ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3774/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 2 octombrie 2003, reclamantul G.A.,

domiciliat în București, Șos. Mihai Bravu, a sesizat secția de contencios

administrativ a Curții de Apel București, chemând în judecată Ministerul

Educației, Cercetării și Tineretului, cu sediul în București și Inspectoratul

Școlar al municipiului București, cu sediul în București, pentru ca prin

hotărârea pronunțată, instanța să constate că primul pârât a refuzat să se

pronunțe asupra plângerii formulată împotriva celui de-al doilea pârât, să se

dispună anularea actului emis de Inspectoratul Școlar al municipiului

București, cu nr. 12574 la data de 29 august 2003, prin care se consemnează

rezultatele cercetărilor întreprinse de această instituție, în urma sesizării

făcută de reclamant, să se recunoască vătămarea produsă reclamantului, prin

neefectuarea cercetării disciplinare în mod legal, cu consecința lezării

dreptului său de a i se evalua în mod corect performanțele sale la învățătură.

În motivarea acțiunii se arată că

reclamantului i s-au evaluat în condiții necorespunzătoare, cunoștințele sale

de limbă engleză, fapt ce l-a determinat să adreseze Inspectoratului Școlar al municipiului

București, o plângere înregistrată sub nr. 12081, în luna iulie 2003. Susține

că este vorba de o faptă abuzivă, și nu de o simplă eroare de apreciere.

Verificând plângerea în condițiile

nerespectării cerințelor art. 115 și 119 din Legea nr. 128/1977, i s-a

comunicat un rezultat cu nr. 12574, la data de 29 august 2003, rezultat ce l-a

nemulțumit pe reclamant și l-a determinat să adreseze o plângere Ministerului

Educației, Cercetării și Tineretului, în care a reclamant modul în care a fost

soluționată prima sa plângere.

În loc să efectueze o cercetare a

aspectelor sesizate și să comunice petiționarului rezultatul cercetărilor și,

eventual, măsurile luate, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a

transmis plângerea reclamantei, organului reclamant, fără nici o constatare

proprie, cerându-i să analizeze din nou situația prezentată și să comunice

petentei, rezultatul.

Secția de contencios administrativ a

Curții de Apel București, prin decizia civilă nr. 1937 din 19 noiembrie 2003, a

declinat competența soluționării pricinii, în favoarea secției a VIII-a a

Tribunalului București, socotindu-se că acțiunea se referă la nesoluționarea

reclamației de către Inspectoratul Școlar al municipiului București, ceea ce

face ca Tribunalul București să fie competent material.

Prin decizia nr. 120 din 16 ianuarie

2004, secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, a admis recursul reclamantului împotriva hotărârii de mai sus, a

casat decizia atacată și a trimis cauza, spre soluționare pe fond, Curții de

Apel București.

Instanța de control judiciar a

considerat greșită hotărârea primei instanțe, întrucât acțiunea reclamantului

privea modul necorespunzător de soluționare a recursului grațios ierarhic de

către Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, poziția acestei

autorității administrative determinând competenta materială, conform art. 3 pct.

1 C. proc. civ.

Soluționând cauza conform

indicațiilor primite, secția de contencios administrativ a Curții de Apel

București, prin sentința civilă nr. 758 pronunțată la 22 aprilie 2004, a respins ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului.

În motivarea acestei soluții, prima

instanță a reținut calitatea procesuală pasivă a Ministerului Educației,

Cercetării și Tineretului, față de refuzul acestuia de a soluționa reclamația

administrativă formulată împotriva celui de-al doilea pârât.

Pe fond, însă, s-a constatat că nu

există un refuz nejustificat de a soluționa plângerile reclamantului, prima

primind un răspuns prin adresa nr. 12574/2003, iar cea de a doua fiind

rezolvată prin solicitarea de a se „analiza” cele reclamate și de a se da

răspuns reclamantului, de către Inspectoratul Școlar al municipiului București,

neputându-se dispune legal o anchetă disciplinară împotriva profesorului

reclamat, nefiind aplicabile prevederile art. 115 - 119 din Legea nr. 128/1997.

