ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 934/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 934/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta N.A.și de pârâtul Consiliul General al Municipiului București împotriva deciziei nr. 485 din 9 octombrie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV – a Civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-reclamantă prin mandatar L.C.având studii de specialitate, precum și recurentul-pârât prin consilier juridic O.O., lipsind intimata-pârâtă S.C.”H.N.”SA București. Procedura completă. Mandatarul recurentei-reclamante depune chitanțele nr.14380 și 15381 din 25 februarie 2003 în valoare de 1.127.816 lei și respectiv 563.908 lei emise de Compania Națională Poșta Română – Oficiul 13 București și timbru judiciar în valoare de 45.000 lei.
Referindu-se la concluziile scrise solicită admiterea recursului, obligarea pârâților la restituirea apartamentului și anularea contractelor de vânzare încheiate cu rea credință. În continuare solicită respingerea recursului declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București. Consilier juridic O.O. solicită admiterea recursului întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ. astfel cum a fost formulat. Solicită respingerea recursului declarat de reclamantă.
C U R T E A Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul N.I.E., a cărui acțiune a fost continuată de succesoarea acestuia, N.A.a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și S.C.”H.N.”SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunțat să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 3, situat la etajul 1 al imobilului din București, str. Radu Boiangiu, nr. 26, sectorul 1, trecut în proprietatea statului prin decizia nr. 1835/28 septembrie 1982 a fostului Consiliu popular al Municipiului București, în temeiul art. 52 din Legea nr.4/1973 și înstrăinat în baza Legii nr.112/1995, și a fi constatată nulitatea acestei decizii administrative, precum și a contractului de vânzare-cumpărare nr.4283/22191/15 iulie 1997. Prin sentința nr. 463 din 22 iunie 2000, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V – a civilă și de contencios administrativ a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, a fost declarată nulă cererea privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare și au fost respinse cererile de revendicare a imobilului și de constatare a nulității deciziei administrative de trecere a acestuia în proprietatea statului.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost admis, prin decizia nr. 485 din 9 octombrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV – a civilă, a fost schimbată, în parte, sentința tribunalului, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea, a fost constatată nulitatea deciziei nr. 1835 din 28 septembrie 1982, emisă de fostul Consiliu popular al Municipiului București, a fost respinsă cererea privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Împotriva susmenționatei decizii au declarat recurs reclamanta și pârâtul Consiliul General al Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate.Reclamanta a susținut, în esență, prin recursul declarat că instanța de apel nu s-a pronunțat în privința cererii în revendicare, asupra caracterului abuziv al trecerii imobilului în proprietatea statului, ci numai cu privire la faptul că bunul, fiind înstrăinat nu se mai află în posesia pârâților și că, datorită existenței unor litigii cu privire la acest bun, nu putea fi înstrăinat. Prin recursul declarat de Consiliul General al Municipiului București s-a susținut, în esență, că nu are calitate procesuală pasivă și că nu a fost motivată anularea deciziei administrative.
Recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor urma. Printre motivele de apel, reclamanta a invocat, în susținerea cererii de revendicare, încălcarea prevederilor art. 481 din C.proc. civ. și deci, caracterul abuziv al trecerii imobilului în proprietatea statului. Instanța de apel a omis a se pronunța cu privire la acest motiv de apel, limitându-se numai la a constata că bunul nu se mai află în posesia pârâților, fiind înstrăinat. Această omisiune de pronunțare atrage nulitatea deciziei atacate și deci casarea ei, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare aceleiași instanțe.
În ceea ce privește critica formulată de recurentul-pârât Consiliul General al Municipiului București privitoare la lipsa calității procesuale pasive, este adevărat că o atare excepție poate fi invocată în orice fază procesuală, dar, întrucât judecata va fi reluată la curtea de apel, urmează ca aceasta să se pronunțe și asupra excepției, pentru a nu fi private părțile de un grad de jurisdicție. În consecință, recursurile urmează a fi admise, conform art. 313 din C. proc.civ., a fi casată decizia curții de apel și a fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamanta N.A.și de pârâtul Consiliul General al Municipiului București împotriva deciziei nr. 485 din 9 octombrie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV – a Civilă pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.