ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4768/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4768/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor civile de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului rezultă următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Timiș sub nr. 846/30 din 23 iunie 2006, K.O. și K.E. în

contradictoriu cu SC A. SA, Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului

Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara, Ministerul Sănătății și A.V.A.S. au

solicitat anularea dispoziției nr. 29 din 25 mai 2006 a SC A., prin care li s-a

soluționat notificarea privind apartamentul nr.1 al imobilului din Timișoara, înscris

în C.F. 15847 Timișoara, top 21924/1 și în C.F. 15846 col. Timișoara și

restituirea în natură a imobilului.

Prin aceeași cerere

reclamantele au solicitat a se dispune înscrierea în cartea funciară a

dreptului lor de proprietate în cotă acestuia de 7/8 pentru K.O. și ⅛ pentru

K.E., cu titlu de moștenire și restituire, în temeiul Legii nr. 10/2001.

În motivarea acțiunii,

reclamantele au arătat că imobilul proprietatea autorilor lor K.A. senior, K.A.

junior și K.D., a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 134/1949

prin Ministerul Sănătății, cu destinația de farmacie, iar în 1991 același

apartament a trecut în administrarea operativă a S.F. A. SA Timișoara.

În anul 2001 reclamantele

împreună cu K.D., în prezent decedată, au notificat prin executorul

judecătoresc în temeiul Legii nr. 10/2001 Primăria Municipiului Timișoara și SC

A., solicitând restituirea în natură a imobilului naționalizat în anul 2002,

ambele dosare administrative fiind înaintate A.P.A.P.S.-ului.

Prin decizia civilă nr. 1660

A din 24 noiembrie 2003 a Tribunalului Timiș irevocabilă prin decizia nr. 839/2004

a Curții de Apel Timișoara, SC A. a fost obligată să soluționeze notificarea

reclamantelor emițând o decizie sau dispoziție în temeiul Legii nr. 10/2001,

iar prin sentința nr. 3465 din 14 aprilie 2003, rămasă irevocabilă prin neapelare,

A.P.A.P.S.-ul a fost obligat la rândul său să soluționeze cererea reclamantelor

de retrocedare a imobilului.

Prin dispoziția nr. 29 din

25 mai 2006 emisă de SC A. SA, reclamantele susțin că li s-a respins nelegal

cererea de restituire în natură a imobilului, deoarece societatea pârâtă nu are

un drept de proprietate asupra acestuia, ci numai un drept de administrare și

că în cauză sunt incidente dispozițiunile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Deasemenea reclamantele au apreciat că este nerelevantă cota de participare a

statului la capitolul Social al societății A., atâta vreme cât aceasta nu

deține imobilul ca proprietar.

Reclamantele precizează

legitimarea procesuală pasivă a statului, în calitatea acestuia de proprietar

tabular al imobilului în considerarea înscrierii dreptului său de proprietate,

reprezentat în proces prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, în

temeiul art. 38 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 215/2001 coroborat cu art. 12

alin. (5) din Legea nr. 213/1998.

Cât privește chemarea în

judecată a Primarului Municipiului Timișoara, reclamantele îi motivează

legitimarea procesuală prin aceea că primarul fiind inițial investit cu

soluționarea notificării hotărârea trebuie să-i fie opozabilă și acestuia.

Prezența în proces a Ministerului

Sănătății a fost justificată prin aceea că în C.F. 15847, poziția B 1 imobilul

figura cu mențiunea „Statul Român prin Ministerul Sănătății, cu destinația de

farmacie”, ceea ce a făcut ca dreptul de administrare să revină acestui

minister de la data preluării apartamentului de către stat, mai cu seamă că

fosta farmacie nr. 12 a cărei locație se afla în apartament era subordonată

acestui minister.

