ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3733/2003

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei:

1.

Acțiunea:

a.     La data de 8 noiembrie 1999

reclamantul S.R.S.a chemat în judecată pârâții: S.C. F.E.R.R.M. SRL, în

calitate de comitent și pe C.V.T., în calitate de redactor șef al revistei „R.M.”,

spre a fi obligați, în solidar, la plata sumei de 500.000.000 lei, reprezentând

repararea prejudiciului moral cauzat prin publicarea unor afirmații

denigratoare” la adresa reclamantului în „paginile susmenționatului ziar”.

b. În cererea de chemare în judecată

se individualizează „delictul civil de presă”, care constă în faptul că:

- „în numărul 477 din 3 septembrie

1999 (apărut la 1 septembrie 1999) al revistei „R.M. prepusul S.C. „F.E.R.R.M.”

SRL, face afirmații jignitoare la adresa mea într-un articol intitulat pe scurt

„Săptămâna pe scurt” și semnat „A.”;

- „în acest articol se afirmă că

sunt „total lipsit de cultură și de talent”, că scriu „nerozii”, fiind

catalogat drept prost și hoț, șirul ofenselor continuând cu porecle jignitoare

(„C.”) și  descrierea ca  fost turnător al Securității, „gangster”.

c. Reclamantul precizează că, în

drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 30 alin. (8) Constituție

și  art. 998 – 1000 C. civ. și art. 77 din Legea Presei nr. 3/1974”.

ca președinte al Fundației, răspunde la interogatoriul cerut de reclamant,  relevând

că:

- Fundația editează  revista „R.M.”.

- nu este autorul articolului și

nici a rubricii semnate „A.”, care este un „pseudonim colectiv” pentru

colaboratorii interni și externi;

- elaborarea și publicarea acestui

text nu s-a făcut cu avizarea sa;

- „cenzura de orice fel este

interzisă” [nr. 30 alin. (2) Constituție];

- articolul nu este semnat;

- nu există articolul „Săptămâna pe

scurt”, rubrica fiind rodul activității colective a colaboratorilor;

relevă, în esență, că

- temeiul juridic din art. 77 al

Legii nr. 3/1974 a fost abrogat;

- pârâtul V.T. este eronat

considerat autorul afirmațiilor „A.”, fiind greșit chemat să răspundă pentru

fapta proprie, ( art. 998 C. civ.).

- pe fond nu există culpă, ca temei

al răspunderii civile delictuale;

- iar cenzura „epitetelor însemnează

cenzura stilului pamfletar al rubricilor, ceea ce este contra Hotărârii CEDO

din 231/1994, anexată”.

a) Prin sentința civilă nr. 164/19

februarie 2002 Tribunalul București, secția a IV – a civilă respinge, ca

neîntemeiată, acțiunea.

b) Instanța reține ca unic temei

juridic dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ. și constată că nu sunt

îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, lipsind culpa.

a) Prin decizia nr. 144 din 3

aprilie 2002 Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, a schimbat, în

tot, sentința și a admis acțiunea.

b) Instanța, reținând că dispozițiile

din art. 998 și art. 999 C. civ. sunt „imperative”, constată că „prin

afirmațiile făcute de intimatul-pârât…. apelantului-reclamant i s-au cauzat

suferințe psihice ….. existând fapta ilicită….. imputabilă autorului  și

prejudiciul moral, precum și legătura de cauzalitate între acestea”.

6.1. Art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

-  Judecătoarea A.P.E.  s-a aflat în situația de incompatibilitate prevăzută de

art. 25 C. pen., dar nu a făcut declarația de abținere, generând starea de

lipsă de imparțialitate, ceea ce atrage nulitatea hotărârii cu consecința

casării și trimiterii cauzei instanței de apel.

6.2. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

a) Răspunderea delictuală a fost

instituită prin aplicarea exclusivă a temeiurilor din art. 998 și art. 999 C. civ.,

deși reclamanții au invocat legea specială nr. 3/1974 și art. 30 alin. (8) din

Constituția României, ale cărei condiții de formă și de fond nu sunt

îndeplinite.

b) „Nici unul dintre părți nu este

autorul articolului incriminat – fiind semnat cu pseudonimul „A.” – pseudonim

colectiv al redactorilor și colaboratorilor revistei”.

c) Reclamantul nu a cerut

identificarea autorului (art. 76, Legea nr. 31/1974) și nici dreptul la replică

(art. 72, art. 73 și art. 74).

d) Fapta imputată de „colaborator al

securității” este reală și recunoscută de reclamant, iar metafora „C.” este o

poreclă adecvată, astfel că  elementele esențiale al răspunderii civile nu

există -  culpa și fapta ilicită.

