ÎCCJ, Decizia nr. 110/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul din 17 august 2001, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, au fost trimiși în judecată, între alții, următorii inculpați: - B.G. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a două infracțiuni de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen.; - C.E. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și a infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen.; - C.C.

pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a 17 infracțiuni de dare de mită prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen., precum și a altor infracțiuni; - C.A.C. pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 25 raportat la art. 208 alin. (1) și la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a altor infracțiuni; - C.M. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - Ci.C.

pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a două infracțiuni prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen.; - plutonier de poliție D.M. pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., a instigării la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 25 raportat la art. 208 alin. (1) și la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3) C. pen. și a altor infracțiuni; - plutonier de poliție E.I. pentru săvârșirea a 11 infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., a două complicități la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) și la art. 209 alin. (1) lit. a) ,e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și a altor infracțiuni; - I.I.

pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a altor infracțiuni; - I.V. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a altor infracțiuni; - M.I. pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., a infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3) C. pen. și a altor infracțiuni; - P.I. pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 25 raportat la art. 208 alin. (1) și la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și a altor infracțiuni; - V.A.I. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. și a altor infracțiuni; - V.N.D. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a altor infracțiuni; - plutonier de poliție V.I. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. și a altor infracțiuni; - V.V. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și a infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen.

Cauza, aflându-se pe rolul Curții de Apel Pitești, ca urmare a declinării competenței în favoarea acesteia, un număr de 31 inculpați, între care și cei 16 inculpați sus-menționați, au formulat cerere de recuzare a întregii instanțe. Sesizată cu soluționarea cererilor de recuzare, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin încheierea nr. 66 din 25 iunie 2003, a respins aceste cereri, ca nefondate, cu motivarea că împrejurările invocate de inculpați nu constituie cazuri de incompatibilitate, în sensul prevederilor art. 46 și urm. C. proc. pen., pentru nici unul dintre judecătorii acelei instanțe. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații B.G., C.E., C.C., C.A.C., C.M., P.I., Ci.C., D.M., E.I., I.I., I.V., M.I., V.A.I., V.N.D., V.I.

și V.V. În această privință, inculpații C.E., P.I., Ci.C., D.M., V.A.I., V.N.D. și V.I., care au menționat pe dovezile de comunicare a încheierii că nu au făcut cerere de recuzare și nu sunt de acord cu obligarea la cheltuieli judiciare, au precizat în fața instanței că prin această mențiune au înțeles să declare recurs împotriva acelei încheieri. În atare situație, din moment ce acești 7 inculpați au precizat că, prin mențiunile făcute pe dovezile de comunicare a încheierii, au înțeles să declare recurs, se impune a se examina situația tuturor celor 16 inculpați sus-arătați în raport cu calea de atac a recursului ce a fost exercitată. În legătură cu susținerea inculpaților C.E., P.I., Ci.C., D.M., V.A.I., V.N.D.

și V.I. că nu ar fi formulat cerere de recuzare, se constată că această susținere nu poate fi primită întrucât este infirmată de constatările făcute de completul de judecată al Curții de Apel Pitești, prin încheierea din 20 iunie 2003, din care rezultă că, între inculpații care au recuzat pe judecătorii acelei instanțe, sunt și cei 7 inculpați menționați. Ca urmare, examinându-se recursurile declarate cu privire la toți inculpații menționați, se constată că s-a susținut că acestea ar fi admisibile pe motiv că modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003 ar trebui să fie avute în vedere ținându-se seama de data înaintării dosarului la instanța de recurs, iar nu în raport cu aceea a pronunțării încheierii atacate.

S-a susținut, de asemenea, că s-ar impune trimiterea cauzei, pentru soluționare, la o altă instanță, egală în grad cu Curtea de Apel Pitești, deoarece la această instanță nu ar exista condiții pentru desfășurarea procesului cu garanții de imparțialitate. Recursurile nu sunt admisibile. În conformitate cu art. II din O.U.G. nr. 66/2003, alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., introdus în acest articol de Legea nr. 281/2003, în care s-a prevăzut că încheierea de respingere a recuzării poate fi atacată cu recurs, a intrat în vigoare la 11 iulie 2003, când ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial. Cum la data de 25 iunie 2003, când s-a pronunțat încheierea prin care au fost respinse cererile de recuzare formulate în cauză de 31 inculpați, între care și cei 16 inculpați sus-menționați, încă nu intrase în vigoare alin. (7) al art. 52 C. proc.

pen., introdus prin Legea nr. 281/2003, este evident că recursul în materia recuzării era reglementat, în caz de admitere a cererii prin alin. (6) al art. 52, iar în caz de respingere prin același alineat cu referire la art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen. În această privință, este de observat că prin art. 52 alin. (6) C. proc. pen. se prevede că „încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea nu sunt supuse nici unei căi de atac", astfel că pentru cazul de respingere a recuzării, nereglementat în cadrul acestui alineat, se impunea să se recurgă la prevederile, cu caracter general, de la art. 385 1 alin. (2) din același cod. Or, prin art. 385 1 alin. (2) C. proc.

pen. se prevede că „încheierile pot fi atacate separat cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs". Dar, pe lângă că, în raport cu această reglementare, o încheiere de respingere a cererii de recuzare nu putea fi atacată decât odată cu fondul, mai este de relevat că posibilitatea atacării cu recurs nici nu a fost extinsă la cazul când o atare încheiere era pronunțată de însăși instanța căreia îi revenea competența de a soluționa recursul asupra fondului cauzei. În adevăr, fiind de neconceput ca însăși instanța de recurs să-și cenzureze, odată cu examinarea căii de atac a recursului exercitat asupra fondului cauzei, ca instanță de control judiciar, propria încheiere de respingere a cererii de recuzare a întregii instanțe ierarhic inferioare, o astfel de încheiere nu mai putea fi susceptibilă de a fi atacată cu recurs nici în temeiul art. 385 1 alin. (2) C. proc.

pen. Așa fiind, se impune concluzia că, în speță, toate recursurile sunt inadmisibile, devenind astfel inutilă examinarea motivului de casare invocat. În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează ca recursurile declarate de inculpați să fie respinse ca inadmisibile, cu obligarea acestora să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații B.G., C.E., C.C., C.A.C., C.M., P.I., Ci.C., D.M., E.I., I.I., I.V., M.I., V.A.I., V.N.D., V.I. și V.V. împotriva încheierii nr. 66 din 25 iunie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Obligă pe inculpați să plătească statului câte 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care câte 200.000 lei, reprezentând onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică azi, 22 iulie 2003.