ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 934/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 934/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-au luat în examinare recursurile declarate de
reclamanta N.A.și de pârâtul Consiliul General al Municipiului București
împotriva deciziei nr. 485 din 9 octombrie 2001 a Curții de Apel București
– Secția a IV – a Civilă.
La apelul
nominal s-au prezentat: recurenta-reclamantă prin mandatar L.C.având studii de
specialitate, precum și recurentul-pârât prin consilier juridic O.O., lipsind
intimata-pârâtă S.C.”H.N.”SA București.
Procedura
completă.
Mandatarul
recurentei-reclamante depune chitanțele nr.14380 și 15381 din 25 februarie 2003
în valoare de 1.127.816 lei și respectiv 563.908 lei emise de Compania
Națională Poșta Română – Oficiul 13 București și timbru judiciar în valoare de
45.000 lei. Referindu-se la concluziile scrise solicită admiterea recursului,
obligarea pârâților la restituirea apartamentului și anularea contractelor de
vânzare încheiate cu rea credință. În continuare solicită respingerea
recursului declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București.
Consilier juridic O.O. solicită admiterea recursului
întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ. astfel cum a fost
formulat. Solicită respingerea recursului declarat de reclamantă.
C U
R T E A
Asupra
recursurilor de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul
N.I.E., a cărui acțiune a fost continuată de succesoarea acestuia, N.A.a chemat
în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și
S.C.”H.N.”SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunțat să fie obligați să-i
lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 3, situat la etajul 1
al imobilului din București, str. Radu Boiangiu, nr. 26, sectorul 1, trecut în
proprietatea statului prin decizia nr. 1835/28 septembrie 1982 a fostului
Consiliu popular al Municipiului București, în temeiul art. 52 din Legea
nr.4/1973 și înstrăinat în baza Legii nr.112/1995, și a fi constatată nulitatea
acestei decizii administrative, precum și a contractului de vânzare-cumpărare
nr.4283/22191/15 iulie 1997.
Prin sentința
nr. 463 din 22 iunie 2000, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V – a
civilă și de contencios administrativ a fost respinsă excepția
inadmisibilității acțiunii în revendicare, a fost declarată nulă cererea
privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare și au fost
respinse cererile de revendicare a imobilului și de constatare a nulității
deciziei administrative de trecere a acestuia în proprietatea statului.
Apelul
declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost admis, prin decizia nr. 485
din 9 octombrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV – a
civilă, a fost schimbată, în parte, sentința tribunalului, în sensul că a fost
admisă în parte acțiunea, a fost constatată nulitatea deciziei nr. 1835 din 28
septembrie 1982, emisă de fostul Consiliu popular al Municipiului București, a
fost respinsă cererea privind constatarea nulității contractului de
vânzare-cumpărare și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței
apelate.
Împotriva
susmenționatei decizii au declarat recurs reclamanta și pârâtul Consiliul
General al Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate.Reclamanta a
susținut, în esență, prin recursul declarat că instanța de apel nu s-a
pronunțat în privința cererii în revendicare, asupra caracterului abuziv al
trecerii imobilului în proprietatea statului, ci numai cu privire la faptul că bunul,
fiind înstrăinat nu se mai află în posesia pârâților și că, datorită existenței
unor litigii cu privire la acest bun, nu putea fi înstrăinat.
Prin recursul
declarat de Consiliul General al Municipiului București s-a susținut, în
esență, că nu are calitate procesuală pasivă și că nu a fost motivată anularea
deciziei administrative.
Recursurile
sunt fondate, pentru considerentele ce vor urma.
Printre
motivele de apel, reclamanta a invocat, în susținerea cererii de revendicare,
încălcarea prevederilor art. 481 din C.proc. civ. și deci, caracterul abuziv al
trecerii imobilului în proprietatea statului.
Instanța de
apel a omis a se pronunța cu privire la acest motiv de apel, limitându-se numai
la a constata că bunul nu se mai află în posesia pârâților, fiind înstrăinat.
Această
omisiune de pronunțare atrage nulitatea deciziei atacate și deci casarea ei, cu
trimiterea cauzei, spre rejudecare aceleiași instanțe.
În ceea ce
privește critica formulată de recurentul-pârât Consiliul General al
Municipiului București privitoare la lipsa calității procesuale pasive, este
adevărat că o atare excepție poate fi invocată în orice fază procesuală, dar,
întrucât judecata va fi reluată la curtea de apel, urmează ca aceasta să se
pronunțe și asupra excepției, pentru a nu fi private părțile de un grad de
jurisdicție.
În consecință,
recursurile urmează a fi admise, conform art. 313 din C. proc.civ., a fi casată
decizia curții de apel și a fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași
instanțe.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta N.A.și de
pârâtul Consiliul General al Municipiului București împotriva deciziei nr. 485
din 9 octombrie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV – a Civilă pe
care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2003.