Prezența în proces a A.V.A.S.-ului

se motivează de reclamante ca necesară pentru soluționarea capătului subsidiar

de cerere, privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Prin întâmpinările depuse,

Ministerul Sănătății a invocat excepția lipsei de legitimare procesuală pasivă,

nefiind emitentul deciziei contestate. Cu o motivare asemănătoare și primarul

Municipiului Timișoara a invocat excepția lipsei sale de legitimare pasivă,

întrucât dispoziția de soluționare a notificării contestată în cauză a fost

emisă de SC A.

Și A.V.A.S., prin

întâmpinarea depusă și-a contestat legitimarea, prin aceea că nu a emis decizia

contestată, nu a deținut în proprietate imobilul în litigiu și în consecință nu

poate proceda la restituirea acestuia în natură.

La termenul din 14 octombrie

2006 reclamantele și-au precizat acțiunea, arătând că în mod greșit au arătat

în cuprinsul acesteia că au înțeles să cheme în judecată A.V.A.S.-ul pentru

cererea subsecventă privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent,

deoarece nu formulează o atare cerere, însă consideră că A.V.A.S.-ul trebuie să

figureze ca pârâtă în proces, întrucât dosarul administrativ se afla în prezent

la această agenție, iar hotărârea ce se va pronunța trebuie să-i fie opozabilă.

Prin sentința nr. 978 din 2

mai 2007 Tribunalul Timiș a respins ca nefondate excepțiile lipsei calității

procesuale pasive invocate de pârâți și ca nefondată contestația formulată de

reclamantele K.O. și K.E. împotriva pârâților SC A. SA, Statul Român prin

Consiliul local al Municipiului Timișoara Primarul Municipiului Timișoara,

Ministerul Sănătății și A.V.A.S.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a susținut că SC A. împotriva căreia reclamantele au făcut

notificarea, era titulara dreptului real de administrare atât la data

notificării cât și la data soluționării contestației, fiind emitenta

dispoziției contestate Statul Român prin Consiliul Local Timișoara și Primarul

Municipiului Timișoara își justifica de asemenea calitatea procesuală pasivă

fiind în temeiul Decretului nr. 134/1949 titularii dreptului de proprietate în

privința imobilului în litigiu statul în calitate de deținător al proprietății

este reprezentat în instanță prin Primarul Municipiului Timișoara, ca

reprezentant al unității administrativ-teritoriale în timp ce Consiliul Local

Timișoara își justifică procesual, calitatea de pârât în temeiul art. 23 din Legea

nr. 215/2001.

Ministerul Sănătății Publice

a fost chemat în judecată, și își justifică calitatea procesuală ca

administrator al imobilului naționalizat potrivit Decretului nr. 134/1949 până

la data trecerii lui în administrarea SC A. SA Timișoara.

În ceea ce privește A.V.A.S.

București, acesta a fost chemat în judecată, așa cum se arată în precizarea

acțiunii, deoarece în prezent dosarul administrativ se află la această

autoritate față de care reclamantele au formulat cererea de suspendare a

procedurii administrative, iar prin dispoziția nr. 29 din 25 mai 2006, contestată

s-a decis respingerea cererii de restituire în natură a imobilului și

trimiterea acesteia la A.V.A.S. pentru acordarea despăgubirilor în temeiul art.

27 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei,

contestația a fost respinsă. Prin notificarea nr. 234 din 30 martie 2001,

reclamantele au solicitat restituirea în natură a apartamentului nr. 1 al

imobilului din Timișoara, înscris în C.F. nr. 15847 individual Timișoara, nr.

top 21924/I și în C.F. 15846 colectivă Timișoara. Prin sentința nr. 3465 a

Judecătoriei Timișoara din 14 aprilie 2003 rămasă definitivă prin decizia nr. 1660

din 24 noiembrie 2003 a Tribunalului Timiș și menținută în recurs prin decizia

nr. 239/2004, SC A. a fost obligată, urmarea admiterii acțiunii reclamantelor,

să soluționeze notificarea acestora.

