ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1056/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1056/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
D E C I Z I A
NR.1056 DOSAR
NR.2940/2002
S-a
luat în examinare recursul declarat de reclamanții M.V., M.C.și M.L.D.împotriva
deciziei nr.107A din 24 februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția a IV
a civilă.
La
apelul nominal s-au prezentat: recurenta-reclamantă M.V., personal și asistată
de avocat N.I.și recurenții-reclamanți M.C.și M.L.D.reprezentați de același
avocat, lipsind intimații-pârâți S.E.și S.S.V.
Se
referă de către magistratul asistent că intimații-pârâți S.E.și S.S.sunt
decedați, astfel cum reiese din adresa nr.143756/F din 21 mai 2001 a
Ministerului de Interne – Direcția de Evidență a Populației aflată la fila 70
din dosarul nr.1014/2000 a Tribunalului București – Secția a IV a civilă.
Avocat
N.I.depune dovada de achitare a unei taxe judiciare de timbru de 34.000 lei
(chitanța CEC nr.59005-010757) și timbru judiciar de 1.500 lei precum și adresa
nr.126/17.02.2003 emisă de Camera Notarilor Publici – Timișoara din care
rezultă că, în urma verificărilor efectuate în registrul procedurilor
succesorale pe circumscripția Judecătoriei Timișoara, nu figurează înregistrată
ca dezbătută succesiunea în urma defuncților S.E.și S.S.. Solicită admiterea
recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în
temeiul dispozițiilor art.312 alin.4 C.proc.civ.
C U R T E A
Asupra
recursului de față:
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată la data de 20 mai 1999 sub nr.8791 pe rolul Judecătoriei
sectorului 1 București, reclamanții M.C., M.V. și M.L.D.au chemat în judecată
pe pârâții S.E.și S.S., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va
pronunța:
-
să se constate că au devenit proprietarii terenului în suprafață de 176 m.p.
situat în str.Moldovei nr.62 sectorul 1, prin uzucapiunea de 30 ani;
-
să constate că au devenit proprietarii construcției ridicată pe acest teren
prin accesiune.
Judecătoria
sectorului 1 București, prin sentința civilă nr.2358 din 1 februarie 2000, și-a
declinat competența de soluționare a cauzei (în baza art.2 pct.1 lit.b
C.proc.civ.) în favoarea Tribunalului București – Secția civilă.
Prin
sentința civilă nr.1310 din 3 septembrie 2001 Tribunalul București – secția a
IV a civilă a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâților și, în
consecință, a respins acțiunea formulată de către reclamanți.
Pentru
a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, având în vedere adresa
Ministerului de Interne – Direcția Generală de Evidență Informativă a
persoanei, că pârâții au decedat la date anterioare cererii de chemare în
judecată și, în raport de această împrejurare, a invocat excepția lipsei
capacității de folosință a pârâților.
Cu
privire la excepție, instanța a reținut că încetarea capacității de folosință
are loc o dată cu moartea persoanei fizice, iar lipsa capacității de folosință
echivalează cu lipsa calității de subiect de drept civil, motiv pentru care a
respins acțiunea reclamanților.
A
mai reținut că cererile reclamanților pot fi valorificate eventual printr-o
altă acțiune îndreptată împotriva moștenitorilor pârâților, iar dacă aceștia nu
există, împotriva Statului, după eliberarea certificatului de vacanță
succesorală.
Împotriva
acestei sentințe reclamanții au formulat apel, invocând nelegalitatea și
neteminicia hotărârii sub aspectul invocării din oficiu de către instanța de
fond a excepției lipsei capacității de folosință a pârâților când ar fi trebuit
să analizeze cauza pe fond prin prisma dispozițiilor art.1847 C.civ..
Curtea
de Apel București – secția a III a civilă, prin decizia civilă nr.107A din 27
februarie 2002, a respins apelul ca nefondat reținând în esență că, în mod
corect instanța de fond a considerat întemeiată excepția și a respins acțiunea
reclamanților fără a intra în cercetarea fondului cauzei.
