ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1714/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 13 iunie

2002, reclamantul M.I., în nume propriu și în numele fiului său minor, M.N., a

chemat în judecată Ministerul Educației și Cercetării și Grupul Școlar Benjamin

Franklin, solicitând anularea circularei nr. 20740 din 24 ianuarie 2002, emisă

de Ministerul Educației și Cercetării, a dispoziției nr. 300 din 2 aprilie

2002, emisă de Grupul Școlar și prin care s-a dat dispoziție de a nu fi

încheiate mediile fiului său; constatarea nelegalității răspunsului dat de

Ministerul Educației și Cercetării, la memoriul adresat sub nr. 16230 din 11

iunie 2002 și în fine, suspendarea actelor menționate, până la soluționarea

cauzei.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a susținut că în anul 2000 a acceptat repartizarea fiului său,

absolvent al examenului de capacitate, la una din clasele cu taxă școlară

înființate la Grupul Școlar Benjamin Franklin, prin O.U.G. nr. 80/2000. Deși în

anul 2001 s-a constatat neconstituționalitatea acestei ordonanțe, sens în care

s-a emis Legea nr. 258/2001, Ministerul Educației și Cercetării nu a luat nici

o măsură, fiind percepute în continuare în mod abuziv taxele școlare.

Prin sentința civilă nr. 745 din 14

august 2002 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins acțiunea și l-a obligat pe reclamant, la 4.000.000 lei cheltuieli de

judecată către Grupul Școlar, reținând că deși acesta nu a respectat clauzele

contractului de școlarizare intervenit între el și grupul școlar, în temeiul

O.U.G. nr. 80/2000, nu i s-a produs nici o vătămare, fiului său fiindu-i

încheiată situația școlară.

Prin aceeași hotărâre s-a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Grupul Școlar,

reținându-se că adresa emisă de aceasta cu nr. 300/2002, nu are caracterul unui

act administrativ, în sensul Legii nr. 29/1990.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, M.I., recurs însușit și de fiul său, M.N.

Prin motivele de casare s-a susținut

că instanța fondului a încălcat normele de procedură, soluționând cauza fără a

dispune citarea minorului, deși acțiunea s-a formulat și în numele său; în

același sens s-a susținut că în mod greșit, deși în discuție sunt drepturile

fundamentale ale unui minor, cauza nu s-a judecat cu participarea

reprezentantului Ministerului Public.

Pe fondul pricinii, recurentul a

invocat nelegalitatea și netemeinicia sentinței pronunțate de Curtea de Apel

București, susținând că instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit al

actului supus judecății, întemeindu-se pe dispoziții legale a căror

neconstituționalitate, deși a fost declarată, le aplică în continuare; instanța

reține ca fiind dovedită existența contractului de școlarizare, deși în acest

sens nu s-a făcut nici o probă și respinge acțiunea față de grupul școlar, deși

prin actul emis,acesta și-a dovedit calitatea procesuală pasivă.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamantul M.I. a precizat că înțelege să o formuleze atât în nume propriu,

cât și în numele minorului M.N.

Soluționând cauza, Curtea de Apel

București a omis a dispune și citarea acestuia, situație în care, în raport cu

dispozițiile art. 105 alin. (2) și art. 304 pct. 5 C. proc. civ., urmează a se

casa sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de trimitere

urmând a avea în vedere și celelalte motive de casare invocate de recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.I. și

M.N., împotriva sentinței civile nr. 745 din 14 august 2002 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 mai 2003.