ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1056/2003

D E C I Z I A NR.1056 DOSAR NR.2940/2002 S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții M.V., M.C.și M.L.D.împotriva deciziei nr.107A din 24 februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția a IV a civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-reclamantă M.V., personal și asistată de avocat N.I.și recurenții-reclamanți M.C.și M.L.D.reprezentați de același avocat, lipsind intimații-pârâți S.E.și S.S.V. Se referă de către magistratul asistent că intimații-pârâți S.E.și S.S.sunt decedați, astfel cum reiese din adresa nr.143756/F din 21 mai 2001 a Ministerului de Interne – Direcția de Evidență a Populației aflată la fila 70 din dosarul nr.1014/2000 a Tribunalului București – Secția a IV a civilă.

Avocat N.I.depune dovada de achitare a unei taxe judiciare de timbru de 34.000 lei (chitanța CEC nr.59005-010757) și timbru judiciar de 1.500 lei precum și adresa nr.126/17.02.2003 emisă de Camera Notarilor Publici – Timișoara din care rezultă că, în urma verificărilor efectuate în registrul procedurilor succesorale pe circumscripția Judecătoriei Timișoara, nu figurează înregistrată ca dezbătută succesiunea în urma defuncților S.E.și S.S.. Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.4 C.proc.civ. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 20 mai 1999 sub nr.8791 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, reclamanții M.C., M.V.

și M.L.D.au chemat în judecată pe pârâții S.E.și S.S., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța: - să se constate că au devenit proprietarii terenului în suprafață de 176 m.p. situat în str.Moldovei nr.62 sectorul 1, prin uzucapiunea de 30 ani; - să constate că au devenit proprietarii construcției ridicată pe acest teren prin accesiune. Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr.2358 din 1 februarie 2000, și-a declinat competența de soluționare a cauzei (în baza art.2 pct.1 lit.b C.proc.civ.) în favoarea Tribunalului București – Secția civilă. Prin sentința civilă nr.1310 din 3 septembrie 2001 Tribunalul București – secția a IV a civilă a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâților și, în consecință, a respins acțiunea formulată de către reclamanți.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, având în vedere adresa Ministerului de Interne – Direcția Generală de Evidență Informativă a persoanei, că pârâții au decedat la date anterioare cererii de chemare în judecată și, în raport de această împrejurare, a invocat excepția lipsei capacității de folosință a pârâților. Cu privire la excepție, instanța a reținut că încetarea capacității de folosință are loc o dată cu moartea persoanei fizice, iar lipsa capacității de folosință echivalează cu lipsa calității de subiect de drept civil, motiv pentru care a respins acțiunea reclamanților. A mai reținut că cererile reclamanților pot fi valorificate eventual printr-o altă acțiune îndreptată împotriva moștenitorilor pârâților, iar dacă aceștia nu există, împotriva Statului, după eliberarea certificatului de vacanță succesorală.

Împotriva acestei sentințe reclamanții au formulat apel, invocând nelegalitatea și neteminicia hotărârii sub aspectul invocării din oficiu de către instanța de fond a excepției lipsei capacității de folosință a pârâților când ar fi trebuit să analizeze cauza pe fond prin prisma dispozițiilor art.1847 C.civ.. Curtea de Apel București – secția a III a civilă, prin decizia civilă nr.107A din 27 februarie 2002, a respins apelul ca nefondat reținând în esență că, în mod corect instanța de fond a considerat întemeiată excepția și a respins acțiunea reclamanților fără a intra în cercetarea fondului cauzei. A reținut, de asemenea, că legal și temeinic instanța de fond a avut în vedere faptul că decesul pârâților nu a intervenit pe parcursul cauzei și, ca atare, nu a făcut aplicațiunea prevederilor art.243 pct.1 C.proc.civ.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, fără însă să-l structureze conform art.304 C.proc.civ.(neinvocând nici unul din motivele prevăzute de acest text de lege) și nerespectând nici dispozițiile art.303 C.proc.civ.care prevăd în mod imperativ că fiecare motiv va fi arătat și dezvoltat. În drept, recurenții-reclamanți au invocat doar prevederile art.312 pct.4 C.proc.civ., care arată unde va fi trimisă, după casare, cauza spre rejudecare, în ipoteza în care hotărârea recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului. Se susține de către recurenți că acțiunea lor în constatare era făcută pentru consolidarea dreptului lor și avea scopul de a clarifica unele aspecte juridice care în prezent nu erau contestate, dar ele puteau fi contestate în viitor.

Se mai susține că la dosarul cauzei există dovezi că nu s-a solicitat de nimeni deschiderea procedurilor sauccesorale ca urmare a decesului pârâțilorși, în aceste condiții, instanța de judecată ar fi putut să admită cererea de introducere în cauză a Municipiului București prin primar general, să constate existența succesiunii vacante și să se pronunțe pe fond în acțiunea în constatare. Recursul este nefondat. Astfel, este de reținut în primul rând că în conformitate cu dispozițiile art.137 C.proc.civ.“instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”. Această prevedere imperativă a legii a fost întrutotul respectată de către instanțele de fond și apel.

Astfel, în acest sens este de reținut că reclamanții, prin cererea înregistrată la data de 20 mai 1999, au chemat în judecată în calitate de pârâți două persoane decedate în anul 1976 – S.E., respectiv în anul 1995, S.S.V (conform adresei Ministerului de Interne – Direcția de Evidență a Populației – fila 70 dosar Tribunalul București). În această situație este de stabilit dacă cei doi pârâți – decedați înaintea momentului înregistrării cererii de chemare în judecată puteau fi “părți” în proces în contradictoriu cu care reclamanții urmau să-și constate drepturile. Codul de procedură civilă – Cartea II procedura contencioasă – Titlul I – Părțile – art.41 prevede că “orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată”.

Persoanele fizice dobândesc capacitatea de folosință în momentul nașterii și o pierd odată cu moartea (art.7 Decretul nr.31/1954) – în consecință, ca urmare a decesului, pârâții din această cauză și-au pierdut capacitatea de folosință, deci nu sunt părți în proces. Astfel fiind, în mod temeinic instanța de fond a formulat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților, care este o excepție de fond peremptorie, absolută, pe care a admis-o, respingând acțiunea, soluție menținută corect și de către instanța de apel.

Susținerile recurenților în legătură cu existența sau nu a moștenitorilor pârâților, cu modalitatea de emitere a certificatului de vacanță succesorală sau cu introducerea în cauză a Municipiului București prin primar general, sunt nefondate pentru că în cazul în speță nu este vorba de niște pârâți care ar fi decedat pe parcursul judecării cauzei, pentru a se aplica prevederile art.243 pct.1 C.proc.civ.și, eventual, în ipoteza când nu există moștenitor să se constate dacă a fost sau nu emis certificatul de vacanță succesorală, în speță fiind vorba de pârâții decedați înainte de înregistrarea cauzei. Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții M.V., M.C.și M.L.D.împotriva deciziei civile nr.107 A din 24 februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția a III a c ivilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.