ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4108/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta

N.I. în nume propriu și în calitate de moștenitoare a

defunctei sale surori F.M.D., a chemat în judecată prin cererea înregistrată la

data de 17 septembrie 1999 la Tribunalul Timișoara, Consiliul Local al

Municipiului Timișoara și Ministerul Sănătății și a solicitat ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se constate și să se dispună:

- că imobilul înscris în C.F. nr.5599 Timișoara

nr.top 11808 compus din casă cu etaj și curte în suprafață de 600 m.p. situat

în Timișoara, a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu;

- să se dispună restabilirea situației

anterioare în cartea funciară menționată mai sus, în sensul radierii dreptului

de proprietate al

Statului

Român implicit radierea dreptului de folosință al Ministerul Sănătății și reînscrierea

dreptului de proprietate al părinților reclamantei, respectiv G.S. și G.O.

născută P.;

- pârâții să fie obligați să-i lase imobilul în

deplină proprietate și exclusivă proprietate și pașnică posesie și folosință,

în calitate de moștenitoare a defuncților ei părinți și a surorii sale.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că

imobilul revendicat, proprietatea tatălui și mamei sale a fost înscris în C.F.

în proprietatea

Statului

Român la 22 mai 1956 ca fiind naționalizat în baza Decretului nr. 302 din 3

noiembrie 1948 privind naționalizarea instituțiilor sanitare particulare, deși

nu figurează înscris în lista anexă a decretului și care potrivit art. 1 face

parte integrantă din lege.

Că, fiind inclus în instituțiile sanitare a

căror naționalizare s-a dispus prin Decretul nr. 302/1948 trecerea în

proprietatea statului a imobilului naționalizat a avut loc fără titlu, cu

încălcarea Decretului nr. 302/1948.

În drept., acțiunea este întemeiată pe

prevederile art. 6 din Legea  nr. 213/1998,  art. 480 C. civ. și art. 34 pct. 1

din Decretul-lege nr. 115/1938.

La termenul de judecată din 15 octombrie 1999

reclamanta și-a precizat temeiul de drept al acțiunii respectiv art. 480 C.

civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr.

115/1938.

Ulterior reclamanta și-a precizat din nou

acțiunea și a completat-o solicitând introducerea în cauză în calitate de

pârâți a Direcției pentru Sănătate Publică a Județului Timiș și a Spitalului

Clinic Municipal Timișoara.

Tribunalul Timișoara și-a declinat competența în

favoarea Judecătoriei Timișoara și după un prim ciclu procesual finalizat prin

decizia Curții Supreme de Justiție nr. 1114 din 20 februarie 2001 Tribunalul

Timiș prin sentința nr. 937 din 14 decembrie 2001 a admis acțiunea precizată și

completată, a constatat că imobilul înscris în C.F. nr.5599 Timișoara nr. top

11808 compus din casă cu un etaj și curte în suprafață de 650 m.p. situat în

Timișoara a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil. A dispus

radierea din C.F. nr.5599 Timișoara a dreptului de proprietate înscris în

favoarea Statului Român cu privire la imobilul mai sus menționat de sub nr. top

11808 precum și a dreptului de folosință evidențiat în aceeași C.F. în favoarea

Ministerului Sănătății.

A dispus restabilirea situației de C.F.

anterioară naționalizării prin reînscrierea dreptului de proprietate al

antecesorilor reclamantei, defuncții G.S. și soția, născută P.O.

A obligat pârâții să lase în netulburată posesie

și folosință reclamantei imobilul.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în

esență că imobilul a fost proprietatea defuncților G.S. și a soției acestuia.

Imobilul a fost preluat în proprietatea statului prin naționalizare conform

Decretului nr. 302/1948, fiind făcută, înscrierea în cartea funciară.

Trecerea în proprietatea statului s-a făcut fără

titlu valabil deoarece imobilul nu se regăsește în tabelul anexă al decretului

de naționalizare.

Pe cale de consecință instanța a reținut că

apare nelegal titlul de folosință înscris în C.F. în favoarea Ministerului

Sănătății, iar ceilalți pârâți nu au dovedit existența unui titlu de

proprietate așa încât proprietarii tabulari înscriși în C.F. anterior

naționalizării sau moștenitorii acestora nu au pierdut acest drept.

Împotriva acestei hotărâri Consiliul Local al

Municipiului Timișoara, Ministerul Sănătății și Familiei, Direcția de Sănătate

Publică Timișoara și Spitalul Clinic Municipal Timișoara au formulat apel.

