ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4/2003

S-a

luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1690/R din 11

iunie 2001 a Curții de Apel Pitești – Secția civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: intimata-pârâtă J.M., personal și asistată de

avocata F.R.,  precum și intimatul reclamant V.F., personal.

Procedura

completă.

Neexistând

cereri  prealabile din partea părților, instanța constată că pricina se află

în  stare de judecată și dă cuvântul părților.

Reprezentantul

Ministerului Public susține recursul în anulare, solicitând admiterea acestuia,

casarea deciziei criticate și pe fond respingerea cererii de revizuire

formulată de V.F.

Avocata

F.R., pentru intimata pârâtă, solicită admiterea recursului în anulare.

Intimatul

reclamant V.F. solicită respingerea recursului în anulare pentru motivele

prezentate în întâmpinarea de la dosar.

C

U R T E A ,

Asupra

recursului în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele :

Prin

acțiunea înregistrată la 23 februarie 1995 reclamantul V.F. a chemat în  judecată

pe pârâta J.M. pentru obligarea acesteia să-i lase în proprietate și posesie

terenul în suprafață de 807 mp situat în Pitești, Găvana str.Arțarului, precum

și la plata sumei de 200.000 lei lipsa de folosință a terenului pe perioada

1993-1994.

Judecătoria

Pitești, prin sentința  civilă nr.3249 din 19 aprilie 1996 a admis acțiunea

majorată și a obligat pe pârâtă să-i lase în proprietate terenul de 807 mp și

la 645.249 lei cu titlu de despăgubiri civile constând în  lipsa de folosință a

terenului pe perioada  1993-1994.

Pentru

a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamanta a cumpărat de la

C.M.terenul în cauză în 1993 și în mod abuziv pârâta a acaparat acest teren

fără să dețină titlu pentru ascestea.

Probele

administrate la cererea reclamantului (expertiză)  au relevat că terenul se

află în  întregime ocupat de pârâtă.

S-a

mai constatat că porțiunea de teren ce i-a fost restituită pârâtei (1000 mp) nu

se suprapune peste proprietatea reclamantului.

Pârâta

nu a formulat probe în apărare.

Pârâta

a declarat apel criticând soluția pentru netemeinicie și nelegalitate.

Tribunalul

Argeș, secția civilă, prin decizia 348/3.II.1998 a respins ca neîntemeiat

apelul, reținând că deși toate criticile vizează împrejurarea că pârâta

apelantă se pretinde  proprietara terenului în litigiu ea este cea care se

opune cu rea-credință administrării probelor, deși instanța i-a acordat mai

multe termene în acest scop.

Împotriva

acestei decizii pârâta a declarat recurs, criticând soluția pentru că i s-a

încălcat dreptul la apărare și pentru că s-a făcut o interpretare greșită a

probelor administrate din care nu se poate reține că s-a făcut o predare a

bunului către cumpărător nici că vânzătorul era proprietarul bunului vândut.

Curtea

de Apel Pitești, prin decizia civilă nr.2271/R/28 octombrie 1998 a admis

recursul, a casat decizia Tribunalului Argeș și a trimis cauza spre rejudecare

la tribunal pentru verificarea apărărilor pârâtei printr-o nouă expertiză.

Pentru

a pronunța această soluție, curtea a reținut că, deși pârâta și-a manifestat

opoziția la efectuarea unei noi expertize de către expertul ing. G.I., același

care s-a pronunțat și în expertiza efectuată la judecarea fondului, s-a dispus

o asemenea probă încălcându-se în felul acesta dreptul la apărare al pârâtei.

Rejudecând

cauza, urmare casării cu trimitere, Tribunalul Argeș prin decizia civilă

2069/13 septembrie 2000 a admis apelul pârâtei J.M.. A schimbat în parte

sentința 3249/1996 a Judecătoriei Pitești în sensul că a admis  în parte

acțiunea și a obligat pe pârâtă  să respecte dreptul de proprietate al

reclamantului  pentru suprafața de 673,83 mp. identificată potrivit raportului

de expertiză  B.P.. Au fost menținute dispozițiile privind despăgubirile civile

și cheltuielile de judecată.

Pentru

a  pronunța această soluție, tribunalul pe baza probelor administrate a reținut

că vânzătoarea C.M.a fost pusă  în  posesie pentru suprafața de  807 mp în

str.Arțarului (procesul verbal 140/18.I.1993).

Din

această suprafață  vândută reclamantului 673,89 mp se află  în terenul stăpânit

de pârâtă și sunt regăsiți în grădina ocupată de această pârâtă.

Împotriva

acestei sentinței a declarat recurs pârâta, criticând soluția în sensul că

reclamantul nu a făcut dovada calității de proprietar pentru că nu a  dovedit că

vânzătoarea de la care a cumpărat terenul era proprietară și pe de altă parte,

terenul revendicat este stăpânit de zeci de ani de pârâtă care îl deține ca

proprietară.

