ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2495/2003

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Consiliul Baroului de avocați

Maramureș a avizat negativ cererea reclamantului Ș.G., privind primirea în

profesia de avocat, cu scutire de examen, motivând că prestația acestuia la

testul scris a fost neconvingătoare.

Comisia Permanentă a U.A.R., prin decizia

nr. 1130 din 13 iunie 2001, a respins cererea reclamantului de acordare a

scutirii de examen.

Consiliul U.A.R., prin decizia nr.

8553 din 15 decembrie 2001, a respins contestația reclamantului formulată

împotriva deciziei nr. 1130/2001.

Curtea de Apel Cluj, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 102 din 21 martie 2002, a

admis acțiunea, a anulat deciziile atacate și a obligat pârâții să emită pentru

reclamant decizia de primire în avocatură, cu scutire de examen.

Împotriva sentinței au declarat

recurs U.A.R. și Baroul Maramureș, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 363 din 30 ianuarie 2003, a admis

recursurile declarate de pârâți, a casat sentința atacată și, în fond, a

respins acțiunea, reținând că avizul negativ a fost justificat de răspunsurile

reclamantului la întrebările contestatorului formulat de Baroul Maramureș.

Împotriva acestei decizii, Ș.G. a

formulat contestație în anulare, invocând prevederile art. 318 alin. (1) și

art. 317 alin. (2) C. proc. civ.

În motivarea contestației se arată

că instanța a omis să cerceteze motivul de recurs invocat de Baroul Maramureș,

privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză. De asemenea,

că din greșeală evidentă, instanța de recurs nu a examinat cauza sub toate

aspectele.

Contestația în anulare este

nefondată.

Potrivit legii, contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile

limitative arătate de dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (lipsă de procedură

și necompetența instanței) și art. 318 (când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale sau când instanța a omis din greșeală să cerceteze

vreunul din motivele de casare). Se tinde la anularea unei hotărâri definitive,

nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârșit

erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.

Dar, arătând că o hotărâre dată în

recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale,

textul se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale

judecării procesului, cum ar fi respingerea unui recurs ca tardiv sau ca

insuficient timbrat, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost

depus în termen sau că a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este

necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Legea nu a urmărit să deschidă

părților calea recursului la recurs care să fie soluționată de aceiași instanță,

pe motivul greșitei stabiliri a situației de fapt.

Or, în cauză, susținerile formulate

prin contestație în anulare au fost invocate și examinate atât de instanța de

fond, cât și de instanța de recurs și respinse ca neîntemeiate.

Față de considerentele prezentate,

se constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 317 și art. 318 C.

proc. civ., astfel încât contestația în anulare urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de Ș.G. împotriva deciziei nr. 363 din 30 ianuarie 2003 a Curții

Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 iunie 2003.