează ca

recursurile declarate de inculpați să fie respinse ca inadmisibile, cu

obligarea acestora să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile,

recursurile declarate de inculpații B.G., C.E., C.C., C.A.C., C.M., P.I.,

Ci.C., D.M., E.I., I.I., I.V., M.I., V.A.I., V.N.D., V.I. și V.V. împotriva

încheierii nr. 66 din 25 iunie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția

penală.

Obligă pe inculpați să plătească

statului câte 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care câte 200.000

lei, reprezentând onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu, se vor

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică azi,

22 iulie 2003.