Curtea

de Apel Pitești prin decizia 728/R/21.III.2001 a admis recursul împotriva deciziei

2069/2000 și pe fond a respins acțiunea în revenddicare a reclamantului.

Împotriva

deciziei 728/R/2001 reclamantul a formulat o cerere de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art.322 pct.5, admisă de Curtea de Apel Pitești, prin decizia

1690/1 iunie 2001. Pe cale de consecință, a fost respins recursul pârâtei ca

neîntemeiat și menținută decizia 2069/2000 a Tribunalului Argeș.

În

motivarea admiterii cererii de revizuire curtea de apel a reținut că actele noi

depuse cu ocazia judecării revizuirii fac dovada că autorul reclamantului  a

avut la rândul său un drept de proprietate – de altfel pus nelegal în discuție

– asupra terenului înstrăinat, fiind deci înlăturată pretinsa prezumție de

proprietate a pârâtei.

Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat

împotriva deciziei 1690/R/ 11 iunie 2001 a Curții de Apel Pitești, recurs în

anulare, urmare memoriului ce i-a fost adresat de către pârâta J.M..

S-a

considerat soluția atacată ca fiind pronunțată cu încălcarea esențială a legii,

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind totodată și

vădit netemeinică.

Recursul

în anulare este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

Curtea

de apel a considerat drept  înscrisuri noi „anumite înscrisuri”, fără să indice

într-adevăr care sunt acestea și s-a referit la caracterul de evidență al

acestor acte ca acte noi, deși, tot în  considerente se reține că actele

prezentate de reclamantul revizuient erau preexistente în momentul soluționării

recursului, iar impedimentul  prezentării acestora la dosar a fost considerat

imposibilitatea părții de a  prevedea că i se va opune acest argument pentru

respingerea acțiunii (nedovedirea titlului autorului reclamantului) aspect care

de altfel nici  nu a  fost pus în discuția părților.

Potrivit

dispozițiilor imperative ale art.322 pct.5 C.proc.civ., „dacă după darea

hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea

potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate mai presus de voința părților,

ori dacă s-a desființat sau modificat  hotărârea unei instanțe pe care s-a

întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere” o hotărâre dată de instanța de

recurs atunci când evocă fondul  - cum este cazul în speță -  poate fi

revizuită.

Decizia

728/R/21.III.2001 a Curții de Apel Ploiești prin care s-a admis recursul

pârâtei,  s-a casat decizia 2069/2000 și pe fond s-a repins acțiunea

reclamantului, a fost revizuită pentru motivul arătat la pct.5 al art.322

C.proc.civ. în temeiul actelor noi prezentat de reclamant, după momentul

pronunțării.

Actele

noi – care demonstrau că anterior colectivizării C.I.– autorul vânzătoarei

C.M.- a deținut  terenul în litigiu – invocate de reclamantul revizuient în

cererea de revizuire au fost:

-

procesul-verbal de executare 27.VIII.1946;

- adeverințele Primăriei Pitești cu nr.10527 și 10528 din 2.IV.1991 și nr.27942

din 24.VIII.2000;

-

planul de situație întocmit pe baza planului cadastral din 1930 și 1949.

Revizuientul

a precizat că a intrat în posesia lor ulterior pronunțării pentru că nu au fost

puse în discuția părților în instanță.

Documentele

invocate preexistente la momentul soluționării recursului – după cum se

consemnează în considerentele deciziei de revizuire – nu pot fi considerate

„acte noi” în înțelesul art.322 pct.5 C.proc.civ., adică acte întocmite sau

descoperite după pronunțare (ele datând dinaintea acestui moment și despre care

reclamantul avea cunoștință, împrejurarea că nu au fost puse în discuția

părților în proces, neputând echivala cu „descoperirea” ulterioară.

Această

din urmă motivare „nu  au fost puse în discuția părților în proces” nu poate

echivala nici cu împiedicarea obiectivă mai presus de voința părții de a   le

prezenta la proces, în înțelesul pe care legiuitorul a dat-o acestui text.

Pe

cale de consecință constatându-se că cererea de revizuire a fost admisă cu

încălcarea esențială a art.322 pct.5 C.proc.civ. recursul în anulare va fi

admis potrivit dispozițiilor art.330 pct.2 C.proc.civ. și pe cale de

consecință, casată decizia 1690/R/2001 a Curții de Apel Pitești și respinsă

cererea de revizuire formulată de reclamantul revizuient împotriva deciziei

728/R/2001 a aceleiași curți de apel, care va fi menținută.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

:

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție.

Casează

decizia nr.1690/R din 11 iunie 2001 a Curții de Apel Pitești – Secția civilă și

respinge cererea de revizuire formulată de V.F. împotriva deciziei nr.728/R din

21 martie 2001  a aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2003.