Prin dispoziția nr. 29 din 25

mai 2006, această societate a respins cererea reclamantelor de restituire în

natură a imobilului, cu motivarea ca SC A. SA a fost privatizată în anul 1999,

iar în prezent Statul Român deține o singură acțiune în valoare de 0,1 lei din

valoarea de înregistrare a imobilului revendicat în activul patrimonial al

societății A. de 46.337 lei. De asemenea, în temeiul art. 27 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 10/2001 republicată, prin decizie s-a dispus trimiterea cererii la A.V.A.S.,

instituția implicată în privatizare, pentru acordarea despăgubirilor.

S-a considerat, în acest

context că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă deoarece,

valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute de stat sau autoritatea

centrală ori locală este mai mică decât valoarea imobilului, făcând inaplicabil

alin. (1) al art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Ca urmare, în cauză s-a

făcut aplicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, concluzionându-se că

reclamantele sunt îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent ce urmează a fi propuse de instituția publică implicată în

privatizare, A.V.A.S., căreia i-a fost trimisă cererea reclamantelor.

Curtea de Apel Timișoara,

prin decizia nr. 480 din 7 noiembrie 2007 a respins ca nefondate apelurile

declarate de Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara și

reclamantele K.O. și E.

Cu privire la apelurile

pârâților, curtea a constatat că prin hotărârea pronunțată, în sarcina acestora

nu s-a instituit nici o obligație, astfel că nu se justifică interesul acestora

de a promova calea de atac a apelului și, în plus, instanța a reținut

legitimarea lor procesuală pasivă, prin prisma implicării lor în legătură cu

dezlegarea pricinii, pentru ca hotărârea să le fie aplicabilă.

Referitor la apelul

reclamantelor, s-a reținut că imobilul naționalizat în temeiul Decretului nr. 134/1949,

a trecut inițial din administrarea Ministerului Sănătății în administrarea O.F.,

iar apoi în temeiul Legii nr. 15/1991 în proprietatea SC A. SA care l-a avut

mai întâi în patrimoniu, sub forma dreptului de administrare. Societatea pârâtă

a fost privatizată în temeiul O.U.G. nr. 88/1997 în anul 1999, Această stare de

fapt a fost atestată juridică prin decizia civilă nr. 839 din 21 octombrie 2004

a Curții de Apel Timișoara și sentința civilă nr. 6955 din 16 aprilie 1998 a

Judecătoriei Timișoara.

Dispoziția nr. 239/2005 emisă

de SC A. și contestată de reclamante este conformă dispozițiunilor art. 27

alin. (1) și art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 întrucât din

interpretarea

per a contrario

a textelor legale menționate, rezultă că

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de stat nu este posibilă în

cauzele în care valoarea acțiunilor/a părților sociale ale statului este mai

mică decât valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire se

solicită.

În speță, statul deține o

singură acțiune de 0,1 lei din valoarea imobilului, aceea de 46.377 lei

evidențiat în patrimoniul societății pârâte, astfel că în mod corect instanța

de fond a dat eficiență dispozițiunilor art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei civile

nr. 480 din 7 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara au declarat recurs

Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara precum și

reclamantele.

Invocând nulitățile

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., pârâții Consiliul Local al

Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara, arată că în mod greșit li s-a

respins excepția lipsei de legitimare pasivă. În speță, instanțele au aplicat

greșit dispozițiunile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 republicată în

2007, deoarece imobilul fiind în administrarea Ministerului Sănătății, primarul

ca reprezentant al unității administrativ-teritoriale în relațiile cu alte

autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice, române sau străine,

precum și în justiție, nu poate avea legitimare procesuală pasivă.

Mai mult însăși reclamantele

au precizat că primarul Municipiului Timișoara a fost chemat în judecată pentru

a-i face opozabilă hotărârea.

În recursul declarat și

motivat în drept pe dispozițiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reclamantele

critică decizia sub următoarele aspecte:

- decizia a fost pronunțată

cu încălcarea dreptului la apărare prevăzut de art. 156 C. proc. civ., deoarece

avocatul ales a pus concluzii în cauză după dezbateri, concluziile celorlalte

părți fiind puse în lipsa acestuia (aflat la un alt complet) și prin strigarea

dosarului peste rând.

