ÎCCJ, Decizia nr. 322/2004

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 4

februarie 2002, reclamantul C.A., tatăl minorei C.E., a chemat în judecată

Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului și pe ministrul E.A.,

solicitând sancționarea refuzului nejustificat al celor doi pârâți, de a anula

măsurile disciplinar-administrative luate față de fiica sa, a refuzului de a

răspunde reclamațiilor formulate, precum și anularea măsurilor luate față de

eleva respectivă, în anul școlar 2001 - 2002, cu încadrarea acesteia în clasa a

VIII-a și daune materiale și morale, în sumă de 100.000.000 lei.

În motivarea acțiunii, s-a învederat

că în semestrul II al anului școlar 2000 - 2001, fiicei reclamantului, elevă în

clasa a VII-a la Școala nr. 135 din sectorul 5 București, i s-au înscris în mod

abuziv mai multe note de 2 și 4, ca urmare a unei evaluări arbitrare, cu scopul

vădit de a atrage pierderea anului școlar.

S-a relevat, totodată, că, deși

reclamantul a făcut mai multe demersuri și sesizări, nu s-a dispus să fie

efectuate verificări și nici anchete administrative.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 349 din 3 aprilie 2002, a

respins acțiunea, ca neîntemeiată, cu motivarea că Ministerul Educației și

Cercetării a dispus efectuarea unei verificări, care nu a confirmat susținerile

reclamantului.

Împotriva sentinței, reclamantul a

declarat recurs, susținând că aprecierile instanței sunt nelegale, deoarece nu

s-a dispus efectuarea unei anchete asupra profesorilor care au evaluat și notat

cunoștințele elevei.

Recursul a fost respins, ca

nefondat, prin decizia nr. 3856 din 11 decembrie 2002, a Curții Supreme de

Justiție, secția de contencios administrativ, motivându-se că prima instanță a

reținut corect că Ministerul Educației și Cercetării a dat curs cererii

reclamantului și i-a comunicat cele constatate, iar aprecierea cunoștințelor

elevei excede competenței instanței, care nu se poate substitui personalului

didactic.

La data de 16 decembrie 2002,

reclamantul C.A. a formulat cerere de revizuire, invocând prevederile art. 322 pct.

2 și 5 C. proc. civ. A susținut, în acest sens, că instanța supremă nu s-a

pronunțat asupra refuzului nejustificat al Ministerului Educației și Cercetării,

de a soluționa cererea de reevaluare a notelor elevei și, implicit, a celei de

revocare a măsurii disciplinar-administrative, precum și nici asupra refuzului

nejustificat al aceluiași minister, de a răspunde reclamației.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1285 din 30 martie 2004, a

respins cererea de revizuire.

S-a motivat că examinarea cererii de

revizuire nu poate fi făcută decât prin prisma prevederilor art. 322 pct. 2

teza a II-a C. proc. civ., iar nu și sub aspectul dispozițiilor art. 322 pct. 5

din același cod, care se referă la descoperirea de înscrisuri doveditoare noi,

ceea ce revizuentul nu a pretins și nici nu a probat.

Apreciindu-se că atât instanța de

recurs, cât și instanța de fond au analizat toate motivele invocate și cererile

petiționarului, pronunțându-se asupra lor, s-a subliniat că împrejurarea că

reclamantul nu este mulțumit de rezultatul verificărilor dispuse de autoritatea

publică, nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat de soluționare a cererii,

în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990 și nici nu constituie o

nepronunțare a instanței asupra cererii. Cu privire la cererea de reevaluare a

notelor elevei, s-a apreciat că prin ambele hotărâri s-a reținut legal că

instanța de judecată nu poate cenzura modul de evaluare a cunoștințelor

elevilor, notarea acestora revenind în competența exclusivă a cadrelor

didactice de specialitate.

Revizuentul C.A. a declarat recurs

împotriva acestei decizii.

Recursul nu este admisibil.

În adevăr, în conformitate cu

dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea dată asupra

revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege, pentru hotărârea

revizuită”.

Or, decizia nr. 3856 din 11

decembrie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios

administrativ, a cărei revizuire s-a cerut, fiind irevocabilă, nu mai era

supusă nici unei căi de atac.

Este adevărat că prin art. 328 alin.

(2) C. proc. civ., se prevede că „dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri

potrivnice, calea de atac este recursul”.

Dar, această dispoziție nu este

aplicabilă în cauză, nu numai pentru că, prin cererea formulată, nu s-a indicat

cazul de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la

hotărâri definitive potrivnice, ci și datorită interpretării ce se impune a fi

dată prevederii de la art. 328 alin. (2) C. proc. civ.

Dispoziției din textul menționat,

potrivit căreia „dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de

atac este recursul”, nu i se poate da altă semnificație, decât aceea că, prin

referirea expresă la calea de atac a recursului, s-a urmărit înlăturarea căii

de atac a apelului, în eventualitatea în care hotărârea revizuită era susceptibilă

de a fi atacată și pe această cale.

Ca urmare, prin alin. (2) al art. 328

C. proc. civ., nu se derogă de la primul alineat al acestui articol, care

pretinde ca, pentru exercitarea recursului împotriva hotărârii date în

revizuire să fie îndeplinită condiția ca însăși hotărârea revizuită să fie

supusă unei astfel de căi de atac, întrucât cererea de revizuire, fiind un

litigiu fără existență proprie, nu poate fi susceptibilă de alte grade de

jurisdicție, decât acelea existente pentru cererea principală.

Așa fiind, se constată că decizia nr.

1285 din 30 martie 2004, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ, s-a pronunțat asupra cererii de revizuire

formulate de reclamantul C.A., nu este supusă recursului, pentru că nici

decizia a cărei revizuire s-a solicitat, nu era atacabilă pe o asemenea cale.

În consecință, urmează ca recursul

declarat de revizuent, să fie respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de revizuentul C.A. împotriva deciziei nr. 1285 din 30 martie 2004, a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 noiembrie 2004.