ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1799/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe data

de 2 decembrie 2002 la Curtea de Apel Alba Iulia, reclamantul Ș.I. a solicitat

suspendarea actului intitulat „Preaviz la desfacerea contractului individual de

muncă” emis de Fundația Universitară A., prin care i s-a adus la cunoștință că

i se acordă un preaviz de 30 de zile, cu păstrarea salariului, în vederea

desfacerii contractului său de muncă, în funcția de conferențiar universitar și

decan la filiala A. Alba Iulia, până la soluționarea în fond a cauzei, ce

formează obiectul dosarului nr. 6103/2002, aflat pe rolul aceleiași instanțe.

Instanța învestită, prin încheierea

nr. 201 din 4 decembrie 2002, a admis cererea și în baza art. 9 din Legea nr.

29/1990, a suspendat actul atacat, înregistrat sub nr. 140 din 15 noiembrie

2002, numai cu privire la „întreruperea” contractului de muncă și la

interzicerea accesului reclamantului în instituție, urmând ca acesta să-și reia

funcția de decan și conferențiar la Facultatea de Finanțe și Contabilitate Alba

Iulia.

Sentința a fost recurată de Fundația

A, susținându-se, în esență, că nu sunt temeiuri pentru acordarea suspendării

încheierii atacate. Totodată, s-a învederat de către recurent că măsura

preavizului acordat constituie un act ce nu intră sub incidența contenciosului

administrativ, vizând raporturi de muncă.

Critica este fondată.

Raporturile de drept legate între

pârâtă și reclamant își au sorgintea într-un contract de muncă încheiat între

părți.

În acest sens s-a depus în recurs

copia contractului de muncă invocat, înregistrat sub nr. 3769 din 10 august

1999, în Registrul Camerei de Muncă, situație, de altfel, necontestată de către

părți.

Prin urmare, fiind exclusă calitatea

de act administrativ a „preavizului” acordat și întrucât nu există nici vreo

dispoziție într-o lege specială care să rezerve accesul în cazul prezentului

litigiu la procedura contenciosului administrativ, rezultă că măsura de

suspendare luată de prima instanță în temeiul art. 9 din Legea nr. 29/199,0 a

fost dispusă cu depășirea competenței legale.

Este de reținut că deși suspendarea

judecății are caracterul unei cereri accesorii la acțiunea principală, aceasta

nu conduce la atragerea automată a competenței contenciosului administrativ,

întrucât astfel s-a făcut învestirea instanței chemată să soluționeze fondul

prin acțiunea introductivă, instanța sesizată cu judecarea cererii de

suspendare având obligația de a-și verifica ea însăși, în prealabil, competența

materială, pentru a se evita astfel eludarea, pe cale ocolită, a legii.

Față de considerentele expuse,

recursul declarat în cauză se vădește fondat și urmează a fi admis, a se casa

încheierea recurată și în fond, a se trimite cauza spre competentă soluționare,

Tribunalului Alba, secția conflicte de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Fundația

Universitară A. București, împotriva încheierii nr. 201 din 4 decembrie 2002 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează încheierea atacată și

trimite cauza spre competentă soluționare, Tribunalului Alba, secția conflicte

de muncă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 mai 2003.