ÎCCJ, Decizia nr. 322/2004

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 4 februarie 2002, reclamantul C.A., tatăl minorei C.E., a chemat în judecată Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului și pe ministrul E.A., solicitând sancționarea refuzului nejustificat al celor doi pârâți, de a anula măsurile disciplinar-administrative luate față de fiica sa, a refuzului de a răspunde reclamațiilor formulate, precum și anularea măsurilor luate față de eleva respectivă, în anul școlar 2001 - 2002, cu încadrarea acesteia în clasa a VIII-a și daune materiale și morale, în sumă de 100.000.000 lei. În motivarea acțiunii, s-a învederat că în semestrul II al anului școlar 2000 - 2001, fiicei reclamantului, elevă în clasa a VII-a la Școala nr. 135 din sectorul 5 București, i s-au înscris în mod abuziv mai multe note de 2 și 4, ca urmare a unei evaluări arbitrare, cu scopul vădit de a atrage pierderea anului școlar.

S-a relevat, totodată, că, deși reclamantul a făcut mai multe demersuri și sesizări, nu s-a dispus să fie efectuate verificări și nici anchete administrative. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 349 din 3 aprilie 2002, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, cu motivarea că Ministerul Educației și Cercetării a dispus efectuarea unei verificări, care nu a confirmat susținerile reclamantului. Împotriva sentinței, reclamantul a declarat recurs, susținând că aprecierile instanței sunt nelegale, deoarece nu s-a dispus efectuarea unei anchete asupra profesorilor care au evaluat și notat cunoștințele elevei.

Recursul a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 3856 din 11 decembrie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, motivându-se că prima instanță a reținut corect că Ministerul Educației și Cercetării a dat curs cererii reclamantului și i-a comunicat cele constatate, iar aprecierea cunoștințelor elevei excede competenței instanței, care nu se poate substitui personalului didactic. La data de 16 decembrie 2002, reclamantul C.A. a formulat cerere de revizuire, invocând prevederile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ. A susținut, în acest sens, că instanța supremă nu s-a pronunțat asupra refuzului nejustificat al Ministerului Educației și Cercetării, de a soluționa cererea de reevaluare a notelor elevei și, implicit, a celei de revocare a măsurii disciplinar-administrative, precum și nici asupra refuzului nejustificat al aceluiași minister, de a răspunde reclamației.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1285 din 30 martie 2004, a respins cererea de revizuire. S-a motivat că examinarea cererii de revizuire nu poate fi făcută decât prin prisma prevederilor art. 322 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., iar nu și sub aspectul dispozițiilor art. 322 pct. 5 din același cod, care se referă la descoperirea de înscrisuri doveditoare noi, ceea ce revizuentul nu a pretins și nici nu a probat. Apreciindu-se că atât instanța de recurs, cât și instanța de fond au analizat toate motivele invocate și cererile petiționarului, pronunțându-se asupra lor, s-a subliniat că împrejurarea că reclamantul nu este mulțumit de rezultatul verificărilor dispuse de autoritatea publică, nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990 și nici nu constituie o nepronunțare a instanței asupra cererii.

Cu privire la cererea de reevaluare a notelor elevei, s-a apreciat că prin ambele hotărâri s-a reținut legal că instanța de judecată nu poate cenzura modul de evaluare a cunoștințelor elevilor, notarea acestora revenind în competența exclusivă a cadrelor didactice de specialitate. Revizuentul C.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii. Recursul nu este admisibil. În adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege, pentru hotărârea revizuită”. Or, decizia nr. 3856 din 11 decembrie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, a cărei revizuire s-a cerut, fiind irevocabilă, nu mai era supusă nici unei căi de atac.

Este adevărat că prin art. 328 alin. (2) C. proc. civ., se prevede că „dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul”. Dar, această dispoziție nu este aplicabilă în cauză, nu numai pentru că, prin cererea formulată, nu s-a indicat cazul de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la hotărâri definitive potrivnice, ci și datorită interpretării ce se impune a fi dată prevederii de la art. 328 alin. (2) C. proc. civ. Dispoziției din textul menționat, potrivit căreia „dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul”, nu i se poate da altă semnificație, decât aceea că, prin referirea expresă la calea de atac a recursului, s-a urmărit înlăturarea căii de atac a apelului, în eventualitatea în care hotărârea revizuită era susceptibilă de a fi atacată și pe această cale.

Ca urmare, prin alin. (2) al art. 328 C. proc. civ., nu se derogă de la primul alineat al acestui articol, care pretinde ca, pentru exercitarea recursului împotriva hotărârii date în revizuire să fie îndeplinită condiția ca însăși hotărârea revizuită să fie supusă unei astfel de căi de atac, întrucât cererea de revizuire, fiind un litigiu fără existență proprie, nu poate fi susceptibilă de alte grade de jurisdicție, decât acelea existente pentru cererea principală. Așa fiind, se constată că decizia nr. 1285 din 30 martie 2004, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, s-a pronunțat asupra cererii de revizuire formulate de reclamantul C.A., nu este supusă recursului, pentru că nici decizia a cărei revizuire s-a solicitat, nu era atacabilă pe o asemenea cale.

În consecință, urmează ca recursul declarat de revizuent, să fie respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul C.A. împotriva deciziei nr. 1285 din 30 martie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2004.