Apelanții au invocat în principal existența unui

titlu în baza căruia imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul Statului

Român, titlu nedesființat până în prezent precum și faptul că imobilul este

destinat desfășurării activității de sănătate publică prin instituții

specializate ale Statului Român, respectiv Spitalul Clinic Municipal Timișoara.

De asemenea, s-a arătat că evidențele de carte funciară arată un drept de

administrare recunoscut în favoarea Ministerului Sănătății și Familiei precum

și împrejurarea că intimata a uzat și de dispozițiile speciale, derogatorii de

la dreptul comun, prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 59 din 18 aprilie 2002

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a admis apelurile și a schimbat în tot

sentința în sensul că a respins acțiunea precizată și completată.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în

esență că reclamanta N.I. a ales calea dreptului comun pentru a revendica un

imobil care până în anul 1948 a aparținut antecesorilor săi Ș.G. și soția P.O.

și care are destinația de maternitate.

Potrivit Decretului nr. 302/1948 imobilul a fost

naționalizat și în baza actului de naționalizare s-a operat în evidențele de

carte funciară noul titular al dreptului de proprietate, Statul Român respectiv

dreptul de folosință în favoarea Ministerului Sănătății și Familiei.

Destinația imobilului a fost de la început și

până în prezent desfășurarea de activități medicale.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. fiind

invocate în esență următoarele critici.

Hotărârea este criticată sub aspectul art. 304

pct.7 C. proc. civ. pentru că este motivată lacunar conținând doar o înșiruire

de argumente care vizează exclusiv împrejurarea că în prezent imobilul în

litigiu funcționează o unitate sanitară și fără a fi avut în vedere materialul

probator care evidențiază nelegalitatea titlului.

Sub

aspectul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea este criticată pentru că a

fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998

și nu a ținut seama că preluarea imobilului în litigiu s-a făcut cu încălcarea

dispozițiilor art. 1 din Decretului nr. 302/1948, și că acest imobil nu

figurează în lista anexă a acestui act normativ deci naționalizarea a avut loc

fără titlu valabil, fără respectarea dispozițiilor art. 480 C. civ. și art. 34

pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Mai este criticată hotărârea în baza art. 304

pct. 10 C. proc. civ.pentru că în raport de situația de fapt la data intrării

în vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul era neocupat.

Recursul nu este fondat și urmează a fi respins

pentru considerentele ce vor urma.

În ce privește prima critică invocată, nu este

întemeiată, deoarece așa cum reiese din actele dosarului imobilul a fost

preluat în baza Decretului nr. 302/1948 pentru naționalizarea instituțiilor

sanitare particulare. Această situație juridică și de fapt se reflectă în

înscrierea făcută în Cartea funciară. Conform art. 645 C. civ. legea este un

mod de dobândire a proprietății.

Din studiul actelor și lucrărilor dosarului nu

pot fi reținute dovezi în sensul că imobilul a fost preluat fără titlu. Pentru

același considerent urmează a fi înlăturată și următoarea critică legată de

împrejurarea că au fost încălcate dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr.

213/1998.

În plus, așa cum reiese și din filele 44-56 ale

dosarului Curții Supreme de Justiție nr. 3499/2002 imobilul a fost afectat de

la început unei utilități publice care subzistă și în prezent.

În fine, așa cum pretinde recurenta la data

apariției Legii nr. 10/2001 imobilul nu era ocupat, motiv ce ar justifica

retrocedarea. Această critică nu poate fi primită în baza considerentelor

precedente și a stării de fapt.

Legea nr.  10/2001 prin dispozițiile art. 16

alin. (1) ocrotește un interes general: „În situația imobilelor ocupate de unități

bugetare din învățământ, din sănătate (...) foștilor proprietari li se acordă

măsuri reparatorii prin echivalent”.

Prin Legea nr. 10/2001 s-a creat cadrul juridic

pentru evitarea perturbării unei activități de interes general.

În concluzie bunul a intrat cu titlu valabil în

proprietatea statului. De la acea dată și în prezent bunul este afectat unei

utilități publice, fiind îndeplinite cerințele prevăzute prin art. 6 pct. 1 din

Legea nr. 213/1998 și art. 16 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001. Nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 34 din Decretul-Lege nr. 115/1938 și pentru cele

ce preced recursul este nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta N.I. împotriva deciziei nr. 59 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2003.