ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 934/2003

S-au  luat în examinare recursurile declarate de

reclamanta N.A.și de pârâtul Consiliul General al Municipiului București

împotriva deciziei nr. 485   din  9 octombrie 2001  a Curții de Apel București

– Secția a IV – a Civilă.

La apelul

nominal  s-au prezentat: recurenta-reclamantă prin mandatar L.C.având studii de

specialitate, precum și recurentul-pârât prin consilier juridic O.O., lipsind

intimata-pârâtă S.C.”H.N.”SA București.

Procedura

completă.

Mandatarul

recurentei-reclamante depune chitanțele nr.14380 și 15381 din 25 februarie 2003

în valoare de 1.127.816 lei și respectiv 563.908 lei emise de Compania

Națională Poșta Română – Oficiul 13 București și timbru judiciar în valoare de

45.000 lei. Referindu-se la concluziile scrise solicită admiterea recursului,

obligarea pârâților la restituirea apartamentului și anularea contractelor de

vânzare încheiate cu rea credință. În continuare solicită respingerea

recursului declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București.

Consilier juridic O.O. solicită admiterea recursului

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ. astfel cum a fost

formulat. Solicită respingerea recursului declarat de reclamantă.

C U

R T E A

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul

N.I.E., a cărui acțiune a fost continuată de succesoarea acestuia, N.A.a chemat

în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și

S.C.”H.N.”SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunțat să fie obligați să-i

lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 3, situat la etajul 1

al imobilului din București, str. Radu Boiangiu, nr. 26, sectorul 1, trecut în

proprietatea statului prin decizia nr. 1835/28 septembrie 1982 a fostului

Consiliu popular al Municipiului București, în temeiul art. 52 din Legea

nr.4/1973 și înstrăinat în baza Legii nr.112/1995, și a fi constatată nulitatea

acestei decizii administrative, precum și a contractului de vânzare-cumpărare

nr.4283/22191/15 iulie 1997.

Prin sentința

nr. 463 din 22 iunie 2000, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V – a

civilă și de contencios administrativ a fost respinsă excepția

inadmisibilității acțiunii în revendicare, a fost declarată nulă cererea

privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare și au fost

respinse cererile de revendicare a imobilului și de constatare a nulității

deciziei administrative de trecere a acestuia în proprietatea statului.

Apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost admis, prin decizia nr. 485

din 9 octombrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV – a

civilă, a fost schimbată, în parte, sentința tribunalului, în sensul că a fost

admisă în parte acțiunea, a fost constatată nulitatea deciziei nr. 1835 din 28

septembrie 1982, emisă de fostul Consiliu popular al Municipiului București, a

fost respinsă cererea privind constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței

apelate.

Împotriva

susmenționatei decizii au declarat recurs reclamanta și pârâtul Consiliul

General al Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate.Reclamanta a

susținut, în esență, prin recursul declarat că instanța de apel nu s-a

pronunțat în privința cererii în revendicare, asupra caracterului abuziv al

trecerii imobilului în proprietatea statului, ci numai cu privire la faptul că bunul,

fiind înstrăinat nu se mai află în posesia pârâților și că, datorită existenței

unor litigii cu privire la acest bun, nu putea fi înstrăinat.

Prin recursul

declarat de Consiliul General al Municipiului București s-a susținut, în

esență, că nu are calitate procesuală pasivă și că nu a fost motivată anularea

deciziei administrative.

Recursurile

sunt fondate, pentru considerentele ce vor urma.

Printre

motivele de apel, reclamanta a invocat, în susținerea cererii de revendicare,

încălcarea prevederilor art. 481 din C.proc. civ. și deci, caracterul abuziv al

trecerii imobilului în proprietatea statului.

Instanța de

apel a omis a se pronunța cu privire la acest motiv de apel, limitându-se numai

la a constata că bunul nu se mai află în posesia pârâților, fiind înstrăinat.

Această

omisiune de pronunțare atrage nulitatea deciziei atacate și deci casarea ei, cu

trimiterea cauzei, spre rejudecare aceleiași instanțe.

În ceea ce

privește critica formulată de recurentul-pârât Consiliul General al

Municipiului București privitoare la lipsa calității procesuale pasive, este

adevărat că o atare excepție poate fi invocată în orice fază procesuală, dar,

întrucât judecata va fi reluată la curtea de apel, urmează ca aceasta să se

pronunțe și asupra excepției, pentru a nu fi private părțile de un grad de

jurisdicție.

În consecință,

recursurile urmează a fi admise, conform art. 313 din C. proc.civ., a fi casată

decizia curții de apel și a fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași

instanțe.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamanta N.A.și de

pârâtul Consiliul General al Municipiului București împotriva deciziei nr. 485

din 9 octombrie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV – a Civilă pe

care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie   2003.