Adresa nr. 12574/2003 a fost

considerată legală, având la bază raportul inspectorului școlar R.V., iar

reclamantul neavând un drept recunoscut de lege care să fie considerat ca

vătămat, lipsind reaua credință, abuzul și evaluarea necorespunzătoare făcută

de profesoara reclamată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate [art. 304 pct. 9 C. proc. civ.] și netemeinicie [art. 304

1

C. proc. civ.] și pentru faptul că se bazează

pe motive contradictorii ori străine de natura pricinii [art. 304 pct. 7 C. proc. civ.].

Astfel, se arată că greșit s-a

reținut inexistența unui drept al elevului de a fi evaluat corespunzător,

însoțit de obligația profesorului de a-și desfășura activitatea în aceste

condiții și a vătămării produsă prin încălcarea acestora, elemente consacrate

expres prin prevederile art. 95 și art. 96 lit. g) din Legea nr. 128/1997.

S-a mai arătat că reclamantul are

dreptul de a contesta, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, refuzul

ministerului de a se investi cu o sesizare, a cărei rezolvare îi revenea

conform art. 141 din Legea nr. 128/1997 și că ancheta efectuată în cauză s-a

făcut cu încălcarea prevederilor art. 115 – 119 din această lege, aplicabile în

speță.

În fine, se mai susține că prima

instanță a afirmat în considerentele hotărârii atacate, că profesoara reclamată

nu a făcut parte din Comisia de examinare pentru obținerea atestatului de

competență lingvistică la limba engleză, fapt nesusținut de reclamant și care

nu are legătură cu abuzul comis de profesor, sesizabil numai în urma unei

cercetări în condițiile legii și care nu a avut loc în cauză.

Recursul este întemeiat.

G.A. a sesizat Inspectoratul Școlar

al municipiului București în legătură cu comportarea abuzivă a profesoarei Ș.D.

de la Colegiul Național Iulia Hașdeu, constând în depunctarea sa nejustificată cu

prilejul evaluării cunoștințelor sale de limbă engleză în semestrul II/2002 –

Cu adresa nr. 12574 din 29 august

2003, Inspectoratul Școlar al municipiului București, comunică reclamantului că

în urma cercetării evenimentelor relatate în sesizare, reevaluarea lucrării

prezentate nu este posibilă și că nu există probe evidente din care se rezulte

încălcarea deontologiei profesionale, de către profesoară.

Nemulțumită de acest mod de

rezolvare a sesizării, mama elevului adresează o plângere Ministerului

Educației, Cercetării și Tineretului, înregistrată cu nr. 18977 din 1

septembrie 2003, în care susține – printre altele – că verificarea primei

reclamații nu s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr. 128/1997.

Organul central sesizat astfel,

trimite plângerea, Inspectoratului Școlar al municipiului București, cu adresa nr.

18977 din 20 octombrie 2003, fără nici un fel de cercetare proprie, după

expirarea termenului legal, cerându-i să „reanalizeze” situația, fără a

menționa condițiile în care aceasta urma să fie făcută și să comunice răspunsul

petiționarului.

Prin cererea adresată instanței,

reclamantul scoate în evidență atât refuzul nejustificat al Ministerului

Educației, Cercetării și Tineretului, de a se pronunța asupra celei de a doua

sesizări, cât și nelegala rezolvare a primei sesizări, de către Inspectoratul

Școlar al municipiului București.

Cererea sa este justificată.

Modul de rezolvare de către minister

a celei de a doua sesizări, echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare a

acesteia, în sensul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1997.

Dreptul elevului și obligația

corespunzătoare a profesorului de a primi o evaluare corespunzătoare a

performanțelor sale la învățătură, în baza unui sistem validat și potrivit

conștiinței proprii, decurge din art. 96 lit. g) din Legea nr. 128/1997, fiind

vorba de un drept recunoscut de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Refuzul de a examina cererea se

deduce cu ușurință din transmiterea cercetării tocmai organului reclamant, că

nu a efectuat-o în condiții legale. Dacă, în general, este posibilă

transmiterea unor competențe organelor din subordine, este de neconceput a se

transmite reclamația făcută împotriva unui organ, spre verificare, tocmai

acelui organ, fapt ce videază de conținut autoritatea organului ierarhic

superior.

Refuzul nejustificat la care se

referă Legea nr. 29/1990, se poate deduce și din faptul că petiționarului nu i

s-a comunicat în termen de 30 de zile, modul de soluționare a reclamației

făcute.

Modul de soluționare a primei

reclamații, dedus din chiar cuprinsul adresei nr. 12574 din 29 august 2003,

este nelegal.

Astfel, conform art. 115 din Legea nr.

128/1997, personalul didactic răspunde disciplinar pentru încălcarea

îndatoririlor ce îi revin potrivit contractului individual de muncă, printre

acestea figurând și obligațiile stabilite de art. 96 din lege.

Sancțiunea disciplinară se aplică,

potrivit art. 119 din Legea nr. 128/1997, despre care se susține fără nici un

fel de argumentare, contra evidenței, că nu este valabil în speță, după

efectuarea cercetării faptei sesizate în scris, audierea celui în cauză și verificarea

apărărilor sale.

Această cercetare se face de către o

comisie formată din 3 - 5 membri, din care unul reprezintă organizația sindicală

din care face parte persoana aflată în discuție sau este un reprezentant al

salariaților, iar ceilalți sunt cadre didactice cu funcție cel puțin egală cu

cea a celui cercetat, în comisii putând fi incluși și inspectori școlari.

Comisiile sunt numite numai în

condițiile prevăzute de art. 119 alin. (3) din lege.

În speță, cercetarea a fost

efectuată – contrar prevederilor legale menționate – de către inspectorul

școlar, profesor R.V., ceea ce atrage nulitatea sa, împrejurare ce constituie

tocmai obiectul celei de a doua plângeri.

În condițiile date, hotărârea

pronunțată de prima instanță este nelegală, recursul declarat în cauză urmând a

fi admis, modificându-se sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii

reclamantului.

Ca efect al celor mai sus arătate, actul

emis de Inspectoratul Școlar al municipiului București cu nr. 12574 din 29

august 2003, urmează a fi anulat, iar Ministerul Educației, Cercetării și

Tineretului urmează a fi obligat să dispună efectuarea cercetării referitoare

la abaterea sesizată, printr-o comisie numită și constituită conform

dispozițiilor art. 119 din Legea nr. 128/1997.

Obiectul cercetării îl va constitui

modul de evaluare a performanțelor elevului reclamant, cu consecința aplicării

sancțiunii corespunzătoare în cazul constatării unor abateri și comunicarea

hotărârii luate, în termenul legal de 30 de zile.

Ministerul Educației, Cercetării și

Tineretului va fi obligat la soluționarea prin organe proprii, a petiției din

29 august 2003, privind efectuarea unei anchete legale și să dispună ca

Inspectoratul Școlar al municipiului București să emită un certificat din care

să rezulte dacă exista vătămarea reclamată și întinderea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de G.A.

împotriva sentinței civile nr. 758 din 22 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția de contencios administrativ, pe care o modifică, în

sensul că admite acțiunea precizată a reclamantului G.A. și în consecință:

Anulează actul emis de Inspectoratul

Școlar al municipiului București, nr. 12574 din 29 august 2003 și obligă

Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului să dispună efectuarea

cercetării referitoare la abaterea sesizată, printr-o comisie numită și

constituită conform dispozițiilor art. 119 din Legea nr. 128/1997, abatere ce

privește incorecta evaluare a performanțelor elevului G.A., cu consecința

aplicării sancțiunii corespunzătoare, în cazul constatării existenței acestuia

și a comunicării hotărârii luate, în termenul legal de 30 de zile.

Obligă Ministerului Educației,

Cercetării și Tineretului să soluționeze petiția din 29 august 2003, privind

efectuarea unei anchete legale și să dispună ca Inspectoratul Școlar al municipiului

București să emită un certificat, din care să rezulte dacă există vătămare

produsă reclamantului și întinderea acesteia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 iunie 2004.