ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 228/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 14 octombrie 1999, P.I. a

chemat în judecată SC C. SA Nădrag prin lichidator, pentru anularea deciziilor

nr. 23 și 33 din 12 iulie, respectiv 3 septembrie 1999, prin care i s-a imputat

suma de 125.317.218 lei reprezentând lipsuri constatate în gestiune.

Instanța sesizată, Judecătoria

Lugoj, prin sentința civilă nr. 2755 din 11 noiembrie 1999 și-a declinat

nemotivat competența în favoarea Colegiului jurisdicțional al Camerei de

Conturi Timiș.

Această instanță, prin sentința nr.

45 din 26 iunie 2000 a admis contestația și în consecință, a anulat decizia nr.

23/1999, modificată prin decizia nr. 33/999 pentru suma de 125.317.218 lei,

emisă de SC C. SA Nădrag.

După admiterea recursului

jurisdicțional declarat de societatea intimată și rejudecarea cauzei în fond

după casare, Colegiul jurisdicțional Timiș prin sentința nr. 60 din 22

noiembrie 2001, a pronunțat aceiași soluție în sensul anulării deciziilor

contestate și exonerării petentului de plata sumei imputate.

Și această soluție a fost atacată cu

recurs jurisdicțional de către SC C. SA Nădrag, prin lichidatorul SC D.T. SRL.

Secția juridicțională a Curții de

Conturi, prin decizia nr. 62 din 12 martie 2002, a respins recursul

jurisdicțional ca nefondat, reținând în esență, că prejudiciul menționat în

decizia de imputare nu a fost decât aparent, acesta neregăsindu-se într-o

scădere a patrimoniului societății și nici nu a fost materializat într-o pagubă

produsă efectiv.

Împotriva deciziei a declarat recurs

SC C. SA Nădrag, prin lichidatorul SC D.T. SRL.

Prin motivele de casare aflate la

dosar se susține că hotărârea recurată este netemeinică întrucât instanța

jurisdicțională a ignorat probele administrate, în cauză, inclusiv raportul de

expertiză contabilă care atestă, contrar celor reținute, în considerentele deciziei,

că prejudiciul imputat gestionarului P.I. este real.

Înainte de a cerceta motivele de

casare, Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților excepția privind

necompetența materială a instanței de contencios administrativ în soluționarea

cauzei în raport cu obiectul acesteia și normele legale în materie.

Excepția este întemeiată pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reglementând atribuțiile de control

ale Curții de Conturi, art. 16 din Legea nr. 94/1992, modificată, enunță

exercitarea funcției de control asupra modului de formare, de administrare a

resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și asupra

modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al

unităților administrativ teritoriale.

Potrivit art. 41 din acelaș act

normativ, Colegiul jurisdicțional judecă, în primă instanță, contestațiile

împotriva actelor de imputare formulate de administratori, gestionari,

contabili, precum și de ceilalți salariați care au participat la producerea pagubelor

în legătură cu formarea, administrarea și întrebuințarea resurselor financiare

ale statului și ale sectorului public, precum și cu gestionarea patrimoniului

public și privat al statului și al unităților administrativ teritoriale.

Este evident că textul se referă la

pagube produse în sectoare asupra cărora Curtea de Conturi își exercită

atribuțiile de control în conformitate cu art. 16 mai sus prezentat.

Cu alte cuvinte, organele cu

atribuții jurisdicționale ale Curții de Conturi au competența materială de a se

pronunța numai în legătură cu contestațiile la actele de imputare emise în urma

controlului efectuat de organele de control ale Curții de Conturi nu și asupra

celor emise de conducătorul societății pe baza constatărilor făcute de

controlul financiar intern.

În aceste din urmă situații,

competența de a soluționa contestațiile revine, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b

1

)

C. proc. civ., tribunalelor, fiind vorba de conflicte de muncă în sensul art.

67, 68 lit. a) și a art. 70 din Legea nr. 168/1999.

În cauză, decizia de imputare

contestată de către reclamant a fost emisă de către conducătorul societății

comerciale pentru recuperarea contravalorii unor lipsuri în gestiune constatate

la inventarul de predare-primire din 13 mai 1999 de către organele de control

proprii, nu ale Curții de Conturi.

Față de cele expuse, având în vedere

dispozițiile art. 304 pct. 3 și ale art. 2 pct. 1 lit. b

1

) C. proc.

civ., urmează a fi admis recursul, a fi casată decizia atacată precum și

sentința nr. 60/2001 a Colegiului jurisdicțional Timiș și a se trimite cauza

spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de SC C. SA cu sediul în comuna

Nădrag, județul Timiș, pentru lichidator SC D.T. SRL Timișoara, împotriva

deciziei nr. 62 din 12 martie 2002 a Curții de Conturi a României, secția

jurisdicțională.

Casează hotărârea atacată și sentința nr. 60/2001 a

Colegiului jurisdicțional Timiș și trimite cauza la Tribunalul Timiș, spre

competentă soluționare.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 ianuarie 2003.