ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1470/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1470/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare
recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile
nr.465 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de
contencios administrativ.
La apelul nominal au lipsit
atât recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Cluj, precum și
intimata-reclamantă C. S. F. M.
Procedura completă.
S-a referit că recurenta a
solicitat judecarea recursului în absența sa (fila 3).
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la 6.09.2002, reclamanta C.S.F. M. a solicitat anularea hotărârii nr.1133/
19.07.2002 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj și recunoașterea
calității de beneficiară a Legii nr.189/2000, motivând că a avut statutul de
persoană refugiată din motive etnice.
Curtea de Apel Cluj –
Secția comercială și de contencios administrativ a pronunțat sentința civilă
nr.465/ 30.10.2002, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr.1133/
19.07.2002, a obligat pârâta să recunoască reclamantei statutul de refugiat
pentru perioada 10.09.1941 – 6.03.1945, să-i acorde drepturile corespunzătoare,
începând cu data de 1.08.2002 și a obligat pârâta la 500.000 lei cheltuieli
dejudecată către reclamantă.
Hotărând astfel, instanța
de fond a reținut că reclamanta s-a născut la data de 10.09.1941, când părinții
săi erau refugiați din motive etnice, și a dobândit prin naștere statutul de
refugiat, îndeplinind condițiile prevăzute de art.1 lit.c din Legea nr.189/2000
pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.
Împotriva acestei sentințe
și în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii,
solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.
Recurenta a susținut că
instanța a interpretat greșit prevederile Legii nr.189/2000 și ale Hotărârii
Guvernului nr.127/2002, care prevăd expres și limitativ categoriile de persoane
în drept să li se recunoască statutul de refugiat din motive etnice. Față de
împrejurarea că intimata s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi de
la Cluj la Sibiu, recurenta a arătat că în cauză nu erau îndeplinite condițiile
prevăzute în actele normative sus menționate pentru că, intimata nu și-a
schimbat domiciliul din localitatea Sibiu unde a fost născută, iar în această
localitate, nu a suferit persecuții din motive etnice.
De asemenea, recurenta a
susținut că hotărea atacată s-a întemeiat greșit pe dispozițiile art.100 Codul
familiei, art.8 și art.14 alin.1 din Decretul nr.31/1954, care nu au legătură
cu fondul pricinii și care, nu erau în vigoare în perioada indicată de intimată
prin acțiune.
Recursul este nefondat și
va fi respins pentru următoarele considerente:
Domiciliul legal al
minorului este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care locuiește
statornic.
Fiind născută după data la
care părinții săi au fost expulzați din motive etnice din Cluj, ca localitate
de domiciliu în Sibiu, intimata a fost lipsită de dreptul său la un domiciliu
legal, ca drept personal nepatrimonial din categoria atributelor de
identificare a persoanei.
Strămutarea din motive
etnice a afectat stabilitatea domiciliului pentru întreaga perioadă cât a durat
până la 6.03.1945 și pentru toți membrii familiei intimatei refugiați în altă
localitate, în sensul că aceștia nu au mai avut în perioada respectivă o
locuință statornică sau principală.
În atare situație, instanța
de fond a apreciat judicios ca fiind aplicabile în cauză dispozițiile Legii
nr.189/2000, pentru că de la data nașterii sale – 10.09.1941, intimata a avut,
asemenea părinților săi, statutul juridic de refugiat, astfel încât este
nefondată prima critică formulată în recurs.
Cel de-al doilea motiv de
casare este de asemenea nefondat, constatându-se că dreptul intimatei a fost
recunoscut în temeiul Legii nr.189/2000 și nu prin aplicarea dispozițiilor
art.100 din Codul familiei sau art.14 alin.1 din Decretul nr.31/1954, astfel
încât nu este relevant în cauză faptul că, aceste ultime prevederi legale au
intrat în vigoare după data nașterii intimatei și după încetarea perioadei de
strămutare a sa într-o altă localitate.
Pentru considerentele
expuse și constatând că, potrivit art.304 și 304
1
Cod procedură
civilă, nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca
nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat
de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr.465 din 30
octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios
administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 9 aprilie 2003.