ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.02.2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 369/2003

HOTĂRÂRE
04.02.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 369/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Decizia nr. 369                                                                                                          Dosar

nr. 225/2002

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 50 din 22 ianuarie 2001,

pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă și de contencios

administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții C.A. și C.R.G.

în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al municipiului București și

intervenienții V.S.L., V.M.M., au fost obligați intervenienții să le lase

reclamanților în deplină proprietate imobilul situat în București, și să le

plătească suma de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că imobilul

susmenționat proprietatea autoarei reclamanților, C.E., a fost naționalizat

prin Decretul nr. 92/1950, deși aceasta era exceptată de la măsura

naționalizării, fiind intelectual profesionist, că intervenienții au cumpărat

apartamentul la data de 5 noiembrie 1996 și că titlul reclamanților este

preferabil întrucât este mai vechi și provine de la adevăratul proprietar.

Apelurile declarate de pârât și de intervenienți

au fost admise, prin decizia nr. 535 din 9 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a IV a civilă, și a fost schimbată sentința

tribunalului, în sensul respingerii acțiunii în revendicare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut că imobilul revendicat, fiind vândut intervenienților nu se mai află în

posesia pârâtului Consiliul general al municipiului București, care deci nu are

calitate procesuală pasivă și că intervenienții au fost de bună-credință la

data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, care este valabil în atare

situație, conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanții nefiind

îndreptățiți decât la despăgubiri, în temeiul art. 18 lit. d) din aceeași lege.

Împotriva susmenționatei decizii au declarat

recurs reclamanții, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenții au susținut, în esență, că în mod

greșit a considerat instanța de apel că au solicitat constatarea nulității

contractului de vânzare-cumpărare, deoarece au înțeles să formuleze doar

acțiune în revendicare, întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., că prin

schimbarea temeiului juridic în art. 46 din Legea nr. 10/2001 a fost încălcat

principiul disponibilității și că, din compararea titlurilor de proprietate

rezultă că titlul lor este preferabil.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce

vor urma.

Reclamanții și-au întemeiat acțiunea în

revendicare, înregistrată la data de 25 august 1999, pe prevederile art. 480 C.

civ.

Respingându-le acțiunea, instanța de apel și-a

motivat soluția făcând referire la prevederile art. 46 alin. (2) și art. 18

lit. d) din Legea nr. 10/2001, care nici nu era în vigoare la data introducerii

acțiunii.

Modificând temeiul juridic al acțiunii, instanța

de apel a încălcat principiul disponibilității părților, care guvernează

procesul civil, ceea ce atrage casarea deciziei atacate cu recurs.

Pe de altă parte, conform art. 314 C. proc.

civ., Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului pricinii, în toate

cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a

legii, la împrejurări de fapt ce au fost stabilite.

Or, în speță, împrejurările de fapt nu au fost

deplin stabilite, în sensul că nu au fost administrate probe pentru

individualizarea apartamentului revendicat, în anexa la Decretul nr. 92/1956,

C.E. figurând la poziția nr. 1263 cu trei apartamente situate în București.

Se impune deci ca, în cauză, să fie dispusă

administrarea de probe, chiar și din oficiu, pentru lămurirea acestui aspect.

În consecință, recursul urmează a fi admis,

conform art. 313 C. proc. civ., a fi casată decizia curții de apel și a fi

trimisă cauza, aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelurilor.

Având în vedere motivele ce determină casarea deciziei

atacate, urmează ca celelalte critici formulate de recurenți să fie examinate

cu ocazia rejudecării.

Admite recursul declarat de

reclamanții C.R.G.R. și C.A..

Casează decizia nr. 535 din 9 noiembrie 2001 a

Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Trimite cauza aceleiași instanțe, pentru

rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

februarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4229/2003
., care nu a contestat decizia și a primit despăgubiri. Necomunicarea deciziei către primul reclamant s-a datorat faptului că nu se cunoștea adresa acestuia și oricum decizia putea fi contestată în termenul general de prescripție de 3 ani,
ÎCCJ 2003-05-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2030/2003
ată pe acesta (parter și un etaj) astfel cum a fost identificat de expertul ing. N.I.; a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant C.M. în contradictoriu cu intervenienții-reclamanți D.D.G. și B.M. Pentru a hotărî astfe
ÎCCJ 2004-03-30
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2559/2004
se solicită, precum și constatarea unui drept de retenție până la restituirea prețului. Tribunalul București, secția a IV-a, prin sentința civilă nr. 768 din 20 mai 2002, a respins acțiunea principală ca neîntemeiată, a admis acțiunea recon
ÎCCJ 2005-05-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3820/2005
a admis excepția de litispendență și a trimis dosarul la Tribunalul București pentru a fi conexat la dosarul nr. 1906/2002, în care aceeași reclamantă a chemat în judecată la 25 februarie 2002, pe pârâta Primăria Municipiului București pent
ÎCCJ 2005-03-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1923/2005
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 11 august 1998, D.E.M. a chemat în judecată Municipiul București, prin Consiliul General și Primarul General, pentru a fi obligat să-i restit
Sursă