A
reținut, de asemenea, că legal și temeinic instanța de fond a avut în vedere
faptul că decesul pârâților nu a intervenit pe parcursul cauzei și, ca atare,
nu a făcut aplicațiunea prevederilor art.243 pct.1 C.proc.civ.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs reclamanții, fără însă să-l structureze
conform art.304 C.proc.civ.(neinvocând nici unul din motivele prevăzute de
acest text de lege) și nerespectând nici dispozițiile art.303 C.proc.civ.care
prevăd în mod imperativ că fiecare motiv va fi arătat și dezvoltat.
În
drept, recurenții-reclamanți au invocat doar prevederile art.312 pct.4 C.proc.civ.,
care arată unde va fi trimisă, după casare, cauza spre rejudecare, în ipoteza
în care hotărârea recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea
fondului.
Se
susține de către recurenți că acțiunea lor în constatare era făcută pentru
consolidarea dreptului lor și avea scopul de a clarifica unele aspecte juridice
care în prezent nu erau contestate, dar ele puteau fi contestate în viitor.
Se
mai susține că la dosarul cauzei există dovezi că nu s-a solicitat de nimeni
deschiderea procedurilor sauccesorale ca urmare a decesului pârâțilorși, în
aceste condiții, instanța de judecată ar fi putut să admită cererea de
introducere în cauză a Municipiului București prin primar general, să constate
existența succesiunii vacante și să se pronunțe pe fond în acțiunea în
constatare.
Recursul
este nefondat.
Astfel,
este de reținut în primul rând că în conformitate cu dispozițiile art.137
C.proc.civ.“instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură,
precum și asupra celor de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte,
cercetarea în fond a pricinii”.
Această
prevedere imperativă a legii a fost întrutotul respectată de către instanțele
de fond și apel.
Astfel,
în acest sens este de reținut că reclamanții, prin cererea înregistrată la data
de 20 mai 1999, au chemat în judecată în calitate de pârâți două persoane
decedate în anul 1976 – S.E., respectiv în anul 1995, S.S.V (conform adresei
Ministerului de Interne – Direcția de Evidență a Populației – fila 70 dosar
Tribunalul București).
În
această situație este de stabilit dacă cei doi pârâți – decedați înaintea
momentului înregistrării cererii de chemare în judecată puteau fi “părți” în
proces în contradictoriu cu care reclamanții urmau să-și constate drepturile.
Codul
de procedură civilă – Cartea II procedura contencioasă – Titlul I – Părțile –
art.41 prevede că “orice persoană care are folosința drepturilor civile poate
să fie parte în judecată”.
Persoanele
fizice dobândesc capacitatea de folosință în momentul nașterii și o pierd odată
cu moartea (art.7 Decretul nr.31/1954) – în consecință, ca urmare a decesului,
pârâții din această cauză și-au pierdut capacitatea de folosință, deci nu sunt
părți în proces.
Astfel
fiind, în mod temeinic instanța de fond a formulat din oficiu excepția lipsei
capacității procesuale de folosință a pârâților, care este o excepție de fond
peremptorie, absolută, pe care a admis-o, respingând acțiunea, soluție
menținută corect și de către instanța de apel.
Susținerile
recurenților în legătură cu existența sau nu a moștenitorilor pârâților, cu
modalitatea de emitere a certificatului de vacanță succesorală sau cu
introducerea în cauză a Municipiului București prin primar general, sunt
nefondate pentru că în cazul în speță nu este vorba de niște pârâți care ar fi
decedat pe parcursul judecării cauzei, pentru a se aplica prevederile art.243
pct.1 C.proc.civ.și, eventual, în ipoteza când nu există moștenitor să se
constate dacă a fost sau nu emis certificatul de vacanță succesorală, în speță
fiind vorba de pârâții decedați înainte de înregistrarea cauzei.
Astfel
fiind, față de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
recursul declarat de reclamanții M.V., M.C.și M.L.D.împotriva deciziei civile
nr.107 A din 24 februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția a III a c
ivilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.