În afară de aceasta,

instanța nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat în privința cererilor de

probațiune formulate de reclamante în cuprinsul motivelor de apel.

Procedând în această

manieră, recurentele afirmă că le-a fost încălcat dreptul la un proces

echitabil consfințit de art. 21 alin. (3) din constituție și art. 6 din

Convenția Europeană a drepturilor și libertăților fundamentale;

- considerentele hotărârii

nu sunt susținute de probe, motiv pentru care în apel au fost solicitate probe

privind actele ce au stat la baza înscrierii dreptului de administrare în C.F.

15847 ind. Timișoara, a modului în care imobilul în cauză figurează în

patrimoniul societății precum și titlul cu care îl deține. De asemenea s-a

cerut în motivele de apel, efectuarea unei expertize contabile prin care să se

stabilească valoarea participației statului prin raportare la patrimoniul

social al acesteia, verificându-se astfel incidența art. 21 din Legea nr. 10/2001.

La termenul din 7 noiembrie,

instanța nu a pus în discuție cererea de probațiune și nu s-a pronunțat asupra

acestei cereri, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului.

- Greșit instanța a

concluzionat că SC A. fiind o societate cu capital privat iar valoarea părților

sociale deținute de stat fiind mai mică decât aceea a imobilului revendicat, nu

este posibilă restituirea acestuia în natură.

Instanța nu reține că SC A. nu

deține conform situației de carte funciară, decât un drept de administrare

asupra imobilului în litigiu, proprietatea acestuia revenind Statului Român. SC

A. nu a depus nici o dovadă din care să rezulte că apartamentul în litigiu i-a

fost atribuit în proprietate.

- În cauză, instanța de apel

preluând considerentele sentinței a interpretat greșit dispozițiunile art. 21

alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 deoarece SC A. este un deținător precar

al imobilului. În contextul în care art. 1 și art. 9 din Legea nr. 10/2001

instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv nu se

justifică refuzul restituirii acestora în natură, indiferent de participația

statului la capitolul social.

Recursul reclamantelor este

nefondat.

Dreptul la apărare al

reclamantelor nu a fost violat în cauză, de vreme ce avocatul acestora absent

la dezbateri, dar înainte de ridicare ședinței de judecată s-a prezentat punând

concluzii. Luarea dosarului peste rând nu a fost probată, în afară de faptul că

existența unor impedimente legate de prezența acestuia la alte complete putea

fi evitată prin solicitarea scrisă de strigare a dosarului la o anumită oră.

Mai mult, instanța nu poate fi acuzată de nerespectarea ordinii de pe listă,

dacă într-adevăr aceasta ar fi existat, în condițiile în care apelantele prin

avocat, au solicitat judecarea cauzei în condițiile art. 242 alin. (2).

Cererea de probatorii a fost

formulată de reclamante printr-o petiție suplimentară motivelor de apel, cu

depășirea termenului prevăzut de art. 134 C. proc. civ.

Ca urmare, intervenind

sancțiunea prevăzută de art. 287 alin. (2) C. proc. civ. aceea a decăderii,

omisiunea instanței de apel de a se pronunța în privința acestora, nu afectează

legalitatea deciziei pronunțate.

Corect s-a reținut că SC A. Timișoara

deține proprietatea imobilului în litigiu înscris în C.F. 15847 pe numele

statului. Inițial imobilul a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 134/1947

și dat succesiv în administrarea Ministerului Sănătății și apoi în

administrarea O.F. Pârâta SC A. SA s-a constituit prin transformarea O.F. Timișoara

în baza H.G. nr. 15/1991 și în condițiile Legii nr. 15/1990. Patrimoniul O.F.