Intimatul-reclamant nu a depus

întâmpinare, dar, în concluziile orale a „aderat” la motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., în măsura în care există starea de

incompatibilitate invocată de recurenți, ceea ce ar atrage casarea cu

trimitere.

ÎN DREPT

pârâților-recurenți se pretinde comisă la 3 septembrie 1999, iar acțiunea a

fost introdusă la 8 septembrie 1999, consemnându-se în cererea de chemare în

judecată ca temei juridic art. 30 alin. (8) din Constituție, art. 77 din Legea

nr. 3/1974, în vigoare și nr. 998  – 1000 C. civ.

S.C. „F. – E.R.R.M.” SRL nu a fost

chemată în judecată în calitate de comitentă, iar C.V.T. ca redactor șef al

revistei, spre a răspunde solidar, după regulile din Legea specială nr. 3/1974.

2)a) Potrivit art. 5 din O.U.G. nr.

53/2000 „pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă

Legea presei nr. 3/1974, republicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 3 din

19 ianuarie 1978, cu excepția dispozițiilor art. 72 – 75 și ale nr. 93”.

Prin art. 2 din O.U.G. nr. 34/16

august 2001 a fost abrogată O.U.G. nr. 53/2000 care a abrogat parțial Legea

nr.3/1974, ceea ce atrage supraviețuirea numai a art. 72 – 75 și  art. 93 din

această lege.

b) Într-adevăr, conform art. 60 alin.

(3) din Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative, publicată în M.Of., nr. 139/31 martie

2000:

„Abrogarea unei dispoziții sau a

unui act normativ are totdeauna un caracter definitiv. Nu este admis ca prin

abrogare un act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ

inițial”.

c) Concluzia este cea relevată în

motivele de recurs, dar, mai ales în notele scrise depuse de recurenți în apel,

adică aceea că numai dispozițiile art. 72 – 75  și  art. 93 sunt în vigoare, pe

care instanța de apel a ignorat-o total.

Dar, chiar reclamantul și-a fixat

cadrul juridic din legea specială, indicând, însă, ca temei al calității de

copârât pentru C.V.T. dispoziția art. 77 ca redactor șef, text abrogat

definitiv.

3) a) Deși, în apel (și la fond)

recurenții au depus textul Legii nr. 3/1974 și au indicat O.U.G. ulterioare,

nr. 53/2000 și nr. 34/2001, instanța de apel nu a examinat acest temei juridic

special, aplicând, numai principiile din dreptul comun – art. 998 și art. 999

C. civ.

b) De asemenea, instanța de apel nu

a cercetat celelalte excepții și apărări invocate, atât în primă instanță și în

apel.

c) Așadar, instanța de apel nu s-a

preocupat de aplicarea legii civile în timp – faptele și acțiunea s-au produs

sub  legea veche, dar nici de aplicarea dispozițiilor speciale care au

„supraviețuit” abrogării parțiale a Legii nr. 3/1974, ceea ce echivalează cu o

necercetare a fondului cauzei, fiind în prezența unui motiv de ordine publică.

d) În sfârșit, luând act de

concluziile concordante din recurs asupra temeiului de casare prevăzut de art.

304 pct. 1 C. proc. civ., Curtea constată că și acesta este un motiv de ordine

publică, ceea ce atrage casarea cu trimitere spre a se verifica, în apel, (cale

devolutivă de atac), veridicitatea imputării, stării de incompatibilitate (art.

25 C. proc. civ.) a judecătoarei A.P.E.

4) Potrivit art. 313 „Curtea Supremă

de Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței

care a pronunțat hotărârea casată”, soluție care se impune în cauză, urmând ca

instanța de apel să se conformeze dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. cu

privire la problemele de drept dezlegate în recurs și la mijloacele de probă

indicate de Curte.

Instanța de apel va examina și

celelalte aspecte invocate, argumentat, de recurenții-intimați, relative la

faptele imputate, la autorul rubricii „incriminate”, la condițiile speciale ale

răspunderii civile pentru delictul de presă ș.a.

Totodată, la rejudecare, instanța de

apel va avea în vedere limitele exercițiului libertății de exprimare prevăzute

în art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar, mai ales,

principiile și criteriile instituite de jurisprudența laborioasă și obligatorie

a Curții Europene a Drepturilor Omului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâții

Fundația „E.R.R.M.” și T. C. V. împotriva deciziei civile nr. 144 din 3 aprilie

2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă pe care o casează și

trimite cauza aceleiași curți pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi  30 septembrie 2003.