ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2961/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr. 10882 din 20 septembrie

2002, reclamanta D.V. a solicitat anularea Hotărârii nr. 1814 din 20 august

2002 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, prin care i-a fost recunoscut

statutul de refugiat pe motive etnice numai pe perioada 6 septembrie 1940 – 15

octombrie 1942.

Reclamanta a susținut că este

îndreptățită la stabilirea acestui statut în perioada octombrie 1940 –

octombrie 1945, respectiv timp de 5 ani, cu calcularea corespunzătoare a

indemnizației prevăzută de Legea nr. 189/2000.

Tribunalul Cluj, în raport cu

obiectul pricinii, prin încheierea nr. 5225 din 7 noiembrie 2002, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

La data de 9 ianuarie 2003,

reclamanta s-a adresat cu o cerere separată, cu același obiect, Curții de Apel

Cluj, cauza fiind înregistrată sub nr. 365/2003.

În baza dispozițiilor art. 164 C.

proc. civ., Curtea a dispus conexarea celor două cauze și soluționarea

cererilor în dosarul având nr. 6456/2002.

Prin decizia nr. 191/2003 din 25

februarie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantei, a modificat hotărârea nr. 1814 din

20 august 2002 a pârâtei Casa de Pensii a județului Cluj, în sensul că

stabilește drept perioadă de refugiu a reclamantei 1 noiembrie 1940 – 6 martie

1945 și a obligat-o să-i recalculeze acesteia drepturile la indemnizația

prevăzută de O.G. nr. 105/1999, modificată (în raport cu perioada menționată

mai sus) și să-i achite drepturile respective începând cu 1 iulie 2002.

Pentru a se pronunța în sensul mai

sus arătat, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta s-a refugiat

în octombrie 1940 din teritoriul românesc în urma Dictatului de la Viena,

respectiv din orașul Târgu Mureș, în localitatea Dumbrăveni, situată între

granițele României, că ulterior s-a căsătorit și și-a urmat soțul, consilier de

presă la Legația României din Budapesta, iar în august 1944 a fost deportată,

pe motive politice, în Germania (până în octombrie 1945), situație de fapt

dovedită cu actele depuse la dosar.

Instanța de fond a mai reținut că în

raport cu înscrisurile depuse în probațiune, rezultă fără tăgadă că perioada de

refugiu pe motive etnice a reclamantei se întinde și pe perioada 15 octombrie

1942 – 15 octombrie 1945, iar potrivit legii este îndreptățită să i se

recunoască acest statut și să beneficiere de indemnizația egală pentru perioada

1 noiembrie 1940 – 6 martie 1945.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, invocând dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ. și arătând că instanța de fond a admis acțiunea și a

recunoscut intimatei-reclamante calitatea de persoană refugiată din motive

etnice și pe perioada 15 octombrie 1942 – 6 martie 1945, fără, însă, a indica

temeiul de drept pe care se întemeiază hotărârea pronunțată.

Recurenta-pârâtă a solicitat

admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

Examinând sentința atacată în raport

cu critica formulată, cu probele administrate în cauză și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare.

Într-adevăr, în conformitate cu

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei

hotărâri poate fi cerută pe calea recursului și atunci când sentința nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii.

În cauză, astfel cum s-a arătat în

cele ce preced, instanța de fond a pronunțat sentința atacată în baza bogatului

probatoriu administrat în cauză, arătând atât motivele de fapt, cât și pe cele

de drept (O.G. nr. 105/1999 cu modificările ulterioare, aprobate prin Legea nr.

189/2000) care au fundamentat soluția sa.

Totodată, se constată că instanța de

fond a stabilit corect calitatea de refugiată a intimatei-reclamante, precum și

dreptul la beneficiul reparațiilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu

modificările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și pentru perioada

ulterioară lunii octombrie 1942 (dar numai până la 6 martie 1945, dată la care

se referă textele de lege mai sus arătate). Aceasta, întrucât, astfel cum s-a arătat,

statutul de refugiat al intimatei-reclamante s-a păstrat chiar dacă în viața

acesteia au avut loc diverse evenimente (cum ar fi: schimbări de domiciliu,

căsătorie, etc.) care, însă, nu sunt de natură a schimba acest statut întrucât,

dacă intimata–reclamantă s-ar fi întors în perioada respectivă în Ardealul de

Nord, ar fi fost supusă aceleiași persecuții etnice care a determinat refugiul

său.

Prin urmare, constatându-se că

sentința atacată este legală și temeinică, iar critica formulată neîntemeiată,

se va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 191 din 25 februarie

2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 octombrie 2003.