ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2961/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr. 10882 din 20 septembrie 2002, reclamanta D.V. a solicitat anularea Hotărârii nr. 1814 din 20 august 2002 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, prin care i-a fost recunoscut statutul de refugiat pe motive etnice numai pe perioada 6 septembrie 1940 – 15 octombrie 1942. Reclamanta a susținut că este îndreptățită la stabilirea acestui statut în perioada octombrie 1940 – octombrie 1945, respectiv timp de 5 ani, cu calcularea corespunzătoare a indemnizației prevăzută de Legea nr. 189/2000. Tribunalul Cluj, în raport cu obiectul pricinii, prin încheierea nr. 5225 din 7 noiembrie 2002, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

La data de 9 ianuarie 2003, reclamanta s-a adresat cu o cerere separată, cu același obiect, Curții de Apel Cluj, cauza fiind înregistrată sub nr. 365/2003. În baza dispozițiilor art. 164 C. proc. civ., Curtea a dispus conexarea celor două cauze și soluționarea cererilor în dosarul având nr. 6456/2002. Prin decizia nr. 191/2003 din 25 februarie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei, a modificat hotărârea nr. 1814 din 20 august 2002 a pârâtei Casa de Pensii a județului Cluj, în sensul că stabilește drept perioadă de refugiu a reclamantei 1 noiembrie 1940 – 6 martie 1945 și a obligat-o să-i recalculeze acesteia drepturile la indemnizația prevăzută de O.G.

nr. 105/1999, modificată (în raport cu perioada menționată mai sus) și să-i achite drepturile respective începând cu 1 iulie 2002. Pentru a se pronunța în sensul mai sus arătat, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta s-a refugiat în octombrie 1940 din teritoriul românesc în urma Dictatului de la Viena, respectiv din orașul Târgu Mureș, în localitatea Dumbrăveni, situată între granițele României, că ulterior s-a căsătorit și și-a urmat soțul, consilier de presă la Legația României din Budapesta, iar în august 1944 a fost deportată, pe motive politice, în Germania (până în octombrie 1945), situație de fapt dovedită cu actele depuse la dosar.

Instanța de fond a mai reținut că în raport cu înscrisurile depuse în probațiune, rezultă fără tăgadă că perioada de refugiu pe motive etnice a reclamantei se întinde și pe perioada 15 octombrie 1942 – 15 octombrie 1945, iar potrivit legii este îndreptățită să i se recunoască acest statut și să beneficiere de indemnizația egală pentru perioada 1 noiembrie 1940 – 6 martie 1945. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și arătând că instanța de fond a admis acțiunea și a recunoscut intimatei-reclamante calitatea de persoană refugiată din motive etnice și pe perioada 15 octombrie 1942 – 6 martie 1945, fără, însă, a indica temeiul de drept pe care se întemeiază hotărârea pronunțată.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj. Examinând sentința atacată în raport cu critica formulată, cu probele administrate în cauză și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi cerută pe calea recursului și atunci când sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În cauză, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, instanța de fond a pronunțat sentința atacată în baza bogatului probatoriu administrat în cauză, arătând atât motivele de fapt, cât și pe cele de drept (O.G.

nr. 105/1999 cu modificările ulterioare, aprobate prin Legea nr. 189/2000) care au fundamentat soluția sa. Totodată, se constată că instanța de fond a stabilit corect calitatea de refugiată a intimatei-reclamante, precum și dreptul la beneficiul reparațiilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și pentru perioada ulterioară lunii octombrie 1942 (dar numai până la 6 martie 1945, dată la care se referă textele de lege mai sus arătate). Aceasta, întrucât, astfel cum s-a arătat, statutul de refugiat al intimatei-reclamante s-a păstrat chiar dacă în viața acesteia au avut loc diverse evenimente (cum ar fi: schimbări de domiciliu, căsătorie, etc.) care, însă, nu sunt de natură a schimba acest statut întrucât, dacă intimata–reclamantă s-ar fi întors în perioada respectivă în Ardealul de Nord, ar fi fost supusă aceleiași persecuții etnice care a determinat refugiul său.

Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, iar critica formulată neîntemeiată, se va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 191 din 25 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2003.