inventariat și evaluat în temeiul art. 19 din Legea nr. 15/1990 a constituit

capitalul social inițial al SC A. deținut integral de Statul Român și vărsat în

întregime la data constituirii societății. Societatea deține proprietatea imobilului

aflat în administrarea O.F. Timișoara și înscris în C.F. 15847 în baza art. 20

alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economiei de

stat în regii autonome și societăți comerciale, respectiv H.G. nr. 15/1991

privind înființarea societăților comerciale farmaceutice. Așadar, modul de

dobândire, respectiv de deținere în proprietate a imobilului în litigiu este

legal, iar mențiunile C.F. au doar un efect de opozabilitate în temeiul art. 25

din Legea nr. 7/1996 în afara de faptul că în situația dreptului de proprietate

deținut prin efectul legii, opozabilitatea dreptului se prezumă fără înscrierea

în cartea funciară, potrivit art. 26 din Legea nr. 7/1996. Sub acest aspect,

criticile din recurs prin care reclamantele contestă dreptul de proprietate al societății

A. asupra imobilului litigios pe care îl deține sunt nefondate.

Este cert stabilit cu

statutul societății A., cu actele emise de oficiul registrului comerțului,

depuse în recurs, prin care ni s-a comunicat structura acționariatului, cu

contractul de vânzare-cumpărare acțiuni și actul adițional la acest contract,

că SC A. a fost privatizată în baza O.U.G. nr.88/1997 și că în prezent statul

deține, așa cum rezultă din adresa nr. 6227 din 12 februarie 2008 a oficiului

registrului comerțului, de pe lângă Tribunalul Timișoara, nu o acțiune, așa cum

eronat s-a reținut în considerentele deciziei, ci un număr e 383.634 acțiuni

corespunzător unei valori la aportul capitalului societății de 3836,40 RON.

Potrivit art. 21 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, imobilele terenuri și construcții preluate abuziv, care

sunt deținute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă la care

statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este

acționar sau asociat majoritar sau orice altă persoană juridică de drept

public, vor fi restituite în natură persoanei îndreptățite prin

decizie/dispoziție motivată a organelor de conducere a unității deținătoare.

Alineatul 2 al art. 21

statuează că prevederile alin. (1) sunt aplicabile și atunci când statul sau o

autoritate publică centrală sau locală (…) este acționar sau asociat minoritar

al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale

deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a

cărui restituire în natură este cerută.

În speță, instanța, în

aplicarea principiului prevăzut de art. 7 din Legea nr. 10/2001 care consacră

prioritatea acordării măsurilor reparatorii în natură precum și a alin. (2) al

art. 21 din lege, care transpune într-un mod specific acest principiu, în cazul

societăților comerciale privatizate parțial, era datoare să dispună efectuarea

unei expertize pentru evaluarea imobilului a cărui restituire în natură s-a

solicitat, cu respectarea criteriilor legale de evaluare și deducerea

lucrărilor efectuate de societatea pârâtă în calitatea acesteia de proprietar.

În funcție de încadrarea

valorică a imobilului în valoarea acțiunilor deținute de stat la capitolul

social al SC A., se va decide, în aplicarea alin. (2) din art. 21 din Legea nr.

10/2001 asupra modalității de restituire a imobilului în litigiu.

În temeiul art. 313 C. proc.

civ. recursul reclamantelor va fi admis iar decizia nr. 480 din 7 noiembrie 2007

casată cu trimitere, deoarece modul de abordare a cauzei de către instanță

echivalează cu o nesoluționare a acesteia pe fond.

Instanța de trimitere

urmează a analiza și motivele de nelegalitate ale deciziei, față de criticile

Consiliului Local al Municipiului Timișoara și ale Municipiului Timișoara

privitoare la lipsa de legitimare a acestora, considerent pentru care va fi

admis în temeiul art. 313 C. proc. civ. și recursul Consiliului Local al

Municipiului Timișoara și al Municipiului Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamantele K.O., K.E. și pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și

Municipiul Timișoara împotriva deciziei nr. 480 din 7 noiembrie 2007 a Curții

de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2009.