Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.04.2003
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1591/2003

HOTĂRÂRE
16.04.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1591/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 19 august 2002, reclamanta T.S. a chemat în judecată Ministerul Turismului și Sportului și B.T.T. SA, solicitând anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M15 nr. 0033 din 12 august 1996, pentru suprafața de 3.730 mp teren, precum și obligarea pârâților la plata de daune materiale și morale. În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că suprafața de teren solicitată face parte din terenul de 5329 mp situat în satul Costinești, cumpărat de părinții săi în 1947, cu act autentic de vânzare-cumpărare. Prin sentința civilă nr. 1037 din 31 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea ca tardiv formulată, reținând pentru această incidență dispozițiile art .5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta T.S., care a susținut. în esență. că actul contestat nu i-a fost adus la cunoștință, așa cum cer dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990 și că a aflat de el cu totul întâmplător, în luna iulie 2002. Recursul nu este fondat. În sensul dispozițiilor art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, obligativitatea comunicării actului administrativ există numai în raport cu persoanele, fizice sau juridice, cărora aceasta li se adresează. Ca atare, față de terți, termenul de un an, urmează a fi considerat din momentul în care aceștia au luat cunoștință, într-o formă sau alta. Cum reclamanta se află în poziția de terț, față de certificatul de atestare contestat, obligația comunicării față de aceasta nu există și ca atare, corect Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ a apreciat termenul de un an, din momentul îndeplinirii formelor de publicitate, respectiv al transcrierii.

De altfel, din probele administrate, rezultă că în fapt, reclamanta a cunoscut în mod cert despre existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 15 nr. 0033/1996, încă din ianuarie 2001, când a notificat B.T.T. SA București, în legătură cu restituirea diferenței de teren, situație confirmată ulterior și de împuternicirea dată lui P.P., la 17 mai 2002, de reprezentare în cauza aflată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, având ca obiect anularea aceluiași certificat de atestare a dreptului de proprietate.

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.S., împotriva sentinței civile nr. 1037 din 31 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 681/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 aprilie 2005, reclamanta R.N.P. R., prin Direcția Silvică Pitești, a solicitat în contradictoriu cu SC P. SA și Ministeru
ÎCCJ 2004-09-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6964/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 martie 2003, SC P.A. SA a chemat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor - Comisia de aplicare a H.G. n
ÎCCJ 2004-05-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2010/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: F.G., în contradictoriu cu Ministerul Turismului, a solicitat constatarea nulității certificatului de proprietate seria M.08 nr. 1051 din 18 decembrie 200
ÎCCJ 2003-01-31
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 384/2003
lui către parte, altfel s-ar ajunge ca după mulți ani, să se solicite anularea unui act administrativ care nu-l privește pe terț și de care a luat cunoștință ulterior emiterii lui. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemein
ÎCCJ 2004-11-02
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7988/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 103/CA din 6 mai 2004, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, a admis excepția tardivității invocată de pâ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă