ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3774/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 2 octombrie 2003, reclamantul G.A., domiciliat în București, Șos.

Mihai Bravu, a sesizat secția de contencios administrativ a Curții de Apel București, chemând în judecată Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, cu sediul în București și Inspectoratul Școlar al municipiului București, cu sediul în București, pentru ca prin hotărârea pronunțată, instanța să constate că primul pârât a refuzat să se pronunțe asupra plângerii formulată împotriva celui de-al doilea pârât, să se dispună anularea actului emis de Inspectoratul Școlar al municipiului București, cu nr. 12574 la data de 29 august 2003, prin care se consemnează rezultatele cercetărilor întreprinse de această instituție, în urma sesizării făcută de reclamant, să se recunoască vătămarea produsă reclamantului, prin neefectuarea cercetării disciplinare în mod legal, cu consecința lezării dreptului său de a i se evalua în mod corect performanțele sale la învățătură.

În motivarea acțiunii se arată că reclamantului i s-au evaluat în condiții necorespunzătoare, cunoștințele sale de limbă engleză, fapt ce l-a determinat să adreseze Inspectoratului Școlar al municipiului București, o plângere înregistrată sub nr. 12081, în luna iulie 2003. Susține că este vorba de o faptă abuzivă, și nu de o simplă eroare de apreciere. Verificând plângerea în condițiile nerespectării cerințelor art. 115 și 119 din Legea nr. 128/1977, i s-a comunicat un rezultat cu nr. 12574, la data de 29 august 2003, rezultat ce l-a nemulțumit pe reclamant și l-a determinat să adreseze o plângere Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, în care a reclamant modul în care a fost soluționată prima sa plângere.

În loc să efectueze o cercetare a aspectelor sesizate și să comunice petiționarului rezultatul cercetărilor și, eventual, măsurile luate, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a transmis plângerea reclamantei, organului reclamant, fără nici o constatare proprie, cerându-i să analizeze din nou situația prezentată și să comunice petentei, rezultatul. Secția de contencios administrativ a Curții de Apel București, prin decizia civilă nr. 1937 din 19 noiembrie 2003, a declinat competența soluționării pricinii, în favoarea secției a VIII-a a Tribunalului București, socotindu-se că acțiunea se referă la nesoluționarea reclamației de către Inspectoratul Școlar al municipiului București, ceea ce face ca Tribunalul București să fie competent material.

Prin decizia nr. 120 din 16 ianuarie 2004, secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a admis recursul reclamantului împotriva hotărârii de mai sus, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre soluționare pe fond, Curții de Apel București. Instanța de control judiciar a considerat greșită hotărârea primei instanțe, întrucât acțiunea reclamantului privea modul necorespunzător de soluționare a recursului grațios ierarhic de către Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, poziția acestei autorității administrative determinând competenta materială, conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ. Soluționând cauza conform indicațiilor primite, secția de contencios administrativ a Curții de Apel București, prin sentința civilă nr. 758 pronunțată la 22 aprilie 2004, a respins ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului.

În motivarea acestei soluții, prima instanță a reținut calitatea procesuală pasivă a Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, față de refuzul acestuia de a soluționa reclamația administrativă formulată împotriva celui de-al doilea pârât. Pe fond, însă, s-a constatat că nu există un refuz nejustificat de a soluționa plângerile reclamantului, prima primind un răspuns prin adresa nr. 12574/2003, iar cea de a doua fiind rezolvată prin solicitarea de a se „analiza” cele reclamate și de a se da răspuns reclamantului, de către Inspectoratul Școlar al municipiului București, neputându-se dispune legal o anchetă disciplinară împotriva profesorului reclamat, nefiind aplicabile prevederile art. 115 - 119 din Legea nr. 128/1997.

Adresa nr. 12574/2003 a fost considerată legală, având la bază raportul inspectorului școlar R.V., iar reclamantul neavând un drept recunoscut de lege care să fie considerat ca vătămat, lipsind reaua credință, abuzul și evaluarea necorespunzătoare făcută de profesoara reclamată. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate [art. 304 pct. 9 C. proc. civ.] și netemeinicie [art. 304 1 C. proc. civ.] și pentru faptul că se bazează pe motive contradictorii ori străine de natura pricinii [art. 304 pct. 7 C. proc. civ.]. Astfel, se arată că greșit s-a reținut inexistența unui drept al elevului de a fi evaluat corespunzător, însoțit de obligația profesorului de a-și desfășura activitatea în aceste condiții și a vătămării produsă prin încălcarea acestora, elemente consacrate expres prin prevederile art. 95 și art. 96 lit. g) din Legea nr. 128/1997.

S-a mai arătat că reclamantul are dreptul de a contesta, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, refuzul ministerului de a se investi cu o sesizare, a cărei rezolvare îi revenea conform art. 141 din Legea nr. 128/1997 și că ancheta efectuată în cauză s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 115 – 119 din această lege, aplicabile în speță. În fine, se mai susține că prima instanță a afirmat în considerentele hotărârii atacate, că profesoara reclamată nu a făcut parte din Comisia de examinare pentru obținerea atestatului de competență lingvistică la limba engleză, fapt nesusținut de reclamant și care nu are legătură cu abuzul comis de profesor, sesizabil numai în urma unei cercetări în condițiile legii și care nu a avut loc în cauză.

Recursul este întemeiat. G.A. a sesizat Inspectoratul Școlar al municipiului București în legătură cu comportarea abuzivă a profesoarei Ș.D. de la Colegiul Național Iulia Hașdeu, constând în depunctarea sa nejustificată cu prilejul evaluării cunoștințelor sale de limbă engleză în semestrul II/2002 – 2003. Sesizarea a fost înregistrată cu nr. 12081 din iulie 2003. Cu adresa nr. 12574 din 29 august 2003, Inspectoratul Școlar al municipiului București, comunică reclamantului că în urma cercetării evenimentelor relatate în sesizare, reevaluarea lucrării prezentate nu este posibilă și că nu există probe evidente din care se rezulte încălcarea deontologiei profesionale, de către profesoară.

Nemulțumită de acest mod de rezolvare a sesizării, mama elevului adresează o plângere Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, înregistrată cu nr. 18977 din 1 septembrie 2003, în care susține – printre altele – că verificarea primei reclamații nu s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr. 128/1997. Organul central sesizat astfel, trimite plângerea, Inspectoratului Școlar al municipiului București, cu adresa nr. 18977 din 20 octombrie 2003, fără nici un fel de cercetare proprie, după expirarea termenului legal, cerându-i să „reanalizeze” situația, fără a menționa condițiile în care aceasta urma să fie făcută și să comunice răspunsul petiționarului. Prin cererea adresată instanței, reclamantul scoate în evidență atât refuzul nejustificat al Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, de a se pronunța asupra celei de a doua sesizări, cât și nelegala rezolvare a primei sesizări, de către Inspectoratul Școlar al municipiului București.

Cererea sa este justificată. Modul de rezolvare de către minister a celei de a doua sesizări, echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare a acesteia, în sensul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1997. Dreptul elevului și obligația corespunzătoare a profesorului de a primi o evaluare corespunzătoare a performanțelor sale la învățătură, în baza unui sistem validat și potrivit conștiinței proprii, decurge din art. 96 lit. g) din Legea nr. 128/1997, fiind vorba de un drept recunoscut de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990. Refuzul de a examina cererea se deduce cu ușurință din transmiterea cercetării tocmai organului reclamant, că nu a efectuat-o în condiții legale. Dacă, în general, este posibilă transmiterea unor competențe organelor din subordine, este de neconceput a se transmite reclamația făcută împotriva unui organ, spre verificare, tocmai acelui organ, fapt ce videază de conținut autoritatea organului ierarhic superior.

Refuzul nejustificat la care se referă Legea nr. 29/1990, se poate deduce și din faptul că petiționarului nu i s-a comunicat în termen de 30 de zile, modul de soluționare a reclamației făcute. Modul de soluționare a primei reclamații, dedus din chiar cuprinsul adresei nr. 12574 din 29 august 2003, este nelegal. Astfel, conform art. 115 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic răspunde disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor ce îi revin potrivit contractului individual de muncă, printre acestea figurând și obligațiile stabilite de art. 96 din lege. Sancțiunea disciplinară se aplică, potrivit art. 119 din Legea nr. 128/1997, despre care se susține fără nici un fel de argumentare, contra evidenței, că nu este valabil în speță, după efectuarea cercetării faptei sesizate în scris, audierea celui în cauză și verificarea apărărilor sale.

Această cercetare se face de către o comisie formată din 3 - 5 membri, din care unul reprezintă organizația sindicală din care face parte persoana aflată în discuție sau este un reprezentant al salariaților, iar ceilalți sunt cadre didactice cu funcție cel puțin egală cu cea a celui cercetat, în comisii putând fi incluși și inspectori școlari. Comisiile sunt numite numai în condițiile prevăzute de art. 119 alin. (3) din lege. În speță, cercetarea a fost efectuată – contrar prevederilor legale menționate – de către inspectorul școlar, profesor R.V., ceea ce atrage nulitatea sa, împrejurare ce constituie tocmai obiectul celei de a doua plângeri. În condițiile date, hotărârea pronunțată de prima instanță este nelegală, recursul declarat în cauză urmând a fi admis, modificându-se sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii reclamantului.

Ca efect al celor mai sus arătate, actul emis de Inspectoratul Școlar al municipiului București cu nr. 12574 din 29 august 2003, urmează a fi anulat, iar Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului urmează a fi obligat să dispună efectuarea cercetării referitoare la abaterea sesizată, printr-o comisie numită și constituită conform dispozițiilor art. 119 din Legea nr. 128/1997. Obiectul cercetării îl va constitui modul de evaluare a performanțelor elevului reclamant, cu consecința aplicării sancțiunii corespunzătoare în cazul constatării unor abateri și comunicarea hotărârii luate, în termenul legal de 30 de zile. Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului va fi obligat la soluționarea prin organe proprii, a petiției din 29 august 2003, privind efectuarea unei anchete legale și să dispună ca Inspectoratul Școlar al municipiului București să emită un certificat din care să rezulte dacă exista vătămarea reclamată și întinderea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de G.A. împotriva sentinței civile nr. 758 din 22 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, pe care o modifică, în sensul că admite acțiunea precizată a reclamantului G.A. și în consecință: Anulează actul emis de Inspectoratul Școlar al municipiului București, nr. 12574 din 29 august 2003 și obligă Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului să dispună efectuarea cercetării referitoare la abaterea sesizată, printr-o comisie numită și constituită conform dispozițiilor art. 119 din Legea nr. 128/1997, abatere ce privește incorecta evaluare a performanțelor elevului G.A., cu consecința aplicării sancțiunii corespunzătoare, în cazul constatării existenței acestuia și a comunicării hotărârii luate, în termenul legal de 30 de zile.

Obligă Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului să soluționeze petiția din 29 august 2003, privind efectuarea unei anchete legale și să dispună ca Inspectoratul Școlar al municipiului București să emită un certificat, din care să rezulte dacă există vătămare produsă reclamantului și întinderea acesteia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2004.